By ARP

Să tot fie mai bine de treizeci de ani de cînd s-a întîmplat să ajung în casa lui Bucur Chiriac, în Bucureşti, pe strada Povernei. Era o zi liniştită, în miez de primăvară, de o seninătate ce mi-o amintesc şi azi cu o emoţie neînţeleasă pe care o dau, arareori, doar acele clipe ce rămîn în memorie ca o fulguraţie inexplicabilă, precisă şi clară, distinctă precum o fotografie. Zic „s-a întîmplat” şi, de fapt, chiar în acest mod se petrecuse totul. Nici măcar nu ştiam că, dintr-o întîmplare ce înseamnă, poate, un fel de potrivire, eram chiar în faţa casei impunătoare unde locuia poetul despre care, abia de vreo cîteva săptămîni, scrisesem cu încredere şi înţelegere. Mi l-a prezentat un apropiat, care tocmai mergea în vizită la „Chiriţă”, căci era „ziua lui de naştere”. Atunci mi-am dat seama că „ziua lui Chiriţă” (căci aşa îi ziceau prietenii şi îl alintau astfel pe Bucur Chiriac) era una din sărbătorile tradiţionale din Bucureştii acelor ani. Întotdeauna, de „Întîi Mai”, în casa încăpătoare – veche în sensul de „fără vîrstă” şi împînzită de sute de tablouri, zeci de sculpturi şi mii de obiecte rare, dintre cele mai diverse – ajungeau, către seară, o mulţime de prieteni, cunoscuţi, „apropiaţi” ori pur şi simplu necunoscuţi cu bună-voire, cum eram şi eu la vremea aceea. Era o lume uimitor de vie, inteligentă şi „caldă” din punct de vedere moral, o „lume de artişti” ce parcă imita, ori reproducea la alt meridian, „saloanele” pariziene ori „atelierele de pictori celebri”, chiar dacă „independenţi” sau „refuzaţi”. Acestea sînt, însă, doar formule ce conţin comparaţii destul de nesubstanţiale căci, dacă mă gîndesc bine, nu spiritul salonard impresiona aici ci un altceva, o stare ce mi-am dorit s-o explic uneori şi abia acum încep s-o înţeleg, cînd anii au zburat, mulţi dintre cei de atunci nu mai sînt şi nici casa magică nu mai este, făcută mai deunăzi una cu pămîntul. Era, de fapt, un fel de comuniune aproape de confrerie ori, mai precis, o bună-voire generală de oameni ce se îngăduie, se preţuiesc şi se înţeleg bine fără a o declara, lăsînd orgoliu şi ambiţie la uşă şi trăind clipe lungi de înseninare unde nu încăpeau vanitatea şi obsesia gloriei deşarte. Atmosfera, neobişnuită, avea o claritate şi un calm de utopie. Să fi venit aceasta din obligaţia de a respecta un protocol ce pretindea bună-cuviinţă? Ori din sentimentul că, sărbătoare fiind, răul indefinit se suspendă parcă de la sine, lăsînd un gen de bucurie naturală să se manifeste şi să mai corecteze din accesele de efuziune sterilă şi superficială adeseori inexplicabile ori fără rost? Cred că mai degrabă aceasta ar putea să fie explicaţia deşi, de fapt, origina acestui echilibru consimţit de la sine era în altă parte. El i se datora amfitrionului, adică lui Bucur Chiriac, de fapt, „amfitrionilor” căci soţia lui, Doamna Marieta, îl completa într-o manieră desăvîrşită ce am întîlnit rar, atît de rar încît, obsevînd-o, apare ideea însăşi că androginul există. Aşadar, totul venea de la el, din acel aer ce se descria, cu o formulă prea de tot lustruită, ca fiind „bonomie” dar care, abia traducîndu-se, devenea corectă şi adevărată. Căci, în ultimă analiză, Bucur Chiriac (şi Marieta lui) era un om bun, de o bunătate ininteligibilă şi uluitor de rară în lumea noastră de ieri şi de azi, o lume prea puţin pătrunzătoare în esenţial şi prea mult dedicată, fără sens, „clipei celei repezi”. O bunătate ce am explicat, o vreme, ca fiind bună-cuviinţă nativă şi expresie a unei înţelegeri, necomplicată doctrinar, a Tradiţiei, adică o tradiţie însuşită. În lumea de unde venea el, nestricată de spiritul bucureştean superficial şi steril ce defineşte „răul românesc prin excelenţă”, această atitudine era de-la-sine-înţeleasă şi, naturală fiind, nu avea nevoie să capete nici frază justificativă şi nici aspect de concluzie rezultată în urma vreunei deliberaţii morale. Ea exista fiindcă aşa se cuvenea.

Şi totuşi, urmărind această formulă sufletească de o incredibilă naturaleţe, mi-am dat seama abia mai încoace – cînd, trecînd anii, am trăit şi eu, la rîndul meu, de toate şi am văzut multe, citind nu doar în cărţi ci şi în biografii şi în destine – că un ceva mai puţin vădit îi îndrumase rînduiala interioară şi reuşise să o facă, în cele din urmă, aşa cum o făcuse. Era, cred, pe la începutul lui 2002, cînd, fără să mă anunţe, Bucur Chiriac intrase în biroul meu şi, fără un cuvînt, îmi aşezase pe masa de lucru un manuscris cu peste o sută de poezii, fruct de nopţi neliniştite şi, poate, înfricoşate, pe care dorea să-mi arate şi să mi-l destăinuiască.

Mă întrebase din ochi, fără să-mi vorbească; apoi, a plecat aşa cum venise. În noaptea aceea, am citit, pînă către dimineaţă, ca în alte vremuri, oprindu-mă uneori, gînditor, şi apropiindu-mă de fereastră ca să fumez cîte o ţigară, tulburat şi, poate, la rîndul meu, neliniştit. Erau nopţile miraculoase, cînd, vegheat de Îngerul meu păzitor – ce m-a părăsit pentru totdeauna, lăsîndu-mi doar amintirea lui, dureroasă, despre cum era, tăcut, înţelegător, senin şi înţelept – îmi închipuiam că voi avea timp şi va rămîne vreme pentru toate şi stăruiam aproape asupra fiecărui cuvînt, a fiecărei idei ce îmi apărea şi le notam, adesea, ca să le reiau vreodată, altădată, cîndva, fără să ştiu că nu le voi mai continua niciodată şi vor rămînea aşa cum sunt, adică ipoteză pură şi simplă, rod al hazardului fără desluşire.

Citeam îngîndurat poemele scrise parcă pentru sertar şi îmi spuneam că, stăruind, voi înţelege mai bine omul ce le presimţise, înconjurînd cuvintele potrivite ca să le dea corporalitate. Era o poezie de senectute, arătînd nu doar seninătate ci şi un fel de înţelepciune ce rezulta dintr-o viziune superioară a vieţii. Să fi fost doar efectul vîrstei, o înţelepciune dobîndită, aşadar, odată cu trecerea anilor?

Poate să fi fost şi aceasta, bineînţeles, dar cred că, mai degrabă, izvorul trebuia căutat în altă parte decît în acest adaos de ani şi de experienţă reflectată în concluzie definitivă. Înaintînd şi continuînd să citesc, mi-am dat seama că întrevedeam abia acum ceea ce trebuia să observ demult, cînd, denumind cu precizie bunătatea ce întîlnisem, nu stăruisem destul ca să-i găsesc origina. Mai multe poeme, ce i-am reunit ulterior în forma unei mici plachete bibliofile editată de mine după ce i-am intitulat-o „Mai aproape de Dumnezeu”, conţineau o lirică religioasă arătînd o devoţiune trăită în forme naive, parcă traducînd imaginile unor icoane pe sticlă. Aici era, de fapt, explicaţia. Căci „Bunătatea” de totdeauna şi înţelepciunea de acum proveneau dintr-o înţelegere creştină a lumii, dintr-un fond de religiozitate populară, simplă şi directă, pe care însă nu ştiinţa de text sacru şi de canoane o făcură posibilă ci tradiţia însăşi, modul de viaţă predat de la vîrstnic la tînăr şi la copil ca un fapt inerent, aparţinînd ordinii lucrurilor, comunicînd un secret al Firii, care, uneori şi ca printr-un miracol, nici nu mai are nevoie de cuvinte ce s-ar înşirui în propoziţiuni. Iată de ce, cînd am citit – ceva mai tîrziu – şi „Clopotele Athosului” am fost uimit şi mi-am dat seama că, în ultima analiză, aici stătea cheia acestei atitudini ce mă nelămurise şi pe care aş fi desluşit-o mai repede dacă aş fi răsfoit, la timp potrivit, cartea deschisă mai încoace, şi ceva timp mai tîrziu. Era un document sufletesc neobişnuit, fără nimic din stereotipul acestui gen de literatură. Prea puţini – şi, între ei, şi Bucur Chiriac – aduc ceva mai mult decît simţămîntul de pelerin ce cunoaşte cu directeţe Locurile Consacrate, încercînd, spre deosebire de alţii, să aşeze în lumina cuvintelor, parcă străvezii, experienţa proprie, poate irepetabilă. Era o literatură şoptită, trăită cu un ceva misterios în substanţa ei, inspirată de loc, de emoţia fără origină vizibilă şi de un strat anterior, dobîndit şi, uneori, prea puţin cunoscut dar trezit deodată şi legat, prin fire ce nu se înţeleg, cu momentul aproape miraculos. Aceasta este, fără nici o îndoială, taina acestei literaturi, o literatură de comuniune ce va rămîne, cu probabilitate, drept cea mai însemnată urmă lăsată de autor. Un autor aproape anonim, ca Tradiţia.

Dar, dacă mă gîndesc bine, mai există ceva ce ar trebui să subliniez în soarta acestei cărţi, măcar aşa cum se prezenta ea atunci, cînd m-am hotărît să-i fac ediţia revăzută fără a se „adăugi”. Nu s-a adăugit căci, la drept vorbind, nu era nevoie şi nici nu mai încăpeau adaosuri. Cartea rămîne ceea ce a fost cînd s-a născut, un obiect cu materie încheiată în secretul comunicării ei. Aşa m-am gîndit, de fapt, cînd, învoindu-mă cu Bucur Chiriac să-i alcătuiesc eu, cum îmi va da Dumnezeu gîndul cel bun, şi un alt vestmînt al cărţii de altădată, am recitit-o şi i-am croit un alt chip, poate că, astfel, mai potrivit. Chipul nou trebuia să explice situaţia însăşi, complexitatea ei, sensul ireductibil ce o diferenţiază.

Citind şi recitind cîte un paragraf răzleţ, încercam să aflu soluţia şi dezlegarea dar acestea veniră fără a le chema, deodată, parcă de la sine. Era într-o seară din martie, în acest an, cînd, iarăşi fără să mă anunţe, Bucur Chiriac mi-a adus un teanc de fotografii şi mi le-a lăsat fără să-mi precizeze de ce mi le dă şi ce anume aş putea face cu ele. Nu i le cerusem şi, de fapt, nici nu ştiam că ele există. Am început imediat să le privesc, aşezîndu-le una lîngă alta, şi în acea clipă am înţeles ce semnificaţie mi se arată. Erau, de fapt, vestmîntul cărţii ce căutam.

În imagini fără dorinţă de a face artă stăteau, înregistrate dincolo de contingent, scene diverse şi un singur personaj: omul aflat în starea de seninătate. Astfel încît, toate reprezintă urme culese şi rămase ca un fel de memorie a clipei, ca o dovadă că „liniştea sufletului” există şi că, printr-un gen de magie, nu se iroseşte fără a lăsa urmă. Să fi vrut acel ceva, ce l-a împins pe Bucur Chiriac să-mi aducă fotografiile vechi, să ne spună aceasta în felul misterios ce ne comunică din toate cîte puţin şi doar prea puţin înţelegem din ce ni se spune? Nu pot să-mi dau seama acum ori poate că nici nu trebuie să-mi dau seama, de fapt. Ceea ce ştiu însă este că, astfel, cartea există şi chipul ce a căpătat arată că sînt oameni ce cunosc Marea Seninătate.

Anunțuri


Pentru o vizualizare mai bună, folosiţi MOZILLA FIREFOX

__________________________________________

__________________________________________

Artur Silvestri - fondator ARP

ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV

__________________________________________

Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV

__________________________________________

ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>

__________________________________________

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar>>>>

__________________________________________

Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>

__________________________________________

CELE MAI NOI APARIŢII EDITORIALE ARTUR SILVESTRI

„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>

_______________________________

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf

_______________________________

Radiografia spiritului creol>>>>.pdf

_______________________________

Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>

_______________________________

coperta I

_________________________________

Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.

Mariana Brăescu Silvestri

_________________________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> _________________________________
coperta-i ____________________________ • Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde sentimentele, regretele şi amintirile dumneavoastră şi ale altor oameni care l-au cunoscut, apreciat, iubit... >>>> ___________________________________ >>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>> ___________________________________ copert-final_tipar ___________________________________

• Albumul FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE - de ARTUR SILVESTRI. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.

____________________________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ____________________________________

CĂRŢI CE VOR APĂREA ÎN CURÂND ÎN ACEEAŞI COLECŢIE

În colecţia IN MEMORIAM Artur Silvestri

• ARTUR SILVESTRI - Editorul sau grădinarul dăruit

• ARTUR SILVESTRI - Aşa cum l-am cunoscut

___________________________________

Adrese de corespondenţă:

- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com

- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com _______________________________

CELE MAI NOI APARIŢII DESPRE ARTUR SILVESTRI

VDP decembrie 2008.qxd

„IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI“, supliment al revistei „VIAŢA DE PRETUTINDENI“ puteţi citi aici >>>>>

___________________________________
____________________________________

OPERA ÎNTR-UN POSIBIL ARTICOL DE DICŢIONAR >>>>

___________________

OPINII DESPRE OPERĂ >>>>

ARTUR SILVESTRI – Opera

___________________________

ARTUR SILVESTRI - Schiţă biografică >>>>

___________________________

Slujba de înmormântare a lui Artur Silvestri, Mănăstirea Pasărea, 4 decembrie 2008

Pentru a citi mesajele de condoleanţe clik aici >>>>>

_________________

PAGINI ALESE DIN OPERA SI DIN EXEGEZA DESPRE AUTOR

CARTI DE IERI SI DE AZI

_________________________ _________________________
__________________________________ " AL CINCILEA PATRIARH " ______________________________________ _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________
Noiembrie 2017
L M M M V S D
« Noi    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

_____

Temele cele mai cautate

Referinte cautate

  • Niciunul

REFERINTE/click pe tema preferata

· arhive necesare

· asociatii si organizatii

· biblioteca virtuala

· edituri arp

· efigii

· fapte de azi

· lecturi recomandate

· programul intermundus - pune romanii in legatura

· publicatii arp

· reviste romanesti

· scriitori de azi


%d blogeri au apreciat asta: