11
Iun
12

Lansarea volumului „NU SUNTEM SINGURI“. Convorbiri literare cu Artur Silvestri

Echipa Editurii CARPATHIA – aparţinând Asociaţiei Române pentru Patrimoniu – scriitori, prieteni, jurnalişti, colaboratori la proiectul editorial, au realizat împreună o prezentare interesantă, interactivă, care a atras vizitatorii salonului de carte.

Vă prezentăm în continuare extrase din intervenţiile participanţilor.

Teodora Mîndru: Bună ziua şi bine aţi venit. Ne găsim la un nou eveniment al editurii Carpathia, editură care însoţeşte de trei ani şi jumătate orice manifestare mare editorială din Bucureşti şi din ţară. Suntem la lansarea celei de-a unsprezecea cărţi din proiectul editorial „Artur Silvestri” iniţiat, lansat, susţinut atât prin competenţa cât şi sponsorizare financiară de Mariana Brăescu. 

Doamna Brăescu regretă că nu poate fi acum de faţă fiind plecată în străinătate de o perioadă mai lungă, de mai bine de o lună şi pentru faptul că noi nu am ştiut exact dacă vom termina această carte la timp, dacă această carte ne va fi livrată de tipografie la timp ca s-o putem lansa la Bookfest.  Dar, iată , am reuşit să ajungem la acest eveniment editorial, lansarea volumului  „Nu suntem  singuri” , şi suntem împreună cu vechea prietenă a familiei Mariana Brăescu şi Artur Silvestri, poeta, scriitoarea şi realizatoarea de emisiuni TV binecunoscută dumneavoastră, Cleopatra Lorinţiu. De asemenea, sunt aici trei persoane care au realizat convorbiri cu Artur Silvestri, convorbiri cuprinse în această carte: doamna Elisabeta Iosif, scriitoare, Preşedinta Ligii Scriitorilor Români – filiala Bucureşti şi redactor-şef la revista Cetatea lui Bucur, ultima revistă fondată de Artur Silvestri, d-na Elvira Irşai, prietena noastră discretă, fostă realizatoare de emisiuni la TVR .Este inedit pentru dumneavoastră şi mulţumesc îndeosebi doamnei Veronica Balaj, realizator de emisiuni la Radio România Timişoara, poetă scriitoare, care a venit special din Timişoara ca să fie alături de noi la acest moment, să vorbescă despre Artur Silvestri, să amintească şi să împărtăşească cu noi bucuria acestei clipe.

Ne-am adunat aici împreună cu cei care au contribuit la realizarea cărţii pe care o lansăm astăzi – este vorba despre reeditarea volumului Nu suntem singuri o foarte interesantă carte de convorbiri literare ale lui Artur Silvestri, Şapte convorbiri de azi şi două de altădată cum a numit-o el în subtitlu în prima ediţie şi spun “convorbiri” şi nu interviuri pentru că această carte s-a constituit ca o sumă de convorbiri literare pe care Artur Silvestri le-a avut cu reputaţi jurnalişti, scriitori, reporteri TV si radio. Aceste convorbiri se deosebesc esenţial de acele interviuri standard pe douăzeci de întrebări “ce faceţi, ce culori preferaţi, ce spuneţi despre, ce face familia? „ s.a.m.d.”. Nu au nimic încomun.  >>>>>

Cleopatra Lorinţiu: Bun găsit. Înainte de toate vreau să mulţumesc tuturor confraţilor, prietenilor, scriitorilor care sunt aici. Cred că începem să devenim o familie literară. Ne vedem din timp în timp cu prilejul publicării unor cărţi ale lui Artur Silvestri, fie că este vorba despre reeditări – cum este cazul acum, fie că este vorba despre cărţi scoase la iveală cu un efort deosebit şi cu o acribie şi cu o pasiune rară, iar echipa editurii Carpathia, duce  o muncă ce nu este de invidiat, este o muncă foarte grea pe care eu o respect foarte mult din postura mea de scriitor care poate să-şi ia din când în când diverse libertăţi, citeşte când vrea, citeşte ce vrea, cât vrea şi cum vrea însă ne-a unit la un moment dat acest fenomen pe care l-aş numi fenomenul Artur Silvestri. Ambiţia lui este concretizată în ceva real – ne cunoaştem chiar dacă nu ne cunoaştem întotdeauna după faţă dar ne cunoaştem după scris – el a funcţionat ca motorul declanşator care ne-a pus în relaţie, ne-a spus că “nu suntem singuri” . E foarte optimist titlul ăsta şi când îl pronunţ parcă îmi vine să plâng, e un optimism paradoxal. 

Ambiţia aceasta de a face o reţea literară românească, de a aduna scriitorii laolaltă, de a le da încredere – pentru că mulţi dintre noi eram trişti, abandonaţi sau deznădăjduiţi din diverse motive – ambiţia aceasta de a ne da o lungime de vedere înainte, de a nu ne mai simţi neapărat opresaţi de politici, de rivalităţi şi de acreli literare care din păcate domină de ani şi ani de zile peisajul nostru, ambiţia lui de a întinde o mână către românii care scriu şi care poate de bine sau poate nu de bine au părăsit ţara, pentru că nu e uşor să fii scriitor român, să creezi în limba română să trăieşti numai pentru ea dar să trebuiască să te exprimi în altă parte de lume. Rămâi cu o bucată de suflet prinsă clar în ţâţâna uşii de acasă – de asta sunt absolut sigură oricâtă bunăstare ar exista prin alte părţi. Ambiţia lui deci s-a materializat chiar în faptul că noi suntem acum aici, ne vede de undeva de sus, sunt sigură, şi cred că este mulţumit pentru că – ce ne cerea el?! Ne cerea să îi pomenim pe înaintaşi, să ne aducem aminte de primii scribi ai literaturii, ai scrierii în limba română, să ne aducem aminte de toţi scriitorii, să-i punem în valoare, să trăim literatura – cum să zic? – ca pe marea aventură a vieţii noastre pentru că ăsta este adevărul! De aceea suntem aici toţi prieteni, cunoscuţi sau necunoscuţi – credem în literatură! >>>>>

Elisabeta Iosif: Bună ziua tuturor. Aş vrea în primul rând, înainte să încep să povestesc despre această carte, despre contribuţia la această carte, să felicit întregul colectiv şi mai ales pe Directorul editorial care a ajuns să facă asemenea carte de o eleganţă deosebită, concepţia copertei aparţine doamnei Mariana Brăescu Silvestri.

În volumul Nu suntem singuri se află un fluid, un depozit pentru recâştigarea memoriei colective. Ce poate fi mai frumos şi mai simbolic? Aceasta şi-a dorit şi Artur Silvestri. Să prezinte fapte care au creat istorie, fiind modelul care a adunat documente, să lupte împotriva spiritului nostru risipitor , al românilor care ne caracterizează de fapt pentru că uităm să strângem documente.

Cum ne-am cunoscut? Realizam de patru ani o emisiune la care nu m-am gândit că va dura aproape dublu, o emisiune care se chema Înţelepţii Cetăţii şi vreau să vă mărturisesc că la fel ca într-o carte în care se adunaă mai multe minţi, această emisiune mă aşeza în mijlocul unui torent de înţelepciune colectivă ce venea de foarte de demult. Şi în ceea ce priveşte dialogul meu cu Artur Silvestri, lucrurile au fost în felul următor: colegul meu de facultate, din generaţia denumită de noi “generaţia George Călinescu” venise la această emisiune împreună cu un un poet cunoscut şi un colecţionar de artă deosebit, Bucur Chiriac. Cred că mulţi dintre dumneavoastră îl ştiu. După ce ne-a vorbit despre valoroasele picturi pe care le deţinea dar şi despre valoarea picturii româneşti în concernul european mi-a mărturisit legătura sa de prietenie cu un om de cultură, un scriitor enciclopedist care îi publicase câteva volume de poezie. Nu era nimeni altul decât Artur Silvestri. Învăţătura de înţelepciune, “înţelepţii secreţi ai naţiei” cum le spunea el, acei “Oameni Mari” care se aflau altundeva îl urmărea. >>>>>

Veronica Balaj: Bine v-am găsit la această sărbătoare a cărţii pe care o ţinem împreună. Sunt Veronica Balaj de la Radio Timişoara şi am venit special pentru această întâlnire nu doar pentru faptul că în cartea lansată astăzi, am un interviu realizat cu regretatul om de cultură şi nu numai, Artur Silvestri, cronicar literar, scriitor, istoric şi critic literar, filozof al culturii ci şi pentru faptul că am realizat şi alte interviuri pe calea undelor care, din păcate, nu au fost întotdeauna consemnate. De multe ori, Artur Silvestri intra în direct cu noi în emisiuni şi lucrurile mergeau foarte bine, convingător, captivant şi relevant. Aş vrea doar să mă refer la calitatea Domniei Sale de filozof al culturii, lucru pe care mulţi dintre cei care l-au cunoscut, l-au perceput preferenţial – nu este timpul şi nici cazul acum să trecem în revistă absolut toate elementele dar vreau să punctez faptul care s-a mai spus aici de către doamna Cleopatra Lorinţiu, anume că Domnia Sa a avut mult mai multe paliere filozofice, culturale în care s-a angrenat faptic nu doar teoretic şi a ţinut foarte mult la această idee de conexiune culturală cu ceea ce s-ar putea numi un anume patrimoniu care ne aparţine tuturor, un patrimoniu cultural readus în atenţie însă prin strădaniile Domniei Sale, prin litera scrisă şi încrederea în cuvânt. Iată, cuvântul în diverse forme a făcut legătura între diverse generaţii prin acel flux numit “România Tainică”. Apoi aş vrea doar să subliniez şi să punctez că în cadrul filozofiei Domniei Sale exista o foarte profundă notă de moralitate – moralitate culturală, spirituală, consemnând prin fapte şi printr-un crez de viaţă trecerea prin această lume. Zilele au însemnat Fapte pentru Domnia Sa şi acesta era şi îndemnul paşilor mici pentru a crea ceva care poate deveni un bun colectiv. >>>>>

Teodora Mîndru: Ne pare rău că este timpul atât de scurt doamnă Veronica Balaj dar aţi pus punctul pe idei foarte însemnate şi anume moralitatea, Fapta bună a lui Artur Silvestri şi constanţa în idealurile pe care el le-a afirmat şi le-a susţinut.

Elvira Irşai: Mă bucur să fiu astăzi alături de dumneavoastră când ne reamintim de Artur Silvestri, despre această mare şi puternică personalitate înzestrată, un intelectual rafinat, având o cultură enciclopedică, cu preocupări dintre cele mai diverse, un om care ştia să asculte, să observe, să fie uimit faţă de misterele trecătoarei noastre existenţe, un om care avea o memorie excepţională şi era extrem de riguros în tot ceea ce făcea. Probabil că această rigoare venea din educaţie dar şi din faptul că îşi petrecea foarte mult timp în biblioteci.

“Am fost tot timpul un om de bibliotecă, aceasta fiind un spaţiu al libertăţii absolute, în concepţia mea. Alegi ce vrei, ce te interesează şi ce te defineşte”, îmi mărturisea el.

Vreau să fac o mică spicuire dintr-o scrisoare pe care mi-a trimis-o Domina Sa într-un mic schimb epistolar. Artur Silvestri a încercat să oprească, prin opera sa, clipa şi să o fixeze, undeva, pentru urmaşi, cu convingerea că toate cărţile sale dar şi altele, vor fi citite şi “vor face bine cuiva, cândva, într-un loc oarecare de pe pământ”.  >>>>>

Geo Călugăru: Vă cer îngăduinţa să vă citez două catrene madrigal dedicate memoriei celui care a fost, este şi rămâne pentru noi, Artur Silvestri:

Într-adevăr nu suntem singuri

Un adevăr la care ţin

Şi din care da-vor muguri

Pentru cei ce încă vin.

Dragă Artur, tu ai dreptate /

Gându-ţi curat spre stele suie

Din drumu-ţi drept nu te abate

Din cărţi ţi-ai înălţat statuie.”

Cristian Neagu: Într-o zi din februarie, 2007, la ora 3.00 dimineaţa Artur Silvestri, Dumnezeu să-l ierte, mi-a trimis un e-mail:

A.S.: Ce faci? Nu dormi? /

C.N.: Nu /

A.S.: Iată. Prin mine, prin dumneata şi prin cei ca noi, naţiunea e trează.”

S-a vorbit aici de întâlniri, interviuri de televiziune, de radio, ş.a.m.d. O chestiune de esenţă – Artur avea o legătură epidermică cu acea perioadă  de istorie şi cultură străveche. Problema este că nimeni nu a sesizat, decât cei care l-au cunoscut mai aproape şi cărora li s-a mărturisit. Diamantul acela de cultură străveche care din păcate deranjează astăzi. Am avut o convorbire interesantă cu George Teleoacă un dacolog extraordinar de bine documentat şi împreună cu el am ajuns la concluzia că Artur Silvestri a dibuit şi a spălat acel diamant oferindu-l şi lăsându-l moştenire nouă. Vă mulţumesc frumos.

Teodora Mîndru: Vă mulţumesc frumos. Îmi pare rău că nu este timp să mai vorbim despre Artur Silvestri şi văd că stând aici ne vin idei, ne vin amintiri şi fiecare poate şi vrea încă să spună câte ceva.

Vreau însă să mulţumesc echipei cu care am lucrat şi care a făcut posibilă şi această întâlnire: lui  Vlad Alexandru Mîndru corector, tehnoredactor, fotograf, Georgeta Dencu, un documentarist care a slujit pas cu pas ideea de a documenta exact şi precis cărşile la care lucrăm bibliotecilor Academiei, Pedagogică, Universitară şi Naţională, care ne-au ajutat foarte mult în documentare şi mulţumesc foarte mult doamnei Maria Anghel, care este sufletul administrativ al organizării acestei acţiuni, al întregului fluid de comunicare dintre dumneavoastră şi organizaţie.

Nu pot să închei înainte de a vorbi puţin despre  proiectul editorial ambiţios, pus în practică sub conducerea Marianei Brăescu >>>>>

 Permiteţi-mi să vă citez esenţa gândului care l-a susţinut atâţia ani în critica sa: “Acum când mă uit înapoi şi privesc miile de pagini ce adunate ar fi însemnat peste zece volume de comentarii despre viaţa cărţilor, înţeleg mai bine decât atunci că nicăieri nu exista vanitatea Marelui Judecător. Şi nici trufia de a emite sentinţe definitive. Am scris mai degrabă în ideea de a încuraja pe scriitor, şi de a-i extrage din ceea ce mi-am închipuit a fi materie pozitivă partea ce ar sluji odată cu trecerea vremii la o lucrare în imperisabil şi, de fapt, la o salvare a numelui şi a creaţiei, oricât de măruntă ori grandioasă ar fi fost. Esenţială nu a fost, aşadar, judecata, ci reazemul”

De aceea şi d-na Mariana Brăescu a considerat că esenţial este, în afară de celelalte proiecte iniţiate de Artur Silvestri, revistele şi altele, a duce la împlinire acest proiect editorial şi noi sperăm ca în în noiembrie, la târgul de toamnă, când se împlinesc patru ani de la plecarea lui Artur Silvestri, să putem să ne prezentăm cu două sau chiar cu trei cărţi din această serie. Să ne ajute Dumnezeu să facem acest lucru!

Vă mulţumesc încă o dată tuturor celor care aţi venit, celor care sunteţi prezenţi şi care ne însoţiţi pe acest drum, pe care, datorită lui lui  Artur Silvestri “nu suntem singuri”.

Vă invităm ca de obicei să primiţi toate cărţile gratuit şi vă dorim să vă bucuraţi de lectură plăcută şi interesantă.

Anunțuri


Pentru o vizualizare mai bună, folosiţi MOZILLA FIREFOX

__________________________________________

__________________________________________

Artur Silvestri - fondator ARP

ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV

__________________________________________

Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV

__________________________________________

ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>

__________________________________________

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar>>>>

__________________________________________

Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>

__________________________________________

CELE MAI NOI APARIŢII EDITORIALE ARTUR SILVESTRI

„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>

_______________________________

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf

_______________________________

Radiografia spiritului creol>>>>.pdf

_______________________________

Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>

_______________________________

coperta I

_________________________________

Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.

Mariana Brăescu Silvestri

_________________________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> _________________________________
coperta-i ____________________________ • Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde sentimentele, regretele şi amintirile dumneavoastră şi ale altor oameni care l-au cunoscut, apreciat, iubit... >>>> ___________________________________ >>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>> ___________________________________ copert-final_tipar ___________________________________

• Albumul FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE - de ARTUR SILVESTRI. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.

____________________________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ____________________________________

CĂRŢI CE VOR APĂREA ÎN CURÂND ÎN ACEEAŞI COLECŢIE

În colecţia IN MEMORIAM Artur Silvestri

• ARTUR SILVESTRI - Editorul sau grădinarul dăruit

• ARTUR SILVESTRI - Aşa cum l-am cunoscut

___________________________________

Adrese de corespondenţă:

- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com

- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com _______________________________

CELE MAI NOI APARIŢII DESPRE ARTUR SILVESTRI

VDP decembrie 2008.qxd

„IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI“, supliment al revistei „VIAŢA DE PRETUTINDENI“ puteţi citi aici >>>>>

___________________________________
____________________________________

OPERA ÎNTR-UN POSIBIL ARTICOL DE DICŢIONAR >>>>

___________________

OPINII DESPRE OPERĂ >>>>

ARTUR SILVESTRI – Opera

___________________________

ARTUR SILVESTRI - Schiţă biografică >>>>

___________________________

Slujba de înmormântare a lui Artur Silvestri, Mănăstirea Pasărea, 4 decembrie 2008

Pentru a citi mesajele de condoleanţe clik aici >>>>>

_________________

PAGINI ALESE DIN OPERA SI DIN EXEGEZA DESPRE AUTOR

CARTI DE IERI SI DE AZI

_________________________ _________________________
__________________________________ " AL CINCILEA PATRIARH " ______________________________________ _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________
Iunie 2012
L M M M V S D
« Apr   Noi »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

_____

Temele cele mai cautate

Referinte cautate

  • Niciunul

REFERINTE/click pe tema preferata

· arhive necesare

· asociatii si organizatii

· biblioteca virtuala

· edituri arp

· efigii

· fapte de azi

· lecturi recomandate

· programul intermundus - pune romanii in legatura

· publicatii arp

· reviste romanesti

· scriitori de azi


%d blogeri au apreciat asta: