By ARP

În 1986, Artur Silvestri considera exegeza poeziei lui Zaharia Stancu inegală şi monotonă, monotonia venind din lipsa de pătrundere şi din gustul apologetic practicat până la moartea marelui scriitor (1974). După 1989, bibliografia s-a îmbogăţit prin studii mai ample şi prin lucrări cu caracter monografic care oferă îndrumări generale asupra operei. Cartea la care ne referim („Revolta fondului neconsumat. Cazul Zaharia Stancu”) a fost scrisă în 1987 din dorinţa de a servi o operă evaluată până atunci mai mult conjunctural şi festivist. Născut în 1902, Z. Stancu a deţinut în timpul regimului comunist demnităţi înalte, precum redactor şef al unor publicaţii, director al Teatrului Naţional, membru al Consiliului de Stat, preşedinte al USR, academician. Ov. S. Crohmălniceanu îl consideră, alături de Adrian Maniu şi de Ion Pillat, un poet al sevelor pământului natal, cu o carieră literară gorkiană. Ca director al revistei „Azi” a adunat în jurul său generaţia tânără, ajutându-l să scoată în 1934 o „Antologie a poeţilor tineri”. A tradus din Serghei Esenin, uşurând percepţia poetului rus de către scriitorii români. A făcut jurnalism de stânga, ceea ce l-a dus în lagărul de la Târgu Jiu. Marian Popa a remarcat (în 1977) „înclinaţia păgână, de rit autohton, către comuniunea totală cu natura, pentru contactul primitiv cu realitatea”.

Adăugând prefeţei din 1986 şi o sinteză de referinţe critice, A. Silvestri afirmă că ce se spusese trainic despre poezia lui Z. Stancu o făcuseră George Călinescu, Pompiliu Constantinescu („pasteluri graţioase”), Perpessicius („miniaturi”), Eugen Lovinescu, Vladimir Streinu, înainte de 1941, în formulări fundamentale pe care critica prudentă de după război nu le-a dezvoltat. Când a trebuit să realizeze o antologie esenţială, A. Silvestri a început studiul operei lui Z. Stancu intrând pe poarta prozei, cum obişnuia critica de atunci, deşi era vorba de altă semnificaţie estetică. În spirit călinescian, domnia sa consideră că prezentarea fenomenului literar românesc trebuie concepută în spiritul vechimii şi al continuităţii neîntrerupte, valorificând straturile fundamentele ale culturii noastre: „O critică literară fără dimensiune istorică nu va însemna decât un exerciţiu fără orizont”. Domnia sa propunea, încă din 1986, o viziune enciclopedică al doctrinei literare, care să aibă drept stâlpi de susţinere străvechimea (o Europă a originilor), continuitatea şi universalitatea. Pe această linie, în prima secvenţă a studiului, intitulată „Momentul copernician”, realizează un sumar al apariţiilor editoriale ale clipei aurorale (1919-1930) cu scoaterea la lumină a geografiilor substanţiale, „ca un soi de românitate de penumbră şi de etnicitate de dramă biblică” (ardelenismul, bănăţenismul, forţele culturale din Moldova, Basarabia şi din Balkania aromână), cu toate contribuind la edificarea clipei aurorale. În aproape două decenii, cultura română se va dezvolta în direcţia resuscitării fondului estetic instinctiv nelatin, ca o revoltă a fondului neconsumat, şi va găsi în Zaharia Stancu pe reprezentantul spiritului său sudic, ilustrând „o civilizaţie a sedentarilor de îndeletnicire agrară”, marcată de trecerea hiperboreenilor spre Grecia şi Egipt „o civilizaţie conservatoare şi deopotrivă absorbantă”.

„Poeme simple” (1925) reprezintă „imaginea unei utopii naturale”. Poemele sunt „retrageri către un cadru fizic liniştitor”, bine reprezentat din punct de vedere etnografic. E cea mai vie analiză a liricii lui Zaharia Stancu, cromatică, armonică, tulburătoare. Criticul extrage din poeme culori, arome, adevărate corespondenţe pastelate ale vegetaţiei unei lumi aflate între câmpie, luncă şi văi, vegetaţie sălbatică, agrară, ca şi păduri, livezi, podgorii. Din universul rural nu lipsesc vieţuitoarele, cele mai multe indispensabile vieţii umane, dar şi insecte şi păsări călătoare. Esteticianul dezvăluie faptul că versurile nu compun ideile, ci transpun o lume care se conduce după calendarul civilizaţiilor străvechi. Într-un cuvânt, poetul înfăţişează „imperisabilul unei populaţii de sedentari”, animată magnetic de ordinea spirituală agrară, deoarece „se închipuie o creatură cu delegaţie eponimă, un soi de ţăran absolut, apt să facă toate cele ale lumii lui şi, de asemenea, să le şi cânte” (pag. 29).

Pe bună dreptate, Artur Silvestri observă că etnograficul rămâne la nivelul de instrument poetic, fără să aglomereze şi să obosească imaginea şi să altereze senzaţiile. Din acest unghi se desfăşoară demonstraţia esteticianului că poemele sunt, cu adevărat, simple, încolţind „dintr-o lirică de jurnal, însemnată pe foaie atunci când evenimentul, aci biografic, aci sufletesc, e consumat de tot” (pag. 33). Eroticul constituie emoţia cea mai înaltă şi vine din ritualurile adolescenţei. Compoziţiile devin scrisori din câmp în care spiritul liric se face una cu pământul, sau rugi pe care eseistul le numeşte psalmi erotici. Maniera a evoluat într-atât încât, în vol. „Scrieri, I” din 1971 „înalţă la poezie ceea ce era până la ele doar un exerciţiu întreprins în marginea anonimatului poporan” (pag. 37). Impresia de erotică argheziană în frecvenţă pillatiană este incontestabilă. Ce mai descoperă subtilul analist? Un Goga de câmpie, năpădit de reverii rustice, jelanii filozofice şi tristeţi, chiar un Blaga misterios prin aluzie ori un Coşbuc înzestrat cu o estetică superioară, dar într-un eclectism al speciilor care împleteşte pastelul cu idila, pastorala, elegia şi miniatura etnografică. Ar rezulta o specie nouă, cântecul, emanaţia unui fond antropologic „atât de vechi încât aproape că nu se întrevede” (pag. 41).

Ca şi în studiile de filozofie socială, Artur Silvestri nu face concesii spiritului critic, ca urmare a faptului că evoluează pe o platformă mult mai înaltă ca alţii, cea a istoriei şi a esteticii totodată. Nici în perioada „Luceafărul” (1975-1989) domnia sa nu a realizat critică de divertisment jurnalistic, ci proiecte mari ancorate într-o ideologie bine definită, cu aplicări ştiinţifice la întreaga noastră cultură, cărora le-a adăugat temperamentul artistic de care nu s-a dezis niciodată. În acest fel s-a înscris firesc unei generaţii de savanţi (T. Vianu, M. Dragomirescu, D. Caracostea, N. Iorga, Ov. Densuşianu, E. Lovinescu) pentru care râvna, rigoarea, migala pe text au constituit principalele trăsături caracteristice. Că Artur Silvestri le înmulţeşte şi prin binecunoscutul său inconformism cât priveşte biografiile oarecum clasate, se poate constata din întreaga sa activitate. Îndrăzneală şi independenţă de spirit! „Spirit matein în descendenţă câlinesciană, dezinvolt şi preţios, retoric şi fastuos, graţios şi incisiv – într-un cuvânt, impunătoare alură de critic artist” (N. Ciobanu). Făcând portretul esenian al lui Zaharia Stancu, A. Silvestri parcă are o oglindă în faţă: senzorialitate considerabilă, natură poetică, lirism al memoriei, primitivism de naivităţi, spontaneitate. Traducând din Esenin, poemul simplu al lui Stancu capătă definitiv identitate de cântec, înţeles ca „izbucnire de abisal şi de organic”, în linia romanţei cultivate de melancolia lăutarilor. Analiza poemelor din vol. „Albe” constată omogenizarea cadrelor iniţiale, maturizarea estetică topită în pasteluri de stil nou, „reduse la un desen în peniţă subţire, foarte rafinată” (pag. 46) şi o erotică a maturităţii în care senzualitatea este mai mult o expresie a magiei memoriei. Nu se trece cu vederea exerciţiul poetic pur, fără urmări în câmp estetic, precum şi variaţiunile pe teme biblice, lipsite de fior şi angoasă (pag. 48).

Poezia din „Clopotul de aur” (1939) ţine de un clasicism crepuscular, de un canon de catren „un fel de epigramă de antichitate păgână, pe unde pătrund, ca o notă de culoare, reflexele creştine şi a cărei problemă filozofică nu este Dumnezeu decât în măsura în care natura e divină” (pag. 51). Autorul continuă să caute izvoare şi să clarifice, ajungând de astădată la un horaţianism scitic cu substanţă etnografică originară, susţinut de alegorii „în gustul unui ţărănism cult”, cântece mai perisabile estetic („Pomul roşu”, 1940). Istoricul consemnează momentul ajungerii liricii lui Z. Stancu la o maturitate a creaţiei care revendică îndemnuri noi, poezia fiind înţeleasă ca o … iarbă a fiarelor „deopotrivă agent magic şi vegetal de funcţiune secretă, cu efecte în direcţie erotică” (pag. 57). Gustul romantic se răsfrânge în stări de spirit sălbatice, „ca un nerv atins cu penseta”. „Izvorâtă din memorie şi întemeiată pe ea, lirica lui Z. Stancu începe să fie, o dată cu Iarba fiarelor (1941, n.n), ilustraţia unei absenţe a memoriei, şi declaraţiile de ignorare a vieţii trecute sunt acum peste tot” (pag. 59), invocându-se chiar fiorul arghezian al omului abandonat de divinitate. Teoretic, catrenele au devenit cântece amărui, când şi când dominate de lună, în detrimentul soarelui valah. Câtă subtilitate! „Mai adeseori decât înainte lumea e văzută în amurguri sângerii, în nopţile limpezi care împrăştie sensul volumelor înconjurătoare şi, în această ceaţă, care e a sentimentului, poetul sloboade cântecele lui negre” (pag. 60). Păcat că A. Silvestri nu a rămas doar prizonierul esteticii şi şi-a risipit acest talent în proiecte extraliterare…

La vârsta de 40 de ani, poetul a introdus în versuri teama de senectute şi de sfârşitul iremediabil, nepotrivite cu mitologia ţărănească,  urmare a unei drame adânc biografice. Este începutul unor concesii mai vizibile în „Anii de fum” (1944), pe care istoricul nu le poate face nevăzute: „E un lirism crepuscular, inapt să înainteze astfel într-o tonalitate de cântec fără sfârşit, ilustrând, în mişcare, propria mecanică” (pag. 66). Fraza degajată, tonul dizert, sintagmele scrise parcă anume să strălucească au făcut din Artur Silvestri un artist al cuvântului. Ce sunt toate acestea dacă nu desene impresioniste după codul estetismului european al ultimului pătrar al secolului trecut? Ca şi în proză, i-a plăcut să scrie cu delicii lexicale care să-l ţină captiv pe cititor. Aşa arată ţinuta exterioară a criticii sale, ca o scenă pe care cortina cade continuu în faţa furnicarului multicolor din sala de spectacol. E priveliştea unei inteligenţe active şi gata de atac, dar paradoxal sintetică în formulare, înnodând franjurii elementelor aparent eterogene. Mobilitatea observaţiei înviorează lectura. Austeritatea, iezuitismul profesoral, intelectualismul şi tehnicismul nu sporesc întotdeauna impresia de autoritate şi, poate, de aceea metafizica domniei sale s-a ţinut departe de ele.

Din 1948, anul apariţiei romanului „Desculţ” şi până în 1968 („Şatra”), poezia lui Stancu intră definitiv în zodia liricii crepusculare, în care noutatea e reprezentată de civismul efemer, „fără cine ştie ce imaginaţie”. Versurile din „Cântec şoptit” (1970), „Sabia timpului” (1972) şi „Poeme cu lună” (1974) sunt expresia vârstei şi a biografiei, „fabule ale psihologiei senecte şi pilde de bătrâneţe, fără urmări considerabile în domeniul poetic” (pag. 69). Analiza severă şi axiologică pătrunde şi în substanţa acestor volume, fără să se intimideze de statutul politic şi artistic al celui care condusese multă vreme breasla scriitorilor. Cum se mai supără autorii de astăzi, cum îşi întăresc ei mandibulele când întâlnesc opinii critice referitoare la „capodoperele” lor… Cum le sare ţandăra că nu sunt repede descoperiţi şi ridicaţi pe soclu… Să nu îndrăznească cineva să le găsească filiaţii! Câmpul, pădurea, copacul sunt hieroglife ale unei biografii rustice şi fără vârstă. Proza absorbise cu totul emoţia tremurătoare a poeziei, călătorind liberă „prin toate vasele capilare ale întregului”, „absorbind din poetic ceea ce şi era de trebuinţă spre a se exprima” şi împingând izvorul spre recesiune. „Poetul rămâne un rapsod târziu de comunitate arhaică, al cărui sunet liric, rezultat parcă din instrumente de percuţie” (pag. 83).

Autorul se identifică atât de mult cu fineţea analizei, încât trebuie să inventeze mai multe feluri de evocare şi divagaţie în care se propune pe sine cu un rol mai mic sau mai mare. Autoimplicarea are în vedere mai cu seamă demonstrarea enigmei antropologice şi  a primitivităţii moderne prin radicalitate. Pentru a spune, de exemplu, că superbele cântece ale lui Zaharia Stancu sunt o „catagrafie de viaţă curentă de pe Călmăţui”, filozoful culturii convoacă întreaga comunitate de viaţă din stânga Oltului. După prezentarea probelor, vederea devine mai funcţională şi mai neînduplecată şi poate afirma: „În lirica românească, Zaharia Stancu trebuie socotit o expresie a unei poezii agrare de poporaţie străveche, de dinainte de Sumer, trăgând în oralitate hieroglifele de la Tărtăria” (pag. 84). După cum se poate vedea, starea sa naturală e cea a eului revărsat! În totul, Zaharia Stancu rămâne un poet al esenţialului sufletesc, „creând în izbucniri iuţi şi complete”, iar Artur Silvestri un estetician rafinat, contaminat de desfătări de armonie şi culoare, care a deprins meşteşugul cel mai greu, acela de a analiza condensând. A nutrit conştiinţa superiorităţii doctrinei sale şi a purtat harul cu fermitate şi cu  dorinţa nestrămutată de a schimba percepţia spiritului românesc în lume.

GHEORGHE POSTELNICU

Anunțuri


Pentru o vizualizare mai bună, folosiţi MOZILLA FIREFOX

__________________________________________

__________________________________________

Artur Silvestri - fondator ARP

ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV

__________________________________________

Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV

__________________________________________

ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>

__________________________________________

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar>>>>

__________________________________________

Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>

__________________________________________

CELE MAI NOI APARIŢII EDITORIALE ARTUR SILVESTRI

„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>

_______________________________

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf

_______________________________

Radiografia spiritului creol>>>>.pdf

_______________________________

Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>

_______________________________

coperta I

_________________________________

Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.

Mariana Brăescu Silvestri

_________________________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> _________________________________
coperta-i ____________________________ • Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde sentimentele, regretele şi amintirile dumneavoastră şi ale altor oameni care l-au cunoscut, apreciat, iubit... >>>> ___________________________________ >>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>> ___________________________________ copert-final_tipar ___________________________________

• Albumul FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE - de ARTUR SILVESTRI. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.

____________________________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ____________________________________

CĂRŢI CE VOR APĂREA ÎN CURÂND ÎN ACEEAŞI COLECŢIE

În colecţia IN MEMORIAM Artur Silvestri

• ARTUR SILVESTRI - Editorul sau grădinarul dăruit

• ARTUR SILVESTRI - Aşa cum l-am cunoscut

___________________________________

Adrese de corespondenţă:

- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com

- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com _______________________________

CELE MAI NOI APARIŢII DESPRE ARTUR SILVESTRI

VDP decembrie 2008.qxd

„IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI“, supliment al revistei „VIAŢA DE PRETUTINDENI“ puteţi citi aici >>>>>

___________________________________
____________________________________

OPERA ÎNTR-UN POSIBIL ARTICOL DE DICŢIONAR >>>>

___________________

OPINII DESPRE OPERĂ >>>>

ARTUR SILVESTRI – Opera

___________________________

ARTUR SILVESTRI - Schiţă biografică >>>>

___________________________

Slujba de înmormântare a lui Artur Silvestri, Mănăstirea Pasărea, 4 decembrie 2008

Pentru a citi mesajele de condoleanţe clik aici >>>>>

_________________

PAGINI ALESE DIN OPERA SI DIN EXEGEZA DESPRE AUTOR

CARTI DE IERI SI DE AZI

_________________________ _________________________
__________________________________ " AL CINCILEA PATRIARH " ______________________________________ _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________
Octombrie 2017
L M M M V S D
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

_____

Temele cele mai cautate

REFERINTE/click pe tema preferata

· arhive necesare

· asociatii si organizatii

· biblioteca virtuala

· edituri arp

· efigii

· fapte de azi

· lecturi recomandate

· programul intermundus - pune romanii in legatura

· publicatii arp

· reviste romanesti

· scriitori de azi


%d blogeri au apreciat asta: