Dumnezeu a dat scriitorului, istoricului şi filosofului culturii Artur Silvestri o nobilă misiune, o dumnezeiască datorie morală, aceea de a ajuta oamenii, de a avea grijă de oameni, de a îmbărbăta pe cei care se îngrijeau a nu lăsa uitării valori culturale, a le scutura de praful delăsării şi neglijenţei şi a le aşeza acolo unde le este adevăratul loc – într-un cuvânt, săvârşi o faptă culturală, cu uriaşe eforturi, luptându-se cu ignoranţii valorilor naţionale, alintând durerile şi deznădejdile celor sârguincioşi şi marginalizaţi de oarbele doctrine ale politicii, fie ea de orice parte.
Cartea „Artur Silvestri. Fapta culutrală“, documentar alcătuit de sociologul Teodora Mândru şi apărut la Editura Carpathia, Bucureşti, 2009, nu este o statistică a lucrurilor bune pe care filosoful le-a oferit oamenilor, ci un important document din care rezultă aprecierea corectă a faptelor culturale, a efectului lor în viaţa socială şi culturală.
Este o scriere a făptuirilor sale nobile, pe care cei ce au beneficiat de ele – şi sunt destul de mulţi – se ridică cu pioşenie în picioare, adresându-i-se ATOTPUTERNICULUI: Odihneşte-l, Doamne, în pace!
Cum ar putea oare ca bobitele lacrimilor recunoştinţei să nu se reverse peste obrăjorii micilor şcolari din sătucuri uitate de lume, citind cărţile şi revistele primite de la omul bun, cu privirea unui apostol?!
Cum ar putea uita cei ce au primit donaţii şi premii, susţinere financiară, în scopul apariţiei unor cărţi şi reviste; sprijinirea formelor locale de muzeografie şi învăţământ popular; cunoaşterea stării unor monumente locale, identificarea şi promovarea personalităţilor locale, promovarea evenimentelor cu caracter istoric neglijate. Pentru realizarea acestor măreţe scopuri – făptuiri culturale – a înfiinţat în 2004 Asociaţia Română pentru Patrimoniu – o treaptă a României Tainice, care a grupat în jurul ei intelectuali, oameni de afaceri cu inima mare, plămădiţi din acelaşi lut ca al Marelui Maestru Artur Silvestră, PATRIARHUL ROMÂNIEI TAINICE, învăţând lecţia de sublim sufletesc: „Dăruind, vei dobândi!“
Am simţit fapta culturală a dascălului estetician, poet al înlăuntrului omenesc de sorginte zalmoxiană – Artur – prin truda sa pentru ca biblioteca personală a poetului Gheorghe Tomozei să ajungă în patrimoniul Fundaţiei „Petre Ionescu-Muscel”, intervenţia sa convingând-o pe scriitoarea Cleopatra Lorinţiu, soţia poetului, că cel mai bun loc pentru odihna activă a cărţilor, mângâiate cândva de prinţul Tom, cum zicea Nichita, este Domneştiul Muscelului, aflat la o aruncătură de băţ de casa de la Câmpulung a lui Gheorghe Tomozei.
Iată cum prezintă Cleopatra Lorinţiu, în cartea „Artur Silvestri. Fapta culturală”, pag. 312-314, făptuirea lui Artur Silvestri în ceea ce priveşte găsirea unei locaţii pentru biblioteca poetului Tomozei.
Artur Silvestri a insuflat ideea, a dat sfoară în ţară pe internet pentru a găsi loc asistat semnarea actelor de donaţie. Iată mesajul lui:
From: Artur Silvestri artur.silvestri.contacte@ gmail.com
Subject: o propunere Date: Tuesday, February 19, 2008, 8:55 PM
Trimit această scrisoare pot face o propunere, pot aduce o soluţie sau chiar pot ajuta.
Dna Cleopatra Lorinţiu, Gheorghe Tomozei, doreşte să facă o donaţie de 1200-l500 cărţi din biblioteca rămasă după dispariţia poetului, constituind „Fondul de carte Ghoerghe Tomozei”, căruia i se vor adăuga pe parcurs şi alte cărţi, dar şi unele documente. Fiind o apropiată a Marianei Brăescu, mi-a cerut să-i recomand un „loc” unde donaţia să fie utilă şi bine primită, adică să ajute la ceva. Ce ar fi de dorit, ca şi biblioteca unde se donează cărţile să primească numele scriitorului.
M-am gândit că putem găsi o gazdă bună pentru acest gen de binefacere, iar gândul acesta vi-l împărtăşesc; sunt gata să particip şi eu, pe cât pot, ca să se realizeze cu bine o aşezare favorabilă pentru aceste cărţi şi aceste documente.
Când puteţi – şi dacă doriţi – aş ruga să-mi daţi un semn. Dr. Artur Silvestri, www.artur-silvestri.com.
Cleopatra Lorinţiu. Seară de octombrie
Când Artur Silvestri mi-a vorbit întâia oară despre preocuparea sa de a ajuta dezvoltarea bibliotecilor săteşti, am avut străfulgerarea de gând de a face o bibliotecă, într-un sat, care să poarte numele Gheorghe Tomozei. Mărturisesc că eram la capătul unor încercări eşuate deja şi foarte demoralizatoare de a consolida memoria acestuia în zona de obârşie, anume Argeş.
Mă preocupa oraşul Piteşti, unde fusese redactor şef la revista de cultură Argeş sau chiar Câmpulung-Muscel, care îi fusese atât de drag şi unde îşi încropise un minuscul loc pentru scris, o ca de cărţi şi zece metri de grădină, devastată de altfel de vacile şi oile vecinilor.
Artur Silvestri a început să pună întrebări în dreapta şi în stânga, a transmis o circulară prin reţeaua Asociaţiei pentru Patrimoniu, explicând intenţia mea de a crea o bibliotecă sătească, în stare să păstreze semnele poetului şi care să îi poarte numele.
O parte din mesajele care s-au purtat pe această temă chiar le-am înserat în cartea pe care i-am dedicat-o. (Cleopatra Lorinţiu, Artur Silvestri, Vocaţia Cării Singuratice, Editura Carpathia, 2009), pentru că ele ilustrează nu doar buna intenţie, dar şi tenacitatea, capacitatea de a insista şi de a nu dezarma în faţa mentalităţii generale, delăsătoare aş zice, cum el însuşi remarca.
Într-un moment în care instituţiile statului se evidenţiază prin absenteism şi lipsă de proiect, Artur Silvestri demonstra ce înseamnă responsabilitate şi deopotrivă asumare. Până la urmă, cei aleşi au fost inimoşii profesori de la Fundaţia „Petre Ionescu-Muscel” din satul argeşean Domneşti, Ion C. Hiru şi George Baciu, aşa că o parte din cărţile poetului, dar şi rafturile care i-au fost aproape o viaţă întreagă au luat drumul Argeşului, în sfârşit.
Artur Silvestri a insistat ca actul (simbolic) de donaţie să fie semnat chiar la sediul Asociaţiei sale, şi asta s-a petrecut într-o seară de octombrie. În aceeaşi noapte el mi-a trimis prin internet cele câteva fotografii cumva grăbite, în care noi toţi suntem aşezaţi în picioare, lângă uşă, căci toţi aveam ceva de făcut în acea seară.
O, cum aş fi putut să-mi închipui că avea să fie ultima noastră întâlnire…”
Cele două Românii ale lui Artur Silvestri, cea de suprafaţă şi România Tainică, explică cu multă rigurozitate existenţa a două lumi paralele care nu se intersectează. România de suprafaţă e o Românie condusă de „stăpânii temporari”, elite ce deţin puterea şi bogăţia, elită ce domină viaţa socială, o dominaţie trecătoare a „stâlpilor clipei de azi“. România tainică este o Românie frumoasă, harnică, puternică. In adâncuri se scrie adevărata istorie, care a păstrat fiinţa naţională. Această Românie va ieşi la suprafaţă în momente grele, când vor apărea Modelele, Exemplele, Tiparele umane ale României Tainice. Salvarea naţiunii -cum prevede Artur Silvestri – vine doar din această Românie, când statul nu va mai fi „nepăsător şi risipitor”, când bibliotecile vor fi înzestrate cu scrieri, când şcolile vor avea o bază materială modernă, când muzeele vor aduna datini, tradiţii, obiceiuri şi preocupări ale poporului român; când de la Sarmizegetusa nu se vor mai fura cărămizi pentru a fi folosite în gospodării sub ochii îngăduitori şi incompetenţi ai statului.
Iată FAPTA CULTURALĂ despre care este vorbă în cartea „Artur Silvestri. Fapta culturală”, iniţiată şi îngrijită de Mariana Brăescu-Silvestri.
Prof. Ion C. HIRU, Preşedinte executiv al Fundaţiei „Petre Ionescu-Muscel”
Articol reprodus din revista „Pietrele Doamnei“
Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf
____________________________
___________________________________
____________________________________
_________________________
_________________________
______________________________________
_______________________________________
_______________________________________
_______________________________________
