By ARP

Stimată  doamnă Mariana Brăescu Silvestri,

Fundaţia Petre Ionescu-Muscel din Domneştiul istoric al Basarabilor, unde legenda şi tradiţia, curios lucru, fac bună casă cu modernismul decent al vremurilor noastre, vă transmite multe mulţumiri, pentru efortul financiar pe care l-aţi făcut în anul 2009 – an greu, al crizei – în scopul de a ajuta să supravieţuiască revista „Pietrele Doamnei”, revistă apreciată, printre alţii, şi de marele intelectual român, prof. dr. Artur Silvestri, iubitul dumneavoastră soţ, a cărei trecere în nefiinţă a însemnat pentru toţi cei care l-au cunoscut o mare pierdere, un mare gol sufletesc, el stingându-se ca un martir, adăpostindu-se în acea Românie Tainică, cu aura ei mistică.

Ceea ce dumneavoastră, stimată doamnă Mariana Brăescu Silvestri, aţi făcut pentru supravieţuirea unui înalt act de cultură, constituie una dintre lecţiile Faptelor mari, lecţia Omului Mare – a inegalabilului Artur Silvestri – cel care, deasupra tuturor valorilor a pus Cartea, Scrisul – cel plin de sensibilitate şi morală – dar şi răspândirea cărţii, chiar şi în satele româneşti uitate de lume,  unde au venit aceste daruri de la OMUL BUN, în care Bunul Dumnezeu a adunat întreaga înţelepciune, blândeţe, cuminţenie apostolică şi demnitate umană.

Într-o seară de octombrie, la sediul Asociaţiei pentru Patrimoniu s-a semnat un act deosebit de donaţie a bibliotecii Gheorghe Tomozei de către soţia poetului, doamna Cleopatra Lorinţiu, Fundaţiei Petre Ionescu-Muscel. A fost un moment de mare emoţie, înălţător, faptă culturală săvârşită de către marele iubitor de oameni şi de Dumnezeu Artur Silvestri. Dânsul căuta, cu voia doamnei Cleopatra Lorinţiu, un loc – nu departe de zona de creaţie a poetului, Câmpulung – aproape de locul unde, în compania fratelui de cruce, Nichita Stănescu, Gheorghe Tomozei se simţea ca un voievod.

Atunci, în acea seară mohorâtă de octombrie, când peste Bucureşti căzuse prima zăpadă din an, trecătoare de altfel, scormonitorul României Tainice, autorul ultimei scrieri, „Frumuseţea lumii cunoscute. Zile de neuitat”, marele Artur Silvestri, a răsfoit revista „Pietrele Doamnei”, citind printre rânduri, titluri şi subtitluri, zâmbind apreciativ şi, din când în când, privindu-ne cu uimire, apoi a exclamat: „Faceţi dumneavoastră, la Domneşti, aşa ceva?! Puteţi dumneavoastră să susţineţi financiar o astfel de revistă?” Ne-a privit cu ochii blânzi,  ne-a bătut pe umăr şi ne-a asigurat că va sponsoriza revista, ba mai mult, dorea ca toate paginile să fie color. N-am ştiut ce să zicem, ne-am blocat. M-am repezit de gâtul Domniei sale, îmbrăţişându-l şi sărutându-l, de bucurie!

După  nici două luni, Dumnezeu l-a chemat la El, lăsându-ne singuri şi trişti.

Stimată  doamnă Mariana Brăescu Silvestri, nu aţi uitat promisiunea soţului dumneavoastră, aţi continuat să sprijiniţi fapta culturală , pentru care vă mulţumim din suflet. Ştim cu toţii că nu este uşor. Iar noi căutăm, număr de număr, să facem revista tot mai bună, mai interesantă, mai la înălţimea eforturilor dumneavoastră. Poate că v-am deranjat cu telefoanele mele, vă rog să mă iertaţi, am făcut-o pentru aceeaşi Faptă Culturală.

Poate n-ar fi trebuit să amintesc această faptă bună  a dumneavoastră, dar de ce trebuie să fie ştiută doar de Dumnezeu? Modelul nostru şi exemplul de urmat, marele Artur Silvestri, ne-a învăţat: „Pentru fapta noastră bună şi pentru gândul bun ne răsplăteşte Dumnezeu, iar dacă sentimentul nostru stăruitor, uneori eroic, ajunge să se ştie şi, poate, să se şi recunoască, ne întăreşte moral”.

Încă o dată, vă mulţumim din tot sufletul pentru susţinerea faptei noastre culturale, lucru de care, sunt convins că, de acolo, din stele, Artur Silvestri se bucură.

Anul Nou 2010 să vă aducă bucurii, mângâiere sufletească, multă sănătate şi, împreună să asigurăm, supravieţuirea revistei „Pietrele Doamnei”. Uşa dumneavoastră ne-a fost deschisă mereu, în ciuda altora zăvorâte.

Fie ca Dumnezeu să vă răsplătească!

ION C. HIRU

Preşedinte Fundaţia „Petre Ionescu-Muscel”

Redactor şef adjunct al revistei „Pietrele Doamnei”

Anunțuri


Pentru o vizualizare mai bună, folosiţi MOZILLA FIREFOX

__________________________________________

__________________________________________

Artur Silvestri - fondator ARP

ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV

__________________________________________

Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV

__________________________________________

ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>

__________________________________________

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar>>>>

__________________________________________

Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>

__________________________________________

CELE MAI NOI APARIŢII EDITORIALE ARTUR SILVESTRI

„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>

_______________________________

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf

_______________________________

Radiografia spiritului creol>>>>.pdf

_______________________________

Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>

_______________________________

coperta I

_________________________________

Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.

Mariana Brăescu Silvestri

_________________________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> _________________________________
coperta-i ____________________________ • Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde sentimentele, regretele şi amintirile dumneavoastră şi ale altor oameni care l-au cunoscut, apreciat, iubit... >>>> ___________________________________ >>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>> ___________________________________ copert-final_tipar ___________________________________

• Albumul FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE - de ARTUR SILVESTRI. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.

____________________________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ____________________________________

CĂRŢI CE VOR APĂREA ÎN CURÂND ÎN ACEEAŞI COLECŢIE

În colecţia IN MEMORIAM Artur Silvestri

• ARTUR SILVESTRI - Editorul sau grădinarul dăruit

• ARTUR SILVESTRI - Aşa cum l-am cunoscut

___________________________________

Adrese de corespondenţă:

- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com

- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com _______________________________

CELE MAI NOI APARIŢII DESPRE ARTUR SILVESTRI

VDP decembrie 2008.qxd

„IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI“, supliment al revistei „VIAŢA DE PRETUTINDENI“ puteţi citi aici >>>>>

___________________________________
____________________________________

OPERA ÎNTR-UN POSIBIL ARTICOL DE DICŢIONAR >>>>

___________________

OPINII DESPRE OPERĂ >>>>

ARTUR SILVESTRI – Opera

___________________________

ARTUR SILVESTRI - Schiţă biografică >>>>

___________________________

Slujba de înmormântare a lui Artur Silvestri, Mănăstirea Pasărea, 4 decembrie 2008

Pentru a citi mesajele de condoleanţe clik aici >>>>>

_________________

PAGINI ALESE DIN OPERA SI DIN EXEGEZA DESPRE AUTOR

CARTI DE IERI SI DE AZI

_________________________ _________________________
__________________________________ " AL CINCILEA PATRIARH " ______________________________________ _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________
Decembrie 2017
L M M M V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Articole preferate

_____

Temele cele mai cautate

Referinte cautate

  • Niciunul

REFERINTE/click pe tema preferata

· arhive necesare

· asociatii si organizatii

· biblioteca virtuala

· edituri arp

· efigii

· fapte de azi

· lecturi recomandate

· programul intermundus - pune romanii in legatura

· publicatii arp

· reviste romanesti

· scriitori de azi


%d blogeri au apreciat asta: