By ARP

Am dorit atât de mult sa-l întâlnesc pe Artur Silvestri, dar a traversat prea repede graniţa!

Aş fi vrut să nu scriu, să păstrez doar pentru mine acest sentiment, această dorinţă sau această enigmă… Am să încerc să redau ce am simţit după ce am citit cuvintele lui Artur Silvestri, dar şi ceea ce mi-am dorit să fac… înainte ca acesta să plece!

Pe 31 mai 2008, la 17:10, calculatorul meu pri­mise un mesaj de la un înger! Mi-am dat seama imediat de această minune, deoarece am vrut să întind mâna… pentru o atingere! Nu-l cunoşteam pe Artur Silvestri, dar sufletul meu îl cunoscuse! Mă bucuram când mai primeam câte un mesaj… Era departe de ţară, dar simţeam aceiaşi pornire! Să-l privesc în ochi şi să-i ating mâna… Şi-această dorinţă creştea! Era ca un avertisment, dar nu am avut timp sa îl iau în seamă! Treceam printr-o criză sufletească. Apoi a făcut varicelă fiul meu, Horia, şi-am făcut şi eu, chiar la câteva zile după ce am împlinit 39 de ani… M-am chinuit mult şi-am uitat de viaţa mea literară!

Într-o seară, am făcut un calcul al timpului… Calendarul arăta 25 noiembrie 2008, iar calcula­torul nu mai înregistrase niciun mesaj de la Artur Silvestri! Îi promisesem, la începutul lunii august, că vin la Bucureşti cu manuscrisul de la Indigo şi portocaliu. Acceptase să semneze prefaţa pentru cartea mea de poeme în proză. Bilanţul m-a speriat şi, fără să mă mai gândesc ce oră este, l-am sunat la telefon! Primul şi ultimul telefon… Dar mi-a răs­puns o voce suavă… Mariana Brăescu, soţia. Plân­gea, un plâns de despărţire! Zărea o slabă speranţă. Şi-am plâns şi eu… Un plâns de despărţire! Sufletul îmi spunea că este prea târziu, că nu îl voi mai în­tâlni, că nu îl voi mai putea privi în ochi, cum îmi dori­sem, că nu îl voi mai putea atinge, cum îmi dorisem!

Am adormit târziu… fără să bănuiesc că do­rinţa o să mi se realizeze! L-am visat pe Artur Silvestri. Mă privea în ochi şi îmi zâmbea! Ochi negri, puternici, buni… Parcă adormise timpul şi venise să-şi ia la revedere! Această comunicare a fost o filă din cartea unei Românii Tainice, o pro­mi­siune între trecător şi etern…

După cinci zile, calculatorul meu purta doliu! Artur Silvestri plecase, dar îmi lăsase dovada unei minuni! Distanţele se scurtează prin lumina sufle­tului! Atunci mi-am dat seama de ce îmi ardea su­fletul după o întâlnire cu el… Cineva m-a grăbit, dar viaţa m-a păcălit!

Şi întâlnirea a fost să fie la Biserica Sf. Visa­rion, cu multe lacrimi, cu mult dor…

DANIELA VOICULESCU



Pentru o vizualizare mai bună, folosiţi MOZILLA FIREFOX

__________________________________________

__________________________________________

Artur Silvestri - fondator ARP

ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV

__________________________________________

Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV

__________________________________________

ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>

__________________________________________

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar>>>>

__________________________________________

Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>

__________________________________________

CELE MAI NOI APARIŢII EDITORIALE ARTUR SILVESTRI

„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>

_______________________________

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf

_______________________________

Radiografia spiritului creol>>>>.pdf

_______________________________

Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>

_______________________________

coperta I

_________________________________

Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.

Mariana Brăescu Silvestri

_________________________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> _________________________________
coperta-i ____________________________ • Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde sentimentele, regretele şi amintirile dumneavoastră şi ale altor oameni care l-au cunoscut, apreciat, iubit... >>>> ___________________________________ >>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>> ___________________________________ copert-final_tipar ___________________________________

• Albumul FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE - de ARTUR SILVESTRI. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.

____________________________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ____________________________________

CĂRŢI CE VOR APĂREA ÎN CURÂND ÎN ACEEAŞI COLECŢIE

În colecţia IN MEMORIAM Artur Silvestri

• ARTUR SILVESTRI - Editorul sau grădinarul dăruit

• ARTUR SILVESTRI - Aşa cum l-am cunoscut

___________________________________

Adrese de corespondenţă:

- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com

- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com _______________________________

CELE MAI NOI APARIŢII DESPRE ARTUR SILVESTRI

VDP decembrie 2008.qxd

„IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI“, supliment al revistei „VIAŢA DE PRETUTINDENI“ puteţi citi aici >>>>>

___________________________________
____________________________________

OPERA ÎNTR-UN POSIBIL ARTICOL DE DICŢIONAR >>>>

___________________

OPINII DESPRE OPERĂ >>>>

ARTUR SILVESTRI – Opera

___________________________

ARTUR SILVESTRI - Schiţă biografică >>>>

___________________________

Slujba de înmormântare a lui Artur Silvestri, Mănăstirea Pasărea, 4 decembrie 2008

Pentru a citi mesajele de condoleanţe clik aici >>>>>

_________________

PAGINI ALESE DIN OPERA SI DIN EXEGEZA DESPRE AUTOR

CARTI DE IERI SI DE AZI

_________________________ _________________________
__________________________________ " AL CINCILEA PATRIARH " ______________________________________ _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________
August 2017
L M M M V S D
« Noi    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

_____

Temele cele mai cautate

REFERINTE/click pe tema preferata

· arhive necesare

· asociatii si organizatii

· biblioteca virtuala

· edituri arp

· efigii

· fapte de azi

· lecturi recomandate

· programul intermundus - pune romanii in legatura

· publicatii arp

· reviste romanesti

· scriitori de azi


%d blogeri au apreciat asta: