27
Feb
09

Al. Stănciulescu-Bârda: „Era ca un Ştefan cel Mare, care încerca să strângă o armată“

S-a stins ca o făclie, care a ars intens, răs­pân­dind în jur lumină şi căldură.

S-a stins! S-a consumat pe sine fără milă, fără menajamente, parcă ar fi fost conştient că timpul nu mai are multă răbdare cu el, că vremea ce-i este dată se apropie de sfârşit şi el mai are atâtea şi atâtea de făptuit.

Era conştient că fiecare om are un rost al lui în lume, pe care este dator să şi-l împlinească, un rost mai mare sau mai mic, după numărul de talanţi cu care a venit în lume. Era conştient că lui i-a dăruit Dumnezeu mulţi talanţi şi nu voia să îngroape, ori să lase în rugină pe nici unul dintre ei. Voia cu orice preţ să-i înmulţească, de două, de trei, de câte ori se va putea! Uita, însă, de fiecare dată de sine însuşi, de fragilitatea lui ca fiinţă pământească; uita că este doar o mână de om, că trupul lui are limi­tele şi neputinţele lui.

Pentru aceasta avea câţiva aliaţi de nădejde, dintre care aş cita: voinţa uriaşă, capa­ci­tatea inte­lectuală, puterea de muncă, idealul nobil, mai mult sau mai puţin mărturisit lumii, pasiunea, baza ma­te­rială, tehnica ultramodernă. Cu toate acestea, trupul era prea firav ca să poată face faţă atâtor solicitări şi atâtor încercări. Nu puţine erau situa­ţiile când uita de sine, de nevoile existenţiale ime­diate. El slujea unui crez cu toată puterea fiin­ţei sale trupeşti şi sufleteşti şi acelui crez se dăruia complet, cu fiecare fibră a sa.

Truda lui era de neînţeles pentru mulţi; era de neînţeles pentru cei obişnuiţi cu gândirea zilelor noastre, cu alergătura pentru existenţa şi confortul pe care ţi-l dă starea materială, cu utilitarismul şi mercantilismul vremii noastre. Mulţi îl contestau, îl bârfeau, îl invidiau, fie din cauza micimii sufletului lor, fie că nu-l înţelegeau.

Artur Silvestri făcea parte din categoria atât de văduvită a celor ce credeau cu tărie în viitorul ţării lor; a celor ce aveau convingerea că nu este totul pierdut, că poporul român va găsi în el însuşi tăria de renaştere, de regenerare. El vorbea de o Românie tainică, o Românie formată din cei care gândesc cu adevărat româneşte, care nu şi-au pier­dut nădejdea în mai bine. Căuta astfel de oameni, indiferent de graniţele politico-administrative. Ţara lui era Ţara Limbii Române. Până la capătul lumii căuta oameni de bine, oameni în care să în­trevadă o sclipire de gândire nepoluată, o picătură de talent şi de patriotism. Pe aceştia şi-i apropia, îi ajuta să se exprime, să se dezvolte spiritual. Le pu­bli­ca articolele, studiile, cărţile, fie în nenumăra­tele sale reviste on-line, fie în cărţile ce ieşeau pe bandă din editura sa. Totul era gratuit, toată chel­tuiala o suporta el. Îşi construise un adevărat impe­riu mediatic, care aduna toate revistele românilor din străinătate alături de revistele proprii. Contu­rase un univers, în care cuprindea pe toţi cei ce gândeau şi simţeau româneşte. Sfătuia pe fiecare cu delicateţe şi diplomaţie, în aşa fel ca nimeni să nu se simtă în inferioritate. Găseai în el un prieten şi un frate, un mentor şi un moderator de conştiinţe. Puteai să-i trimiţi e-mail-uri la orice oră din zi sau din noapte, puteai să-l suni la telefon, căci întot­deauna el răspundea prezent şi, cu bucuria de a fi regăsit un prieten, un om, îţi vorbea cu dragoste, răbdare şi înţelepciune. >>>>

Anunțuri


Pentru o vizualizare mai bună, folosiţi MOZILLA FIREFOX

__________________________________________

__________________________________________

Artur Silvestri - fondator ARP

ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV

__________________________________________

Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV

__________________________________________

ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>

__________________________________________

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar>>>>

__________________________________________

Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>

__________________________________________

CELE MAI NOI APARIŢII EDITORIALE ARTUR SILVESTRI

„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>

_______________________________

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf

_______________________________

Radiografia spiritului creol>>>>.pdf

_______________________________

Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>

_______________________________

coperta I

_________________________________

Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.

Mariana Brăescu Silvestri

_________________________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> _________________________________
coperta-i ____________________________ • Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde sentimentele, regretele şi amintirile dumneavoastră şi ale altor oameni care l-au cunoscut, apreciat, iubit... >>>> ___________________________________ >>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>> ___________________________________ copert-final_tipar ___________________________________

• Albumul FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE - de ARTUR SILVESTRI. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.

____________________________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ____________________________________

CĂRŢI CE VOR APĂREA ÎN CURÂND ÎN ACEEAŞI COLECŢIE

În colecţia IN MEMORIAM Artur Silvestri

• ARTUR SILVESTRI - Editorul sau grădinarul dăruit

• ARTUR SILVESTRI - Aşa cum l-am cunoscut

___________________________________

Adrese de corespondenţă:

- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com

- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com _______________________________

CELE MAI NOI APARIŢII DESPRE ARTUR SILVESTRI

VDP decembrie 2008.qxd

„IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI“, supliment al revistei „VIAŢA DE PRETUTINDENI“ puteţi citi aici >>>>>

___________________________________
____________________________________

OPERA ÎNTR-UN POSIBIL ARTICOL DE DICŢIONAR >>>>

___________________

OPINII DESPRE OPERĂ >>>>

ARTUR SILVESTRI – Opera

___________________________

ARTUR SILVESTRI - Schiţă biografică >>>>

___________________________

Slujba de înmormântare a lui Artur Silvestri, Mănăstirea Pasărea, 4 decembrie 2008

Pentru a citi mesajele de condoleanţe clik aici >>>>>

_________________

PAGINI ALESE DIN OPERA SI DIN EXEGEZA DESPRE AUTOR

CARTI DE IERI SI DE AZI

_________________________ _________________________
__________________________________ " AL CINCILEA PATRIARH " ______________________________________ _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________
Februarie 2009
L M M M V S D
« Ian   Mar »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
232425262728  

_____

Temele cele mai cautate

Referinte cautate

  • Niciunul

REFERINTE/click pe tema preferata

· arhive necesare

· asociatii si organizatii

· biblioteca virtuala

· edituri arp

· efigii

· fapte de azi

· lecturi recomandate

· programul intermundus - pune romanii in legatura

· publicatii arp

· reviste romanesti

· scriitori de azi


%d blogeri au apreciat asta: