ARTUR SILVESTRI

Stimată  doamnă Mariana Brăescu Silvestri,

Fundaţia Petre Ionescu-Muscel din Domneştiul istoric al Basarabilor, unde legenda şi tradiţia, curios lucru, fac bună casă cu modernismul decent al vremurilor noastre, vă transmite multe mulţumiri, pentru efortul financiar pe care l-aţi făcut în anul 2009 – an greu, al crizei – în scopul de a ajuta să supravieţuiască revista „Pietrele Doamnei”, revistă apreciată, printre alţii, şi de marele intelectual român, prof. dr. Artur Silvestri, iubitul dumneavoastră soţ, a cărei trecere în nefiinţă a însemnat pentru toţi cei care l-au cunoscut o mare pierdere, un mare gol sufletesc, el stingându-se ca un martir, adăpostindu-se în acea Românie Tainică, cu aura ei mistică.

Ceea ce dumneavoastră, stimată doamnă Mariana Brăescu Silvestri, aţi făcut pentru supravieţuirea unui înalt act de cultură, constituie una dintre lecţiile Faptelor mari, lecţia Omului Mare – a inegalabilului Artur Silvestri – cel care, deasupra tuturor valorilor a pus Cartea, Scrisul – cel plin de sensibilitate şi morală – dar şi răspândirea cărţii, chiar şi în satele româneşti uitate de lume,  unde au venit aceste daruri de la OMUL BUN, în care Bunul Dumnezeu a adunat întreaga înţelepciune, blândeţe, cuminţenie apostolică şi demnitate umană.

Într-o seară de octombrie, la sediul Asociaţiei pentru Patrimoniu s-a semnat un act deosebit de donaţie a bibliotecii Gheorghe Tomozei de către soţia poetului, doamna Cleopatra Lorinţiu, Fundaţiei Petre Ionescu-Muscel. A fost un moment de mare emoţie, înălţător, faptă culturală săvârşită de către marele iubitor de oameni şi de Dumnezeu Artur Silvestri. Dânsul căuta, cu voia doamnei Cleopatra Lorinţiu, un loc – nu departe de zona de creaţie a poetului, Câmpulung – aproape de locul unde, în compania fratelui de cruce, Nichita Stănescu, Gheorghe Tomozei se simţea ca un voievod.

Atunci, în acea seară mohorâtă de octombrie, când peste Bucureşti căzuse prima zăpadă din an, trecătoare de altfel, scormonitorul României Tainice, autorul ultimei scrieri, „Frumuseţea lumii cunoscute. Zile de neuitat”, marele Artur Silvestri, a răsfoit revista „Pietrele Doamnei”, citind printre rânduri, titluri şi subtitluri, zâmbind apreciativ şi, din când în când, privindu-ne cu uimire, apoi a exclamat: „Faceţi dumneavoastră, la Domneşti, aşa ceva?! Puteţi dumneavoastră să susţineţi financiar o astfel de revistă?” Ne-a privit cu ochii blânzi,  ne-a bătut pe umăr şi ne-a asigurat că va sponsoriza revista, ba mai mult, dorea ca toate paginile să fie color. N-am ştiut ce să zicem, ne-am blocat. M-am repezit de gâtul Domniei sale, îmbrăţişându-l şi sărutându-l, de bucurie!

După  nici două luni, Dumnezeu l-a chemat la El, lăsându-ne singuri şi trişti.

Stimată  doamnă Mariana Brăescu Silvestri, nu aţi uitat promisiunea soţului dumneavoastră, aţi continuat să sprijiniţi fapta culturală , pentru care vă mulţumim din suflet. Ştim cu toţii că nu este uşor. Iar noi căutăm, număr de număr, să facem revista tot mai bună, mai interesantă, mai la înălţimea eforturilor dumneavoastră. Poate că v-am deranjat cu telefoanele mele, vă rog să mă iertaţi, am făcut-o pentru aceeaşi Faptă Culturală.

Poate n-ar fi trebuit să amintesc această faptă bună  a dumneavoastră, dar de ce trebuie să fie ştiută doar de Dumnezeu? Modelul nostru şi exemplul de urmat, marele Artur Silvestri, ne-a învăţat: „Pentru fapta noastră bună şi pentru gândul bun ne răsplăteşte Dumnezeu, iar dacă sentimentul nostru stăruitor, uneori eroic, ajunge să se ştie şi, poate, să se şi recunoască, ne întăreşte moral”.

Încă o dată, vă mulţumim din tot sufletul pentru susţinerea faptei noastre culturale, lucru de care, sunt convins că, de acolo, din stele, Artur Silvestri se bucură.

Anul Nou 2010 să vă aducă bucurii, mângâiere sufletească, multă sănătate şi, împreună să asigurăm, supravieţuirea revistei „Pietrele Doamnei”. Uşa dumneavoastră ne-a fost deschisă mereu, în ciuda altora zăvorâte.

Fie ca Dumnezeu să vă răsplătească!

ION C. HIRU

Preşedinte Fundaţia „Petre Ionescu-Muscel”

Redactor şef adjunct al revistei „Pietrele Doamnei”