By ARP

„OASTEA ŢĂRII“

Povestea acestei cărţi începe odată cu scrisoarea primită, pe la începutul acestui an, de la admirabilul scriitor Ioan Barbu, din Râmnicu Vâlcea, în acelaşi timp şi făuritorul unui ziar cu o uimitoare longevitate despre a cărui pătrundere profundă aveam nu numai ştire ci şi confirmări verificate. El îmi comunică propunerea de a mi se atribui un premiu al acestei publicaţii care urma în curând să împlinească 18 ani de la apariţie şi se socotea că îşi sărbătoreşte „majoratul“, ocazia fiind subliniată, aşa cum era de aşteptat, printr-o reuniune în etape depăşind caracterul protocolar inevitabil. Ideea în sine de a trage linie şi de a privi înapoi spre a se consulta istoria consumată în ideea proiectului de viitor larg, mi se părea cu totul lăudabilă însă îmi apărea de neînţeles gândul de a-mi acorda o distincţie care nu doar că nu mi se potrivea ca greutate nemeritată însă ieşea cu totul din modul meu de a înţelege lumea şi atitudinile faţă de valori. De aceea i-am şi răspuns corespondentului meu după un răgaz luat pentru reflecţie (trebuitor şi din cauza că, în acelaşi timp, aflasem despre o propunere de acelaşi fel, venită de la păr. Dorin Picioruş, admirabilul, şi el, editor al platformei on-line „Teologie pentru azi“), expediind această epistolă încă nelămurită: 14 Ianuarie 2008, Cuvioşii Părinţi ucişi în Sinai şi Rait, Odovania Praznicului Botezului Domnului, Iubite Domnule Profesor Ioan Barbu, Ştirea ce mi-aţi dat privitor la atribuirea unui premiu al prestigiosului ziar ce aţi fondat şi conduceţi cu pricepere şi verticalitate, mă ia pe nepregătite căci, aşa cum am şi spus adeseori, tot ce fac nu fac pentru recunoaştere publică şi pentru a obţine notorietate, titluri ori chiverniseală mare ori mai măruntă. Sunt fapte ce se vor cântări candva; şi atât. În atâţia ani nu am insistat să impun ci să propun idei, teme şi soluţii care, dacă se vor socoti potrivite, pot fi preluate uitând chiar de autor ori de locul de unde au venit; unele au şi devenit „folclor“.

În acelaşi timp, aş mai adăuga şi împrejurarea că „premiul pentru publicistică“ în anul trecut nu mi se potriveşte defel. Precum ştiţi, nu apar în publicaţiile dominante (şi, abia rareori, la televiziuni) şi nu fac parte dintre „abonaţii la crearea opiniei“ care sunt astăzi, la noi, atât de răspândiţi fiindcă sunt de trebuinţă cuiva cu influenţă din armatele de pradă ce ne-au potopit. Cred că, de fapt, această distincţie are ca motiv efortul arătat de ARP pentru ca, în numai un an de zile, să devină cel mai important grup de presă culturală on-line în limba română şi să creeze, administrând cu o stăruinţă greu de închipuit, 100 (o sută) de pagini web cu rost cultural românesc, între care sunt şi 20 de periodice, unele cu apariţie cotidiană. Aceasta poate fi, şi cred că este, o Faptă şi se datorează celor ce au fost alături de noi cu sprijin divers, cât de mărunt să fi fost, însă cu bunavoinţa şi năzuinţa de a face mai bine tot ce se poate face astăzi în ţara noastră tristă. Dacă acesta a fost argumentul unui premiu ce aţi considerat potrivit pentru a atrage atenţia asupra unor înfăptuiri, la o scară ce se va vedea cu timpul, atunci el nu mi se cuvine: acordaţi-l către ARP – Asociaţia Română pentru Patrimoniu, care bine-merită -ca atitudine şi efecte – o preţuire publică; iar împrejurarea ca fiind fondator al acestei organizaţii – şi, astăzi, alături de Dna Mariana Brăescu, un sprijinitor dedicat în cele ale vieţii curente – mi-ar crea un adevărat sentiment de recunoştinţă, arătându-mi şi mie că nu am greşit şi nu înaintez prin locuri ce nu duc nicăieri.

Căci, la drept vorbind, dacă e să fie „recunoaştere“ şi „ratificare“, ea trebuie să ajungă la toţi cei, multe sute, poate chiar mii, de români de peste tot şi de pe toate meridianele, care, la auzul unor cuvinte ce îi îndeamnă să se apropie şi „să pună umărul“ mulţumind Maicii Noastre România, nu stau cu mâinile în sân şi aduc, fiecare după puteri, cât poate şi cât ştie fiecare. Eu am făcut prea puţin faţă de ceea ce mi-am propus şi nu sunt mulţumit, trăgând însă nădejde să mă ajute Dumnezeu să mai fac şi altele, atât cât mă va lăsa pe Pământ. Dar el, românul treaz care nu tace şi nu stă imobilizat ca o vită la tăiere, aşa cum şed prea mulţi dintre contemporanii noştri, bine-merită pe deplin.

Dacă stăruiţi în această atribuire de distincţie, care în orice caz onorează fie şi pentru că în indefinitele noastre vremuri cineva a privit în jur şi a văzut, preţuind, v-aş ruga să o îndreptaţi către ARP – Asociaţia Română pentru Patrimoniu, care, de fapt, este ideea ce a strâns energii şi a dat, poate, un sens al nădejdii. În acest caz, voi fi onorat să o primesc, ca părinte al acestei idei, din mâinile Voastre generoase. Cu doriri de tot binele şi cu speranţa că încă mulţi ani veţi face ceea ce aveţi de făcut aici.

Ajungând, în scurt timp, la un acord convenabil în chiar modul ce îl propusesem, am pornit la momentul trebuitor către Râmnic, în zile de ianuarie friguroase şi nedesluşite. Din goana trenului, priveam câmpurile întinse ca în palmă, impecabila puritate a zăpezilor aşezate cuminţi şi unificate cu orizonturile abia bânuite prin ceţurile lăptoase şi, în acelaşi timp, aşezările omeneşti de o sărăcie medievală unde, la margini de sate, prea multe clădiri erau părăginite şi pustii. Aceste două lumi aflate în realităţi paralele – unde frumuseţea naturii şi a celor ce cresc de la sine după îndrumările organice coexistă cu incredibila ruină produsă de om, rasă asasină şi prădătoare – îmi creau o imagine de paradox cosmologic ce reclamă opţiuni şi, de bună seamă, reacţie şi atitudine. Atitudinea aveam să o întâlnesc curând, de fapt ca şi reacţia, înţelegând că destrămările determinate istoriceşte nu sunt nicidecum definitive şi întărindu-mă în ideea că, indiferent dacă avem spaimă de golul recent dar relativ, cele ce trebuie făcute trebuiau făcute. Le făceau, fără zgomot susţinut şi lucrând după firea lor, şi oamenii ce urma să îi întâlnesc. „Zilele Curierul de Vâlcea“, ziarul local cu cea mai mare pătrundere şi notorietate dintre cele ce au rezistat în România, au confirmat în grad înalt acest sentiment de „răscoală tăcută a marginilor“ pentru care Centrul dominator nu-i decât o realitate trecătoare ce trebuie privită ca un rău necesar şi ca un adaos – prea de tot crescut – de pleava inutilă ce se va împrăştia când vin trombele de vânt ale vremurilor de re-aşezare. Deşi obositor, drumul a fost util şi am avut ocazia să întâlnesc un popor de creatori ai „locului“ în frunte cu Ioan Barbu, un venerabil jurnalist, proprietarul cotidianului, un scriitor admirabil, un activist cultural eminent.

Atât festivitatea principală, punctată cu rostirea unor opinii – cum se obişnuieşte pretutindeni evidenţiind o emoţie colectivă specială şi o preţuire care adeseori ne lipseşte înlocuită fiind de ura sălbatică – dar şi cu vernisajul unei expoziţii de artă dedicată acelui bilanţ de etapă istorică regională, urmate de o agapă frăţească, au arătat multe opţiuni nediscutabile şi au dat prilej unor schimburi de idei fructuoase.

Abia mai târziu, când am revenit acasă, mi-am dat seama că astfel de episoade nu trebuie lăsate să rămână numai în memoria afectivă ori în seama peliculei de film sau de aparat fotografic şi că rostul lor ar deveni mai limpede dacă, din materialul brut, atât cât e necesar s-ar aşeza într-o carte ce poate sluji şi altora ca model şi, prin însuşi timpul cărţii tipărite, ca instrument de răspândire a exemplului colectiv. Căci un exemplu colectiv există aici, fără nici o îndoială. Îi priveam pe „vâlcenii“ mândri că Ţara lor (una din nenumăratele „ţări“ crescute de la sine la noi) este, poate, o veche ţară a lupilor getici, şi îmi dădeam seama că această parte hotărâtă dintr-o „Oaste a Ţării“ -ce cuprinde România ce îşi vede de ale ei -poate fi un detaliu de frescă simbolică, un detaliu mic însă reflectând întregul minunat care există şi nu va dispărea. Şi atunci m-am gândit că a venit vremea să fac şi eu un dar pentru această realitate de dincolo de vreme – tradus, în imediat, într-un mic codice de gânduri despre model. I-am scris de îndată lui Ioan Barbu aceste cuvinte care azi nu mai sunt corespondenţă particulară ci fapt de istorie recentă şi fragment de carte ce s-a născut: Un dar pentru „Curierul de Vâlcea“. Dragă şi iubite domnule Ioan Barbu, scriu cu o mică întârziere pentru a mulţumi pentru zilele petrecute în atât de seninul mediu ce aţi creat la Râmnicu Vâlcea; un „mediu“, de fapt un mic univers, care nu-i decât normalitatea însăşi devenită astăzi, din păcate, excepţie. Felul înţelept, delicat şi dedicat cum înţelegeţi să acţionaţi, tactul şi „vederea clară“, simţul legitimităţii sunt tot atâtea argumente ce se observă de îndată pentru toţi cei ce ştiu şi pot să observe şi vă asigură locul meritat nu doar în gândul bun al oricui are bună-credinţă, ci şi în memoria colectivă, unde veţi rămâne întotdeauna ca un reper. Mi-a părut rău că nu am putut rămâne mai mult alături de Domnia Voastră, de Doamna distinsă ce vă însoţeşte cu participare însufleţită şi necondiţionată, şi alături de toţi cei care vă stăteau în preajmă, asociindu-se cu cel ce le este pe măsură; dar, mai mult ca sigur, ca altădată ne vom găsi un timp mai lung. Văzând toate acestea, şi înţelegând semnificaţiile lor, m-am gândit ca ar fi util să fac o cărticică unde să includ toate cuvântările rostite la ceremonia principală şi să o public într-un interval scurt. O voi redacta eu şi o voi plăti către tipografie, urmând să vă dăruiesc cea mai mare parte din tiraj pentru a o răspândi către cei ce nu au fost prezenţi dar merită, şi trebuie, să afle. Pentru aceasta, mi-ar trebui să primesc transcrierea reuniunii de premiere de la Teatrul Ariel (cu tot, şi cuvântări şi cele spuse de actorii ce au alcătuit comperajul, pentru a face, din tot, o poveste care se va citi cu pasiune), căreia să îi adăugam scrisorile primite de la cei ce au fost distinşi, dar nu au putut ajunge „la faţa locului“ (cazul lui Alex Cetăţeanu, dar şi al altora). Voi face o prefaţă şi vom adăuga întreaga listă a manifestărilor.Zece, douăsprezece fotografii de copertă ar fi foarte utile (am să vă trimit, separat, o copertă de carte despre protopopul Pavel Boldea din Borlovenii Banatului, încheiată în aceste zile, acum sub tipar, care seamănă în concepţie – şi chiar şi în obiective). Acesta va fi un dar al meu către un căuzaş a cărui faptă o preţuiesc şi cu care am comunicat de la sine, aşa cum comunică plantele de acelaşi fel. Bucureşti, 20 Ianuarie 2008.

Şi după patru luni de zile, abia atunci când am primit materialul brut de la deţinător, cartea există deşi poate că destul de târziu; dar nu prea târziu pentru a-şi împlini rostul. Căci, la drept vorbind, rostul ei este de a se adăuga incredibilei lucrări colective de „semănătorii“ de peste tot care astăzi, la noi, ilustrează răspunsul locului în faţa neo-fanarioţilor dezlănţuiţi.

ARTUR SILVESTRI

20 Aprilie 2008, în Duminica Floriilor

Anunțuri


Pentru o vizualizare mai bună, folosiţi MOZILLA FIREFOX

__________________________________________

__________________________________________

Artur Silvestri - fondator ARP

ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV

__________________________________________

Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV

__________________________________________

ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>

__________________________________________

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar>>>>

__________________________________________

Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>

__________________________________________

CELE MAI NOI APARIŢII EDITORIALE ARTUR SILVESTRI

„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>

_______________________________

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf

_______________________________

Radiografia spiritului creol>>>>.pdf

_______________________________

Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>

_______________________________

coperta I

_________________________________

Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.

Mariana Brăescu Silvestri

_________________________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> _________________________________
coperta-i ____________________________ • Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde sentimentele, regretele şi amintirile dumneavoastră şi ale altor oameni care l-au cunoscut, apreciat, iubit... >>>> ___________________________________ >>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>> ___________________________________ copert-final_tipar ___________________________________

• Albumul FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE - de ARTUR SILVESTRI. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.

____________________________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ____________________________________

CĂRŢI CE VOR APĂREA ÎN CURÂND ÎN ACEEAŞI COLECŢIE

În colecţia IN MEMORIAM Artur Silvestri

• ARTUR SILVESTRI - Editorul sau grădinarul dăruit

• ARTUR SILVESTRI - Aşa cum l-am cunoscut

___________________________________

Adrese de corespondenţă:

- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com

- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com _______________________________

CELE MAI NOI APARIŢII DESPRE ARTUR SILVESTRI

VDP decembrie 2008.qxd

„IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI“, supliment al revistei „VIAŢA DE PRETUTINDENI“ puteţi citi aici >>>>>

___________________________________
____________________________________

OPERA ÎNTR-UN POSIBIL ARTICOL DE DICŢIONAR >>>>

___________________

OPINII DESPRE OPERĂ >>>>

ARTUR SILVESTRI – Opera

___________________________

ARTUR SILVESTRI - Schiţă biografică >>>>

___________________________

Slujba de înmormântare a lui Artur Silvestri, Mănăstirea Pasărea, 4 decembrie 2008

Pentru a citi mesajele de condoleanţe clik aici >>>>>

_________________

PAGINI ALESE DIN OPERA SI DIN EXEGEZA DESPRE AUTOR

CARTI DE IERI SI DE AZI

_________________________ _________________________
__________________________________ " AL CINCILEA PATRIARH " ______________________________________ _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________
Septembrie 2017
L M M M V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

_____

Temele cele mai cautate

Referinte cautate

  • Niciunul

REFERINTE/click pe tema preferata

· arhive necesare

· asociatii si organizatii

· biblioteca virtuala

· edituri arp

· efigii

· fapte de azi

· lecturi recomandate

· programul intermundus - pune romanii in legatura

· publicatii arp

· reviste romanesti

· scriitori de azi


%d blogeri au apreciat asta: