By ARP

             Despre Artur Silvestri am putea vorbi despre el ca despre unul dintre marii şi poate unul dintre ultimii – risc această calificare – Mari Bijutieri ai României.

            Întotdeauna prin cuvântul bijutier eu am înţeles o persoană înzestrată, înnobilată cu un spirit special nu cu îndemânarea mâinilor. Un spirit special care îl ajută să înnobileze metalele cele mai preţioase. A avea calitatea de a da plus de valoare aurului, safirelor, diamantelor şi a tot ceea ce intră în câmpul de pregătire şi de exerciţiu al unui bijutier însemnează să ai har. Harul cu totul deosebit pe care eu l-am descoperit în momentul în care am aflat despre cea mai măreaţă Faptă Culturală.

            Mărturisesc şi eu alături de dumneavoastră un mare regret privind dispariţia prematură a soţului dumneavoastră pentru că dacă Dumnezeu i-ar fi dat viaţă lungă atunci în România s-ar fi petrecut un miracol într-o perioadă lipsită de miracole. Cel mai mare miracol care ar fi fost posibil era acela că prin măiestria, harul, vocaţia şi spiritul – aş spune – chiar jertfelnic pentru că făcea parte din categoria oamenilor care se dădeau deoparte pe sine pentru a-i pune în valoare pe ceilalţi.  Iar Fapta de la care s-a inspirat Artur Silvestri şi pe care o preamărea şi pe care a început chiar a o zidi, era scoaterea la lumină, asemeni unor diamante îngropate în steril, a făptuitorilor de fapte culturale de excelenţă din România. Pleiada de oameni care au primit  – sper au binemeritat – acest titlu de premiant ori medaliat sau care a primit Diploma de excelență din partea Asociaţiei Române pentru Patrimoniu (ARP) a vrut să însemneze pentru România ieşirea dintr-o derută, ieşirea dintr-un întuneric, ieşirea dintr-o stare lipsită de graţie, ieşirea din acest turbion care ne consumă toate energiile într-o mişcare haotică, cea care se consumă în fiecare zi în destinul acestei ţări şi acestui popor şi prin care oamenii de excepţională valoare sunt împiedicaţi să apară, să se manifeste şi să-şi ducă adeseori lucrarea până la capăt. Este o adevărată „conspiraţie”, dacă acceptaţi, împotriva excelenţelor iar Artur Silvestri a avut marele merit de a se fi străduit împreună cu un grup de colaboratori – şi era prin excelenţă personalitatea care se dedica spiritului de colaborare – dorea să-i găsească în orice colţ de ţară şi nu în protipendada societăţii, nu între cei care erau în primul rând recunoscuţi prin faptul că ocupau o funcţie. Era preocupat să vadă de la cea mai umilă persoană înzestrată însă cu marea capacitate şi har divin de a realiza lucruri deosebite, de a înfăptui lucruri deosebite în viaţa personală pentru a o aduce în faţa Marii Naţiuni într-un fel – folosesc un termen liturgic – miluindu-l pe cel care ar fi binemeritat recunoştinţa naţiunii. Artur Silvestri mi-a dezvăluit – poate mai relevant decât alţii – faptul că trăim într-o perioadă a duplicităţii absolute. Prin faptul că însăşi România trăieşte cele două destine: o Românie falsă, o Românie confiscată de non-valori şi România cea reală-România tainică– în care se zbat, se luptă şi adeseori reuşesc, adeseori nu, spiritele ilustre ale naţiunii care nu s-au dat bătute şi îşi continuă zbuciumul, cel puţin, dacă nu marile bătălii pentru a ieşi la suprafaţă. (foto 4)

            Îi sunt recunoscător lui Artur Silvestri deşi nu a fost nici pe departe un cuvânt de elogiu maximal pe care îl rostesc tocmai pentru că noi ne-am întâlnit, noi ne-am cunoscut şi am primit şi eu la un moment dat această înaltă distincţie – de altfel singura care mi s-a acordat în România – în numele a ceea ce am înfăptuit pentru Sibiu, pentru România şi pentru Europa: acea ctitorie excepţională care este Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA. link

            Şi meditam în timp ce veneam spre dumneavoastră. Întotdeauna ai o emoţie când te invită o personalitate care se distinge în primul rând prin altruism şi printr-o înaltă sau profundă sensibilitate. Dumnezeu le aranjează în aşa fel de potrivit încât dacă ai fi şi cel mai mare regizor, în afara acestui semnal divin, n-ai putea să potriveşti lucrurile mai bine. Venind spre întâlnirea cu dumneavoastră ascultam la radio un comentariu în legătură cu faptul că Sibiul a fost premiat, a fost clasat mai degrabă de Ghidul Michelin cu trei stele. O asemenea distincţie specială pentru un oraş însemnează în criteriile de valorificare şi de prezentare folosite de acest ghid faptul că oraşul poartă următoarea distincţie: el trebuie neapărat vizitat. Dacă are numai două stele însemnează că lasă la latitudinea celui aflat în mare criză de timp dacă să-l viziteze sau nu; dacă are numai o stea înseamnă că poţi să amâni că nu pierzi mare lucru. În momentul în care vorbim despre un Sibiu cu trei stele şi alăturăm această imagine şi această distincţie celui care a sădit o stea şi în Sibiu, prin recunoaşterea calităţii excepţionale a acelei ctitorii muzeale, care nu este meritul celui care vă vorbeşte ci este meritul a trei generaţii – întâmplător toţi trei botezaţi Cornel – Cornel Diaconovici în 1905, Cornel Irimie în 1956 şi Corneliu Bucur, ultimul în această „dinastie”. Dar prin opera care s-a înfăptuit acolo şi pe care, spuneam, Artur Silvestri a preamărit-o, s-a adus un plus de valoare de calitate excepţională în plan european şi în plan universal, punându-se într-o ecuaţie a comparativismului cultural modern ce însemnează valori de civilizaţie ale unui popor care îşi măsoară istoria prin mii de ani şi modul în care acele valori devin reprezentative în conceptul cultural internaţional.

            Închei mărturisindu-vă doar un gând: un mare galerist venit în vizită la recomandarea lui Radu Vale în 2007, Anul Capitalei Culturale,  a vizitat nu atât de mult Cetatea Sibiului despre care, după ce în mare fugă a văzut-o, mi-a spus „mi-am dat seama, ştiu ce e, am mai văzut asemenea oraşe”. Şi a venit cu asistenta personală şi a stat o singură zi în Dumbrava Sibiului. Şi înainte de a pleca – este cel mai revelator lucru despre români şi România pe care mi-a fost dat să-l văd în viaţa mea – a mărturisit că pentru el sintagma cea mai potrivită acelei opere , Muzeul ASTRA- și gândul meu rămâne în continuare ancorat la preţuirea lui Artur Silvestri- este ceea ce a fost inventat ca şi calificativ în limba germană pentru opera lui Wagner …….. Kunstwerk,  în traducere operă de artă de valoare universală.

            Făcând o asemenea referire spun cât de mult ne pare rău de faptul că Dumnezeu a preferat să-l cheme lângă el ca şi de acolo să sfătuiască lucrurile în direcţia cea bună pentru preamărirea valorilor şi cât de mult însemnează ca pierdere fundamentală pentru cultura română într-o perioadă în care îşi caută reperele nu de promovare ci de ancorare. Marele pericol pentru România la ora actuală este ca fără ancore, valorile superlative ale culturii româneşti să se volatilizeze într-un spaţiu universal.

            Mă iertaţi că am lăsat la sfârşit un cuvânt de elogiu pentru propria dumneavoastră operă aşa încât închei cu ce-i mai plăcut pentru mine în după-amiaza aceasta: să vă mulţumesc cu gratitudine pentru graţia cu care Domnia Voastră ne oferiţi, prin harul şi prin talentul pe care îl aveţi, prin strădania de-a duce pe de o parte gândul soţului mai departe şi pe de altă parte de a vă valorifica talentul pentru bucuria celor iubitori de carte.

            Spunea Artur Silvestri într-un loc:„ fericit cel ce ocupă un loc pe acest pământ iar dacă acel loc este binecuvântat de spiritul literei scrise atunci este cu adevărat un om ferici”.

            Vă mulţumesc.

(Fragment din cuvânt la lansarea volumului ARTUR SILVESTRI-Așa cum l-am cunoscut la BOOKFEST SIBIU, 2011)

Anunțuri


Pentru o vizualizare mai bună, folosiţi MOZILLA FIREFOX

__________________________________________

__________________________________________

Artur Silvestri - fondator ARP

ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV

__________________________________________

Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV

__________________________________________

ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>

__________________________________________

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar>>>>

__________________________________________

Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>

__________________________________________

CELE MAI NOI APARIŢII EDITORIALE ARTUR SILVESTRI

„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>

_______________________________

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf

_______________________________

Radiografia spiritului creol>>>>.pdf

_______________________________

Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>

_______________________________

coperta I

_________________________________

Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.

Mariana Brăescu Silvestri

_________________________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> _________________________________
coperta-i ____________________________ • Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde sentimentele, regretele şi amintirile dumneavoastră şi ale altor oameni care l-au cunoscut, apreciat, iubit... >>>> ___________________________________ >>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>> ___________________________________ copert-final_tipar ___________________________________

• Albumul FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE - de ARTUR SILVESTRI. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.

____________________________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ____________________________________

CĂRŢI CE VOR APĂREA ÎN CURÂND ÎN ACEEAŞI COLECŢIE

În colecţia IN MEMORIAM Artur Silvestri

• ARTUR SILVESTRI - Editorul sau grădinarul dăruit

• ARTUR SILVESTRI - Aşa cum l-am cunoscut

___________________________________

Adrese de corespondenţă:

- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com

- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com _______________________________

CELE MAI NOI APARIŢII DESPRE ARTUR SILVESTRI

VDP decembrie 2008.qxd

„IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI“, supliment al revistei „VIAŢA DE PRETUTINDENI“ puteţi citi aici >>>>>

___________________________________
____________________________________

OPERA ÎNTR-UN POSIBIL ARTICOL DE DICŢIONAR >>>>

___________________

OPINII DESPRE OPERĂ >>>>

ARTUR SILVESTRI – Opera

___________________________

ARTUR SILVESTRI - Schiţă biografică >>>>

___________________________

Slujba de înmormântare a lui Artur Silvestri, Mănăstirea Pasărea, 4 decembrie 2008

Pentru a citi mesajele de condoleanţe clik aici >>>>>

_________________

PAGINI ALESE DIN OPERA SI DIN EXEGEZA DESPRE AUTOR

CARTI DE IERI SI DE AZI

_________________________ _________________________
__________________________________ " AL CINCILEA PATRIARH " ______________________________________ _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________
Decembrie 2017
L M M M V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Articole preferate

_____

Temele cele mai cautate

Referinte cautate

  • Niciunul

REFERINTE/click pe tema preferata

· arhive necesare

· asociatii si organizatii

· biblioteca virtuala

· edituri arp

· efigii

· fapte de azi

· lecturi recomandate

· programul intermundus - pune romanii in legatura

· publicatii arp

· reviste romanesti

· scriitori de azi


%d blogeri au apreciat asta: