By ARP

Teodora Mîndru: Stimate Domnule prof. dr. Theodor Codreanu, dvs. aţi declarat într-un text: ”Pariul meu existenţial şi cultural a fost că poţi face cultură mare oriunde te-ai afla, că provincia nu este, prin natura ei, strivitoare, ci poate fi colţul prin care un geniu ca Eminescu poate privi teatrul lumii, cunoscându-l prin detaşare şi perspectivă integratoare.” Aţi şi pus în practică această profesiune de credinţă, optând să trăiţi, să vă efectuaţi cercetările şi să vă scrieţi cărţile „într-un colţ de ţară”, la Vaslui. Şi, după cât de cunoscut şi respectat istoric şi critic literar aţi devenit, pare ca aţi şi câştigat acest pariu.

Această opţiune de viaţă a Dvs. s-a întâlnit undeva cu „noua geografie literară” formulată şi promovată de Artur Silvestri în anii de cronicar la Luceafărul, cu deviza iniţiativelor sale culturale ”Cultura nu se face numai pe Calea Victoriei? ”Aţi simţit o apreciere,  în mediul literar? Apropierea dvs. de revista Luceafărul s-a petrecut în acest context?

Theodor Codreanu: Pariul despre care vorbiţi  s-a ivit în anii comunismului, când s-a născut şi cartea insolită, ajunsă, acum la vreo opt volume, sub titlul Numere în labirint, din care au apărut, până acum, trei. Dacă după 1989 nu l-am abandonat, e fiindcă nu  am observat o schimbare esenţială în bine în istoria României, dimpotrivă, într-un anume sens, o involuţie. Pariul a fost un act al libertăţii mele individuale împotriva nelibertăţii colective.

Încă de pe vremea „tinereţii” noastre de la Luceafărul, Artur Silvestri s-a dovedit un militant cultural cu fler în iniţiative benefice, cum a fost şi ideea noii geografii literare, idee care, altminteri, a mai fost promovată de criterioniştii interbelici, în frunte cu Mircea Eliade. A fost şi un mod de a reînvia direcţia naţională în cultură, direcţie sugrumată întâi de proletcultism, apoi de „estetismul” compensatoriu promovat în anii ’60-’70 de aceiaşi cominternişti care ne pricopsiseră cu ideile lui Lunacearski, Jdanov şi Stalin despre cultură.

Nu e de mirare că Artur şi-a creat atâţia duşmani, mai ales după serialul împotriva Europei Libere, postură datorită căreia a fost asimilat cu maşinaţiunile Securităţii ceauşiste. Acel serial s-a întors împotrivă-i ca un bumerang chiar pe linie oficială. S-a profitat de verva polemică a tinereţii sale, pentru a fi sacrificat, în mod strategic, de aceeaşi Securitate care-l va elimina şi pe Ceauşescu. Artur Silvestri şi-a dat seama destul de târziu că asemenea experimente ale ideologilor comunişti aveau drept scop tocmai compromiterea renaşterii naţionale în cultură, fiindcă fondul cercetărilor sale era cu totul altul, ţinând de spiritualitatea creştin-ortodoxă, de ceea ce se va numi originismul gândirii sale. Or, tocmai aceste preocupări nu s-au putut materializa în acei ani, păcălitul în faţa vicleniilor istoriei fiind chiar Artur Silvestri.

Apropierea mea de revista Luceafărul s-a produs cam în aceeaşi vreme cu venirea lui Artur în redacţie. Era în 1975, când Marin Preda a reuşit să publice primul volum din romanul său Delirul. Atunci s-a produs şi scandalul internaţional, cu atacul din Litera- turnaia gazeta. Luceafărul, prin Mihai Ungheanu, a iniţiat o amplă dezbatere publică. În acea împrejurare, am trimis şi eu un eseu la redacţia revistei. Cum ideile de acolo nu puteau trece de cenzură, Mihai Ungheanu a recurs la un artificiu. A publicat un comentariu pe marginea câtorva articole primite la redacţie, în centrul atenţiei sale stând intervenţia mea, din care a citat ceea ce putea să meargă, conchizând că se află în faţa unui „veritabil spirit critic”.

Până atunci, legăturile mele cu marile reviste bucureştene se reduseseră la colaborarea cu România literară, unde am şi debutat în critică, în primăvara lui 1969, în perioada cea mai luminoasă şi mai deschisă, sub conducerea lui Geo Dumitrescu. Colaborarea mea a continuat până la înlăturarea lui Nicolae Breban din conducere, care a coincis cu schimbarea de direcţie a lui Ceauşescu de după călătoria în ţările comuniste din Orientul Îndepărtat. Cotitura minirevoluţiei culturale ceauşiste m-a îndepărtat o vreme de reviste, mai ales de cele din capitală. Am mai colaborat sporadic la revistele din Iaşi, Bacău, Braşov şi din Cluj-Napoca. Apropierea propriu-zisă de Luceafărul a început în 1986, în urma unei scrisori primite de la Artur Silvestri, care-mi  citise articolele din Ateneu, Astra, Convorbiri literare şi din Cronica. El era în căutare de argumente pentru noua geografie literară şi-mi solicita colaborarea. Nu ştiu dacă acea scrisoare se mai păstrează prin arhivă. În orice caz, cu prima descindere în Bucureşti, am trecut pe la redacţia Luceafărului, aflată în Casa Scânteii. Atunci l-am cunoscut. Mi-a făcut cunoştinţă cu Cezar Ivănescu, Mihai Ungheanu şi cu Nicolae Georgescu. De toţi aceştia aveam să mă ataşez printr-o prietenie care a durat în timp. În acest mod am devenit şi eu parte componentă a noii geografii literare alături de Adrian Dinu Rachieru, Zenovie Cârlugea, Constantin M. Popa, Sultana Craia, Radu Comănescu şi de alţii. Numai că era o geografie rămasă marginalizată, izbutind cu mare greutate să treacă de cenzură la nivel gazetăresc şi, mai ales, editorial.

 

TM: În perioada în care publicaţi la Luceafărul, veneaţi în Bucureşti, vă întâlneaţi şi discutaţi cu Artur Silvestri strict în redacţie, sau discuţiile  se prelungeau, cum se întâmplă adesea între pasionaţii de literatură şi în afara redacţiei?

Theodor Codreanu: Tema centrală a discuţiilor noastre era destinul culturii româneşti, de la restituiri patrimoniale până la mizele majore ale culturii la zi.

Ediţiile critice apăreau amputate, mari personalităţi ca Nicolae Iorga, Mircea Eliade ş.a. erau acceptate selectiv, publicistica lui Eminescu era întâmpinată cu proteste indignate, nemaivorbind de interdicţia asupra lui Nichifor Crainic, Radu Gyr, Vasile Posteucă, Aron Cotruş ş.a.m.d.

Am şi acum în faţa ochilor camera largă, aproape lipsită de mobilier, din str. Ciprian Porumbescu, nr. 8, unde Artur avea înşirate pe lângă pereţi cărţi vechi şi dosare întregi în stadiu de lucru. Îmi arăta cu mare pasiune cărţile de spiritualitate ortodoxă şi străromână la care lucra. Niciuna n-a avut şansa să vadă lumina tiparului. Să nu mi se spună că era un răsfăţat al regimului. O victimă a istoriei, cu siguranţă.

Alteori, se indigna şi în faţa strădaniilor mele, lipsite de succes, de a-mi publica romanul Varvarienii, la Cartea Românească sau Fragmentele lui Lamparia, la Editura Eminescu. Valeriu Râpeanu avusese proasta inspiraţie să repartizeze manuscrisul unei poetese care nu-l avea la suflet pe Edgar Papu, prefaţatorul cărţii mele. Pur şi simplu, a făcut manuscrisul pierdut.

 

TM: În acea perioadă ateistă, Artur Silvestri era foarte preocupat  de studiile şi scrierile istorice şi literare din lumea bisericii, de promovarea acestora, şi întreţinea legături cu mari ierarhi şi alţi clerici ortodocşi. Erau  şi acestea, subiecte de discuţie?

Theodor Codreanu: În orice caz, prin el  am redescoperit o serie de personalităţi ale culturii ortodoxe. Îmi arăta scrisorile pe care le primea de la Antonie Plămădeală şi de la alţi ierarhi ai vremii. Nu e de mirare că, pentru dânsul, Mitropolitul Antonie Plămădeală a devenit Modelul omului mare. Odată, mi-a atras atenţia că Antonie Plămădeală mă apreciază şi că îmi laudă articolele în revista presei din Telegraful român, publicaţia care apăruse încă din 1853, la iniţiativa lui Andrei Şaguna, la Sibiu. Sub oblăduirea Mitropolitului Antonie Plămădeală, publicaţia continua să se intereseze şi de cultura laică. Atunci am şi făcut abonament la Telegraful român, intrând, în acest mod, în circuitul de valori urmat şi de Artur Silvestri.

 

TM: Cum vă amintiţi, din punctul de vedere al istoricului literar, de grupul de redactori, scriitori, de la Luceafărul, atmosfera, ideile, tot ceea ce însemna revista Luceafărul?

Theodor Codreanu: În ce mă priveşte, am fost atras şi preocupat de interesul pe care-l acordau luceferiştii direcţiei culturii naţionale. Nu am avut afinităţi cu toţi cei din redacţie. De Nicolae Georgescu m-am ataşat prin preocupările comune eminesciene. El era şi este un documentarist de forţă iar eu veneam cu o viziune de ansamblu, organică şi dinamică asupra vizionarismului eminescian. Altminteri, primul meu articol din Luceafărul a fost despre Eminescu.

După apariţia cărţii mele Eminescu – Dialectica stilului (1984), m-am apropiat mult de Edgar Papu, pe care l-am cunoscut de timpuriu graţie altui mare prieten bucureştean, poetul Sandu Tzigara-Samurcaş, fiul istoricului de artă şi întemeietor al Muzeului Satului din Bucureşti, Al. Tzigara-Samurcaş, descinzând dintr-o veche familie aristocratică. Unul dintre Samurcaşi a fost bun prieten cu Mihai Eminescu. Asemenea, George Munteanu mă considera discipol al său în materie de eminescologie, ca şi doamna Zoe Dumitrescu-Buşulenga. Mihai Ungheanu semnalase pozitiv cartea mea într-un articol despre starea eminescologiei. Artur Silvestri a scris şi el despre mine în Luceafărul. El mă vedea un continuator al spiritului lui G. Ibrăileanu, de la Viaţa românească. În bună măsură, nu se înşela. Ibrăileanu, alături de Mihai Ralea, a fost, pentru mine, în studenţie, un model al criticului de idei. Tot graţie grupului luceferist i-am cunoscut şi m-am împrietenit cu Paul Anghel (de la care am o bogată corespondenţă) şi cu Ilie Bădescu. Cezar Ivănescu era fascinant prin felul lui rebel de a fi. Altminteri, eram amândoi bârlădeni prin formaţie liceală, avusesem ca profesor de limbă şi literatură română, şi eu, şi el, pe vestitul Harry Zuppermann, un profesionist care vorbea o limbă română impecabilă.

 

TM: După 20 de ani de la evenimentele din decembrie, teoria lui Edgar Papu, protocronismul cultural, a fost acuzată politic de susţinere a ideologiei comuniste. La fel promotorii protocronismului  autentic, printre care Mihai Ungheanu şi Artur Silvestri.

Dvs., însă, în studiul ”Edgar Papu şi minoratul culturii româneşti„ – un studiu adevărat, documentat, argumentat, dar poate insuficient promovat – aduceţi la lumină fapte necunoscute marii majorităţi a cititorilor, care arată o cu totul altă realitate a relaţiilor savantului Edgar Papu cu puterea comunistă şi a raporturilor dintre teoria protocronismului cultural formulată de Edgar Papu şi ideologia comunistă.

Pentru corecta informare a cititorilor, vă rog să explicaţi, chiar succint, şi să exemplificaţi aceste idei. E foarte important pentru noi toţi.

Theodor Codreanu: Studiul de care pomeniţi şi care a fost publicat, mai întâi, în revista Argeş de la Piteşti, a circulat o vreme şi pe internet. El a devenit însă unul dintre cele mai importante capitole din cartea mea A doua schimbare la faţă, apărută la Princeps Edit din Iaşi, în 2008, capitolul având  titlul Protocronismul, mult dezvoltat comparativ cu varianta anterioară. A fost apreciat ca o contribuţie dintre cele mai însemnate la elucidarea conceptului. Cred că am spulberat toate aberaţiile şi mistificările ideologice care s-au vehiculat pe marginea protocronismului, polemizând inclusiv cu mincinosul Raport Tismăneanu, pe care Paul Goma îl aprecia ca noua imagine a rollerismului impus cu forţa poporului român prin ideologia azi la modă a corectitudinii politice.

Şi, ca supremă ironie kynică, am demonstrat că protocroniştii cei mai radicali au fost, adesea, chiar… antiprotocroniştii, care alungau conceptul pe uşă şi-l reintroduceau pe fereastră, din pură cauză că acest concept, insuficient dezvoltat de Edgar Papu, are drept de existenţă ca şi sincronismul lui E. Lovinescu, pancronismul lui Adrian Marino, postsincronismul lui Mihai Cimpoi, iar, mai nou, autocronismul lui Paul Goma, aplicabil la falşii disidenţi care au profitat enorm pe seama credulităţii poporului român.

Altminteri, aberaţia că protocronismul a fost o ideologie comunistă este scorneala actuală a celor care se erijează în anticomunişti, fiindcă atunci când îl atacau, după 1977, acuzaţia era tocmai că este o abatere de la ideologia culturală a partidului! Aici e mizeria lor morală. Protocronismul nici nu este o ideologie subsumată partinic, ci o doctrină culturală universală. Revenind, Edgar Papu n-a avut niciodată pretenţia că el este părintele conceptului. I-a dat numai denumirea. Protocronismul este foarte vechi în toate culturile europene. Sincronismul însuşi nu are sens fără perechea lui antitetică şi complementară, ambele antiteze fiind motorul dinamizării fenomenelor de cultură şi de civilizaţie. Numai nişte spirite mărginite şi puternic îndoctrinate au putut să declare protocronismul ideologie oficială a comunismului ceauşist, când, în realitate, Edgar Papu însuşi a avut de suferit de pe urma cutezanţelor sale. Atacurile au venit din sferele înalte ale vechilor cominternişti, în frunte cu ideologul-şef Gogu Rădulescu.

 

TM: În aceste condiţii, ce credeţi că se poate face întru apărarea memoriei celor care, părăsind această lume înainte de vreme, nu se mai pot apăra de insinuările nedrepte, etichetările etc.? Mă refer la Edgar Papu, Mihai Ungheanu, Artur Silvestri.

Theodor Codreanu: Existenţa cărţii mele A doua schimbare la faţă este deja o dovadă că se poate face ceva pentru a impune adevărul în faţa mistificărilor istoriei. Am să mai fac o mărturisire: nucleul studiului meu despre protocronism s-a născut prin 1987-1988, când lui Edgar Papu nu i se permisese publicarea replicii date atacurilor lui Gogu Rădulescu din România literară. Am propus acel articol revistei Luceafărul. Mihai Ungheanu a fost încântat de el şi a vrut să-l publice imediat, dar nu a putut trece de cenzură. M-a sfătuit să mai îndulcesc lucrurile, dar nici în noua formă nu a putut trece de cenzură. Aşa încât articolul meu a trebuit să aştepte răsturnarea din 1989 pentru ca să poată fi publicat. A apărut sub titlul Gânduri despre sincronism şi protocronism în numărul din 29 ianuarie 1993 al revistei Totuşi iubirea. Nicolae Manolescu a sărit ca ars, copleşindu-mă cu epitete grele, într-un editorial din România literară. E şi acesta un efect benefic!

După două decenii de agresiune economică, politică şi culturală împotriva poporului român, nu cred că românii vor mai fi la fel de creduli în mistificările grupului Tismăneanu-Patapievici, aşa încât adevărul se va impune şi pentru memoria lui Artur Silvestri, a lui Mihai Ungheanu, a lui Edgar Papu, a lui Paul Anghel, a lui Cezar Ivănescu şi a altora. Tismănenii sunt astăzi în vârful puterii, profitând de marile orgolii ale preşedintelui Traian Băsescu, păcălit el însuşi de cântecul de sirenă al urmaşilor Cominternului.

 

TM: Într-o mărturisire despre Artur Silvestri, scriaţi că serialul lui polemic pe tema spinoasă a „terorismului cultural” (despre care  tot mai mulţi gânditori occidentali vorbesc astăzi cu noi argumente), i-a adus adversităţi insurmontabile, care l-au şi împiedecat să debuteze editorial  tocmai când avea nevoie să iasă din provizoratul unui redactor de revistă. Vă rog să explicaţi puţin, pentru cititorii mai tineri şi mai puţin tineri, dar care nu cunosc detaliile, ce înseamnă acest „terorism cultural”?

Theodor Codreanu: Despre „terorismul cultural” contemporan am vorbit detaliat în ultimele mele cărţi, una dintre ele apărând chiar în anul în curs, sub titlul Polemici „incorecte politic”. Numele acestui nou terorism este ceea ce am menţionat deja: political correctness. Este o ideologie descinsă din marxismul cultural al lui Georg Lukács, din troţkism şi din freudo-marxism, care a cuprins mai întâi unele universităţi americane, de unde proliferează şi-n Europa, ţintind să devină ideologia oficială a Uniunii Europene. Ţinta acestei ideologii este să compromită şi să nimicească geniul naţional al popoarelor, încât direcţia principală devine anihilarea culturii naţionale. Aşa se explică valul demitizărilor de după 1989. Demitizarea istoriei, demitizarea valorilor culturale în frunte cu Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Nichifor Crainic şi Gândirea, în frunte cu Marin Preda, cu protocronismul lui Edgar Papu ş.a.m.d.

 

TM: Continuând ideea dvs. precedentă, cum se împacă realitatea că Artur Silvestri,  cronicar literar la Luceafărul până în decembrie 1989, scriitor despre care  unii spun că a fost omul regimului comunist şi a susţinut ideologia comunistă (prin promovarea protocronismului şi prin serialul polemic), nu a reuşit să-şi publice nici o carte din manuscrisele gata de tipar înainte de 1989 (proza scurtă, eseuri, studii critice, roman), în timp ce alţi scriitori, disidenţi ai regimului comunist ceauşist, reuşeau, în aceeaşi perioadă, să-şi publice volumele?

Theodor Codreanu: Tocmai aici e şmecheria diavolului, cum spunea Baudelaire. Să ne facă să credem că nu există. Autocroniştii, ca mari profitori ai regimului comunist şi ai celui anticomunist de după 1989, au fost şi atunci, şi acum răsfăţaţii, neavând niciodată, în lăzile lor de manuscrise, ceea ce se numeşte literatură de sertar.

În schimb, cel acuzat că a fost „răsfăţat al regimului comunist”, un Artur Silvestri, a rămas cu toate cărţile nepublicate. Este unul dintre paradoxurile istoriei. Adevărul este că aceste cărţi nu conveneau ideologiei oficiale ateiste. Or, cărţile lui Artur Silvestri recuperau spiritualitatea creştin-ortodoxă, valorile vechi. Ele ţineau de arheitatea neamului românesc. De aceea, nici când au putut să vadă lumina tiparului n-au convenit corectitudinii politice.

Situaţia aceasta dramatică a fost trăită profund de Artur Silvestri. Şi atunci a recurs la experimentul său singular, împreună cu doamna Mariana Brăescu. Mai întâi, s-a retras strategic în tăcere, lucrând cu armele economiei de piaţă, reuşind să facă performanţă în spaţiul afacerilor imobiliare. Putea foarte bine să se limiteze doar la această opţiune, care i-ar fi adus confort material şi prestigiu social.

A urmat partea a doua a acestui experiment, ofensiva culturală sub egida ARP, pe care a vrut-o o instituţie privată, paralelă cu instituţiile oficiale contaminate de corectitudine politică. Şi tocmai când reuşise să se impună prin vasta reţea a publicaţiilor de pe internet, prin edituri şi prin întâlnirile prilejuite de Premiile APR, a venit boala care l-a secerat prematur. Iată de ce destinul său a fost unul tragic.

 

TM: Este adevărat că înverşunarea cu care Artur Silvestri şi-a apărat străvechimea neamului, credinţa ortodoxă,  limba şi cultura, valorile patrimoniului naţional, i-a adus mulţi prieteni, discipoli, admiratori, dar  şi duşmani?

Theodor Codreanu: Aşa este. A lucrat alături de Antonie Plămădeală, de Nestor Vornicescu şi de alţii, a descoperit opera scriitorului proto-român Martin de Bracara (sec. VI d.Hr.), a investigat opera literară a voievodului dobrogean Ioancu (sec. XIV), s-a aplecat asupra Arhetipului Călugărilor sciţi (2005), a sprijinit cercetările şi traducerea Codexului Rohonczi de către Viorica Enăchiuc, a înfiinţat edituri şi publicaţii etc. Toate acestea i-au adus multe prietenii, a format în jurul său o adevărată mişcare naţională în cultură. Evident că vechii lui duşmani n-au putut trece cu vederea asemenea realizări „primejdioase”.

 

TM: Dumneavoastră ce credeţi despre naţionalismul lui Artur Silvestri? S-a întâlnit undeva, măcar în idei, cu preocuparea dvs. pentru Basarabia? Dumneavoastră  credeţi  că iniţiativele lui Artur Silvestri, pentru renaşterea conştiinţei naţionale şi recucerirea memoriei culturale, evenimentele, acţiunile, publicaţiile, programele, asociaţiile create, au avut şi au un ecou, o importanţă, o urmare  în sensul dorit?

Theodor Codreanu: Cred că Artur Silvestri şi-a împlinit misionarismul naţional. Exemplul său a fost luat de alte publicaţii care se difuzează în forme electronice şi nu numai. Altfel spus, cultura oficială, îndoctrinată political correctness, nu mai este dominantă. Şi asta e cel mai important.

 

TM: Care dintre proiectele lui culturale ale lui Artur Silvestri vi se pare cel mai important pentru românii din ţară şi ”de peste tot”, cum spunea el?

Theodor Codreanu: Asociaţia Română pentru Patrimoniu, cu toate proiectele aferente. Din fericire, doamna Mariana Brăescu nu a abandonat cele începute împreună cu Artur. Un merit care trebuie subliniat. În următorii ani vom vedea noile rezultate.

 

TM: Artur Silvestri a scris mult mai mult decât a reuşit să publice, în cele câteva zeci de cărţi tipărite publicate în timpul vieţii (la care se adaugă volumele postum editate sub îngrijirea d-nei Mariana Brăescu) cuprinzând proză, critică literară, eseuri de antropologie culturală, istorie, analiza imobiliarului. Dumneavoastră, în calitate de critic literar, ce apreciaţi cel mai mult, ce credeţi că este mai valoros din opera lui scrisă şi tipărită până acum?

Theodor Codreanu: Am salutat îndeobşte seria de cărţi dedicate Modelului omului mare, m-au interesat amănuntele privitoare la momentul internării lui Eminescu la Mânăstirea Neamţ, valorificarea moştenirii lui Martin de Bracara şi a călugărilor sciţi, sprijinirea traducerii Vioricăi Enăchiuc, revalorificarea unor personalităţi marginalizate azi, precum Miron Radu Paraschivescu sau Zaharia Stancu. Apreciez talentul de povestitor şi de evocator al lui Artur Silvestri. Din păcate, nu mă pot lăuda că i-am citit integral opera.

 

TM: Dacă dumneavoastră, domnule prof.dr. Theodor Codreanu, critic şi istoric literar, aţi scrie o istorie a literaturii române,  perioada contemporană, unde şi cum l-aţi prezenta pe Artur Silvestri?

Theodor Codreanu: Desigur, într-o secţiune privind direcţia naţională în cultură şi l-aş trata ca pe un caz al culturii româneşti.

 

TM: În finalul discuţiei noastre, doriţi să mai faceţi o completare, să povestiţi vreo întâmplare, legată de Artur Silvestri?

Theodor Codreanu Îmi amintesc cu strângere de inimă că, la un moment dat, după apariţia articolului meu despre sincronism şi protocronism în Totuşi iubirea, revista săptămânală a lui Adrian Păunescu, am primit de la Artur o scrisoare îndurerată în care-mi reproşa că l-am uitat, în sensul că nu-l menţionasem ca susţinător al protocronismului, în acel articol. De fapt, nu-i menţionasem pe mai mulţi susţinători ai curentului din pură pricină că acolo mă interesam de coordonatele doctrinale. Reacţia lui îmi arată, încă o dată, dimensiunile dramei pe care o trăia.

Notă:Theodor Codreanu, profesor, doctor în filologie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi; membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova; Domenii abordate: critică literară, proză, publicistică, istorie, filosofia culturii. Colaborări în zeci de reviste literare. Numeroase ediţii îngrijite şi comentate; zeci de prefeţe şi postfeţe. Premii literare însemnate.

Cărţi reprezentative Marele zid; Modelul ontologic eminescian; Dubla sacrificare a lui Eminescu; Eminescu – Dialectica stilului; Varvarienii; Complexul Bacovia; Basarabia sau drama sfâşierii ; Caragiale – abisal; Fragmentele lui Lamparia; Duminica Mare a lui Grigore Vieru; Mitul Eminescu; Transmodernismul; Eseu despre Cezar Ivănescu, Numere în labirint,I, II, III; Eminescu martor al adevărului,  Controverse eminesciene; A doua schimbare la faţă;   Mihail Diaconescu. Fenomenologia epică a istoriei româneşti; Istoria „canonică” a literaturii române; Polemici „incorecte politic”

 



Pentru o vizualizare mai bună, folosiţi MOZILLA FIREFOX

__________________________________________

__________________________________________

Artur Silvestri - fondator ARP

ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV

__________________________________________

Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV

__________________________________________

ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>

__________________________________________

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar>>>>

__________________________________________

Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>

__________________________________________

CELE MAI NOI APARIŢII EDITORIALE ARTUR SILVESTRI

„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>

_______________________________

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf

_______________________________

Radiografia spiritului creol>>>>.pdf

_______________________________

Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>

_______________________________

coperta I

_________________________________

Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.

Mariana Brăescu Silvestri

_________________________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> _________________________________
coperta-i ____________________________ • Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde sentimentele, regretele şi amintirile dumneavoastră şi ale altor oameni care l-au cunoscut, apreciat, iubit... >>>> ___________________________________ >>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>> ___________________________________ copert-final_tipar ___________________________________

• Albumul FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE - de ARTUR SILVESTRI. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.

____________________________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ____________________________________

CĂRŢI CE VOR APĂREA ÎN CURÂND ÎN ACEEAŞI COLECŢIE

În colecţia IN MEMORIAM Artur Silvestri

• ARTUR SILVESTRI - Editorul sau grădinarul dăruit

• ARTUR SILVESTRI - Aşa cum l-am cunoscut

___________________________________

Adrese de corespondenţă:

- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com

- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com _______________________________

CELE MAI NOI APARIŢII DESPRE ARTUR SILVESTRI

VDP decembrie 2008.qxd

„IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI“, supliment al revistei „VIAŢA DE PRETUTINDENI“ puteţi citi aici >>>>>

___________________________________
____________________________________

OPERA ÎNTR-UN POSIBIL ARTICOL DE DICŢIONAR >>>>

___________________

OPINII DESPRE OPERĂ >>>>

ARTUR SILVESTRI – Opera

___________________________

ARTUR SILVESTRI - Schiţă biografică >>>>

___________________________

Slujba de înmormântare a lui Artur Silvestri, Mănăstirea Pasărea, 4 decembrie 2008

Pentru a citi mesajele de condoleanţe clik aici >>>>>

_________________

PAGINI ALESE DIN OPERA SI DIN EXEGEZA DESPRE AUTOR

CARTI DE IERI SI DE AZI

_________________________ _________________________
__________________________________ " AL CINCILEA PATRIARH " ______________________________________ _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________
August 2017
L M M M V S D
« Noi    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

_____

Temele cele mai cautate

REFERINTE/click pe tema preferata

· arhive necesare

· asociatii si organizatii

· biblioteca virtuala

· edituri arp

· efigii

· fapte de azi

· lecturi recomandate

· programul intermundus - pune romanii in legatura

· publicatii arp

· reviste romanesti

· scriitori de azi


%d blogeri au apreciat asta: