Alocuţiune la lansarea celor două cărţi, pe data de 2 aprilie 2009, la Librăria Mihail Sadoveanu:
Mărturii tulburătoare– antologie in memoriam Artur Silvestri
Frumuseţea lumii cunoscute – autor Artur Silvestri
Antonie Plămădeală Mitropolitul Ardealului i se destăinuie, într-una dintre scrisori, domnului Artur Silvestri:
“Dumnezeu ne cheamă acolo unde are treabă cu noi. Pe mine m-a pus să scot din uitare pe nişte oameni pe nedrept uitaţi. Oare, cândva, va face şi pentru noi, cineva aşa ceva?”.
Este o scrisoare care, împreună cu altele a fost publicată în cartea “Modelul Omului Mare” – autor Artur Silvestri.
În momentul de faţă, în sufletul meu se întretaie două sentimente: unul de adâncă tristeţe pentru plecarea prea devreme şi prea repede a scriitorului, istoricului, filozofului, Artur Silvestri, iniţiatorul programului Asociaţia Română pentru Patrimoniu (ARP). Celălalt sentiment este de împăcare sufletească, de mângâiere pentru toate câte se realizează spre menţinerea la rangul cuvenit al Omului Mare Artur Silvestri. Dovadă că, aşa cum a spus Î.P.S. Antonie Plămădeală, Dumnezeu ne cheamă acolo unde are treabă cu noi.
Am o deosebită consideraţie pentru iniţiativa doamnei Mariana Brăescu Silvestri, precum şi pentru toate persoanele care-i sunt prin preajmă. Imi imaginez că este o muncă titanică, dar să dea Dumnezeu ca şi împăcarea sufletească să fie pe măsură.
Albumul “Frumuseţea lumii cunoscute” de Artur Silvestri, este o bijuterie literară realizată de doamna Mariana Brăescu Silvestri. Acest album este o rază de lumină lăsată de Artur Silvestri peste lume şi timp. Pria acest album, Artur Silvestri ne-a lăsat să-i vedem sufletul. Să-i pătrundem în chichiţa sufletului.
De altfel, nu este pentru prima oară când îi văd sufletul domnului Artur Silvestri. I l-am văzut şi când am citit cartea domniei sale intitulată “Loc şi persoană”, scrisă în 16 iunie 2007. Iată ce scrie în Eseul “Gânduri de noapte”:
“Vă împărtăşesc ceva interesant, poate veţi citi aceste rânduri cândva. Ieri, când am ajuns la Drăgăneşti de Vlaşca, pentru verificarea de lucrări de la casa cea nouă, am băgat de seamă că începuse să se ridice acoperişul.
……………………………………………………………………………………………………….
M-am mirat mai acum o săptămână-două, auzind pe unul dintre muncitorii localnici vorbind pe ocolite, de fapt cu fereală ca de teama pronunţării “cuvintelor rele”, despre felul cum se va duce casa în nefiinţă, “fără ca să vadă stăpânii”. Iar “stăpânii”, adică, de fapt, tatăl meu, îi cereau “omului” angajat cu dărâmarea să o desfacă uşor, cu grijă şi “bucată cu bucată”, evitând să o smulgă brutal din pământ. Cuvintele spun multe.
Să fie “casa” o fiinţă necuvântătoare? Să se includă ea în această categorie uimitor de greu de clasificat?”.
……………………………………………………………………………………………………….
Mi-a trimis această carte prin internet, la scurt timp după ce am început colaborarea cu ARP. Am plâns când am citit acest eseu şi am vrut să-i fac o mărturisire despre casa mea părintească. N-am făcut-o…
I-am povestit doar în gând.
Aşa l-am cunoscut pe Artur Silvestri:
“Un prieten tainic”.
IOANA STUPARU
____________________________
___________________________________
____________________________________
_________________________
_________________________
______________________________________
_______________________________________
_______________________________________
_______________________________________