By ARP

Într-o cultură cu vocaţia rupturii, publicaţiile Asociaţiile Române pentru Patrimoniu constituie puntea între tradiţie şi noutăţile vieţii moderne, între localismul îngust şi po-ziţiile lucide europene. Ele concentrează, prin viziunea fondatorului acestei politici culturale, Dr. Artur Silvestri, importante forţe creative, în jurul unei platforme din care e cu neputinţă să nu apară capodopere. Editorialele Domniei-Sale consemnează angajamentele convenţionale ale acestor proiecte, care au un profil cultural complex, iniţiind o reabilitare a gândirii contemporane. Condiţiile grafice sunt remarcabile, apariţiile regulate în contextul presei culturale româneşti. Revistele excelează prin calitatea materialului polemic dominat de profesionişti. În Editura Semănătorul şi în Biblioteca on-line se publică studii critice, eseuri, poezie, proză, teatru, jurnale. Perspectiva asupra fenomenului cultural contemporan este largă prin publicarea consecventă a unui mare număr de autori din toate „regiunile culturale”. Reconsiderarea trecutului după grila unor criterii exigente de valoare în locul melancoliei exclamative, problemele prezentului fosforescent şi dina-mic, iată temele care împacă diversitatea talentelor angajate de publicaţiile ARP. Etic şi estetic, naţional şi universal, tradiţional şi modern într-o „nouă geografie literară”.

Spiritul enciclopedic al editorului are darul de a-i linişti pe colaboratori, de a le apăra speranţa măcinată de răul desfăşurat în jurul lor. Domnul Artur Silvestri inspiră marea bucurie culturală prin convingerea că frumosul şi binele pot salva oamenii. Cine, în cultura română, şi-a mai pus timpul, sănătatea şi banii în slujba unor asemenea idei? Publicaţiile electronice difuzate sub formă de reviste şi de buletine informative, proiecte gratuite şi independente care încurajează dezbaterea liberă, solidaritatea, sporesc patrimoniul larg al cercetării şi al creaţiei contemporane, întrucât părintele lor a imprimat o forţă centripetă a coeziunii prieteneşti mult mai tare decât tendinţele centrifuge ale societăţii. Unele din lucrările apărute la Carpathia Press sau la Semănătorul vor trece fără dificultate din imediat în istoria culturii. Acest proiect demonstrează faptul că tineri şi vârstnici, debutanţi şi consacraţi zboară liber peste şesul propriului destin, este adevărat, unii împiedicându-se în propria retorică, alţii în doctism şi exegeze esoterice, dar, indiferent de ce spun şi cum spun, cu toţii sunt animaţi de bune intenţii. Diferitele feluri de vocaţii sunt ajutate să-şi desfăşoare aripile, chiar dacă se vor găsi mereu ipocriţi, porniţi să sugrume acest proiect grandios. Un text literar nu e o operă, iar o operă nu e literatura însăşi. Totul se împleteşte, precum ochiurile unei broderii străvechi.

Înfrânţi de „elitismul” şi acreala celor mai multe reviste pe suport material, un număr mare de autori s-a îndreptat instinctiv spre formula virtuală, generoasă şi flexibilă. La început o speranţă, ea a devenit între timp şi o direcţie interdisciplinară, uşurând contactul cu vectori mai puţin făţişi, cu tendinţe care dau lovituri stagnării şi izolării. Proiectele iniţiate şi organizate de Domnul Artur Silvestri, susţinute de Asociaţia Română pentru Patrimoniu reprezintă faţa vie a culturii actuale, un argument în plus cu privire la continuarea lor, departe de cărările bătute ale crispării şi indiferenţei, dacă nu chiar ale dispreţului faţă de diversitatea fenomenului cultural actual. Scriitorul nu este locatarul unei eprubete. El caută forme mai puţin constrânse de comunicare în care să spună ce este şi cât este, zidindu-şi sufletul în ceea ce construieşte, făcându-ne părtaşi la secretele sensibilităţii sale.

Cum aş fi fost eu, Gheorghe Postelnicu, fără publicaţiile ARP? De bună-seamă, mai puţin productiv, mai puţin imaginativ, mai puţin cunoscut.

GHEORGHE POSTELNICU

Anunțuri


Pentru o vizualizare mai bună, folosiţi MOZILLA FIREFOX

__________________________________________

__________________________________________

Artur Silvestri - fondator ARP

ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV

__________________________________________

Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV

__________________________________________

ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>

__________________________________________

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar>>>>

__________________________________________

Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>

__________________________________________

CELE MAI NOI APARIŢII EDITORIALE ARTUR SILVESTRI

„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>

_______________________________

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf

_______________________________

Radiografia spiritului creol>>>>.pdf

_______________________________

Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>

_______________________________

coperta I

_________________________________

Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.

Mariana Brăescu Silvestri

_________________________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> _________________________________
coperta-i ____________________________ • Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde sentimentele, regretele şi amintirile dumneavoastră şi ale altor oameni care l-au cunoscut, apreciat, iubit... >>>> ___________________________________ >>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>> ___________________________________ copert-final_tipar ___________________________________

• Albumul FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE - de ARTUR SILVESTRI. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.

____________________________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ____________________________________

CĂRŢI CE VOR APĂREA ÎN CURÂND ÎN ACEEAŞI COLECŢIE

În colecţia IN MEMORIAM Artur Silvestri

• ARTUR SILVESTRI - Editorul sau grădinarul dăruit

• ARTUR SILVESTRI - Aşa cum l-am cunoscut

___________________________________

Adrese de corespondenţă:

- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com

- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com _______________________________

CELE MAI NOI APARIŢII DESPRE ARTUR SILVESTRI

VDP decembrie 2008.qxd

„IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI“, supliment al revistei „VIAŢA DE PRETUTINDENI“ puteţi citi aici >>>>>

___________________________________
____________________________________

OPERA ÎNTR-UN POSIBIL ARTICOL DE DICŢIONAR >>>>

___________________

OPINII DESPRE OPERĂ >>>>

ARTUR SILVESTRI – Opera

___________________________

ARTUR SILVESTRI - Schiţă biografică >>>>

___________________________

Slujba de înmormântare a lui Artur Silvestri, Mănăstirea Pasărea, 4 decembrie 2008

Pentru a citi mesajele de condoleanţe clik aici >>>>>

_________________

PAGINI ALESE DIN OPERA SI DIN EXEGEZA DESPRE AUTOR

CARTI DE IERI SI DE AZI

_________________________ _________________________
__________________________________ " AL CINCILEA PATRIARH " ______________________________________ _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________
Octombrie 2017
L M M M V S D
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

_____

Temele cele mai cautate

REFERINTE/click pe tema preferata

· arhive necesare

· asociatii si organizatii

· biblioteca virtuala

· edituri arp

· efigii

· fapte de azi

· lecturi recomandate

· programul intermundus - pune romanii in legatura

· publicatii arp

· reviste romanesti

· scriitori de azi


%d blogeri au apreciat asta: