13
Mai
09

Teofil Răchiţeanu: „Artur Silvestri – o icoană dragă sufletului meu“

teofil-rachiteanu.thumbnailMi se pare dureros de nedrept că Artur Silvestri nu mai e, fizic, printre noi. Zic fizic, pentru că în sufletul meu el va continua să fie atâta timp cât Dumnezeu va îngădui ca eu să fiu. L-am cunoscut fără să-l fi cunoscut, adică niciodată faţă către faţă nu ne-am văzut, nu că nu am fi vrut ci datorită unor “bariere geografice” ce, iată, s-au dovedit a fi insurmontabile…

Era prin anii 80 ai secolului trecut, eram dascăl, într-un sat uitat de Dumnezeu, în Munţii Apusului, unde mă retrăsesem, dezamăgit de atmosfera sufocantă a vieţii literare de atunci, când îmi era aproape cu neputinţă să-mi tipăresc cărţile. Când reuşeam să-mi tipăresc totuşi câte o carte aproape că nimeni dintre cei care gestionau atunci treburile literaturii, nu mă băga în seamă. În jurul revistelor literare existau, ca şi în vremurile de acum, de altfel, diverse bisericuţe, grupuri de sus-puşi care doar ei între ei se sprijineau, se publicau şi se autoremunerau. Rar câte cineva din afara lor îşi găsea loc în publicaţiile pe care le conduceau. În izolarea în care trăiam, rareori cineva lua cunoştinţă că eu şi cărţile mele existau. În anul I986, printr-o împrejurare norocoasă, publicam cea de a treia mea carte de poeme, „Planete de Melancolie”, lua pe atunci, titrata editură Dacia din Cluj-Napoca. Am trimis exemplare din ea la diverse reviste, dar nimeni nu mă băga în seamă. Pe atunci Artur Silvestri făcea cronică literară la „Luceafărul”, o revistă de prestigiu, în care era o onoare să publici. Îi citeam cu mare interes tot ce publica şi-l admiram pentru ideile sale care pe unii atât de mult îi deranjau. Mi-am făcut uraj şi i-am trimis un exemplar din “Planete de Melancolie”, convins, nu ştiu de ce, că o să-i placă poesiile mele. Şi aşa a şi fost. Mi-a citit cartea şi i-a închinat în „Luceafărul” o elogioasă cronică. Nu mă cunoştea, cred că nici nu auzise până atunci de mine şi, de aceea, mare a fost mirarea mea văzând că sunt băgat în seamă. >>>>

Anunțuri


Pentru o vizualizare mai bună, folosiţi MOZILLA FIREFOX

__________________________________________

__________________________________________

Artur Silvestri - fondator ARP

ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV

__________________________________________

Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV

__________________________________________

ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>

__________________________________________

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar>>>>

__________________________________________

Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>

__________________________________________

CELE MAI NOI APARIŢII EDITORIALE ARTUR SILVESTRI

„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>

_______________________________

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf

_______________________________

Radiografia spiritului creol>>>>.pdf

_______________________________

Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>

_______________________________

coperta I

_________________________________

Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.

Mariana Brăescu Silvestri

_________________________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> _________________________________
coperta-i ____________________________ • Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde sentimentele, regretele şi amintirile dumneavoastră şi ale altor oameni care l-au cunoscut, apreciat, iubit... >>>> ___________________________________ >>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>> ___________________________________ copert-final_tipar ___________________________________

• Albumul FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE - de ARTUR SILVESTRI. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.

____________________________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ____________________________________

CĂRŢI CE VOR APĂREA ÎN CURÂND ÎN ACEEAŞI COLECŢIE

În colecţia IN MEMORIAM Artur Silvestri

• ARTUR SILVESTRI - Editorul sau grădinarul dăruit

• ARTUR SILVESTRI - Aşa cum l-am cunoscut

___________________________________

Adrese de corespondenţă:

- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com

- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com _______________________________

CELE MAI NOI APARIŢII DESPRE ARTUR SILVESTRI

VDP decembrie 2008.qxd

„IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI“, supliment al revistei „VIAŢA DE PRETUTINDENI“ puteţi citi aici >>>>>

___________________________________
____________________________________

OPERA ÎNTR-UN POSIBIL ARTICOL DE DICŢIONAR >>>>

___________________

OPINII DESPRE OPERĂ >>>>

ARTUR SILVESTRI – Opera

___________________________

ARTUR SILVESTRI - Schiţă biografică >>>>

___________________________

Slujba de înmormântare a lui Artur Silvestri, Mănăstirea Pasărea, 4 decembrie 2008

Pentru a citi mesajele de condoleanţe clik aici >>>>>

_________________

PAGINI ALESE DIN OPERA SI DIN EXEGEZA DESPRE AUTOR

CARTI DE IERI SI DE AZI

_________________________ _________________________
__________________________________ " AL CINCILEA PATRIARH " ______________________________________ _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________
Mai 2009
L M M M V S D
« Apr   Iun »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

_____

Temele cele mai cautate

Referinte cautate

  • Niciunul

REFERINTE/click pe tema preferata

· arhive necesare

· asociatii si organizatii

· biblioteca virtuala

· edituri arp

· efigii

· fapte de azi

· lecturi recomandate

· programul intermundus - pune romanii in legatura

· publicatii arp

· reviste romanesti

· scriitori de azi


%d blogeri au apreciat asta: