By ARP

Părintele îndurerat al scriitorului Gabriel Artur Silvestri a apărut în drumul meu la Ceahlău, unde plecasem la invitaţia ARP, ca să  comemorăm 6 luni de la trecerea în eternitate a prietenului nostru.  Era ziua de 30 mai 2009. Soţia scriitorului, Mariana Brăescu-Silvestri înălţase la Ceahlău  o troiţă care s-a sfinţit atunci, inaugura o casă memorială Artur Silvestri, prezenta un film despre idealurile sale, lansa trei cărţi de şi despre scriitorul plecat atât de devreme pe spatele tăcut al lunii cu aripi albastre de înger, şi organiza masa de parastas pentru câteva sute de persoane. Am fost prezentată domnului Alexandru Târnăcop, tatăl lui Artur, scriitor şi el, care semnează cu pseudonimul Al. T. Drăgănescu. Chiar pentru un  filolog, cuvintele de alinare pe care poţi să le rosteşti unui părinte îndurerat de moartea prematură a fiului său, sunt rătăcite prin colţurile minţii; orice vrei să zici sună banal şi convenţional, chiar fals. Am conversat despre locul ales pentru ridicarea troiţei, despre zona Ceahlăului şi valorificarea adecvată a casei memoriale, dar tot reveneam la durerea cea mare: moartea fulgerătoare a lui Gabi, cum îi spunea Domnia sa. Ca să nu provoc şi mai multă durere, am convenit să facem un interviu, mai încolo. Ajunsă la Cluj, m-am pomenit că primeam  în pachet cărţile promise de Domnul profesor, dar şi acceptarea interviului… Aşa s-a născut lucrarea noastră.

Maria Vaida: Stimate Domnule Profesor, undeva la începutul cărţii Dvs, intitulată „Aşa a fost”, Ed. Tehnoprint G.P., Alexandria, 2007, mărturiseaţi: „Primele acorduri ale vieţii au sunat într-un sat din Câmpia Dunării, într-o familie de tineri învăţători, veniţi aici cu gândul la un apostolat total, pornit din convingere şi cu studiile pedagogice corespunzătoare. Tatăl, pe lângă profesia sa, era şi un bun gospodar, iubitor al pământului şi animalelor. Mama, o femeie inteligentă şi  ambiţioasă…”(p.3). Aş dori să evocaţi imaginea bunicilor  şi părinţilor dumneavoastră, dacă nu vă este prea greu.

Al.T.Drăgănescu: M-am născut şi am crescut în familia învăţătorilor Constantin şi Maria Târnăcop, în comuna Asan-Aga din fostul judeţ Vlaşca. Părinţii mei au fost învăţători, profesând până la sfârşitul vieţii lor în aceeaşi comună, unde s-au bucurat de mare respect din partea cetăţenilor. Acolo îşi întemeiaseră şi o gospodărie, fiind proprietarii a 4,5 ha de teren arabil, după legea împroprietăririi din 1922. Părinţii mei erau buni gospodari, model pentru consăteni, fiind admiraţi şi pentru prestaţia lor la catedră, prin care au contribuit la luminarea minţii multor generaţii de ţărani, până atunci analfabeţi. Mama mea, Maria, provenea dintr-o familie cu 10 copii; 9 fete şi un băiat. Dintre fetele familiei, patru, care au dovedit că aveau dragoste de carte, au devenit învăţătoare, printre care şi mama; băiatul (unchiul meu), negustor de cherestea şi produse din lemn, iar celelalte surori au rămas în agricultură, la gospodăriile lor. Mărturisesc că din partea părinţilor mei am primit o educaţie solidă, cu dragoste faţă de muncă şi seriozitate în comportare. Toate învăţăturile primite de la părinţii mei – sfaturi, îndemnuri, exemple de viaţă –  au constituit pentru mine o lege morală nescrisă pe care am respectat-o întot-deauna. Şi azi, la vârsta senectuţii, eu am un deosebit respect pentru modul în care m-au educat şi le cinstesc memoria cum se cuvine, cu recunoştinţă şi dragoste. Bunicii după mama erau ţărani cu stare, trăiau din agricultură. Mi-l amintesc pe bunicul Simedre Pătraşcu încălţat cu opinci, în portul popular din zona Vlaşca. Avea patru clase, înţelegând avantajele pe care ţi le oferă şcoala, era foarte bun gospodar. Cele 10 ha de pământ le muncea cu plugul tras de boi, avea şi car, vaci cu lapte, bivoliţe şi oi. În fiecare an mai lua şi muncea ceva teren în dijmă de la boierul Vetra din comuna Drăgăneşti. Bunicul Sinedre era un pasionat vânător: avea armă de vânătoare cu două ţevi, calibru 12, astfel că masa celor 10 copii era întotdeauna îndestulată. De la bunicul mi-au fost transmise câteva poveşti de vânătoare prin mama mea, dar am moştenit şi pasiunea pentru vânătoare. Bunica Maria era neştiutoare de carte, dar foarte bună gospodină, harnică şi severă, cu ochii pe comportamentul celor 9 fete, pe care le-a supravegheat tot timpul şi le-a îndrumat, chiar şi după ce s-au măritat. Bunicii după tată erau Ion şi Mariţa Târnăcop. Ion Târnăcop, ştiutor de carte, era deţinătorul a 5 ha de teren agricol, dar făcea şi comerţ cu coloniale şi băuturi; era un om ţanţoş, chiar fudul, pus pe chiverniseală. Fusese odată primar al comunei şi cu el era greu de discutat; i se dusese vestea de „ăl mai tare”. Pentru mine, ca şi copil, a rămas o enigmă, nu prea discuta cu mine când eram mic, părându-i-se, probabil că nu are interlocutor. Poate că a fost mai bine pentru formarea mea ca om, că nu am fost influenţat în vreun fel de comportamentul său excesiv de orgolios. Bunica mea, Mariţa, nu ştia carte, dar era o mamă grijulie, o femeie gospodină şi foarte supusă lui Ion. Cei doi au avut 5 copii; două fete şi trei băieţi. Singurul care a învăţat carte a fost Constantin, el urmând Şcoala Normală pentru a deveni învăţător. Constantin n-a moştenit nimic din firea tatălui său, el era un om corect, modest şi comunicativ, semănând mult cu Mariţa Târnăcop, mama sa şi bunica mea; Constantin Târnăcop a fost tatăl meu. Calităţile sale umane, dar şi dăruirea sa ca învăţător i-au adus tatălui meu respectul oamenilor din comuna Asan-Aga, a fostului judeţ Vlaşca.

M.V.: Ce amintiri din fragedă pruncie legate de poveştile teleormănene are scriitorul care sunteţi? Dar cele legate de război, cum sunt?

Al. T. D.: Cele mai multe evenimente ale copilăriei mele sunt legate de fostul judeţ Vlaşca, deoarece comuna Drăgăneşti aparţinea acestuia până la Reforma Administrativă din 1948. Îmi amintesc de felul în care se comportau ţăranii de pe aceste meleaguri; foarte buni gospodari, harnici şi muncitori, cinstiţi, buni crescători de animale, cultivând cu pricepere pământul, respectând omul şi omenia. Memoria colectivă păstra încă grozăviile răscoalei din 1907, al cărei foc trecuse şi peste comuna Asan-Aga, nu fără a lăsa victime. Despre al doilea Război Mondial şi dezmăţul ostaşilor armatei roşii am scris şi în cartea mea Aşa a fost1. Un episod merită relatat: stăteam în curtea casei împreună cu bunul meu prieten Mitu, fiul ţăranilor vecini, într-o noapte de vară a lui 1944. Am auzit voci în întuneric. Erau ostaşi ruşi ce căutau pe la coteţe. Ne-am dat seama că erau beţi. Am înţeles din semnele lor că vor băutură, altfel ne împuşcă. Pe loc am simţit  din comportarea lor tâlhărescă sabia deasupra capului. Tata, care înţelegea bine limba rusă fiindcă fusese în prima parte a războiului pe frontul rusesc, a venit şi le-a adus o damigeană cu ţuică. Sesizase pericolul. În timp ce tata le turna în bidoane ţuică, unul dintre ei a spus că, dacă nu le dădeam băutură şi mâncare, ne împuşcau. A doua zi satul arăta ca după cataclism. Garduri rupte, locuinţe devastate, şanţuri pline de resturi vegetale şi animale, piei de animale şi fulgi de păsări. Un miros de hazna plutea în aer.

M.V.: Ce au  însemnat locurile copilăriei pentru scriitorul  Alexandru T. Drăgănescu, dincolo de mesajul ecologist pe care îl transmiteţi prin lucrările Dvs. „Vânătoarea, aşa cum este ea”, vol. I , 1984 şi vol. II, 2001.

Al.T.D.: Pentru mine anii copilăriei au rămas ca un vis ce nu se mai termină. Totul era frumos şi limpede în jurul meu; de la pădurea ce se afla la câteva sute de metri de marginea satului, la curăţenia şi aspectul îngrijit al gospodăriei fiecăruia dintre consăteni: florile, pomii fructiferi, iarba verde, grădinile. Totul demonstra sănătate şi respect pentru om şi natura înconjurătoare.

M.V.: De unde vine pasiunea Dvs. pentru vânătoare şi cine a avut vreun rol în formarea acestei deprinderi ?

Al. T. D.: Vânătoarea am moştenit-o de la tatăl meu. El avea armă de vânătoare cu permis de portarmă şi de foarte multe ori mă lua cu el la câmp sau la pândă în pădure. La 14 ani aveam permisiunea lui să trag cu arma de vânătoare. Am avut apoi, ani în şir, posibilitatea să merg cu tatăl meu la vânători organizate, unde am deprins tainele folosirii armei de vânătoare şi pasiunea de a merge în mijlocul naturii, mai ales toamna şi iarna, chiar dacă uneori era doar un pretext de a evada în sânul naturii… În anul 1947, la 21 de ani împliniţi, tatăl meu s-a străduit să-mi obţină permisul de portarmă şi mi-a făcut  cadou o armă de vânătoare. Cadoul tatei mi-a făcut o mare bucurie, era o împlinire a uneia din marile plăceri ale vieţii mele. De atunci şi până în prezent am rămas vânător pasionat şi posesor de armă de vânătoare, aşa cum ştiţi din cărţile pe care le-am scris despre această pasiune a mea.

M.V.: Cum erau oamenii din partea aceea de ţară în anii cumpliţi ai colectivizării?

Al.T.D.: Îmi amintesc cu groază multe întâmplări trăite sau văzute de mine. Am văzut oameni care îşi sărutau pe cap vitele cu  care, forţat, se înscriau în gospodăriile colective; am văzut femei plângând în hohote când erau puse să semneze şi ele cererile pentru înscriere în CAP! Sigur că este greu să poţi descrie durerea pe care o trăiau ţăranii puşi în situaţia să cedeze multe din bunurile pe care palma lor bătătorită de muncă le crease de-a lungul anilor… Originea mea tărănească, pe care nu am ascuns-o şi pe care o port cu mândrie ca pe un titlu de nobleţe, mă face să afirm că acea perioadă istorică rămâne pentru ţăranul român o pată neagră.

M.V.: Ca intelectual provenit din familie de intelectuali, având o educaţie aleasă şi o cultură de nivel european, cred că aţi traversat perioade deosebit de grele în viaţă, cauzate de lichelele comuniste şi slugile lor  meschine, mai ales după ce succesele profesionale au început să se arate. Citez dincartea Dvs.: „Reapăruse în zonă vechea femeie, cu răutate de căţea turbată care reactivase pe vechiul ei tovarăş cu nume de fluier din Ministerul Învăţământului şi care lucrase şi derulase tot scenariul de doborâre profesională şi psihică, cu tendinţa clară de exterminare  fizică a mea. Eram lovit fără cruţare de aceste două creaturi bolnave de invidie şi răutate animalică, sălbatică”2(p. 139). Ce rol au avut femeile în viaţa Dvs, şi nu mă refer  doar la cele din familie ( Anica, Domniţa, Maria) ?

Al.T.D.: Scriam în cartea de care aţi amintit despre tortura psihică la care am fost supus de o femeie în cârdăşie cu un inspector general din Ministerul Învăţământului. Este vorba de Angela Coţan, profesoară, directoare a liceului din localitate şi acolitul ei, inspectorul Flueraş Nicolae din minister. Aceştia au recurs la cele mai josnice procedee prin care au urmărit să mă distrugă şi să cedez nervos. Asta nu înseamnă însă că aş fi avut sentimente de respingere sau lipsă de consideraţie faţă de femei. Fiind inspector pe raion la secţia de învăţământ, aveam relaţii de muncă cel mai adesea cu femei, majoritare şi pe atunci în sistemul educaţional; le-am apreciat şi le-am promovat pe cele merituoase. Pot să afirm că am mare respect şi admiraţie faţă de femeile inteligente, harnice şi dornice de afirmare. Am şi avut o contribuţie însemnată la promovarea unor femei în funcţii de conducere a unităţilor şcolare. În ultimii ani am trăit marea bucurie să avem în familie pe Mariana Brăescu-Silvestri – nora mea – care, alături de fiul nostru Gabriel Artur Silvestri au realizat lucruri deosebite în ce priveşte literatura şi cultura în ţara noastră: ARP, România tainică, revistele on-line, editurile etc., reuşind să lege pe românii de pretutindeni, lucru nemaiîntâlnit până acum… Nora mea, Mariana, a fost şi este un suflet mare ce a stat întotdeauna în prima linie, oferindu-i permanent lui Gabriel dragoste, sprijin şi încurajare în toate acţiunile lui. Tot aici, vorbind despre femei, se cuvine să o amintesc cu drag şi admiraţie pe soţia mea, Georgeta Elisabeta, profesoară de română. Deşi a provenit dintr-o familie mai săracă, a luptat cu greutăţile vieţii şi a fost alături de mine cu tot sufletul ca să răzbatem prin multe situaţii limită ce ne-au fost create de josnicia şi murdăria unor oameni cu comportament agresiv de animale feroce. Am fost uniţi, având încredere reciprocă unul în celălalt şi nu au reuşit să ne dezbine!

M.V.: Revin la aceeaşi operă autobiografică în care faceţi portretul celui mai fidel prieten, câinele cu care mergeaţi la vânătoare: „pe Stănică îl voi prezenta ca o fiinţă ce mi-a rămas în minte pentru toată viaţa. Era deştept şi de un mare ataşament pentru mine, doar nu vorbea. Ochii lui deosebiţi de inteligenţi şi expresivi, spuneau totul când te privea. Părinţii mei au avut pe lângă casă câte un câine ciobănesc şi vreo doi căţei de curte, guralivi nevoie mare. Câinii, boldei cum le spuneam noi prin partea locului, erau mai mult o completare la decorul curţii, decât o nădejde în paza gospodăriei”(p. 36). Care sunt prietenii dumneavoastră printre fiinţele umane, nu doar cele necuvântătoare?

Al.T.D.: Am avut mulţi prieteni, fie din învăţământ, fie din alte domenii. Cei mai mulţi erau vânători ca şi mine, iar despre unii am scris în cărţile mele. Unii mi-au căutat prietenia doar pentru poziţia socială sau pentru relaţiile mele diverse. Aceia au trecut deja în uitare. Dar, din fericire, am avut şi prieteni adevăraţi, ce au fost şi sunt alături de mine la bine şi la greu. Am sentimente de caldă prietenie, simpatie şi respect pentru Petru Savuşcă, profesor de geografie, care mi-a fost alături ani mulţi într-o comportare fără reproş. Petru este ardelean, născut şi crescut în Sibiu, ajuns în Teleorman la terminarea facultăţii, prin căsătorie; este un caracter integru, foarte corect şi cinstit în vorbe ca şi în fapte. Alt ardelean, prieten al meu este clujean: Traian Borşan este omul de care mă leagă 30 de ani de prietenie, timp în care a demonstrat un caracter curat, sincer, totdeauna dispus să mă ajute. Altul este Pena George, profesor şi poet, pe care l-am avut discipol şi care m-a urmat în comportament şi pe plan social. Viorel Cristea, un tinerel care mi-a cerut şi mi-a urmat mereu sfaturile şi a ajuns bine. De curând, Titel Matei, un băiat cu mare voinţă de realizare, a reuşit să împlinească multe din cele ce şi-a dorit, prin sprijinul pe care i l-am dat eu. Ionuţ Bălţatu, un tânăr cu mari posibilităţi intelectuale, este un om foarte corect în toate relaţiile umane pe care i le urmăresc cu încântare şi pot să-l numesc prieten. Doi foşti colaboratori din vremea când am lucrat la raionul Drăgăneşti-Vlaşca, profesorii Nicolae Dumitrache şi Cornel Ghiţulescu, deşi locuiesc în Bucureşti nu m-au uitat şi ţin legătura cu mine, mai ales după necazul cu fiul meu… Pot să-i consider prieteni pe doctorii Radu Dobrescu din Germania şi Nicolae Tomescu din Bucureşti, de care mă leagă o prietenie de peste 20 de ani. Alţii nu mai sunt printre noi, au trecut deja peste apa Styxului către lumea fără duşmănie, dar îi am mereu în gând pe Costică Buleandră şi Olteanu Alexe, prietenii mei de vânătoare de odinioară. Oricum, dacă ar trebui să scriu în amănunt doar despre prieteni, ar fi nevoie să alcătuiesc o carte de câteva sute de pagini.

M.V.: Ce părere aveţi despre statutul scriitorului şi al publicistului contemporan, al intelectualului, în genere ?

Al.T. D.: Consider că scriitorii, publiciştii, dascălii, intelectualii, în genere, nu sunt apreciaţi la adevărata lor valoare şi acest lucru l-am mai spus şi cu alte prilejuri după 1989. E păcat că îşi spun  părerea despre cultură şi valorile scriitoriceşti oameni care n-au cultură şi nici temeiurile cunoaşterii, oameni care s-au săltat la nivelul puterii, indiferent de culoarea politică. Aceştia sunt – prin poziţia lor – o piedică ce pare că nu va fi înlăturată prea curând, ori niciodată. Păcat că am ajuns aici!

M.V.: Revin la scrierea Dvs. memorialistică, unde am descoperit cuvinte ce exprimă o mare demnitate umană: „Bunicii mei, părinţii părinţilor mei, au fost ţărani din brazdă, nu prea pricopsiţi, aveau câteva hectare de teren arabil, dar deosebit de cumpătaţi în fapte şi vorbe. Din înţelepciunea vorbei şi comportării lor, am avut întotdeauna ce învăţa”. Care sunt calităţile pe care le apreciaţi astăzi la om?

Al.T.D.: Calităţile pe care le apreciez la omul de azi se pot desprinde clar din scrierile mele, din cărţile publicate, dar le voi readuce în actualitate: corectitudinea în compor-tamentul faţă de cei din jur; seriozitatea faţă de prieteni sau cunoscuţi; seriozitatea comportamentului în familie; concordanţa între vorbă şi faptă; susţinerea adevărului; să nu uite că este român!

M.V.: Ştiu că urmează întrebări dureroase, dar aţi acceptat…Aş dori să evocaţi imaginea fiului Dvs., scriitorul Gabriel Artur Silvestri: cum era în frageda lui copilărie?

Al.T.D.: În copilărie, Gabi a fost întotdeauna printre copiii din sat, cu mulţi prieteni fii de tărani. În familie s-a bucurat de sprijinul mamei mele, învăţătoarea Maria Târnăcop, numită Domniţa, dar şi al soţiei mele, Georgeta-Elisabeta; amândouă bine pregătite în psihologia copilului. La 7 ani, când a mers la şcoală, Gabi ştia scrie şi citi. A fost mereu premiant, cu medii  numai de zece, atât în ciclul primar, cât şi în gimnaziu. De la vârsta aceea citea foarte mult, noi aveam o bibliotecă de peste 400 de volume, dar aveam şi abonamente la unele publicaţii literare, pe care le studia. N-a fost nevoie niciodată să-l  trimitem să citească; era pornirea lui încă de mic.

M.V.: Am citit în cartea Dvs: „Mama mea, care avea toate gradele didactice obţinute cu notă maximă, un om de mare cultură şi foarte ambiţioasă, obţinuse rezultate deosebite în pregătirea elevilor săi. Se bucura de un mare respect din partea colegilordin satele din jur, iar în comună, unde slujea din prima zi când a fost numită în învăţământ, locuitorii, părinţi ai copiilor îi spuneau Domniţa. Vorba ei plină de înţelepciune şi sfaturile pe care le da sătenilor o adusese aşa de sus în ochii satului, încât  atunci când trecea pe uliţele satului, toţi, indiferent de vârstă, o salutau cu mare respect.3 Ce model al omului român i-aţi oferit adolescentului Gabriel? Exista în familie o persoană pe care o admira foarte tare?

Al.T.D.: Gabriel ne iubea pe toţi, dar pentru bunica lui, învăţătoarea, avea o mare admiraţie şi respect. Mama era un posibil model pentru orice om corect…

M.V.: La pagina 172 scriaţi: „Dorea acest lucru fiindcă putea studia în linişte şi mai era şi pasionat de lectură, fapt ce-i impunea  neapărat un mediu prielnic preocupărilor lui.” Ca părinţi şi profesori avem tendinţa de a exagera uneori cu propriii noştri copii; aţi fost sever cu fiul Dvs., a fost nevoie să fiţi astfel?

Al:T.D.: Faţă de Gabi nu a fost nevoie să fim severi, nici eu şi nici soţia; el avea o comportare ce nu ieşea din tiparul vârstei lui. Nu a fost necesar să-l pedepsim niciodată, pentru că era un copil cuminte şi inteligent.

M.V.: Observaţia Dvs. este grăitoare: „Iar în ce priveşte personalitatea, ştiam pe cine crescusem, că nu era un tip care s-ar fi încovoiat în faţa celor ce ar fi dorit acest lucru. Îl încurajasem să se ţină ţeapăn pe picioarele lui, să fie cu fruntea sus, să-şi susţină punctul de vedere şi să nu admită prostia ce i se impune de personajele ajunse prin politică în posturi de decizie.”(p. 172).Care credeţi că a fost cea mai de preţ învăţătură oferită fiului Dvs?

Al.T.D.: Din cartea mea aţi reţinut reţinut îndrumările şi încurajările cu care l-am susţinut tot timpul, începând cu perioada de liceu şi terminând cu absolvirea facultăţii. Cred că a înţeles bine fiul meu când eu i-am spus: „ai grijă, să nu te ţină nimeni de mână!”

M.V.: Când aţi observat că avea talent literar? Vă rog să evocaţi o întâmplare edificatoare în acest sens.

Al.T.D.: Încă din clasele V-VIII, soţia mea mi-a spus că în compunerile pe care le face Gabi sunt aspecte ce dovedesc un real talent la exprimarea scrisă. Noi am considerat că o moşteneşte pe bunica lui. Mai târziu, în anii de liceu a obţinut de  fiecare dată premii la olimpiada pe ţară la Limba română.

M.V.: A ajuns la revista „Luceafărul” prin repartizare după absolvirea Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti; cum îşi manifesta bucuria  în perioada cea mai efervescentă a creaţiei sale critice?

Al.T.D.: A ajuns la „Luceafărul” după absolvirea facultăţii, dar a lucrat câţiva ani în învăţământ, la unele licee, unde a predat Limba română. La revista „Luceafărul” a fost locul unde Gabriel s-a simţit cel mai bine şi şi–a dezlănţuit talentul literar latent.

M.V.: Capacitatea sa intelectuală, înţeleg de unde se trăgea, dar priceperea în afaceri?! Aveţi şi negustori în familie, pe firul arborelui genealogic. Asta să fie, oare? Cine l-a ajutat să dezvolte un imperiu al afacerilor după 1989?

Al.T.D.: Cred că dezvoltarea afacerilor după 1989 se datorează inteligenţei şi capacităţii sale de adaptare la situaţia dată, dar mai cred că sprijinul şi talentul iubitoarei sale soţii, Mariana Brăescu Silvestri, au avut o mare contribuţie.

M.V.: Credeţi că regretatul Gabriel Artur  a fost bărbatul unei singure femei? Vorbiţi-mi despre căsătoria lui cu scriitoarea Mariana Brăescu.

Al.T.D.: Despre relaţiile lui Gabi cu femeile din lumea de după 89 nu pot spune nimic. Nu l-am urmărit în această intimitate. Ştiu numai că soţia lui, Mariana Brăescu- Silvestri, l-a iubit, l-a stimat şi l-a sprijinit sufleteşte în toţi anii căsniciei lor.

M.V.: În ce credea cel mai mult scriitorul Artur Silvestri? Dincolo de România Tainică şi de programul ARP, care era visul său neîmplinit?

Al.T.D.: Aşa cum îl ştiu pe Gabi din primele clipe conştiente ale vieţii sale şi  din toţi anii în care a scris şi a publicat, îşi dorea o Românie cunoscută în lume, o Românie în care scriitorii să ocupe locul ce-l merită. O Românie liberă – nu la picioarele altora; o Românie a românilor – aşa cum istoria străveche o atestă.

M.V.: În ultima perioadă cred că îl vedeaţi foarte rar, datorită  vastului program în care era angrenat. Ce spunea Doamna, Mama sa, despre acest fapt?

Al.T.D.: Gabi venea la noi cam o dată pe lună, deşi ne-am fi dorit să vină cât mai des, dar sosirea lui era o sărbătoare a bucuriei pentru familia noastră. În anii 2007-2008 el  ne-a construit o casă nouă, luminoasă, pe vechiul amplasament al celei în care a copilărit. Pe vremea aceea venea foarte des, în fiecare săptămână chiar, mai ales că soţia mea se îmbolnăvise grav şi căzuse la pat, lucru care îl îngrijora şi îl preocupa foarte mult. Ajutorul fiului nostru pentru noi, părinţii săi, a fost imens, după cum nemăsurată a fost durerea noastră când am aflat că l-am pierdut pentru totdeauna.

M.V.: Unde a dobândit o aşa tărie a credinţei şi atât de vaste cunoştinte teologice?

Al.T.D.: Fiul nostru era prieten de ani buni, înainte de 1989 cu Mitropolitul Olteniei, Nestor Vornicescu, dar şi cu Patriarhul Teoctist, prieteni cu care dezbătea şi studia problemele religioase. Cu Mitropolitul Nestor Vornicescu a colaborat la definitivarea unor studii despre care Gabi a scris foarte mult. Dar, copilăria lui s-a aşezat între basm şi icoană în casa mamei mele, învăţătoarea Maria Târnăcop, care i-a îndrumat paşii către primele rugăciuni creştine adresate lui Dumnezeu, care i-a condus mâna când şi-a făcut prima dată semnul crucii.

M.V.: Vă împărtăşea visele şi idealurile sale? Aţi avut un rol important în realizarea lor efectivă?

Al.T.D.: Fiul nostru ne împărtăşea adesea din preocupările sale în discuţiile cu mine şi soţia mea. Noi l-am ajutat, atât moral, cât şi material în măsura în care ne-a stat în putinţă, dar înainte ca el să devină o persoană cu venituri materiale destul de bune, pentru că, după aceea, ne ajuta el pe noi. Ca pensionari din învăţământ, se ştie ce venituri minime aveam.

M.V.: Văd că tristeţea vă cuprinde chipul adesea. Ce–i sfătuiţi pe părinţii care supra-vieţuiesc fiilor?

Al.T.D.: Să nu-i uite pe cei pe care i-au crescut şi i-au iubit de la anii copilăriei, apoi adolescenţei şi când au devenit  puternici în viaţă. Tot timpul ei au nevoie de noi, câtă vreme facem umbră pământului.

M.V.: Dacă se poate, vă rog  să arătaţi Doamnei întrebările, iar dacă binevoieşte, o rog să răspundă la cele care nu sunt prea indiscrete.

Al.T.D.: Răspunsurile formulate la întrebările dvs. le-am conceput împreună cu soţia mea, aşa am lucrat noi întotdeauna, iar dânsa vă doreşte mult bine şi succes în nobila misiune, aceea de profesoară, la fel ca noi. Vă datorăm stimă şi recunoştinţă pentru strădania dvs. legată de fiul nostru, Gabriel Artur Silvestri.

M.V.: Domnule Profesor, unde credeţi că se odihneşte sufletul blând şi generos al fiului Dvs.: la Ceahlău, la mănăstirea Pasărea ori la Drăgăneşti?

Al.T.D.: Sufletul lui Gabi – curat ca lacrima – cred că se odihneşte la Ceahlău.

Cluj-Napoca, iulie 2009



Pentru o vizualizare mai bună, folosiţi MOZILLA FIREFOX

__________________________________________

__________________________________________

Artur Silvestri - fondator ARP

ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV

__________________________________________

Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV

__________________________________________

ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>

__________________________________________

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar>>>>

__________________________________________

Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>

__________________________________________

CELE MAI NOI APARIŢII EDITORIALE ARTUR SILVESTRI

„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>

_______________________________

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf

_______________________________

Radiografia spiritului creol>>>>.pdf

_______________________________

Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>

_______________________________

coperta I

_________________________________

Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.

Mariana Brăescu Silvestri

_________________________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> _________________________________
coperta-i ____________________________ • Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde sentimentele, regretele şi amintirile dumneavoastră şi ale altor oameni care l-au cunoscut, apreciat, iubit... >>>> ___________________________________ >>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>> ___________________________________ copert-final_tipar ___________________________________

• Albumul FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE - de ARTUR SILVESTRI. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.

____________________________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ____________________________________

CĂRŢI CE VOR APĂREA ÎN CURÂND ÎN ACEEAŞI COLECŢIE

În colecţia IN MEMORIAM Artur Silvestri

• ARTUR SILVESTRI - Editorul sau grădinarul dăruit

• ARTUR SILVESTRI - Aşa cum l-am cunoscut

___________________________________

Adrese de corespondenţă:

- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com

- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com _______________________________

CELE MAI NOI APARIŢII DESPRE ARTUR SILVESTRI

VDP decembrie 2008.qxd

„IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI“, supliment al revistei „VIAŢA DE PRETUTINDENI“ puteţi citi aici >>>>>

___________________________________
____________________________________

OPERA ÎNTR-UN POSIBIL ARTICOL DE DICŢIONAR >>>>

___________________

OPINII DESPRE OPERĂ >>>>

ARTUR SILVESTRI – Opera

___________________________

ARTUR SILVESTRI - Schiţă biografică >>>>

___________________________

Slujba de înmormântare a lui Artur Silvestri, Mănăstirea Pasărea, 4 decembrie 2008

Pentru a citi mesajele de condoleanţe clik aici >>>>>

_________________

PAGINI ALESE DIN OPERA SI DIN EXEGEZA DESPRE AUTOR

CARTI DE IERI SI DE AZI

_________________________ _________________________
__________________________________ " AL CINCILEA PATRIARH " ______________________________________ _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________
August 2017
L M M M V S D
« Noi    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

_____

Temele cele mai cautate

REFERINTE/click pe tema preferata

· arhive necesare

· asociatii si organizatii

· biblioteca virtuala

· edituri arp

· efigii

· fapte de azi

· lecturi recomandate

· programul intermundus - pune romanii in legatura

· publicatii arp

· reviste romanesti

· scriitori de azi


%d blogeri au apreciat asta: