07
Dec
09

AUTOGRAF PE SUFLET

”SALONUL CĂRTII 2009” dedicat lui  ARTUR SILVESTRI

Joi, 3 decembrie 2009 la Biblioteca Judeţeană Giurgiu” I  A Bassarabescu”, a avut loc inaugurarea Salonului cărţii 2009, eveniment cultural organizat de Consiliul judeţean Giurgiu şi Biblioteca judeţeană I.A.Bassarabescu.

Iniţiatorul şi organizatorul evenimentului  a fost dl. Ion Gaghii, directorul Bibliotecii judeţene, autorul volumului memorialistic ” Autograf pe suflet ”, dedicat lui Artur Silvestri . Vorbind în deschiderea evenimentului dl. Ion Gaghii a arătat că a hotărât să editeze cartea ”Autograf pe suflet” despre personalitatea  şi acţiunile culturale ale lui Artur Silvestri (Asociaţia Română pentru Patrimoniu  şi Premiile Patrimoniului Naţional), şi să-i dedice întregul eveniment , ca semn de preţuire pentru ceea ce înseamnă şi va însemna Artur Silvestri în cultura românească.

Volumul  s-a  născut din amintiri, corespondenţă,  documente referitoare la  ediţiile Premiilor Patrimoniului Naţional, despre care autorul, Ion Gaghii , unul dintre laureaţii Patrimoniului îşi aminteşte în toate detaliile participării la festivitatea de premiere..

Apoi Doamna Camelia Filip, şefă de serviciu la Biblioteca judeţeană, a prezentat cărţile scriitorului Artur Silvestri, oferite prin donaţie Bibliotecii I.A.Bassarabescu şi Fondul  documentar înfiinţat de Artur Silvestri la această bibliotecă.

Prezenţa şi cuvintele, povestirile celor mai apropiate rude ale lui Artur Silvestri, tatăl  şi soţia, a  fost impresionantă pentru cei prezenţi  în sala Bibliotecii judeţene.

Soţia, scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri a vorbit despre necesitatea de a cunoaşte şi a păstra în memoria  socială nu numai opera scrisă ci toată activitatea importantă a scriitorilor şi, în speţă, a lui Artur Silvestri în sfera culturii, despre  apariţiile editoriale Artur Silvestri din 2009: Albumul ”Frumuseţea lumii cunoscute”, ultima carte a lui Artur Silvestri, volumele de proză reeditate” Apocalypsis cum figuris” şi ”Perpetuum mobile” , despre hotărârea de a publica manuscrisele soţului său şi   de a reedita operele tipărite , dar şi despre Casa memorială ”Artur Silvestri ” şi ansamblul monumental cu Troiţă de la Ceahlău  şi cel de la Drăgăneşti Vlaşca, din curtea părinţilor, ridicate în memoria importantului om de cultură plecat mult prea devreme dintre noi.

Tatăl lui Artur Silvestri, la rândul lui scriitor cu pseudonimul A.T.Drăgănescu, a creat o vie emoţie  povestind despre anii de şcoală ai fiului său, despre pasiunea timpurie pentru cărţi, despre rezultatele excelente la studii, în liceu, facultate, despre perioada  petrecută în Italia, pe lângă marele arheolog Dinu Adameşteanu, despre  stagiul de specializare la Sorbona.

Teodora Mîndru, editor coordonator ARP, a prezentat apoi volumul In memoriam ARTUR  SILVESTRI –mărturii tulburătoare şi volumul documentar  ARTUR SILVESTRI- Fapta culturală , lansat pe 27 noiembrie 2009 la Târgul de carte GAUDEAMUS, împreună cu volumele de proză reeditate.

Spre încheierea  acţiunii ce a ţinut asistenţa mai mult de 2 ore cu atenţia încordată, a vorbit Primarul municipiului Giurgiu, dl Lucian Iliescu, unul dintre rarii edili ce se mai preocupă astăzi de stimularea  valorilor locale ( a localismului creator, cum spunea Artur Silvestri), ajutând scriitorii să-şi editeze cărţile şi  pe cei cu iniţiative culturale valoroase să şi le pună în practică. Dl primar a apreciat în mod deosebit  Inaugurarea  Salonului cărţii dedicat lui Artur Silvestri,   un român  care ne face cinste şi  a mulţumit  organizatorilor dar şi tatălui şi soţiei lui Artur Silvestri pentru efortul de a participa şi a vorbi despre cel plecat şi care  a lăsat atât de multe regrete în urma sa.

În încheierea evenimentului Salonului de carte, toţi participanţii – bibliotecari, scriitori şi alţi oameni de cultură din judeţ, reprezentanţii presei locale, etc, – au primit (în dar)volumele lansate: ”Autograf de suflet”, autor I.Gaghii, dar şi cele cinci volume editate şi îngrijite de d-na Mariana Brăescu, aşa încât au plecat bucuroşi, cu braţele pline de cărţi, mulţumiţi că au participat la un eveniment deosebit .

Şi noi am concluzionat că a fost un eveniment deosebit, organizat cu o acurateţe perfectă, care s-a bucurat de  o participare numeroasă, o manifestare de ţinută pe măsura celui căruia i-a fost dedicat.

De aceea, ultimele noastre cuvinte după mulţumirile pe care le-am exprimat în mod sincer faţă de  dl I.Gaghii şi ceilalţi organizatori, au fost  de promisiune pentru noi colaborări.

A consemnat,

TEODORA MÎNDRU

Anunțuri


Pentru o vizualizare mai bună, folosiţi MOZILLA FIREFOX

__________________________________________

__________________________________________

Artur Silvestri - fondator ARP

ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV

__________________________________________

Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV

__________________________________________

ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>

__________________________________________

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar>>>>

__________________________________________

Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>

__________________________________________

CELE MAI NOI APARIŢII EDITORIALE ARTUR SILVESTRI

„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>

_______________________________

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf

_______________________________

Radiografia spiritului creol>>>>.pdf

_______________________________

Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>

_______________________________

coperta I

_________________________________

Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.

Mariana Brăescu Silvestri

_________________________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> _________________________________
coperta-i ____________________________ • Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde sentimentele, regretele şi amintirile dumneavoastră şi ale altor oameni care l-au cunoscut, apreciat, iubit... >>>> ___________________________________ >>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>> ___________________________________ copert-final_tipar ___________________________________

• Albumul FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE - de ARTUR SILVESTRI. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.

____________________________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ____________________________________

CĂRŢI CE VOR APĂREA ÎN CURÂND ÎN ACEEAŞI COLECŢIE

În colecţia IN MEMORIAM Artur Silvestri

• ARTUR SILVESTRI - Editorul sau grădinarul dăruit

• ARTUR SILVESTRI - Aşa cum l-am cunoscut

___________________________________

Adrese de corespondenţă:

- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com

- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com _______________________________

CELE MAI NOI APARIŢII DESPRE ARTUR SILVESTRI

VDP decembrie 2008.qxd

„IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI“, supliment al revistei „VIAŢA DE PRETUTINDENI“ puteţi citi aici >>>>>

___________________________________
____________________________________

OPERA ÎNTR-UN POSIBIL ARTICOL DE DICŢIONAR >>>>

___________________

OPINII DESPRE OPERĂ >>>>

ARTUR SILVESTRI – Opera

___________________________

ARTUR SILVESTRI - Schiţă biografică >>>>

___________________________

Slujba de înmormântare a lui Artur Silvestri, Mănăstirea Pasărea, 4 decembrie 2008

Pentru a citi mesajele de condoleanţe clik aici >>>>>

_________________

PAGINI ALESE DIN OPERA SI DIN EXEGEZA DESPRE AUTOR

CARTI DE IERI SI DE AZI

_________________________ _________________________
__________________________________ " AL CINCILEA PATRIARH " ______________________________________ _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________
Decembrie 2009
L M M M V S D
« Noi   Ian »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

_____

Temele cele mai cautate

Referinte cautate

  • Niciunul

REFERINTE/click pe tema preferata

· arhive necesare

· asociatii si organizatii

· biblioteca virtuala

· edituri arp

· efigii

· fapte de azi

· lecturi recomandate

· programul intermundus - pune romanii in legatura

· publicatii arp

· reviste romanesti

· scriitori de azi


%d blogeri au apreciat asta: