Arhivă pentru Decembrie 2008

14
Dec
08

009

Lui Artur Silvestri sau brazda de lumină

Ai arat o brazda de lumina,

Ce vine din adancuri de istorii,

O brazda pe Carpati, Campie si Danubiu,

Pe Marea ce-i purtau insemnele de glorii!

Era-i un meteor desprins din miez arhetipal,

Era-i insufletirea Daciei stravechi,

Ingerul cu trambita suind pe deal

Ca sa te-auda Neamul cum versul il incepi!

Ne spui de-a noastra sfanta si tainica credinta,

De impietrirea vremii pe Muntii Kogaion,

De Omul Europei – Adamul din caintza,

Intaiul pus de ceruri, strabunul nostru Ion!

Te-ai contopit cu propria ta brazda de lumina,

Ce-arata semne spre vremuri viitoare,

Asemeni razei stelei ce-n cartile Divine

Avea menire calauzitoare!

Si contopit asa faci punte spre izvor,

Izvorul de-unde Duhul ti s-a dat,

Te duci si vii din cand in cand,

Sa ne aduci cuvantul luminat!

Tu ne-ai lasat „doriri de bine”,

Si vorba ta-i sculptata-n carte,

Iar Romania tainica de-apururi

Va exista drept dulcea noastra parte!

Tu n-ai ascuns talantul cel avut,

Sub stanca sau tarana,

Ci inmultit l-ai semanat in brazda de lumina,

Sa creasca, sa dea roade Cultura cea Romana!

Artur e nume nobil dar Om e si mai mare,

Dar le-ai legat in suflet intr-o unitate,

Si-n marea ta iubire de Neamul tau roman,

Treci azi iubite Prieten inspre eternitate!

Tu ne-ai lasat „doriri de bine”,

Si vorba ta-i sculptata-n carte,

Iar Romania tainica de-apururi

Ne-o dai drept sfanta noastra parte!

IOAN MICLAU – AUSTRALIA -2009

___________________

Omagiu lui Artur Silvestri

Artur Silvestri (1953-2008) a fost o personalitate cu activitate enciclopedicã – jurnalist, scriitor, istoric, editor, fondator de organizatii culturale si cetãtenesti, filantrop -, de aceea nu este deloc usor de a-i caracteriza opera, mai ales in lumea din ce in ce mai specializata din zilele noastre.
Nãscut într-o familie de negustori aromâni din partea mamei si de boieri olteni, din familia Iancu Jianu. Strãnepot al Mitropolitului Simedrea, ultimul mitropolit al Bucovinei izgonit de pe scaunul mitropolitan de la Cernãuti de invazia rusã el a fost un patriot roman, crestin ortodox, promotor al “protocronism”-lui un demn urmas al ilustrilor înaintasi.
Dupã studii filologice la Bucuresti se specializeazã în arheologie in Italia si istoria culturii la Sorbona. Doctor în Litere la “Trinity Bible Research Center”, University of Madras, doctor honoris causa la Institut d’Estudis Historics Medievals de Catalunya. Un savant care pe de o parte, alãturi de Mitropolitul Olteniei Nestor Vornicescu, cerceteaza “Literatura proto-românã”, descoperind pe scriitorului proto-român Martin de Bracara (sec. VI), opera voievodului dobrogean Ioancu (sec. XIV), si pe de alta parte cultiva intens legãtura cu intelectuali contemporani din occident, oferindu-le o platforma publicistica, o placa turnata in cele peste zece publicatii electronice, ale ARP – Asociatia Romana pentru Patrimoniu. Personal am profitat din plin de generozitatea, de prietenia dezinteresata lui Artur Silvestri.
Am publicat in saptamanalul NATIUNEA, dupã Revolutia din decembrie 1989, in vremea când el era redactor sef, si ne-m continuat colaborarea, dupã ce pe lângã activitatea de expert in domeniul imobiliar, a infiintat ARP-ul.
Cu prilejul decernãrii unui premiu ARP, mi-am amintit ca intr-o discutie in care ne confruntam opiniile in eterna disputa intre pãgânism si crestinism, intre occident si ortodoxie, i-am povestit de împãratul roman, care auzind de o noua religie se minuna: „crestinii se iubesc înainte de a se cunoaste?!”
A meditat si m-a rugat sa reiau aceasta idee in fata celor prezent la manifestatia culturala organizata de el si de sotia sa, scriitoarea Mariana Braescu-Silvestri. Si cu acest prilej mi-am dat seama ca religia crestina, in forma sa originala, ortodoxa este axa întregii sale opere enciclopedice pusa in întregime in folosul oamenilor.
La trecerea in eternitatea a marilor personalitatii ale neamului, fãcea tot ce se putea pentru a publica o carte despre cel dispãrut.
Sa ne reamintim de Patriarhul Teoctist, de Raoul Sorban. Artur Silvestri iubea fara sa-i cunoascã pe copii cãrora le dona carti la Bibliotecile Scolare, pe autorii romani pribegi din lumea larga pe care-i promova in publicatiile si editurile sale.
Si toate acestea fara nici un interes material.

VIOREL ROMAN, Bremen, Germania

_________________________

«Creatia ,ca si moartea,e o forma deplina a singuratatii »

Pentru ca azi,30 noiembrie, am aflat vestea trista a decesului Dlui Artur Silvestri,tin sa îi multumesc pe aceasta cale ,caci datorita generoasei sale propuneri de editare a cartii mele CELEBRATIO ,acest mic volum a vazut lumina zilei în iunie 2008 .Subtitlul „Ma Roumanie mystérieuse” era ideea domniei sale ,la care nu m-am opus ,caci sa bonne foi era imensa,”oceanica”…
Nu ne cunosteam ,întamplarea a facut ca a scris despre versurile mele în Luceafarul (1981) vreo 5 rânduri de apreciere si când am „reaparut”(în ian.2008) dupa 20 de ani,a fost (împreuna cu dl.A.I.Brumaru )nespus de atent la scrierile mele,m-a publicat ,m-a încurajat cu o pasiune de adevarat Mecena,dezinteresat si nespus de liber de spirit…ca totii editorii mei de altfel…
Scriitor complex,spirit enciclopedic ,eu nu am tinut cont decât de prezent si stiu ca dorea sa umple satele si orasele de carti,avea proiecte faraonice pentru multiplele reviste de cultura lansate pe internet,ca încuraja multi dintre tinerii scriitori ,a re-gândit literatura si poate ca a suferit de aceasta neîntelegere,datorita unor vremuri tulburi ,care nu mai termina avec „la chasse aux sorcières”(sunt pure intuitii caci nu am avut ocazia sa discut direct cu domnia sa decât prin e-mail interposé!)
Timpul va fi cel mai bun judecator ,partea pozitiva va fi mult mai substantiala,a fost o constiinta a timpului sau ,controversata ,dar cine e perfect?
Céline,Cioran,Eliade si atâtia altii au fost pusi la zid…sa ne imaginam în locul lor macar o secunda…Ultimul în data Kundera…
In orice caz ,noi ,scriitorii din strainatate suntem „vampirizati” caci am parasit Romania(nu de toata lumea ça va de soi!!!)
Artur Silvestri visa sa ne reuneasca în revistele sale on line si credea ca este posibil ca aceste forte „risipite ” peste tot în lume sa Existe din nou ,prin si pentru cultura româna ,pe care o reprezentau ,fiecare dupa puterile sale…
Sa speram ca îsi va gasi „la sérénité et la joie” ,eu l-am cunoscut „honnête et franc”si cred ca a încercat sa dea lumii le meilleur de lui-même,pâna la epuizare!
Sa lasam Timpului facultatea de Judecator…qui fera la part des choses …El apartine de acum înainte istoriei literare…Ramâne ca persoanele care l-au cunoscut si stimat sa continue « partea de viata » netraita de el,de care a fost obligat sa se separe,(singura maniera de a continua si aduce la bun sfârsit proiectele sale atât de curajoase si de numeroase)

Decesul fratelui meu cu o luna înainte, m-a obligat sa plonjez în arhivele mele prafuite de timp si (surpriza !) am dat peste 6 plicuri expediate de catre Dl Silvestri între 1981-1985,ca raspunsuri a unei mici corespondente politicoase între noi(eu îi multumisem pentru 5 rânduri de apreciere la adresa mea în revista Luceafarul(1981) ,unde era foarte încurajator fata de un grupaj de versuri personale publicate în Tribuna –nefiind înca autor publicat în volum).

Apoi dânsul mi-a raspuns si cu ocazia aparitiei volumelor mele ne dadeam câte un semn de viata timid ,protocolar si legat de aceste aparitii…

Un scris marunt ,egal,echilibrat,uneori incisiv dar cu justete ,acum la relectura lor îmi dau seama ca ramasese tânar de spirit si ca nu si-a tradat idealurile si viziunea sa înalta despre lumea scrisului ,ceea ce i-a dictat forta de a traversa o epoca tulbure si agitata istoric .

Moartea sa neasteptata m-a împins sa le recitesc,sa-l reînviu într-un fel,sa înteleg mai bine personalitatea acestui om pentru care în 1981 eram(eu ma ignoram…) o valoare sigura si peccare (eu reaparând dupa 30 de ani !) o va saluta cu aceeasi marinimie si generozitate execeptionale !A scris imediat un articol intitulat : « O mare poeta revine la literartura » (ian .2008 pe internet în Luceafarul de ziua )

Eu marturisesc ca am avut lacrimi în ochi ,i-am si spus aceasta într-un e-mail ,caci desi en retrait de viata agitata a literatorilor,m-am simtit « razbunata » de toate obstacolele existentei ,care au zdrobit uneori în mine elanul de a mai scrie (sot bolnav,boala care acapareaza zi si noapte bruma de energie ,mai mult decât consumata de adaptarea la o viata noua ,într-un occident în criza , de cea literara sa nu mai vorbim ! )

In cele 6 scrisori spunea cam acelasi lucru,ma încuraja,ma analiza(la primirea cartilor) îmi deschidea ochii cu un suflet zelos de animator sfatos si competent(desi eram cu 4 ani mai în vârsta se comporta si se va comporta dupa 30 de ani ca o dadaca !)

Care erau gâdurilede acum 30 de ani ale tînarului Silvestri ?

« A nu frecventa cenacluri,a nu deschide usile cu…telefonul, a nu cunoaste pe unde sunt institutiile literare si atât de odiaosa cantina a scriitorilor-ei ,bine,iata un caz rarisim în literatura de zi.Ce deducem de aici ? Ca valorile zilei nu sunt valorile de mâine caci esenta în biografia literara consista în a scrie solitar,departe de uriasa masinarie administrativa,mai presus de mode si ,precum ziceti,cu o remarcabila sagacitate,impenetrabil la cronologia exterioara care îl tulbura pe scritor în loc de a-l stimula .

Literatura este ,într-adevar stimata doamna,un exercitiu singuratic asemanator reveriei.

Ma feresc sa cunosc personal(scriitorii)spre a putea sa vad opera despartita de presiunile omului fizic,deci faptul ca sunteti izolata,ma face sa admir o astfel de reprezentare morala.

Ceea ce va doresc este durabilitatea etica,taria de a elimina din « literar »tot ce este perisabil, « ceara estetica » în urechi ,precum Ulise ,spre a trece cu seninatate dincolo de parelnicele tentatiuni ale clipei » .

Alta scrisore din 1981 :

« Ceea ce ma face sa cred sincer în destinul dvs .literar e tocmai completa rupere de asa-zisa « viata literara » ,izolarea (pe cât este) ,ura fata de « antichambrele redactionale ».Nu acolo devine omul scriitor,este cât se poate de clar :Topul valorilor zilei nu este si acela al valorilor reale.Daca Parcele nu vor urma,cine stie cum,firul vietii noastre si îl vor lasa ,multi ani,sa se toarca,vom observa ,nu fara surprindere ca în douazeci de ani,optica noastra asupra acestei epoci contemporane va fi cu totul alta decât aceea pe care ochiul inexpert o are acum.Avem,stimata Doamna,o întrega istorie literara în fata si ,în definitiv,o lume de cucerit.

A face literatura e pâna la un punct a face penintenta.Nimic din conditia scriitorului nu presupune obligatia fericirii.Singuratatea morala (scrisul ,ca si moartea e un moment solitar si adânc,acea inexplicabila asceza salbatica a contemplatiei,simtul biografiei oglindita în mari lentile de vis-acestea ne-au fost date si fericirea de a le avea nu poate fi rascumparata ,doamna,de nimic,nici de putere,nici de averi,nici de fugoasele iluzii sociale »

1982 :

« Va multumesc pentru volum.Eu îl stiam dinainte de a-l primi ;sunt printre putini critici români care îsi cumpara carti.

Ce va mai fi ? Cine stie…Oamnenii au memoria scruta si,din pacate,valorile când dispare omul fizic se sting si ele estompate treptat de zgomotul clipei.

Iti urez acum când ai debutat stralucitor sa uiti ca în jurul tau sunt si alti autori si « oficiali » sa ai ,pe scurt ,puterea de a renunta la gloria de o clipa si la aplauze (vai,toate atât de atragatoare ca niste bijuterii scumpe) »

1983« Creatia ,ca si moartea,e o forma deplina a singuratatii »…

Pauza epistolara de 2 ani !

1985 –In 1985 a gasit « cu destula surprindere ,un nou volum : « E vorba de Femina ,editura Dacia,elegant ,pe care îl semnati …Este ,de altfel un stil admirabil si pot sa spun ca dezvolta datele initiale(vol. de debut Miraculum Editura Dacia) ,care nu s-au pierdut ;Am voit sa va transmit ceva din emotia pe care am avut-o observând ca o scriitoare în al carei destin am crezut (poate înainte de altii) începe sa aiba într-adevar un destin) »

Aici se incheie pentru 23 de ani corespondenta noastra literara,caci în 1987 parasesc tara si ma stabilesc în Franta )

In nov .2007 public un vol « Dolor » la Editions Clapas si trimit în neant cîteva exemplare la foste cunostinte scriitoricesti din tara,la Brasov…

M-a ajutatAdrian Munteanu ,poetul,sa dau de urma criticului-filozof A.I.Brumaru despre care aflu cu bucurie ca « mai exista » la revista Astra si care m-a întâmpinat cu aceeasi prietenie si stima ca si cum ne despartisem de câteva zile !(ceea ce din pacate nu va fi cazul multor si multor scriitori cacrora le-am trmis volumele cu emotie dar nu au catadisit sa-mi raspunda !

Cu atât mai mult modestia si eleganta sufleteasca a celor care m-au întâmpinat binevoitori a iesit în evidenta si mi-au facut un bine enorm !

Deci A .I.Brumaru asigura »fantoma » mea ca va scrie o cronica ce va apare în Astra si deasemenea pe internet la dl.Silvestri !

In sfarsit aveam ceva vesti concrete despre ce mai era prin tara ,am mers imediat pe internet si acolo am descoperit ca scriitorii romani contemporani erau invitati de catre echipele dlui Silvestri de a lasa coordonate într-un « dictionar elementar de scriitori contemporani »,o multime de reviste si bloguri toate coordonate de catre dl Silvestri dadeau o imagine globala (desi partiala)a scrisului romanaesc de azi.

Ca atare m-am decis sceptica sa ma înregistrez în acest dictionar ,zece rânduri laconice depre umila mea persoana !

Cine sunt,pe unde mai sunt ,ce carti am scris si cam atât…

Pe 29 ian. 2008 datele mele sunt publicate ,dar sub numele de Pierre Mamier (luat din adresa e-mail)

Ca atare m-am manifestat imediat pentru rectificare si am primit imediat un raspuns par e-mail ,semnat (ce surpriza !) de dl Silvestri în persoana ,care a remarcat în mesageria de scriitori români ca dadusem un semn de viata !

Imi spunea ca i se parea emotionant ca am continuat « lucrarea scriitoriceasca »si se interesa de ceea ce scriam în prezent « banuind ca evolutia este asteptata si la cota atât de remarcabila de altadata ».

In alt e-mail se bucura ca… « vremurile nu te-au îngropat de tot. In toti acesti ani am auzit despre atât de multi scriitori care însemnau odinioara ceva,unii chair mai mult si care au sfarsit deznadajduiti sau în tristetete adânca produsa de spiritul neîntelegator de neispravitii datatori de coate,încât atunci când vad ca unii din cei ce meritau o soarta mai buna nu au renuntat nici la scris ,nici la -atitudine – ni se pare ca suntem în domeniul miracolului.

In tot ceea ce am facut pâna zi,m-am straduit sa arat ca nu « imaginea » este totul ci « materia » si ca va fi inutil sa creezi ambalaj pentru nimic daca nu e nimic ;dar în acelsi timp ,ideea ca sunt valori care tac ori stau în penumbra nu mi-a dat pace.Pe acestea ,tocmai pentru ca nu se îngrijeste nimeni de ele(sau când se îngrijeste,cei ce o fac sunt putini) am cautat sa le gasesc,sa le arat si sa le dau sentimentul ca mai degraba decât cele ce ne spun contemporanii , esentialul este sa existe si sa se exprime cu libertate,esentialul fiind « sa înfloreasca o mie de flori » .Unii îmi spun ca este bine ceea ce fac ?desi sunt destUi cei ce nu pretuiesc sau doar pun acaeasta probabila naivitate în categoria reazamului pentru obiective proprii ce sunt ,totusi,usor de intuit ;însa indiferent ce vor zice nu am cum sa ma schimb si nici nu îmi doresc.Ramâne deci asa cum credem ca trebuie sa facem ,fiindca ,daca traim cu adevarat si nu « doar trecem prin viata » avem o datorie morala si trebuie sa o platim .Daca pentru întoarcerea la viata ,ceea ce as putea face pentru tine are vreo însemnatate,te rog sa nu eziti si sa revii la literatura ,esti scriitor .Si punctum ; »

Apoi a urmat o adevarata prezentare a « reîntoarcerii la viata a unui scriitor important ,cum cred ca esti »,a pus în scena o adevarata miscare de « imagine » ,utilizînd magia internetului.

Era fericit ca « avem niste publicatii foarte citite si cu o anumita influenta,aproape 5000 de cititori ».

Azi am înteles cât era de ocupat caci continua « sa lucreze pe hârtie si continui sa lucrez la arhiva,manuscrise ,carti neterminate etc…

Imi multumea pentru impresiile mele de lectura a cartilor sale « impresionante prin patrundere si care ma conving ca alaturi de un poet important coexista si un hermeneut abil,penetrant,simpatic ».

Tinea neaparat sa distribui pachete de carti necunoscute în Franta si care merita a fi pretuite : « V-as ruga sa donati bibliotecii din Sète, caci daca o carte sta în biblioteca,poate ca, peste ani ,va fi atinsa de cineva si, poate chiar deschisa ;am învatat acesasta de când ,într-un sat din Occident ,am gasit o carte româneasca la asezamântul din comuna si mi-am dat seama ca « samânta poate fructifica cine stie când »……..

« Sper ,desi e mult de spus în aceasta materie,sa pot lucra în continuare în acelasi ritm ca si anul trecut ;depinde,însa,de multe. »

Unele e-mailuri lasau sa întrevada o oarecare amaraciune ;Exprimând eu însami o, oarecare dezamagire fata de fosti colegi de litere îmi spunea : « am trait în lumea aceasta destui ani însa m-a ferit Dzeu sa mai traiesc printre ei în anii recenti .Astazi prefer sa citesc ceea ce scriu acesti oameni fara sa fiu obligat sa îi întâlnesc…caci daca ar exista un –ceva- intens si stralucitor,acesta se vede în ceea ce ramâpne ,adica în cartile ce s-au încheiat ca niste fiinte vii,în afara omului trecator.

Dar la drept vorbind ,ce sa afli din întîlnirile gregare cu destui oameni de nimic »

Mai 2008 .Intr-un e-mail a dlui qilvestri o propunere ma astepta :dorea sa îmi publice o carte de poezie în franceza ,caci gasea ca « ciclurile noi de poezie frantuzeasca sunt frumose dar,oare ar putea sa ajunga la un volumas de cam 40,44 de pagini în total (si ar avea o unitate într-o idee profunda)as formula o propunere ! »

O bucurie imensa m-a invadat caci mi se praea irealist ,am crezut ca nu am înteles bine,i-am cerut explicatii,sa precizeze despre ce fel de carte este vorba,pe internet ori pe hartie clasica,cât ma va costa…

I-am multumit cum am putut caci raspunsul a fost prompt si coplesitor :

Mi-a explicat ca avea « 3 edituri în functiune Carpathia Press,Intermundus si Kogaïon Editions (ultima fiind singura care publica autori români în limbi straine ).Toate sunt edituri non-comerciale ,prin sensul ca tot ce se tipareste se finanteaza de catre noi integral si nu se vinde nimic,toate tirajele intrând în sistemul de donatii pentru biblioteci românesti de peste tot… »

A urmat apoi o propunere de a-mi publica si o profesiune de credinta si o prefata. Stiind ca doamna Nicole POTTIER a apreciat câteva din aceste poeme pe Agonia.fr ,dl Silvestri a acceptat imediat sa publice prefata pe care i-am cerut-o lui Nicole (devenita între timp postfata scrisa cu profesionalism si cu drag de Romania de aceasta originala scriitoare franceza , specialista avizata a culturii române).

Cartea s-a bucurat de atentia sa permanenta ,stilul de coperta,a doua coperta unde a semnat fara ezitare(cu dlA.I.Brumaru) o prezentare succinta a activitatii mele literare.

Am fost purtata ca pe sus ,nu mai atingeam pamântul ,de la propunere si pâna la tiparire (am asteptat doar o luna si ceva -visul nesperat al oricarui autor !).

Dedicatia mea « Dlui Artur Silvestri pour son humanisme » ma bucura ca îsi are locul pe aceasta carte ,pentru care s-a zbatut … Cine putea ghici ca mai avea doar 5 luni de trait ?

In acrelasi timp ma plângeam de necazuri de sanatate,acufene teribile dupa o extractie dentara musclée ?..

Desi ocupat pâna peste cap si probabil stresat a gasit timpul sa îmi trimita o pagina întreaga de sfaturi si remedii medivale care m-au ajutat si cel putin au avut un efect de autosugestie ,ca sa pot sa ma concentrez pentru a ma hotârî sa pun un punct final cartii.

Probabil ca între altele « îmi tiuiau urechile »de bucurie ?!

Când pe 26.05.2008 am primit prin internet vol.pentru lectura ,am avut timp sa îi multumesc « ca m-ati redat lumii mele,visului si credintei ca oamenii nu sunt toti Lupi .Sunteti de nemaiîntâlnit !

Intre timp ,pentru prima si ultima oara (caci am înteles ce suflet pudic si discret avea) îmi dadea de înteles ca va face analize medicale aprofundate ,prelungite caci am « o stare de epuizare constanta,consecinta muncii grele din anul trecut(dar si din anii anteriori,)caci am lucrat din greu)…

Mie nu mi s-a parut deloc grav si cum venise rândul meu sa încurajez(desi nu puteam sa cred ca la 55 de ni lucrurile deveneau atât de grave !) i-am scris pe un ton de gluma niste sfaturi ,ca sa îl ajut sa dedramatizeze:

Ii spuneam ca « sunteti foare tânar ,ca totul se va aranja,trebui sa ascultati semnalele corpului care va previn ca « vous avez trop tiré sur la corde ».

Ii sugeram sa marsaluiasca si îl asiguram ca « oboseala vine din senin si dispare la fel de repede si ca eram sigura ca « dracul nu e asa de negru ».

Imi daduse curajul pentru viitoarele mele escale poetice ,îi spuneam într-un alt e-mail ca nu voi uia niciodata aceste încurajari atât de naturale si de nepretuit pentru un creator « ratacit » ca mine prin Europa

Ecourile la carte i-au procurat o multumire pura caci era încoronarea unei credinte în scrisul meu care dura din 1981 cân înca nu aveam un volum.

Intre timp rasfoiam cartile trimise si la cele scrise de dânsul le faceam o critica amicala, de fiecare data bineprimita,caci îmi acorda si titlul de eseista care îi spunea ca « Textele dvs. oscileaza curios între « fericire si nefericire »,tind spre un ideal de viata,o etica si un cuvânt intransigente .

Autor pentru care a crea si a scrie este un act obsesional,aspirând spre un ideal crestin viguros .

Romania îi suscita un imens Consintamânt ,o include în plenitudinea si eternitatea universului.

Visati un OM NOU ,liber,emancipat ,mai putin « balcanic ».

Autorul parcurge dedalurile sale erudite si o imaginatie destul de flexibila :un facator de bine si de pace ;Mallarmé spunea « toute chose sacrée et qui veut demeurer sacréee s’enveloppe de mystère »

Autorul est în aceasta exaltare permanenta ,o traieste ca un Elan ,dar în acelasi timp ca o damnare,în ciuda rolului sau(asumat) de Oracol al culturii române din toate timpurile,de la începuturi pâna în prezent »

Acum când a trecut în nefiinta ,ma felicit ca am gasit timpul sa îi adresez aceste judecati acestui carturar qui a fait « trop d’honneur à la vie » !

Impotriva mortii nu mai putem opune decât fortareata memoriei , pe care cuvintele dlui Silvestri au înaltat-o ca un Mester Manole ,care s-a sacrificat el însusi cu buna stiinta pentru edificiul sau grandios ,caci moartea Anei i-ar fi fost de neconceput…de nesuportat …O data mi-a scris ca « nu ne vom vedea niciodata »,nu demult,când i-am sugerat sa nu ezite sa vina împreuna cu sotia sa doamna Braescu sa ne vada ,daca au drum prin Sudul Frantei …Era prin iunie anul acesta …si din pacate evenimentele tragice s-au grabit sa îi dea dreptatea,nu « ne vom vedea niciodata » rasuna tainic,tragic si misterios …

ANGELA NACHE MAMIER

_______________

SE STING COLOŞII
DUMNEZEUL MEU mi-a hărăzit să cunosc şi chiar să-mi fac prieteni mari personalităţi, mari oameni, mari suflete, să iau contact cu modele de comportament intelectual şi social, calapoade ale corectitudinii, perseverenţei şi consecvenţei de la care nu ştiu cât de mult am învăţat, orcum umila-mi părere asta că din multul întâlnit s-a lipit şi de muritorul meu suflet câte ceva.

Că l-a chemat Constantin Doncea, Alexandru Piru, Radu Boroianu, Dina Cocea, Gheorghe Tomozei, Doru Răpan, Constantin Dinischiotu sau medicul aromân Teja Papahagi, folcloristul Gh. Vrabie sau marele critic Şerban Cioculescu, muzicologul Marian Voican Ghioroiu, Gheorghe Năstase, scriitorii Mihail Diaconescu, Valeriu Găgiulescu, Toni Dârţu, prof. univ. Nicolae Tanaşoca, acad. Gheorghe Păun, istoricul George Rotaru şi mulţi alţii, dar nu în ultimul rând omul, intelectualul, prietenul, incomparabilul profesor Artur Silvestri cel cu care am întreţinut bune relaţii, sfătuindu-ne, ajutându-ne cu bonomia-i caracteristică.

La început prin poşta electronică apoi, cunoscându-ne direct stând unul în faţa altuia, strângându-ne mâna, luându-ne de braţ, sărutându-ne prieteneşte, angajându-ne în discuţii benefice în sala de şedinţe la sediul firmei sale din Piaţa Romană.

Vorbea puţin şi bine, calm, cald, deosebit de judecat, într-o limbă dulce, curată, limba pandurilor lui Tudor, a uriaşului de la Hobiţa, a bardului din Podarii Doljului, a lui Iancu Jianu, Marin Preda sau Liviu Vasilică.

Iubitor al tradiţiilor, obiceiurilor şi datinilor poporului român, profesorul Silvestri simţea amărăciunea lacrimilor sufletului său nobil, exprimându-şi opinia, în ceea ce priveşte îndepărtarea voită sau nevoită de ce a avut şi trebuie să aibă mai sfânt acest popor sângerat de valurile istoriei, tradiţiile şi obiceiurile sacre înlocuite cu grotescurile saltimbancilor aşa-zişi moderni sau cum Domnia Sa spunea în PROSTOLOKICON, „vremea clownilor”, amintind totodată zicerea, din Duminica Tomii (15 aprilie 2007), despre epoca „beţiei banului”.

De Ziua Sfântului Apostol Andrei s-a dus la Dumnezeu, într-o fracţiune de secundă. S-a dus la locul de veşnică odihnă departe de ţară – în oraşul valsului lui Strauss, Viena, Artur Silvestri – eseistul, OMUL MARE care nu cu mult înainte de a-şi încheia bunul rost în această lume trepidantă, scrisese cele zece convorbiri de amurg cu Antonie Plămădeală urmate de „Douăzeci şi opt de scrisori de altădată”.

Cum poţi să nu plângi pe cel plecat prea repede dintre noi spre DUMNEZEUL CERURILOR, pe cel care ne-a relatat „Povestiri reale şi imaginare din Lumea-de-Nicăieri” sau „Şapte nuvele fantastice şi un epilog” în „APOCALYPSIS CUM FIGURIS”, Eseuri despre „Bizanţul paralel”

Cum poţi să nu suferi, să nu-i duci lipsa celui care a dat răspuns întrebării „ce este originismul?” celui care dedica cartea „Memoria ca un concert baroc. Ofrandă aproape fără grai” acelora care „au nădăjduit să-mi dezlege ceva din enigma Timpului nepătruns, fiind binecuvântate întipărite în imagini ale unui sens ce poate, nu l-am desluşit”… marelui Mitropolit Nestor, mitropolitului Antonie Plămădeală, un Meşter Manole căruia îi lipseşte aripile Arhimandritului Ciprian, visând, pe terasa Mânăstirii Bistriţa.

Cum poţi să uiţi istoricul civilizaţiilor, prozator, creatorul unei literaturi enigmatice la limita eseului filosofic a memorialisticii, autorul romanului PINNACLE, scriitor, istoric al civilizaţiilor, personalitate cu activităţi enciclopedice, doctor în literatură medievală la „Trinity Bible Research Center University of Madras, India, doctor h.c. la „Institut d’Estudis medievals de Catalunya – Barcelona, specializat în ultimul deceniu, în analiză economică, preşedintele Uniunii Patronale Imobiliare din România, autor a peste 50 de cărţi şi peste 2500 studii, articole şi cercetări cu caracter literar şi ştiinţific.

Prof. dr. Ovidiu DRÎMBA spunea: „În constituţia sa intimă, Artur Silvestri este – intelectualmente – un „Homo religiosus”.

Te iubim, domnule Artur, veţi rămâne veşnic în inimile noastre; te stimăm domnule Artur Silvestri pentru tot ceea ce aţi făcut pentru noi, pentru revista noastră „Pietrele Doamnei” pe care aţi apreciat-o, îndemnându-ne să mergem mai departe. Vă iubim pentru ce aţi făcut pentru spiritul poporului nostru românesc hăituit şi năpăstuit, popor care a fost parte din sufletul dumneavoastră nobil, adunându-i datinile, obiceiurile şi tradiţiile sale care pentru dumneavoastră au fost ca un foc sacru ce a luminat existenţa milenară a fiinţei noastre naţionale, când veselă, când tristă, când învinsă când învingătoare dar totdeauna demnă şi mândră de istoria sa.

Îmi permit să reproduc spusele acad. prof. dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, modelul omului mare:

„Eseurile lui Artur Silvestri, despre „arhaic” reuşesc să fie o exegeză în jurul acestui cuvânt şi deschid cititorului o perspectivă care îl îndeamnă, ba chiar îl obligă să ia materia de la capăt şi să controleze tot ce a gândit şi tot ce a simţit în timpul primei lecturi prin cheia oferită de Artur Silvestri. O cheie de aur.”

Dumneavoastră d-le Silvestri vă datorăm faptul că astăzi biblioteca marelui scriitor Gheorghe Tomozei, obiecte ale poetului, manuscrise şi fotografii donate cu mult drag şi bunăvoinţă de către gingaşa doamnă Cleopatra Lorinţiu, Fundaţiei „Petre Ionescu Muscel”, dumneavoastră i-aţi inspirat încredere soţiei maestrului în noi, în domnişani, în aceşti oameni iubitori de cultură de la răspântia drumurilor voievozilor basarabi. La dvs în casă s-a semnat actul de donaţie.

Vă promitem, domnule Artur Silvestri, promitem stelei de deasupra Domneştiului, cu voia doamnei Mariana Brăescu, va exista într-un colţişor al bibliotecii Tomozei – cărţile dumneavoastră, articole eseuri, fotografii să se ştie pentru eternitate că alături de Cleopatra Lorinţu, Mariana Brăescu aţi fost prietenul Domneştiului de unde, poate, domnul Basarab şi-a ales Meşterul Manole şi cei NOUĂ ZIDARI. Ana vărsându-şi lacrimile şi-n volburatul Râu al Doamnei.

Dumnezeu să vă aibă în pace!

Prof. ION C. HIRU

Preşedintele Fundaţiei „Petre Ionescu Muscel”,

______________

LECŢIA MĂRIEI SALE, ARTUR SILVESTRI

Pe Artur Silvestri e greu a-l prinde într-un portret spiritual. Fiindcă locul şi vremea l-a aşezat într-o „Românie Tainică” ce se vrea un jurnal şoptit despre modelul existenţial românesc, a cărui aromă de originism e „într-un undeva care se recapitulează tot timpul, se repetă şi ne vorbeşte”.

Opera sa – o enciclopedie cu dulceaţă filosofică – pare a fi un sens metafizic dat nădejdii de a mărturisi un arhetip al devenirii întru fiinţă a românismului. Deşi intrat în erezia contemporaneităţii, a „elitei de mahala”, Artur Silvestri şi-a sublimat viciul de a iubi spaţiul mioritic într-o rapsodie neterminată, tâlcuită în memoria ca un concert baroc.

În singurătatea sa patriarhală, plină de suspin zalmoxian, filosoful Artur Silvestri este o personalitate a cărei creaţie reprezintă un document de epocă bine înrădăcinat în fiinţa noastră de dinspre suflet.

Un om-instituţie bogat în condei şi-n fire, valah din seminţia aromână ivită în Munţii Pindului, cu o dorinţă sălbatică de înrădăcinare şi trăire morală în universul tradiţiei, a rătăcit haihui, prin esenţa dorului mioritic cuminecându-se la fiece tresărire a destrămării cu misie brâncuşiană.

„Omul intelectual şi sufletesc” acesta este Artur Silvestri. „Lucrarea” ce i s-a dedicat şi la care s-a priceput este o lucrare-mesaj a unui iluminism menit a pune totul în rânduială asemenea înţeleptului Diogene.

Cercetările sale cu caracter ştiinţific şi literar sunt multe, dar încă nu se cunosc, fiindcă „opera” este inedită şi izvorâtă dintr-o maieutică socratică. Scrierile sale sunt „gândite” şi „documentate”, conţin teze despre străromânism, care azi par „eretice”, dar ilustrează faptul că noi trăim într-un permanent prezent, într-o lume dintotdeauna, ascunsă în „realitatea tainică”.

Proiectul de „restituţie culturală” iniţiat de Artur Silvestri urmărea tocmai această realitate, în care văzuse nobleţea noastră rasială şi blazonul alcătuit din faptul peren, adică din urme ce ne definesc şi ne explică…Căci, de fapt, în fiecare moştenire există un semn specific. De pildă, o fântână veche. Îi zic „fântână” ca simbol şi ca metaforă. O inscripţie. O troiţă. Şi tot ce ne hrăneşte, care înseamnă apă, carte, amintire. Când sunt aduse în lumina zilei acestea sunt un blazon.

Iată, aşadar, misia lui Artur Silvestri, om al locului sfinţit! De a ne aroma existenţa cu trăinicia simbolurilor pe care locul şi vremea le-a aşezat în firea românească făptuind un răboj al comunicării peste timp. Dincolo de Româniile de suprafaţă există o Românie Tainică, înaintând în nevăzut ca o pânză freatică spre cei care vor veni.

Această realitate ne orânduieşte şi, prin ea, avem nu numai acest strat enigmatic, avem şi un răspuns la întrebările universale, fiindcă este cu neputinţă a se vorbi de o universalitate cu caracter unic, ci de universalităţi unde, în termen religios, „coboară Dumnezeu”. Este universalitatea locului şi noi, ca şi alţii, ne definim prin specific „local”.

Cărţile lui Artur Silvestri, cel de-al şaselea patriarh al nevoii noastre de înţelepciune sunt o veritabilă lecţie întru Adevărul, Calea şi Viaţa neamului acesta rătăcit parcă dinadins în mirarea prezentului fără rost.

Să credem în făptuirile sale – „scrisoarea de semne” a sentimentului însuşit al fiinţei vremelnice. Numai aşa nu suntem singuri!

GEORGE BACIU,

Redactor şef Revista PIETRELE DOAMNEI,

editată de Fundaţia „Petre Ionescu-Muscel” din Domneşti-Argeş,

Membru al Ligii Scriitorilor din România

_________________

„O personalitate coplesitoare – ARTUR SILVESTRI”(I)
A scrie despre Artur Silvestri este ca si cum te-ai hazarda sa inoti intr-un ocean, animat(a) fiind de iluzia sinucigasa ca, pornind de pe un tarm, poti ajunge pe celalalt, cel
de vis-a-vis, inotand, desigur, de unul singur. O personalitate complexa ca a sa, un spirit enciclopedic, lucru atat de rar in zilele noastre, poate induce teama sau un complex de inferioritate, atunci cand nu esti pregatit pentru asta, dar poate, in acelasi timp, incita la a
deschide portile spre un taram nebanuit. Personalitate multipla de mare generozitate, daruindu-si energia proprie in plan cultural in calitate de scriitor, istoric al culturii, critic literar, recuperator al valorilor ignorate de cele mai multe ori cu rea-credinta de catre oficiali si oficiosi, mecena al scrisului, prin descoperirea si publicarea unor tinere talente, revigorator prin resurse proprii al bibliotecilor satesti, editor, creator si coordonator al unui trust de presa on line monumental, cuprinzand sute de pagini web la care colaboreaza peste 1000 de scriitori si oameni de cultura de pe toata suprafata planetei, incepand din Australia si continuand pana in SUA si in Canada, precum si zeci de reviste on line de mare prestanta si de inalta tinuta culturala, dar si o editura on line, antologii on line, biblioteci on line, creator si coordonator al Programului RECONQUISTA care cuprinde „documentare esentiale despre activitatea si opera unor scriitori, artisti si carturari importanti din Romania, din preajma anului 2000”, reusind sa creeze o viziune alternativa fata de imaginea oficiala,
dar si om de afaceri, expert imobiliar, care scrie articole si carti in domeniu, marcate puternic de amprenta omului de cultura, a carturarului, acesta ar fi in mare si extrem de schematic spus, daca ar incapea intr-o fraza-fluviu, Artur Silvestri, omul care s-a daruit si se
daruieste pe sine pana la epuizare, fara zgarcenie, fara sa se bata cu pumnii in piept. O face cu discretie si eleganta, o face tacand. Intr-un astfel de om, daca am trai intr-o lume normala, te-ai astepta sa se arunce doar cu flori. Dar intr-o lume decazuta si imorala precum cea in care traim, cu sistemul de valori rasturnat, nu de putine ori florile sunt inlocuite cu pietre aruncate de catre nonvalori. Iata de ce spuneam la inceput ca e atat
de greu sa scrii, fara sa te ratacesti, despre o personalitate precum cea a lui Artur Silvestri
(AS). De aceea m-am limitat, cel putin in aceste randuri, la a vorbi in mare despre calitatea sa de om de cultura care a pus pe picioare si a facut sa functioneze, prin resurse proprii, mai multe institutii, organizatii si asociatii menite a proteja, a conserva si a reintineri patri-
moniul national. Toate acestea le-am amintit in treacat, riscand schematizarea unui profil
complex, enigmatic si profund, neapucand sa spun nimic despre adanca lui spiritualitate
care l-a facut sa dedice numeroase carti unor personalitati din domeniu, precum cea a Patriarhului Teoctist ori precum cea a lui Antonie Plamadeala, ca sa amintesc doar doua dintre figurile importante asupra carora si-a oprit privirile de recuperator al valorilor neamului
romanesc. In continuarea acestor sumare date, voi incerca sa ma opresc, in randurile ce urmeaza, descifrand, pe cat imi sta in putinta, tainele, mai intai, ale uneia dintre nenumaratele carti semnate si editate de Artur Silvestri. Desigur, nu mi-a fost usor sa fac aceasta alegere,
intrucat fiecare dintre ele este fascinanta, chemandu-te
sa-i surprinzi nu doar farmecul stilistic impecabil, ci si profunzimile de nebanuit pe care le cuprinde.
Pentru inceput, ma voi opri asupra binecunoscutei si binecomentatei Apocalypsis cum
figuris
, Sapte nuvele fantastice si un epilog, cea de-a doua editie, aparuta in 2005 la
Carpathia Press, precedata de doua introduceri, una a profesorului dr. Ovidiu Drimba, Schita de portret, alta a profesorului dr. Alexandru Husar, Arta scrisului in pagini antologice,
dar si de o a treia, semnata de insusi autorul cartii, Artur Silvestri, si intitulata semnificativ
„Hieroglife” si „tipare”. De ce m-am oprit asupra acestei carti si nu a alteia ? In primul rand pentru ca am vazut ca am de-a face cu beletristica, un domeniu in care ma simt cat de cat acasa, apoi, pentru ca, de la primele randuri, am fost sedusa iremediabil, invaluita ca in niste mreje in frazele melodioase si bine ticluite, de un rafinament artistic desavarsit, infuzate de o magie poetica speciala, careia iti vine greu sa-i rezisti. Dealtminteri, in aceste proze, scrise cu multa vreme in urma, unele in 1984, la Snagov, altele in 1983, la Izvorul Muresului, iar una chiar in 1977, tot la Snagov, autorul isi dezvaluieste simultan ipostaza de prozator si pe cea de poet, poezia si proza magic-ermetica reusind aici un mariaj perfect.
Unii comentatori (cartea se incheie cu un grupaj substantial de exegeze) l-au situat pe
Artur Silvestri fie in familia lui Borges si cea a lui Marquez, a lui Alejo Carpentier si Vargas
Llosa, fie in cea a lui Marguerite Duras si a lui Ernst Junger, familii cu care insusi autorul isi
gaseste grade de rudenie. Daca tot trebuie sa incadram opera intr-un anume context, eu i-as gasi inrudiri ceva mai apropiate, cum ar fi, de pilda, cu farmecul si parfumul Crailor de
Curte Veche,
remarcabila opera a lui Mateiu Caragiale, dar si cu magia si fantasticul lui
Mircea Eliade, cu care autorul se inrudeste dealtminteri si prin eruditia ori prin inclinatia spre cercetarea stiintifico-filozofica a culturii si a civilizatiei, cu predilectie ale celei romanesti.
Prin haloul si prin atmosfera create in jurul lor, aceste proze reusesc sa ne smulga din cotidianul vulgar, marcat de o imoralitate crasa, si sa ne transfere intr-o lume paralela,
parca epurata de tot ce este hidos si inconfortabil in viata cotidiana.
Prima dintre nuvele, cea care da titlul cartii, este o calatorie stranie, cu masina, in noaptea de Craciun, inspre un sat nenumit si inspre o casa izvorand parca dintr-o memorie ancestrala, o calatorie initiatica. Cine face calatoria ? Un cuplu ce pare arhetipal, dar care este in acelasi timp modern. El – un fin intelectual, foarte rafinat, care se defineste a fi astfel
prin gesturi, prin cuvinte, prin atitudini; ea – avand un nume parca predestinat, Maria – este femeia feciorelnica, jucausa, cand copilaroasa, cand trista, intuind parca finalul tragic,
nu al fiului, precum in Biblie, ci al iubitului, al barbatului ei. Apocalypsis cum figuris este
nuvela in care firul epic, chiar daca sublimat, este cel mai usor detectabil, desi extrem de profund. In celelalte nuvele acesta, firul epic adica, pare a se topi treptat intr-o poezie criptica si misterioasa.
In Peter in aprilie reapare motivul calatoriei cu masina, tot in noapte, destinatia calatoriei
fiind de data aceasta si mai incerta. Scopul sau, poate, pretextul pare a fi documentarea si filmarea pentru o emisiune de televiziune. Si in aceasta nuvela exista un cuplu: el si ea, un
cuplu in care pare a se infiripa un sentiment fragil, menit a umple golul dintr-o viata stearpa si monotona. In cele din urma, sentimentul se evapora, iar femeia ramane singura, asa cum fusese, in vreme ce barbatul dispare in noapte, tot singur, taind brusc la plecare orice posibila relatie.
In celelalte nuvele (Mileniu in padure, Ordinul vrajitoarelor, Venetia fara Isadora etc.) lacul, luciul apei, padurea, cu toate elementele care se tes ca intr-o vraja in jurul lor, par a fi simbolurile principale, iar cuplul, in Ordinul vrajitoarelor si in Venetia fara Isadora, ramane
undeva in tesatura visului, a imaginarului. Un alt element care se detecteaza in unele dintre aceste nuvele este topirea personajului in contextul natural si fantastic totodata al universu-
lui. O lume stranie te intampina astfel intr-o proza la fel de stranie, de misterioasa si de
sugestiva, izvorata parca din puterea magiei.
NASTASIA MANIU

_______________

SENTIMENTUL MISIUNII

Comentariu la un interviu cu prfesorul Artur Silvestri

Locuiesc în cartea Domnului Artur Silvestri ca printre rafturile bibliotecii cu două rânduri de cărţi în care s-a aflat, foarte tânăr fiind in Italia.

Un parfum ce-mi este cunoscut mă răscoleşte adânc. E mirosul pe care-l simţi citind conjuncturala evocare, e ceva tanic ce m-a ţinut în biblioteci în vremea studenţiei , la o facultate unde mi se dăduse (credeau ei)anatema de tocilar.

Mirosul de bibliotecă are ceva uluitor.

Nu-l voi uita niciodată, ori dacă l-aş fi uitat interviul Elvirei Irşai cu profesorul Artur Silvestri mi l-a adus în cea mai proaspătă stare.

Citesc cu uimire despre oameni contemporani cu mine în studenţie, cei care apăreau la cursuri , cei care aveau o anume distanţă necăutată, firească, aflata in sinea lor de bucureşteni de viţă veche, aşa cum îmi apare din evocările acestui interviu personalitatea lui Artur Silvestri.

Coincidenţele sunt uluitoare, dar din păcate se manifestă paralel, uneori întâmplarea face să se intersecteze atât de neaşteptat şi răscolitor.

Citesc acest interviu şi pornesc înapoi , în necunoscutul neamului meu pe careincerc sa-l definesc mai mult din arhetipurile sătenilor din Cocora judeţul ialomiţa, decât din studii şi cercetări. Uimitor este faptul coincidenţei ideilor şi opiniilor.

Profesorul Artur Silvestri are harul evocării în câteva tuşe a unor oameni din timpul ceţos al copilăriei, luminat cu câte o rază ca în tablourile lui Rembrand. Chipurile”boieroaicelelor misterioase”, al bunicii, al acelei lumi creionate, au în mintea mea transfigurarea celebrelor personaje din Scrinul Negru.

Este în oralitatea acestui interviu o mare speranţă că într-o bună zi vom avea în mână un roman care să ne ţină cu sufletul la gură, o carte care să transfigureze artistic aceste excelente evocări care m-au emoţionat.

Poate chiar avem o asemenea carte prin dosarele de care vorbeşte autorul. La cât de mult aleargă în atâtea direcţii, la cât de mult scormoneşte în trecutul atât de puţin prezentat real şi corect, aşteptăm acest soroc pentru acele scrieri aflate la dospit şi la înmulţit.

Mă bucur să mă apropii de lucrarea necunoscută mie până nu demult al acestui mare cărturar. Chiar mă întreb, ce se întâmplă ,sau ce se va mai întâmpla să ma pot ţine aproape de domnul profesor?

Am avut toată viaţa o nevoie acută de modele şi Bunul Dumnezeu mi le-a dat.

Am scris chiar o carte Modelul meu, o jucărie de care îmi este drag tot mai mult.

Am scris Casa din vis în care am încercat să mă regăsesc prin timpul şi locurile de unde am plecat şi unde m-am întors.

Este altfel spus o coincidenţă. Domnul profesor se întoarce într-un trecut binecuvântat de Dumnezeu cu mari cărturari ai neamului, eu mă recunosc in ipostaza de protocronist prin impactul cu oameni simpli, cu misterul vieţii dintr-o câmpie care la prima vedere nu oferă nimic. Aceşti ţărani din care mă trag vin direct sau nu sunt decât o za desprinsă de nicăieri? Ei sunt urmaşi ai unor zeci şi sute de generaţii. Ei sunt de acolo sau au venit acolo, cum ştiu sigur din mărginimea Sibiului, oieri, vin din munţii Cibinului. Strămoşii profesorului vin din Munţii Pindului, suntem rodul unor migraţii, dar într-un spaţiu uriaş care a fost al strămoşilor noştri şi pe care nu dorim să-l revendicăm teritorial, ci ca spaţiu istoric şi cultural, ca spaţiu al sufletului de care avem nevoie noi şi cei ce vor urma.

Iată de ce, am citit şi din nou am avut un imbold puternic de a scrie imediat despre cele aflate într-un interviu de câteva pagini care are în concepţia mea dimensiunea unei cărţi mari, deja conturată şi care se va scrie, sau chiar este scrisă şi încă nu am ajuns la ea.

Staţionez temporar într-o bibliotecă ce cuprinde câteva cărţi primite zilele trecute de la domnul Artur Silvestri. Aşa cum am promis voi citi şi voi scrie cu rugămintea de a fi atenţionat atunci când alunecările mele devin derapaje de neiertat.

Citez:”Nu cartea care-ţi poartă semnătura e importantă, ci amprenta ce se lasă, spiritul acţiunii morale şi intelectuale, modelul sau exemplul, ”urma”ce ar trebui continuată.”Iată cuvinte dintr-un interviu-axiomă, cu idei forţă:”România va trebui să rămână o societate agregată-nu trăieşte în istorie decât prin idei-forţă ce stăruiesc”

Iată ce-l defineşte pe profesorul Artur Silvestru:

-Ce credeţi că vă defineşte ca om?

-Sentimentul misiunii.

Aurel Anghel

26.06.2007

__________________

ARTUR SILVESTRI SAU LUNGUL DRUM AL NOPŢII CĂTRE ZI
„Vă urmăresc atent şi în presă şi (…) sunt uimit de cât de multe lucruri ştiţi şi pe câte portative ale spiritului vă încercaţi gândurile şi cuvintele , fiind dintre cei cu posibilităţi de a cuprinde uşor mai multe octave. Deşi am avut prilejul să stăm puţin de vorbă, mi-a fost de ajuns să-mi dau seama de izvoarele pure ale conştiinţei din care beţi cu nepotolită însetare. De aceea mi-ar face plăcere să stăm mai mult de vorbă, prilejuindu-ne încântări de care nu în fiecare zi şi în tot locul are parte omul pământului din galaxia noastră” îi scria, la 16 iulie 1987, Mitropolitul Transilvaniei, Antonie Plămădeală, şi portretul pe care îl schiţează este semnificativ pentru a înţelege multiplicitatea faţetelor personalităţii scriitorului Artur Silvestri.

Destinul lui Artur Silvestri este un destin tipic pentru un segment anume al intelectualităţii româneşti în tranziţie şi ar putea ilustra ceea ce Milan Kundera, el însuşi un scriitor contestat în ţara lui, numea paradoxurile terminale. Aceasta înseamnă că, pe de o parte, afirmăm dreptul fiecărui om la exprimare, libertate şi libertatea cuvântului, iar, pe de altă parte, o retragem aleatoriu, întreţinând o stare de război continuu, un război mediatic. Vrem să uităm greşelile trecutului, dar facem altele nedreptăţindu-i pe alţii…

Cât din ce suntem cu adevărat noi înşine ajunge la celălalt? Cum suntem receptaţi de ceilalţi, suntem, într-adevăr, suma părerilor celorlalţi despre noi? Ce anume decide ca un om să urce treptele consideraţiei publice sau să coboare treptele desconsideraţiei? De unde, din ce punct viaţa se transformă în destin?

Mi-am pus aceste întrebări gândindu-mă altfel la Artur Silvestri, omul şi intelectualul, scriitorul şi businessmanul, prietenul unora şi neprietenul altora. Mă gândesc al un adevăr: fiecare om are dreptul să greşească, dar să nu persiste în greşeală. Mă gândesc, de asemenea, că nimic nu ne dă dreptul fiind noi înşine oameni, susceptibili de a greşi în orice moment, să-i judecăm pe alţii. Lecţia iubirii şi a toleranţei rămâne încă un deziderat. Omenirea mai are de urcat trepte ale spiritualităţii pentru a ajunge la această performanţă.

Fiecare om are un drum al lui, iar pe acest drum trebuie să fie el însuşi. Important este să nu abdice de la el însuşi, să se slujească pe sine. Cred că Artur Silvestri este el însuşi în tot ceea ce face, responsabil şi consecvent în mărire şi în cădere, în victorie şi în eşec. Cum spune Antoine de Saint-Exupery, există victorii care coboară şi eşecuri care înalţă. Inteligenţa, cultura, predispoziţia către prietenie, comunicarea empatică, lipsa oricărei infatuări le-am descoperit în dialogurile cu Artur Silvestri în modul de a întoarce pe toate feţele ideile care îl preocupau. Când vorbea, se însufleţea, toată puterea se concentra în ochii sfredelitori, curioşi, pătrunzători, afectivi. Sub lumina lor castanie, vie, te simţeai confortabil. Nu te inhiba, deşi erai mereu surprins de diversitatea cunoştinţelor, de temeinicia lor, de capacitatea de a nara idei, de a le face relevante. Prin tot, te invita la sinceritatea mărturisirii de credinţă despre ceea ce credeai că este important pentru tine în această lume trecătoare. Toată fiinţa i se construia în jurul acestei priviri. Omul răsărea din spatele ei aparent masiv, fiziceşte. Avea un cap de patriarh impunător prin proporţii şi expresivitate aşezat pe un trup viguros fără să fie strivitor prin forţă statuară. Vocea avea căldură, dar şi fermitate. Muzica ideilor urca şi cobora inflexiuni, note şi tonuri care-ţi făceau vizibile jocul ielelor, jocul ideilor. El însuşi părea un personaj camilpetrescian fascinat de idee, de o lume lăuntrică asupra căreia se concentra pentru a aduce la nivelul conştiinţei propriul adevăr, care e un adevăr absolut şi etern, urmărit, de aceea, cu consecvenţă, fără escamotări, fără bruiaje, fără false măsuri.

Am avut emoţii când l-am întâlnit prima dată pe Artur Silvestri. Nu mi le-a lăsat mult timp, m-a scos de sub imperiul lor într-o discuţie ca între colegi, aşa mi-a spus, şi a adus discuţia pe un nivel de egalitate de unde emoţiile, inhibiţiile nu mai puteau acţiona. Scrisese o carte despre Miron Radu Paraschivescu şi aş fi vrut să vorbim despre ea, să depăşim, astfel, filele cărţii pentru a intra în culisele, în laboratorul scrierii ei. A acceptat generos dialogul.

Omul mi se revela în capacitatea lui de a dărui şi de a se dărui. Era pasionat de subiect şi aceasta se vedea, se simţea în căldura, în bucuria de a împărtăşi altcuiva ceea ce adunase, ceea ce ştia. Era, cred, dornic de astfel de convorbiri. Mi-a sugerat o mulţime de idei. În Miron Radu Paraschivescu vedea manifestarea spiritului creol – stare de hibrid, de metisaj cultural, poate de balcanism literar manifestată mai ales în Cântice ţigăneşti. Au urmat câteva lungi convorbiri telefonice, adevărate taifasuri intelectuale pe parcursul cărora bucuria dialogului dădea impresia că, în acest mod, se desprindea de realitate pentru a locui doar în lumea ideii, a literaturii.

Poate că ar fi avut motive să fi fost supărat pe lume şi pe oameni. Ura, spiritul vindicativ nu îl caracterizau. Când i-am vorbit de o Românie profundă, cea de care vorbea Octavian Paler, dumnealui mi-a vorbit de o Românie tăcută, aceea care păstrează ceea ce este durabil, bun şi frumos, adică ceea ce este definitoriu pentru noi ca naţiune, o Românie tainică, discretă aşa cum a fost el însuşi. Niciodată, în convorbirile pe care le-am purtat, aceste energii negative nu au primat. Avea o superioritate a spiritului care-l ridica deasupra clipei.

Omul Artur Silvestri avea propria lume – lumea cărţilor, avea şi propriul ideal. A crezut în steaua sa şi acum steaua sa l-a chemat acolo, între taine. A fost mai înţelept decât mulţi alţii. Nu şi-a risipit energiile în revolte, în lupte inutile. Nu a demolat destine. L-a construit pe al său în ciuda adversităţilor, a rebours, poate împotriva tuturor.

Un om care clădeşte este un constructor. Un om care îşi clădeşte propriul drum în viaţă, propriul destin este un învingător. Cărţile pe care le-a scris sunt victoriile sale. Iar sentimentul victoriei într-o lume nesigură, supusă trecerii, poate justifica o viaţă şi defini o vocaţie.

Când am început să scriu aceste rânduri, mă gândeam că fac un dar unui om pe care îl preţuiesc, pe care l-am considerat prieten. În timp ce-l scriam pe calculator, am aflat că Artur Silvestri nu mai este. Dificultatea de a-mi povesti gândurile, amintirile a căpătat un sens, dar altă explicaţie. Gândurile pe care mă străduiam să le ţin într-un prezent al trăirii s-au dus într-un timp al mărturisirii care este, inevitabil, trecutul.

Cale lină şi lumină eternă, Artur Silvestri!
ANA DOBRE – 30 NOIEMBRIE 2008

_______________

Îngerul Salvator – In Memoriam: Artur Silvestri

O privire mai atentă în adâncurile tainice ale acestui spirit misterios al timpurilor, relevă ceva uluitor: o simbioză unică a două arhetipuri – Senex, înţeleptul, Magisterul par excellence, conştient de presiunea cumplită a istoriei neiertătoare cu aceia ce nu-şi sfârşesc ‘zidirea’; pe de altă parte, la antipozi poate, un trubadur uşor mistic, uşor misterios, ingenuu şi şoptit, vulnerabil şi veşnic îndrăgostit de Taină şi de firul ei morganatic şi eluziv. Puţini au văzut coexistenţa de sacru şi profan; şi mai puţini încă, au văzut pe cele două deodată.

…din ploaia infernală de afară am intrat în coridoarele sumbre şi veşnic întunecate, către biroul unde te aşteptasem la un moment dat să te întorci din peregrinări europene. Cunoşteam parfumul de piele şi ţigară, amestecat cu lemnul şi cu lumina bizară trimisă prin geamurile care te priveau ‘de sus’, în semi-subsolul tapetat cu mirosul de neconfundat al cărţilor. Ai închis uşa şi am stat faţă în faţă, pentru prima dată, după aproape un an de corespondenţă învolburată de peste nouă mări şi nouă ţări. Eram emoţionaţi, căci păruse uşor să plănuim despre Arhetip şi despre Reconquista ca între noi, ‘generalii de taină’ ai unei ‘revoluţii de taină’, din adâncurile neatinse ale celor ce ‘se cunosc’ dar nu s-au întâlnit încă. În ploaia de afară sirenele isterice ale bulevardului se estompau treptat şi încă nu ne puteam spune nimic – corporealitatea aceea, incontestabila noastră existenţialitate, ‘atunci’ şi ‘colo’, erau de netrecut. Atunci am văzut în spatele ‘Generalului’, dincolo de cele ‘necesare’, ‘trebuitoare’, ‘musai să existe şi să fie făcute – pentru că ‘trebuie’, pentru că ‘a pomis’ şi crede că ‘aşa se cuvine’. Ce am văzut atunci a fost, da, ‘Îngerul lui tăcut’, cum a spus Mariana Brăescu, în aşteptare, spectral şi răbdător cu cel ce viziona ambiţii de ‘descălecător’, nemaiauzite şi cel puţin bizare în praful şi sub vântul sterp al acestui nou secol de fum şi pierzanie. Am plecat fără să fi pomenit nimic despre programele civice, sau arhetipurile salvatoare, sau călugării-cei-sciţi, reificate cu toatele în mega-reţele mediatice şi livreşti – edituri, programe, societăţi, reviste, cărţi – gravitând deja incomensurabile ca şi galaxii electronice unde începutul şi sfârşitul îşi dau mâna sub acest megalit de cuvinte şi idei şi gesturi cu adevărat ‘salvatoare’.

Căci asta a vrut: să ne cheme în adâncul de taină al spaimei lui – spaima de a nu putea dezlega ghicitoarea Sfinxului. Oameni ca Napoleon Săvescu sau Alexandru Nemoianu – proximitatea lor începuse să-l liniştească; schimbam emailuri despre calitatea ‘istorică’ a vremurilor ce le trăiam în căutarea Adevărului, şi despre ‘cruciaţii’ săi care-şi ridicaseră acum săbiile, tăişul lor sclipind inconfundabil în lumina care înghiţea din ce în ce mai mult întuneric. Începuse şi el să vadă această lumină şi sensul ei ‘arturian’; cavalerii săi îl secondau acum în amploarea şi cadenţa luptei. Îl încurajam adesea, căci îmi imaginam greutatea sarcinii şi mai ales legământul făcut – cu Timpul, cu Părinţii, cu Istoria, cu Nirvana însăşi, indezirabila Nirvană care l-ar fi ţinut în dulce-eterna linişte a auto-mulţumirii. Am părăsit biroul mic din Cântăreţ Macarie fără să văd Maestul, în liniştea ploii care continua şi după ce maşinile se mai răriseră pe bulevardul la fel de urât ca atunci când îl lăsasem, 16 ani în urmă. Lacrimile se amestecau cu ploaia, căci ce întâlnisem acolo era chiar Îngerul, tăcut şi misterios, Îngerul Salvator, care nu se vrea în Nirvana, căci fără noi, cei rămaşi acum, aici, liniştea ei ar fi plicticoasă, şi siesta lui ar fi mincinoasă…Ştiu că nu ai vrut să pleci, drag prieten…Când aprind candela şi fumul ei uşor se răsuceşte în sus, te aştept…Secretul Arhetipului să mi-l aduci primul…şi toate celelalte, rând pe rând…

AURELIA SATCĂU

Melbourne, 1 Decembrie 2008

Anunțuri



Pentru o vizualizare mai bună, folosiţi MOZILLA FIREFOX

__________________________________________

__________________________________________

Artur Silvestri - fondator ARP

ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV

__________________________________________

Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV

__________________________________________

ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>

__________________________________________

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar>>>>

__________________________________________

Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>

__________________________________________

CELE MAI NOI APARIŢII EDITORIALE ARTUR SILVESTRI

„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>

_______________________________

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf

_______________________________

Radiografia spiritului creol>>>>.pdf

_______________________________

Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>

_______________________________

coperta I

_________________________________

Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.

Mariana Brăescu Silvestri

_________________________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> _________________________________
coperta-i ____________________________ • Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde sentimentele, regretele şi amintirile dumneavoastră şi ale altor oameni care l-au cunoscut, apreciat, iubit... >>>> ___________________________________ >>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>> ___________________________________ copert-final_tipar ___________________________________

• Albumul FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE - de ARTUR SILVESTRI. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.

____________________________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ____________________________________

CĂRŢI CE VOR APĂREA ÎN CURÂND ÎN ACEEAŞI COLECŢIE

În colecţia IN MEMORIAM Artur Silvestri

• ARTUR SILVESTRI - Editorul sau grădinarul dăruit

• ARTUR SILVESTRI - Aşa cum l-am cunoscut

___________________________________

Adrese de corespondenţă:

- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com

- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com _______________________________

CELE MAI NOI APARIŢII DESPRE ARTUR SILVESTRI

VDP decembrie 2008.qxd

„IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI“, supliment al revistei „VIAŢA DE PRETUTINDENI“ puteţi citi aici >>>>>

___________________________________
____________________________________

OPERA ÎNTR-UN POSIBIL ARTICOL DE DICŢIONAR >>>>

___________________

OPINII DESPRE OPERĂ >>>>

ARTUR SILVESTRI – Opera

___________________________

ARTUR SILVESTRI - Schiţă biografică >>>>

___________________________

Slujba de înmormântare a lui Artur Silvestri, Mănăstirea Pasărea, 4 decembrie 2008

Pentru a citi mesajele de condoleanţe clik aici >>>>>

_________________

PAGINI ALESE DIN OPERA SI DIN EXEGEZA DESPRE AUTOR

CARTI DE IERI SI DE AZI

_________________________ _________________________
__________________________________ " AL CINCILEA PATRIARH " ______________________________________ _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________
Decembrie 2008
L M M M V S D
« Mai   Ian »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

_____

Temele cele mai cautate

Referinte cautate

  • Niciunul

REFERINTE/click pe tema preferata

· arhive necesare

· asociatii si organizatii

· biblioteca virtuala

· edituri arp

· efigii

· fapte de azi

· lecturi recomandate

· programul intermundus - pune romanii in legatura

· publicatii arp

· reviste romanesti

· scriitori de azi