By ARP

În această zi, Mariana Brăescu Silvestri și Fundația ARTUR SILVESTRI l-au sărbătorit prin lansarea celor două cărți ale sale: „Critica criticii literare vol.I” şi „La beauté du monde connu. Jours inoubliables”

Evenimentul editorial a fost organizat în colaborare cu Librăria „Mihail Sadoveanu” din București, condusă de doamna directoare Georgeta Munteanu

Au fost prezenți mulți scriitori și critici literari (între care foști colegi ai lui Artur Silvestri la Luceafărul și la alte reviste literare, jurnaliști, reprezentanți ai bibliotecilor și altor instituții de cultură, cititori iubitori de literatură bună; menționăm doar câteva din numele cele mai cunoscute în lumea literară: Nicolae Georgescu Cleopatra Lorinţiu, Carolina Ilica, Dan Zamfirescu, Sorin Preda, Radu Cârneci, Cristian Neagu, Lucian Gruia, Carmen Pesantes, Ioana Stuparu, Mihai Ogrinji, Nencescu, Theodor Răpan, Vasile Cercel (graficianul care a ilustrat albumul „La beauté du monde connu”) și, desigur, echipa editurii Carpthia, care a ediat volumele lansate, în cadrul proiectului editorial coordonat de de d-na Mariana Brăescu Silvestri.

Mulți dintre cei menționați au luat cuvântul, vorbind despre reputatul critic, colegul, prietenul Artur Silvestri, dar tonul discutiilor interesante, dar și emoționante, l-a dat d-na Mariana Brăescu Silvestri, care a explicat că cel mai frumos cadou, cel mai frumos omagiu adus lui Artur Silvestri, este să-i apară cărțile, să fie citit, discutate.

Iată extrase din expunerile celor prezenți:

Bună ziua tuturor, încă o dată dacă nu am făcut-o pentru fiecare separat. Mă bucur că suntem aici. Astăzi Artur ar fi împlinit 60 de ani. Spun mă bucur că suntem aici şi regret că nu suntem cu el. Regret mult, vă imaginaţi. Cum religia lui era cartea, cel mai important lucru şi cel mai mare cadou şi cea mai mare preţuire este să fi întâmpinat ziua lui cu o carte. Şi pentru cei care îl preţuiesc, care l-au cunoscut, cu care a fost prieten, cea mai mare preţuire este să citească măcar câteva pagini, să-şi amintească de el şi să vorbească aşa cum se întâmplă acum. Vin în faţa dumneavoastră cu două cărţi, deja ştiţi. Una este Critica criticii literare, vol.I, carte care vorbeşte despre ce a însemnat Artur Silvestri în critica literară a anilor ‘73–’88. Despre carte, despre felul în care a fost întocmită va vorbi cel mai mult doamna Teodora Mîndru care este, ca întotdeauna, cercetătorul în opera lui Artur Silvestri şi editorul său. A doua carte o cunoaşteţi din versiunea în limba română – Frumuseţea lumii cunoscute. Zile de neuitat, acum are o versiune în limba franceză – La beauté du monde connu. Jours inoubliables. El a început-o în Franţa aşa încât e aproape normal să aibă şi o versiune în limba franceză.

Mă bucur să salut aici şi pe graficianul Vasile Cercel care a ilustrat cartea şi care a adus şi câteva dintre ilustraţii înrămate frumos. O să avem un eveniment separat pentru lansarea acestor opere de artă care însoţesc o operă literară şi de suflet care înseamnă acest jurnal.

Mă voi referi la cartea care se lansează în premieră astăzi, Critica criticii literare, vol.I. Mă voi referi de fapt nu la carte, ci la ceea ce a însemnat un critic literar în epocă. Suntem aproape toţi apropiați ca vârstă, persoane care cunoaştem ce a însemnat perioada culturală şi literară dinainte de ’89 şi suntem desigur persoane care apreciem şi foarte mulţi cu dreptate suntem nostalgici pentru importanţa pe care literatura şi cultura o aveau în acea perioadă. Noi nu suntem nostalgici pentru tot, dar pentru importanţa, pentru respectul, pentru efervescenţa culturală a epocii, cred că merităm să fim dacă nu nostalgici măcar recunoscători că am putut să trăim o asemenea epocă cu toate dificultăţile sale. Artur Silvestri ca scriitor şi critic literar le-a trăit din plin aceste dificultăţi. Am explicat în carte că această carte nu reprezintă un proiect, o structură şi apoi a fost scrisă aşa cum se întâmplă, cum se poate întâmpla cu o istorie a literaturii, aşa cum se poate întâmpla cu o carte despre doctrine, despre un autor şi aşa mai departe. Ea exprimă parţial ceea ce un critic literar de primă linie, cum era Artur, un critic literar foarte tânăr – cartea cuprinde articole din anii 1973 – 1988 – deci un critic literar foarte tânăr dar foarte activ şi o spadă foarte ascuţită în epocă, deci exprimă ideile, ideologia mai bine spus, atitudinea, stilul şi evident este o pagină din cronica actualităţii literare a epocii.

Sigur că fiind majoritatea scriitori aici, nu trebuie să explic foarte mult, dar o fac totuşi pentru cei care poate privesc altfel. O să dau un exemplu care pare destul de vulgarizator. Un cronicar sportiv face cronica meciurilor care se joacă. Joci cu Argentina, scrii despre România – Argentina, se joacă un alt meci, scrii despre acela. Poţi să scrii despre gimnastică, poţi să scrii despre baza materială a sportului şi aşa mai departe. Dar, în general, un cronicar sportiv este cel care are actualitatea sportivă a vremii. Nu face aproape altceva nici un cronicar literar şi nu făcea altceva. Era înrolat în a ilustra activitatea, actualitatea şi activitatea literară a vremii: cărţi apărute, autori apăruţi sau dispăruţi cu ocazii cu care li se dedicau pagini speciale, lupte literare şi ideologice care nu erau nici puţine, nici uşor de dus. Fronturile erau aceleaşi, bătăliile erau mai multe. Nici uşor de dus – spun asta pentru că se întâmpla în condiţiile în care această luptă era controlată şi înfrânată şi de o parte şi mai ales de altă parte de către să-i spunem, cenzura vremii. Nu se mai numea cenzură dar era evident acelaşi lucru şi anume îţi dădea voie sau nu îţi dădea voie să apari şi de acolo o luptă literară importantă. Un cronicar literar nu-şi alege neapărat toate cărţile şi toate subiectele. Artur nu a fost redactorul-şef al revistei Luceafărul. Nu a fost şeful de secţie al criticii literare – a fost, să zicem, şef de secţie dar critica literară în revista Luceafărul era coordonată de Mihai Ungheanu şi era decis cine, despre cine scrie. Ce vreau să spun este că un soldat sau un ofiţer din această armată a criticii literare îşi făcea cu conştiinţă, cu talent, cu ce conştiinţă avea, cu ce talent avea, cu ce temă avea, cu ce actualitate avea, lupta sa, opera sa. Răspândite în revistele vremii şi mai ales în revista Luceafărul poate că de-a lungul timpului se pierd. Adunate în cărţi –şi încă nu am ajuns la jumătatea a ceea ce putem să dăm din cărţile lui Artur, doamna Teodora Mîndru va spune mai mult – împreună dau o imagine a ceea ce a fost Artur Silvestri în critica literară, a ceea ce a fost critica literară în epocă, nu doar el. E adevărat că erau alte condiţii, nu doar politice, că nu discutăm de-o manieră atât de strânsă. Suntem oameni inteligenţi care înţelegem că atunci când sunt câteva edituri şi câteva librării şi apar câteva cărţi pe lună este o lume şi un univers literar şi cultural şi astăzi, când apar în fiecare zi zeci de cărţi, când sunt sute de librării, când sunt sute de traduceri, când sunt sute de autori care pot avea cărţi în două exemplare şi eu ştiu câte, contextul s-a schimbat. Importanţa literaturii din păcate pentru cei care iubesc literatura, fie că scriu, fie că sunt beneficiari, cititori, importanţa literaturii a scăzut în societate, importanţa scriitorului a scăzut în societate, din păcate, încă o dată. Dar lumea literară a epocii de care vorbim – şi despre care vor depune mărturie sunt convinsă, domnul Nicolae Georgescu şi doamna Cleopatra Lorinţiu, care cunosc fiecare foarte bine – lumea literară avea importanţă nu doar culturală şi socială sau politică şi respectul societăţii. Mi-aş dori mult ca această carte să răscolească în modul cel mai profund şi în modul cel mai de substanţă amintirile literare ale celor care sunt prezenţi şi ale celor care vor citi cartea. Iar pentru Artur încă o dată este modalitatea în care pot să-l sărbătoresc, înainte şi după ce nu mai e printre noi. Vă mulţumesc încă o dată că aţi venit.

Teodora Mîndru: Sunt onorată să vorbesc în faţa dumneavoastră şi sunt onorată de această misiune pe care o am, de participarea mea la acest proiect editorial care – mă gândeam acum – că a început în primăvara anului 2009, aici la Librăria “Mihail Sadoveanu” unde lansam, primele două cărţi: In memoriam Artur Silvestri. Mărturii tulburătoare şi acest jurnal minunat al lui Artur Silvestri, Frumusețea lumii cunoscute. Zile de neuitat, în limba română.

Venim astăzi aici cu două cărţi, a douăsprezecea şi a treisprezecea carte din acest proiect, dintre care sunt editări noi şi re-editări ale operei lui Artur Silvestri, iar în ceea ce priveşte partea mea, este a şaptea carte despre Artur Silvestri şi opera sa, pe care o redactez şi editez. De aceea am sentimentul că fac într-adevăr un lucru foarte util pentru cultura română nu numai pentru memoria lui Artur Silvestri. Noi ajutăm ca el să fie în drepturile lui, în locul care i se cuvine în istoria literaturii române şi în contemporaneitate.

Critica criticii literare, vol.I, este a treia carte care valorifică critica literară a lui Artur Silvestri. Primele două cărţi Universul lecturilor fericite şi Portrete literare au pornit după un embrion, o listă de articole pe care dorea Artur Silvestri să le înglobeze în aceste două cărţi cu titlurile alese chiar de el. De atunci am înaintat şi pot să vă spun că împreună cu doamna Maria Anghel şi domnişoara Georgeta Dencu, care sunt principalele mele colaboratoare, am reuşit un lucru foarte important şi anume să trecem în revistă, să citim, să catalogăm, să împărţim pe domenii şi pe dosare tematice cam tot ceea ce a lăsat Artur Silvestri ca manuscris şi ca texte publicate şi identificate în reviste . În partea la care lucrăm acum, vom scoate la lumină critica literară pe genuri literare. Deci Critica criticii literare, este prima secțiune, în 2 volume. Am spus că este poate un titlu mai neobişnuit dar arată exact ceea ce conţine şi anume este critica aplicată asupra criticii literare. Apoi va fi critica prozei şi anume romanul, proza scurtă în diverse specii, pe urmă poezia şi aşa mai departe, ajungem la contribuții la istoria literaturii, la concepţiile lui Artur Silvestri . Deci vor fi încă multe volume de scos de acum înainte, nu pot să spun exact câte.

Această carte am structurat-o pe patru capitole mari pentru că Artur Silvestri făcea – aşa cum spunea doamna Mariana Brăescu – cronica a ceea ce se publica, a ceea ce era pe piaţa ideilor literare şi editoriale, dar întotdeauna el a combinat cronica, actualitatea cu istoria literaturii, cu trăsături de eseu, cu mongrafia, adică a încadrat acea carte sau acel scriitor într-un univers literar, românesc ,în epocă, în context, într-un sistem de valori. Aşa făcea şi înţelegea critica – a analiza, a recompune obiectul analizei lui într-un model pe care îl vedea raportat la întreg şi a-l descrie şi aici intervenea şi talentul lui scriitoricesc într-o descriere absolut captivantă, fie că era vorba de un model de gândire, o carte, o personalitate.

Temele mari pe care noi le-am constituit în capitole şi pe care le-am urmărit sunt: mari critici literari, începând cu George Călinescu care pentru el a fost mentorul, idealul, “marele cod” al criticii literare româneşti de la care porneşte totul în critică, dar și late personalități: G. Ibrăileanu, Edgar Papu, Adrian Marino, Mihai Ungheanu, Mircea Zaciu, Marian Popa, Dumitru Micu; a doua temă o constituie istorii şi mari sinteze literare. A fost o epocă în care începând cu Istoria literaturii române au fost editate mari sinteze literare şi istorii de care avem nevoie şi acum şi vor avea nevoie şi generaţii întregi după şi a fost o perioadă în care s-au făcut aceste lucruri şi a subliniat şi au fost în actualitat; apoi, eminescologia, o temă de critică literară care nu poate să lipsească şi, în sfârşi, eseurile lui Artur Silvestri despre critica literară.

Structurând pe aceste domenii eu am vrut să scot la lumină ideile, temele pe care le-a urmărit, confruntarea aceea de idei în literatură între sincronism şi protocronism- călinescianism, în care Artur Silvestri, am spus şi în prefaţă, s-a aruncat cu arme şi bagaje şi cu tot sufletul.

Deci, în afară de faptul că noi aducem aici ceea ce Artur Silvestri a interpretat, a descris, a analizat, a argumentat, aducem exact epoca aceea cu confruntările ei, cu personalitățole ei culturale şi gândesc că este important pentru noi care am trăit şi ne amintim aceste lucruri dar şi pentru generaţiile mai tinere care nu au trăit, care nu ştiu şi care după cum vedem în jurul nostru îşi creează o impresie foarte schematizată despre acea perioada literară culturală.

În cadrul acestor teme am căutat să plasez textele, pe cât posibil, cronologic şi veţi urmări dacă aveţi curiozitatea datele şi veţi fi surprinşi cu câtă maturitate i scrie un tânăr la 24, 25 de ani şi cum între această vârstă şi articolele scrise peste zece ani nu ştiu dacă este atât de mare deosebire cum ar fi pentru alţii o perioadă de zece ani de formare. El a fost încă din primii ani un critic matur.

Există aici un articol care se numeşte Criticul tânăr între speranţă şi realizare dar recitind mi-am dat seama că vorbea de fapt un titlu mai corect ar fi fost Cu maturitate despre tânărul critic. Acest articol este unul pentru care a trebuit să luăm decizii, pentru că au fost variante. Despre tânărul critic a fost atunci o dezbatere în presă şi am găsit la Artur Silvestri mai multe documente: un manuscris foarte detaliat, pe puncte; un manuscris mai succint; un articol publicat în Luceafărul, foarte schematizat şi trunchiat din ce avea el manuscris; în sfârşit în Viaţa Românească un răspuns amplu al tânărului critic Artur Silvestri, în anul 1981 despre tânărul critic, în care el îl analizează ca persoană, ca şi critic literar în vâltoarea de interese, în lumea literară – confraţii, scriitorii, din toate punctele de vedere şi mi s-a părut varianta cea mai bună pe care eu am inclus-o aici.

Nu ştiu în ce măsură am procedat corect – eu sper că am procedat, cum spuneam odată într-o discuţie cu doamna Cleopatra Lorinţiu, cum şi-ar fi dorit scriitorul. Cum ar fi trebuit să aleg? Un articol care este trunchiat, care se vede că este tăiat în redacţie sau manuscrisul original care este complet? Sau un articol care a fost apoi completat şi recorectat de autorul lui? Şi doamna Cleopatra Lorinţiu şi alţi scriitori şi doamna Mariana Brăescu mi-au spus că ceea ce ar fi dorit scriitorul să fie. De aceea veţi vedea la subsol, sunt nişte note care precizează, dacă acest text a fost cel publicat, dacă a fost textul publicat şi completat şi adnotat apoi de Artur Silvestri sau dacă este de fapt manuscrisul pe care noi l-am găsit şi a fost mai valoros.

Deci ceea ce eu fac – eu nu sunt de specialitate, eu nu sunt critic literar, eu sunt sociolog – am lucrat, am editat cărţi. Sunt redactorul cărții și editez aceste cărţi cu mare, mare bucurie şi multumire şi dorinţa mea este să fiu foarte, foarte corectă şi ceea ce public să fie ceea ce el a scris, fie că a scris de mână, fie că a scris la maşina de scris fie că s-a publicat şi a fost de acord. De aceea am verificat tot ceea ce am găsit, toate documentele pentru un articol, ca să fie exact ceea ce şi-a dorit şi să-l redau exact, să nu pierdem nimic din valoarea pe care acest om a creat-o în atâţia ani şi cu atâta talent şi cu atâta dăruire şi pe care mă simt datoare să o păstrez şi să o dau mai departe, aşa cum Artur Silvestri şi-a dorit şi s-a frământat pentru alţii şi pentru valorile care trebuie păstrate, recuperate, recucerite – cum spunea chiar el într-un proiect Reconquista valorilor – şi trecute mai departe.

Iar după acest volum: urmează volumul II, care este deja în drum spre tipar – este aproape constituit, după care vom trece la celelalte genuri literare şi constituind astfel de volume, probabil structurate pe capitole, după temele care se configurează. Spun că este greu de configurat aceste capitole pentru că fiecare text al lui se poate lega de mai multe alte texte: are o introducere în operă, face multe trimiteri, are multă informaţie, face multe legături, s-ar putea privi dintr-un punct de vedere, sub o temă sau o altă temă.

Alt punct interesant este faptul că el putea să scrie despre o carte mai multe variante de cronici. Şi de exemplu despre cartea lui Edgar Papu, Orizonturi la început de veac, am găsit patru variante de articole dar în fiecare vorbea despre acea carte în general, apoi fixând lumina reflectorului pe o temă, sau făcând comparaţie cu altă carte, sau analizând conţinutul sau scoţând în evidenţă altceva. Deci, dacă le pui unul lângă celălalt, nu sunt acelaşi lucru şi luminează tocmai profunzimea cu care el putea să abordeze şi să vadă şi să creeze un alt unghi de abordare. Sigur, în această carte am pus publicat doar o variantă dar avem aceste lucruri păstrate şi de aceea pot să spun pentru că înaintând în lucru cu aceste texte şi cu ceea ce a scris Artur Silvestri se vede cum lucra, cum crea și cred că până la sfârşit vom reuşi să dăm o imagine şi o să citim ceea ce a dorit el să realizeze.

De aceea spun că deşi Artur Silvestri, deși ca persoană nu mai este printre noi, există ceea ce el şi-a dorit mai mult chiar decât viaţa: cărţile lui să existe, să fie citite, valorile să fie mai departe transmise. El trăieşte mai departe în istoria literaturii care se derulează în continuare.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă voi fi recunoscătoare dacă atunci când veţi citi această carte îmi veţi transmite impresii, sugestii pentru că, repet, mă găsesc în faţa oamenilor de specialitate şi e potrivit şi foarte util pentru mine să ascult părerile și sugestiile dumneavoastră.

Mulţumesc foarte mult.

Nicolae Georgescu: Trebuie să încep prin a mulţumi doamnei Mariana Brăescu Silvestri pentru că şi-a adus aminte de toţi prietenii lui Artur Silvestri şi de mine, mulţumesc pentru invitaţie şi spun că mă bucur. Ştiam că primăvara era ziua lui Artur Silvestri…

Altfel, cum să vă spun, cărţile sunt cele mai importante, ceea ce rămâne după noi, scriitorii, cuvântul acesta împietrit sau întipărit. Ele sunt mai importante decât noi. Se pot discuta în sine, nu e nevoie neapărat de autor. Deci cartea e un obiect ce se subiectivează prin fiecare dintre noi în parte, acum sau oricând. Deci cartea este nici vie, nici moartă. Ea există.

Mă bucur că există. Vreau să vă spun, să vă aduc aminte de fapt, sau să vă fac să înţelegeţi că aceste cărţi ale lui Artur Silvestri, ale noastre, ale mele trebuiau să vadă lumina tiparului cum se zice atunci când se făceau. Au fost respinse. An de an a încercat şi Artur, au încercat şi alţi prieteni şi alţi colegi să meargă pe la edituri. Planurile editoriale, chipurile, erau centralizate. Se tăiau odată dintr-o parte, altădată din altă parte. Nu reuşeau deci să se impună prin carte. Revista Luceafărul tocmai asta a fost, o tribună. O tribună de afirmare în sensul verbal al cuvântului, în sensul viu, prezent, parcă se citea cu voce tare. Nu a fost ca de exemplu alte reviste care erau „antecamera” unor edituri. Asta a fost Luceafărul, asta înseamnă critica de primă linie. Înseamnă critica de luptă, critica de ars într-o zi, într-o clipă. Deci, nu i s-a permis să publice cărți.

Cred că niciunul dintre criticii de la Luceafărul nu a avut o carte, deşi ei au căştigat prestigiu. Cum spunea Artur, “prestigiul unui critic se câştigă prin continuitate”. Şi cine nu a auzit dintre scriitori, de Artur Silvestri, de Valentin V. Mihăiescu, de Dan C. Mihăilescu, de Dan Alexandru Condeescu, de toată echipa aceasta de critici pe care într-un fel a coordonat-o Artur Silvestri. Ei n-au avut norocul unor cărţi, nu au avut şansa, nu s-a putut. Erau lăsaţi să fie liberi, erau lăsaţi să fie spirite democratice ale momentului. Era chiar o democraţie a gândirii ca să zic aşa. Eram lăsaţi să ne exprimăm dar mai departe ni se zicea că asta e ca un fel de gazetă de perete, “aţi spus o dată, ce mai vreţi?”. Ce mai vrem? Am fi vrut ceea ce ar fi vrut oricine ca ceea ce spui să rămână, să rămână consemnat, să fie o carte într-o bibliotecă, să rămână mai strâns, mai adunat. Ăsta a fost destinul revistei Luceafărul şi ăsta este în general destinul revistelor ofensive. Cât am studiat în istoria presei româneşti am văzut că aşa s-a petrecut şi în trecut. Chiar şi în perioada interbelică, să zic aşa. Nu? Câţi scriitori la revista Vremea – domnul Dan Mateescu este aici, o minte enciclopedică, are revista Vremea în colecţie – şi-au scos cărţi cu articolele pe care le-au publicat în revistă? Criticul Pompiliu Constantinescu, are două cărţulii, atât în timpul vieții, iar opera lui sunt zece volume scoase de doamna Constantinescu, după moartea lui, cu toate articolele, cu toată critica lui din revista Vremea. Deci nu şi-a publicat în volum critica din revista Vremea. Pompiliu Constantinescu fiind criticul literar, secretarul literar al generaţiei sale scriind despre tot, n-a scăpat nimic prin pânza lui de păianjen..

Aşa a fost şi la alte case mai mari. Şi la revista Luceafărul la fel. Şi cred că este o cauză. Că nu este timp, nu este timp de reflecţie, nu este timp de reculegere…. Deci autorul nu mai are timp să se reîntoarcă şi să recitească. Este mereu în ofensivă, este mereu în luptă cu prezentul mereu viitor, adică împinge mereu de scut, nu mai are timp să se odihnească. Deci acestea sunt texte pe care Artur Silvestri le-a scris pentru o carte. Ele au rotunjimea lor, au tematica lor, au exact ceea ce le face să fie fragmentele dintr-un întreg. Deci nu este o articlerie, nu este o scriere senzitivă de azi pe mâine. Deci nu este o supunere la un timp, la timpul probabil. Este o idee desfăşurată prin evenimentele care se petrec. Deci Artur Silvestri urmăreşte o idee pe care o rotunjeşte continuu ori aceste rotunduri într-adevăr sunt teme de carte, sunt temele unor cărţi pe care el trebuia să le facă, pe care eu şi ştiu că le avea făcute dar nu s-a putut. Timpul nu a avut răbdare cu noi, cu nici unul.

Altfel ar trebui să vă vorbesc despre prestigiul lui ca autor, această continuitate din 1973 până în 1988, 1989, deci, înseamnă ani grei, 15 ani grei ideologici. Să fii o semnatură, săptămânal, un om acolo, săptămână de săptămână cu punctul lui de vedere, cu opţiunile lui literare, cu toate ierarhiile pe care le face el pe o temă dată era un mare lucru. Era mare lucru în sensul că erau mulţi, iar Artur Silvestri a câştigat această poziţie. A căştigat-o şi prin talent dar mai ales prin erudiţie. Era un om de bibliotecă. El îşi consuma timpul în bibliotecă, prin bibliotecile mari. La Biblioteca Academiei l-am întâlnit foarte des. Era un om care şi-a construit o bibliotecă. Care trăia în cărţi. Care ştia tot ce se publica în vremea noastră de atunci. Care îşi dădea cu părerea despre orice carte chiar dacă nu-i dădea o importanţă specială, o cronică , însă o amintea sau vorbea despre ideile din cartea respectivă. A participat la construcţia curentelor de idei din acele momente. Mai ales la ideea protocronismului… Mă rog, protocronismul e un grup… Domnul Dan Zamfirescu va trebui să descreţească această ţesătură, să spună ce este al fiecăruia. Altfel, ca să vedeţi cât de viu este Artur Silvestri eu vreau să vă citesc doar două pasaje. Viziunea lui sintetică era prezentă în orice împrejurări, o avea la îndemână şi întotdeauna ştiai unde te afli. Era un critic cu busolă, un critic bine orientat. Deci nu făcea niciun pas în afară de peisaj. Ştia întotdeauna cine, unde e, cine seamănă cu ăla, unde şi care sunt liniile. Iată un fragment: „Prevăd în V. F. Mihăescu un excelent foiletonist şi, poate, un mai slab istoric literar, pe Al. Călinescu nu-l imaginez în afara poeticii, ca şi pe Marian Papahagi, inapt structural pentru cronica literară, după cum Petru Poantă pare născut pentru acest exerciţiu. Eseist de calibru mare este Dan C. Mihăilescu (teoria îl atrage mai puţin), mai puţin înzestrat pare Mihai Coman, din fericire talentat teoretician. Iremediabil eseist, incapabil de istorie literară deocamdată, este Mircea Scarlat, foiletonist sagace pare Victor Atanasiu. În sfârşit, tabloul e practic…”

Deci cum să vă spun? Lucrează cu „piesele pe masă” şi le mişcă continuu şi tot ce a spus până aici aşa este. Astea le-a spus acum treizeci de ani şi aşa este. Uitaţi cum scrie despre cei mai în vârstă: “Fiind aproape, moraliceşte, de Adrian Marino, stimez pe Al. Piru în intoleranţă, pe stiliştii Nicolae Manolescu şi Eugen Simion, pe ideologii Mihai Ungheanu şi Paul Georgescu, pe erudiţii Mircea Zaciu şi George Munteanu, pe inovatorii Ion Vlad şi Edgar Papu, deduc în mine câte ceva din toate acestea, într-o formă concentrată, căci a prefera este a te exprima indirect prin obiect.”

Vedeţi? Cugetarea este socratică, este un proverb. Când alegi, când preferi ceva înseamnă că eşti tu însuţi şi te exprimi prin obiect. Artur Silvestri nu putea să fie niciodată despărţit de cugetarea aceasta, de sensul înţelepciunii din viaţa noastră. Altfel se poate vorbi mult. Ce spune el aici sunt lucruri importante. Mă rog, Nicolae Manolescu era în evoluţie iar el îi surprinde metamorfozele din Teme (Teme I, II, III şi IV) şi înţelege şi acum se vede că toate s-au vărsat într-o istorie a literaturii române. Iar Artur Silvestri o ştia şi o spunea de atunci. Eugen Simion, în Scriitori români de azi, explică, este o lucrare fragmentară, nu poate fi istorie, demonstrat cu argumente. Ceea ce va impresiona întotdeauna în polemicile lui Artur Silvestri era respectul. Respectul partenerului. Deci cum să vă spun? Este baza de discuţie pentru orice. Atâta vreme cât există respect, poate să existe orice duel.

Eu aştept nu cu nostalgie, ci cu nerăbdare pentru istoria literară, pentru necesităţi didactice şi poate chiar pentru a învăţa tinerii de astăzi cum se scrie, cum se face critica literară, aştept celelalte volume. Mi s-a părut surprinzător la început că nu s-a început cu critica literară, opera de critică literară a lui Artur Silvestri. Mă aşteptam să înceapă cu poezia sau cu proza. Monografiile sale deja s-au publicat. Cele două monografii superbe dar foarte greu de digerat, cel puţin una dintre ele. Dar există şansa reală ca din acest dogmatism feroce, Artur Silvestri să poată fi recuperat şi să poată fi dat ca exemplu. Uite domnule cum s-a putut trăi omeneşte totuşi cu gândul şi cu imagini şi cu idei în acea perioadă. Perioadă în care critica literară a fost instituţia care, cu orice deviaţie aţi vrea sau vreţi s-o luaţi, „a dat seamă”. A dat seamă pentru că a fost obligată să citeze, să se întemeieze, să argumenteze. A fost specia literară argumentativă şi a fost de aceea foarte respectată ea în sine ca instituţie. Iar fără critica literară, o literatură fără critica literară, fără instituţia criticii literare, cum să spun? Este o literatură fără coloană vertebrală. Critica literară este oglinda unei literaturi. Este antena ei parabolică. Poţi să faci orice ai face într-un spectacol dar dacă nu se transmite nicăieri mai departe sau dacă nu are un ecou ceea ce se face este ca şi cum n-ai face. Critica literară este cea care face legăturile. Dă direcţii – nu neapărat face ierarhii, că le face şi pe astea – dar dă direcţii şi dă curs vieţii literare. Şi în această coloană vertebrală a vieţii literare Artur Silvestri a fost un os puternic.

Mă bucur că a apărut cartea, le aştept pe celelalte şi o operă completă, Artur Silvestri–, critica literară.

Cleopatra Lorinţiu: Oare eu ce aş putea să vă spun dumneavoastră, celor care l-aţi cunoscut, l-aţi citit şi l-aţi preţuit pe Artur Silvestri? Poate l-aţi cunoscut mult mai mult decât l-am cunoscut eu. Eu l-am cunoscut în 1976. Eram studentă. Artur Silvestri era un foarte tânăr critic. Era sclipitor. Nu semăna cu nimeni ca fel de a fi. Era impetuos. Mie mi s-a părut impertinent. Avea un aer aristocratic, vorbea despre lecturi și locuri despre care eu nici măcar nu îndrăzneam să gândesc. Vorbea despre Veneţia, vorbea despre Paris, vorbea despre Peninsula Iberică, vorbea despre spaţii extraordinare, despre scriitori cu o lejeritate şi cu o cunoştinţă sigură. Era super, super-cosmopolit. Era intransigent. Nu-i plăcea să fie întrerupt, nu-i plăcea să i se dea o replică neargumentată, avea o personalitate deosebită.

Am o fotografie cu el la Cenaclul revistei Luceafărul, în septembrie1976 – ştiu pentru că era ziua mea atunci –se uită încruntat, eram în timpul unei discuţii în care mă contrazicea şi mă făcea praf ca poetă Aurel Dragoş Munteanu. Era o lume în care intram – eu intram – şi eram în anul I de facultate. El era deja un obişnuit al cenaclului revistei Luceafărul.

N-am fost prieteni, Am fost colegi de generaţie, ca să zic aşa. Eu eram colaborator la Luceafărul, aveam cronicile mele, el era deja, din punctul meu de vedere, „pe cai mari”. Era un ferment al lumii care era Luceafărul. Era o lume pe care n-aş mai schimba-o pe nimic. O lume în care literatura conta, în care erau războaie de idei şi scântei care scăpărau, în care fiecare dintre cei care veneau acolo ca redactori, chit că erau redactori cu jumătate de normă sau erau colaboratori ca mine, trăiau literatura cu o fervoare, cu o intensitate, era ca pe viaţă şi pe moarte.

Atunci când apărea Luceafărul, adică sâmbăta dimineaţă, daca erai în provincie trebuia să te duci la ora şapte dimineaţa la chioşc ca să reuşeşti cu mari eforturi, să obţii reista. Când publicai o pagină de poezie în Luceafărul, era evenimentul vieţii tale. Toată lumea de la Dorohoi până la Giurgiu ştia că ai apărut acolo. Era altceva. Altceva, nu pot să spun. Lumea s-a schimbat evident. Doamna Mariana Brăescu a făcut o observaţie că noi, mai toţi de aici suntem în jurul unei vârste, am trăit în perioadă, am cunoscut perioada respectivă. Eu am adus un student aici, băiatul unei prietene. El e student în anul II la Drept. N-a cunoscut lumea asta. E ceea ce eu încerc să fac cu opera lui Artur. Totdeauna să aduc oameni noi, oameni tineri care nu l-au cunoscut şi care intră surprinşi în cărţile lui şi care sunt fascinaţi. Chiar şi băiatul meu. L-am văzut noaptea, la ora trei, citind una din cărţile lui Artur şi mi-a zis: “Domnule, extraordinar! Dar ce putea să gândească la vremea aceea!” Pentru că noi pentru ei suntem foarte bătrâni.

O idee. Un gând. Această carte am avut şansa s-o citesc înainte de a fi tipărită varianta ei franceză. E frumoasă, curge, este tulburătoare şi parcă mai tragică decât în limba română. Este cartea pe care Artur – eu nu ştiu dacă a gândit-o sau n-a gândit-o aşa – această carte este o carte făcută din ultimele lui gânduri, ultima lui lună…E diferenţă uluitoare, ca stil între criticul neiertător, criticul super-atent la totul şi suavitatea extraordinară, scriitura asta de poet.

E o carte de poezie. Ea e în proză, dar n-are niciun fel de importanţă, Frank O’Hara a scris poezie în proză, Walt Whitman a scris versuri enorme. Mulţi scriitori… Domnul Cârneci se uită la mine şi cred că-mi dă dreptate. Cred că este o carte de poezie în ultimă instanţă de o frumuseţe şi de un tragism extraordinar şi această La beauté du monde connu depune mărturie de înţelepciunea extraordinară pe care omul şi scriitorul Artur Silvestri o dobândise. El s-a stins tânăr dar s-a stins cu o înţelepciune şi o ştiinţă asupra a ceea ce e cel mai important în viaţă, care impresionează şi care se degajă din fiecare pagină.

Am dat-o şi am dat-o unor persoane din public francez. Imediat a fost citită. Deci cartea trece către un public care nu ştie cine e Artur Silvestri, să zicem. Asta este extraordinar!

Ultimul gând. Cu memoriile astea ale telefoanelor şi ale e-mail-urilor noastre găsesc că în data de 14 octombrie 2008 seara am vorbit 63 de minute cu Artur la telefon. Evident, pe banii lui. Mă sunase… se întorcea de la înmormântarea prietenului nostru, Ilie Purcaru şi voia să-mi spună că a văzut cum crucea lui Gh. Tomozei era cam ruginită şi cam căzută la pământ. Îmi sugera aşa… hai să facem ceva şi mă rog, să facem crucea aceea. În ziua aceea, în cele 63 de minute ştiu că am vorbit foarte mult despre două lucruri. Un proiect literar, despre care Mariana ştie, să facem o revistă despre scriitorii români, în limba franceză, pe care să o scoatem. Eu aveam niste conexiuni în Franţa. Ideea de a arăta că sunt şi alţi scriitori români decât cei care sunt publicaţi. Hai să spunem și ceva din sufletul nostru, modul nostru de a gândi de la revista Luceafărul. Nu intru în detalii pentru că toţi suntem din aceeaşi breaslă şi toţi ştiţi ce spun. Asta nu s-a întâmplat pentru că el s-a prăpădit la câteva zile după.

Dar am vorbit şi despre opera lui şi despre critica literară şi eu chiar l-am întrebat atunci dacă are în plan să îşi publice critica. Asta am discutat mult cu doamna Teodora Mîndru în momentul când dânsa a început să facă restituirea operei critice. Şi e interesant pentru că voia şi în acelaşi timp el însuşi îşi dădea seama că este o provocare extraordinară. Ar fi vrut să dezvolte şi mai mult ramurile astea care ieşeau, să meargă pe teme şi idei şi nu neapărat pe autori. Şi de-asta mi-a spus “nu, o să merg pe teme şi pe idei”. Într-un fel de istorie a literaturii de fapt. De fapt asta voia. Şi în clipa aceea ştiu că i-am urat succes. Şi m-a întrebat ce scriu şi mă rog… a fost o discuţie lungă. Văd astăzi în carte, aici, ce a scris în aceeaşi seară în această mică scriere Sur les déserts: “Partout des croix pauvres, des tombes abandonnées, envahies par les herbes.”

E vorba despre Străuleşti II.

“Silence et solitude. Le soir, quand je suis rentré chez moi pensant à ce qui m’était arrivé, à l’horizon, au-delà des maisons, la lune géante brillait, comme une planète déserte.”

E de o frumuseţe sfăşietoare. Mulţumesc.

Mariana Braescu: Şi eu pot să spun că atunci când s-a întors acasă – a fost fără mine la această înmormântare – s-a întâmplat să-l întâmpin în faţa casei şi mi-a arătat luna. Şi cumva vreau să te completez cu ce ai spus. Doamna Cleopatra Lorinţiu a subliniat diferenţa între cum era Artur şi cum se manifesta critic. Impetuos, impertinent, dur şi cum e poezia acestei cărţi. Şi cumva cele două faţete sunt faţetele personalităţii pentru că în societate era aşa impetuos, dur şi în viaţa noastră, în viaţa mea era ca o poezie…

Dan Zamfirescu: Eu vreau să spun un lucru: Artur s-a bucurat de cel mai mare privilegiu de recunoaştere a valorii în România. A fost urât. Cred că Eminescu şi Nae Ionescu l-au depăşit în ura care s-a manifestat.

Artur a fost simţit în epocă ca o primejdie. Artur a fost perceput ca o primejdie pentru că s-a simţit clar în el omul care a identificat o anumită direcţie care pregătea ceea ce s-a întâmplat în ’89. Nimeni din generaţia noastră n-a simţit atât de puternic ca Artur această primejdie care privea cultura română şi a lovit – şi aici vorbesc de lucrurile lui blânde – apropo de radioul acela, cu mare curaj. El a fost cel care a avut cel mai mare curaj şi mi-aduc aminte de un pamflet teribil, împotriva lui, al unuia dintre artizanii distrugerii României de afară, nu-i dau numele aici, e ştiut. Artur era spaima lor. Problema care a fost este că n-a putut să evite această operaţie dar gloria a fost că i-a speriat cel mai mult dintre toţi. Nici Ungheanu nu-i speria aşa de tare. Ungheanu care avea o figură foarte cruntă dar Artur avea o floretă, pentru că el când lovea, lovea delicat şi mortal. Din cauza aceasta a fost urât foarte, foarte, din cale-afară. Din cauza aceasta va trebui să nu evitaţi toată partea lui de luptă într-un volum pentru că aia îl defineşte perfect. Când mi s-a adus Portrete literare am spus “domnule e cel mai bun portret care mi s-a făcut vreodată”. Artur avea o minte strălucită. Noi am făcut odată o călătorie, împreună, la Piatra-Neamţ şi când Artur vorbea, cât eram eu de vorbăreţ, tăceam. Avea o strălucire, avea o forţă mintală excepţională. Cum scria el acolo despre Liviu Rebreanu, spun eu despre el că avea aproape geniu. Băiatul ăsta avea o scânteie de geniu. Fără discutie, incontestabil.

Din ce cauză soarta asta a lui a fost atât de grea şi de ce tocmai acum când aveam mai mare nevoie de el, exact de spada lui în momentul de faţă, Dumnezeu ştie. În orice caz Dumnezeu i-a luat viaţa dar i-a dat în schimb un lucru extraordinar. I-a dat un om alături prin care să poată să trăiască mai departe. Sunt absolut sigur, n-am nicio îndoială la anii mei, că suntem înconjuraţi de lumea ailaltă. Blaga avea o vorbă, “trăim întru mister şi revelare”. N-am nicio îndoială că Artur este aici. Iar el trăieşte extraordinar de mult prin această pietate a doamnei Brăescu, care merge până la aproape sacrificiul de sine, fiindcă dânsa este într-adevăr soţia lui Artur Silvestri, dar este şi una dintre cele mai strălucite prezenţe din epoca respectivă. Artur a fost un om de bătaie şi nu s-a dus cu tot acest spirit bătăios acolo unde stă şi ne ascultă acum. În cărţile lui a rămas acesta şi probabil că tinerii vor descoperi tocmai acest spirit al luptei şi în acelaşi timp acest spectacol al inteligenţei. Sunt puţine, puţine pagini de critică literară la noi în care să găseşti acest spectacol. Sclipirea asta… dacă-l pui lângă nişte critici, sclipirea asta a lui Artur îţi dădea sentimentul că te urca, că te ducea sus, te hrănea. Vă spun, spectacolul inteligenţei lui Artur este în critica literară a epocii aproape unic. Şi toată opera asta de restituire pe care o face doamna Mariana Brăescu exact asta ne va da. Ea are un grăunte de nemurire în opera lui, fără discuţie.

Artur a mai avut o mare artă, a ştiut să se ducă. Doi oameni au fost sublimi în “a se duce”. Unul a fost Marin Sorescu care a scris pe patul de moarte nişte poezii absolut fenomenale. Artur a avut şi arta asta. Şi a avut şi arta de “a trăi”. Artur a ştiut să-şi trăiască viaţa. Şi a înţeles să-şi trăiască şi bucuria pe care i-a dat-o viaţa aşa încât în ziua asta a naşterii lui putem să-i spunem acolo de unde ne ascultă că tot ce-a făcut, a făcut cu noroc pentru noi măcar. Dacă el n-a avut norocul unei vieţi aşa foarte lungi, ne-a lăsat nouă norocul acestei opere şi simplul fapt că ne-a dat un exemplu despre cum se poate trăi chiar mai puţin, dar a trăi într-adevăr. Este şi un învăţător de viaţă. Poate că tinerii îl vor cunoaşte şi în această ipostază de om care te învăţa cum să simţi literatura, cum să trăieşti literatura şi cum să trăieşti şi viaţa. Şi ăsta e un semn de nemurire. Vă mulţumesc mult.

Cristian Neagu: Ţin să vă salut pe toţi cu respect. Am fost provocat de antevorbitorii mei. Mi-au servit câteva amintiri şi o să încep cu colega noastră, Cleopatra. Artur în 1976 o cunoştea, eu la rândul meu am cunoscut-o în 1978, la Buftea, ca unul dintre tinerele condeie ale lui Tudor Opriş. Contrar părerii colegei noastre, la mine Artur a venit zâmbind. Atinsesem subiectul aromânilor. Noi zâmbind am stat circa un sfert de oră de vorbă. Mult mai târziu, în 1986, eu purtând căldura palmei lui Adrian Păunescu pe creştet, mi-a dat prin cap să-l depăşesc eu şi să iau atitudine cu sângele fierbinte şi o dădusem în bucluc. Îl chemase pe, Dumnezeu să-l ierte, maestrul Constantin Dulea. Ştiţi cine era. Ce-i cu ăsta? O băgasem pe mânecă rău. Încă o dată în redacţia Luceafărului am văzut acelaşi chip. Auzise. A zâmbit.

Referitor la Artur interesant este un lucru despre care nu spun că nu l-aţi depistat dumneavoastră dar nu l-aţi spus direct. Artur avea un fler de a merge în cotlonul neumblat şi acolo să descopere valoarea, diamantul, pepita de aur. Chestia asta este senzaţională. Aici lucrează divinitatea, dacă vreţi. Şi acest har divin împletit cu studiul extraordinar de profund rezultă personalitatea regretatului Artur Silvestri. Într-adevăr tăişurile, frecuşurile, discuțiile contradictorii erau prezente în epocă; să nu uităm că Şerban Cioculescu dădea de pământ cu Tudor Arghezi, altul dădea de pământ cu Nichita, însă toate aceste lupte erau constructive. Este adevărat, exista şi un alt front, cum spunea doamna Mariana, distructiv, însă lucrurile s-au cernut într-un aşa fel încât astăzi putem afla datorită doamnei Brăescu, toate gândurile, toate profunzimile şi toate nopţile pierdute ale lui Artur, în cărţile de până acum şi în cele care vor urma. Vă mulţumesc frumos.

Radu Cârneci: Aceasta este o sărbătoare. Sunt bucuros şi vă mulţumesc că m-aţi invitat la această întâlnire de suflet ales. L-am cunoscut bine pe Silvestri. N-aş putea spune că mi-a fost un prieten foarte apropiat. Eu eram mai în vârstă, el mult mai tânăr, dar a scris de câteva ori excepţional despre cărţile mele şi îi rămân recunoscător pentru totdeauna. M-a citit bine. Sufleteşte m-a înţeles şi s-a exprimat. Tot ce aţi spus dumneavoastră aici mi l-a recompus, mi l-a redesenat pe acest om deosebit, plin de sentiment românesc, moral, creştin şi de mare frumuseţe. I-am citit multe cărţi pe care dumneavoastră i le-aţi editat dar şi pe cele pe care mi le-a dat când era încă în viaţă. Om deosebit, un caracter de care avem nevoie. Avem foarte multă nevoie de asemenea oameni şi tot ce aţi spus dumneavoastră aici este ca o încununare a acestei personalităţi. Această amintire întotdeauna mă înfloreşte şi vă doresc să fiţi mereu aşa.

Teodora Mîndru: Eu doar atât vreau să spun: că tot ceea ce aţi discutat dumneavoastră atât de frumos şi interesant pentru mine şi sper pentru toţi cei de faţă, confirmă această aserţiune a lui Artur Silvestri: “A face critică este, de altfel, în ciuda oricăror limite obiective, a exprima deplin un eu adânc personal.”

Despre acel eu adânc personal al lui Artur Silvestri aţi vorbit dumneavoastră aici. Vă mulţumesc.

Lucian Gruia: În Portrete literare, într-un capitol, Artur Silvestri spunea că orice întâlnire a scriitorului cu cititorii stă sub semnul unui miracol, în dublu sens, pentru că amândoi sunt câştigaţi, atât cititorul care este înălţat sufleteşte cât şi scriitorul care are emoţia transmiterii mesajului către cititor. Dar sub semnul miraculosului stă şi scrierea unei cărţi, editarea, receptarea şi mai ales recenzia pe care o face criticul. Deci actul critic asupra unei cărţi este şi acesta sub semnul miracolului. Cum văd eu relaţia pe care o face criticul cu autorul? O văd sub semnul mitului lui Narcis. Pentru că scriitorul este Narcisul care vrea să fie reflectat frumos în recenzia care este fântâna care îi reflectă chipul. Dar criticul nu reflectă exact chipul autorului. Criticul este ca şi nimfa care îi modifică figura. Dacă este un critic răuvoitor sau foarte subiectiv, atunci în locul autorului, în fântână, apare chipul criticului. Sau dacă vrea să-l pulverizeze, apar numai nişte cioburi. Pe când un critic adevărat face ca în fântână să apară chipul scriitorului. Şi aici mai mult sau mai puţin exact.

Cum a reflectat Artur Silvestri chipurile scriitorilor în opera sa?

Artur Silvestri s-a apropiat de scriitor prezentându-i chipul cât se poate mai nedeformat. Dar a-l prinde… Artur Silvestri mărturiseşte că a căutat să dea chipul scriitorului care să rămână, adică acel chip în care să se reflecte esenţa scriitorului. Cum a făcut Artur Silvestri acest lucru? Totdeauna „în fântâna” criticii, chipul scriitorului apare nu abstract ci apare încrâncenarea sa în lupta de idei, ceva din operă sau din zona natală. De exemplu, când face chipul lui Nicolae Labiş îl prezintă ca pe un om liber de la munte, nestăvilit… Sau în alte părţi apare chipul încrâncenat ca atunci când îl descrie pe Cezar Ivănescu. Cezar Ivănescu apare ca o figură absolut neliniştită. Şi atunci în fântână, în fundal, lângă chip apare şi zona natală sau ceva din operă. Dar unde este criticul Artur Silvestri aici? Artur Silvestri este în limpezimea apei fântânii pentru că el a avut o privire limpede, apolinică şi care a dat la o parte toate ramificaţiile şi a rămas o privelişte limpede, unitară, clară şi fără umbre.

Mariana Brăescu: Mulţumim frumos. Am sentimentul cu adevărat că îl sărbătorim astăzi pe Artur, la 60 de ani de la naştere, aşa cum şi-ar fi dorit. Cu cărţi, cu evocarea momentelor literare şi culturale din viaţă, cu prieteni literari care au preţuit omul şi evident scriitorul, cu prieteni care nu l-au uitat de patru ani şi ceva, de când a plecat dintre noi şi care aproape de fiecare dată, mulţi din această sală, sunt prezenţi, cu o librărie sau un centru de librării care are întâmplător şaizeci de ani de existență cu dragoste de carte, cu doamna directoare Georgeta Munteanu care este pentru a doua oară gazda cărţilor pe care le lansăm şi sper că va fi în continuare, şi cu un spaţiu care a primit, a lansat multe cărţi, mulţi autori. Şi, bineînţeles, nu o să uit să mulţumesc în primul rând celor care au vorbit despre Artur Silvestri el şi celor, şi mai ales celor care au ajutat ca aceste cărţi să apară. Deja am vorbit despre doamna Maria Anghel, despre Georgeta Dencu, mulţumesc mult Cleopatrei pentru lectura avant publicare şi consilierea pentru apariţia cărţii în franceză şi îi mulţumesc în general pentru sprijinul pe care ni-l dă pentru posteritatea lui Artur. Şi cel mai mult doamnei Teodora Mîndru care a făcut enorm pentru posteritatea lui. Este cercetătorul operei lui.

Mai spun încă o dată de domnul Vasile Cercel, ilustratorul cărţii şi sper să avem un eveniment în care să fie mai pus în valoare.

Cum este obișnuința noastră, cărțile lansate astăzi vă sunt la dispoziţie.

Astfel s-a încheiat această seară emoționantă și interesantă, plecând ceva mai bogați sufletește și cu cele două volume, oferite cu autograf de d-na Mariana Brăescu.

Anunțuri


Pentru o vizualizare mai bună, folosiţi MOZILLA FIREFOX

__________________________________________

__________________________________________

Artur Silvestri - fondator ARP

ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV

__________________________________________

Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV

__________________________________________

ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>

__________________________________________

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar>>>>

__________________________________________

Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>

__________________________________________

CELE MAI NOI APARIŢII EDITORIALE ARTUR SILVESTRI

„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>

_______________________________

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf

_______________________________

Radiografia spiritului creol>>>>.pdf

_______________________________

Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>

_______________________________

coperta I

_________________________________

Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.

Mariana Brăescu Silvestri

_________________________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> _________________________________
coperta-i ____________________________ • Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde sentimentele, regretele şi amintirile dumneavoastră şi ale altor oameni care l-au cunoscut, apreciat, iubit... >>>> ___________________________________ >>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>> ___________________________________ copert-final_tipar ___________________________________

• Albumul FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE - de ARTUR SILVESTRI. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.

____________________________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ____________________________________

CĂRŢI CE VOR APĂREA ÎN CURÂND ÎN ACEEAŞI COLECŢIE

În colecţia IN MEMORIAM Artur Silvestri

• ARTUR SILVESTRI - Editorul sau grădinarul dăruit

• ARTUR SILVESTRI - Aşa cum l-am cunoscut

___________________________________

Adrese de corespondenţă:

- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com

- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com _______________________________

CELE MAI NOI APARIŢII DESPRE ARTUR SILVESTRI

VDP decembrie 2008.qxd

„IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI“, supliment al revistei „VIAŢA DE PRETUTINDENI“ puteţi citi aici >>>>>

___________________________________
____________________________________

OPERA ÎNTR-UN POSIBIL ARTICOL DE DICŢIONAR >>>>

___________________

OPINII DESPRE OPERĂ >>>>

ARTUR SILVESTRI – Opera

___________________________

ARTUR SILVESTRI - Schiţă biografică >>>>

___________________________

Slujba de înmormântare a lui Artur Silvestri, Mănăstirea Pasărea, 4 decembrie 2008

Pentru a citi mesajele de condoleanţe clik aici >>>>>

_________________

PAGINI ALESE DIN OPERA SI DIN EXEGEZA DESPRE AUTOR

CARTI DE IERI SI DE AZI

_________________________ _________________________
__________________________________ " AL CINCILEA PATRIARH " ______________________________________ _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________
Septembrie 2017
L M M M V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

_____

Temele cele mai cautate

Referinte cautate

  • Niciunul

REFERINTE/click pe tema preferata

· arhive necesare

· asociatii si organizatii

· biblioteca virtuala

· edituri arp

· efigii

· fapte de azi

· lecturi recomandate

· programul intermundus - pune romanii in legatura

· publicatii arp

· reviste romanesti

· scriitori de azi


%d blogeri au apreciat asta: