ARTUR SILVESTRI

PREFATA

Scurt eseu despre vorbirea „ in doua limbi „

Cu vreo cateva saptamani in urma , am încercat  o anumită emoţie începând să citesc o cărticică  dedicata de  un eminent eseist de o vârstă ceva mai tânără  „operei” mele de scriitor de imobiliar . Era întâia oară când se observa -  cu un anumit sentiment de vizionare a întregului – că acolo unde mulţi văd numai pricepere în a descrie în imediat şi în pragmatic există şi  un strat care atarna greu si este cultivat cu staruinta , inaltand materia din  contingent . Caci in aceste intocmiri salasluieste totusi un paradox .  Ani de-a rândul mulţi dintre cei ce mă cunoaşteau -dar aparţineau „lumii literare”- priveau cu oarecare compasiune scrierile mele „ din viaţa de afaceri” pe care , fără măcar să le răsfoiască , le socoteau a fi ca un fel de „rătăcire” într-o pădure obscură unde domnesc Banii şi principiile necurate . Era ca un fel de înţelegere a unei drame intelectuale  trăite de un „fratzane” de-al lor care a trebuit să îşi denatureze talentul ce i-l daduse Dumnezeu spre a-si castiga painea intr-un fel convenabil in zilele noastre atat de nesigure si de rascolite din radacini . Opinia a cunoscut raspandire si , mai recent,  un intelectual respectabil îmi dădea a înţelege că, în loc să mă ocup de „mari sinteze culturale”, unde aş fi putut să dau cărţi importante, am ales să mă ocup  cu „imobiliarul” . Chiar şi maniera de a pronunţa acest cuvânt – care ar fi însemnat  „înţelegerea cu Viţelul de Aur”- arăta o anumită rezervă dacă nu chiar o mică intonaţie conţinând dispret. Însă oricât ar fi fost de frecventa această atitudine, nu am luat-o in seama nici ieri si nici azi  caci , izvorand din prejudecati si fara un elementar argument in document  ,   nu-i gaseam nici un reazem serios fiind o simpla impresie cu incheiere superficiala.

Caci „imobiliarul „ vazut de mine este si nu este analiza de afacere sau , mai bine zis, nu se rezuma la obiectivele  acestui mod de a explica fenomenele curente . Eu am început să scriu in aceasta materie făcând  examinari constante de domeniu abia acum  cinci ani si ceva desi cele dintai contributii sunt mult anterioare si dateaza , dacă mă gândesc bine , de prin 1991, aparand în prima noastră publicaţie , care se numea „Casa”, infiintata de Mariana Braescu acum aproape cincisprezece ani . Dar există o distanţă între cele două feluri de a scrie de parcă ar fi depărtarea de la cer la pământ. Ceea ce alcatuisem , destul de mult ( să tot fie vreo sută şi ceva de analize) înainte de anul 2000, era propriu-zis product specific si  „text profesional” chiar daca provenit de la  un scriitor care, oricât s-ar strădui, poate doar „să -si strice stilul” ,  nu să nu-l aibe în mâna lui. Dar, la un moment dat, mi-am dat seama că, de fapt, eu fac (începusem deja, treptat) filosofie socială, prognoza istorică şi sociologie culturală ori, mai bine zis, o mixtură eseistică cu „pretext imobiliar” ce tratează, dincolo de stratul superficial , despre realităţile vizibile sau intuite ale României  în toate ipostazele ei. Bineînţeles că „examinarea profesională” („descriere de piaţă” si de procese mici şi mai cu lărgime ori de fenomene în curs etc.) se făcea întotdeauna corect şi fără menajamentele „mici combinaţii cu afaceriştii”; dar, pe lângă acestea, erau întotdeauna prezente vizionările de sus, avertismentele si soluţiile , largirile de domeniu analitic , perspectivele istorice arareori invocate atunci cand se trateaza „ afaceri „.Un castig prin  fixare in teren solid  exista astfel ; insa, totdeodata , devenea posibil a se explica , în acest fel, ceea ce era cu neputinţă a se formula  mai descurcat în mediul cultural propriu-zis unde „modelul unic” se instalase iar „incorectitudinea ideologică” se bagă de seamă numaidecât şi nu era incuviintata  defel. Să fi fost acesta un mod esopic de a vorbi? Probabil că aşa şi era, desi fara calcul anterior sau planuiri iscusite ; venise de la sine . Cu vremea, mi-am dat seama că putinţa de a face misiune – şi a propaga, astfel, cu o anumită lărgime idei ce apăreau fără să aibă însă stridentza ce supara stapanirile de oriunde  – a crescut, prin aceste contribuţii, până la cote inalte mai ales că „domeniul” fiind „de interes maxim” (si urca in cota sociala) ,  atenţia in raport cu materia era vie mereu . Scriam , deci, in doua registre  diferite . Aceste „povestiri cu cheie” s-au desfăşurat constant în CASA LUX şi în CASA DE VACANTA ; locuri întrucâtva frivole din punctul de vedere al „savantului fundamentalist” – care nu înţelege decât micul lui „cuptor alchimistic”- dar uimitor de eficiente din perspectiva unor grupuri lărgite  unde trebuie să ajungă un mesaj nu chiar subliminal. A ajutat la aceasta şi maniera mea de eseistică „artistă”, cu epica în disociaţia de idei, plăcută la citire şi arătând o anumită eficacitate din punct de vedere al răspândirii ideilor în masse. Au mai ajutat şi modul „înflorit”  dar  şi o anumită lipsă de emoţie în a întrebuinţa idei şi formule care, fiind simple şi inteligibile în aspectul parţial, se combină cu un grad oarecare de noutate şi dau sentimentul baroc al „surprizei de formulare”. Căci , în totul, trebuie văzut  „textul în două limbi”, împletite fiindcă aşa se înţeleg şi se îngăduie mai uşor. Ideea aparuse prin exercitare in timp si as exagera spunand că , în mod voluntar, mi-am propus „să fac misiune” prin vorbirea în tema populară dar , odata schema aparuta , am continuat-o ,dezvoltând-o  când mi-am dat seama că prezintă eficacitate şi penetrează. Există, pe lângă aceasta, şi avantajul gradului redus de vizibilitate fiind in afara de orice discutie ca dacă aceleaşi idei le-aş fi expus clar, distinct si „tematic”, ele ar fi fost identificate uşor şi pedepsite în consecinţă de „elita colonială”. Aşa se prezintă şi toate cărţile mele  „de imobiliar”, care  , însă, pornind de la foiletoanele din revistele CASA LUX, sunt, până la urmă, construcţii intelectuale care conţin o doctrină mai evidentă cand materia se aduna si , prin lectura neintarziata ,  totul este comprimat.

Ani de-a randul  am incercat un sentiment neobişnuit, observând că prea puţin se bagă de seama „zicerea în coduri” care orânduia aceste cărţi (deşi ideile lor începuseră să se adopte şi, uneori, chiar să se folklorizeze, uitându-se autorul); intelectualul superior le socotea nişte „contribuţii tehnice”, prea specializate, sau o sursă oarecare de a se câştiga pâinea zilnică (deşi eu nu câştig din cărţi ci din afacere) în vreme ce specialistul în economie le învinuia de prea mult „eseism”si „poezie scriitoriceasca“. Aceasta se întâmplase şi cu Vlădica Antonie Plămădeală, fie-i amintirea veşnică, socotit de Biserica prea „literat” şi de literaţi „prea bisericesc”; dar mesajul lui, straniu, de fapt unificând „cele două culturi” până într-acolo unde fuseseră ele iniţial, a pătruns  în forma lui enigmatică şi va fi înţeles cândva , poate nu atât de târziu, în marea lui profunzime care nu cunoaşte destrămare.

La mine abia acum începe să se descifreze sensul „secund” deşi această spargere de cod mă uimeşte, fiindcă metoda (dacă metoda a fost) nu o comunicasem şi nici măcar nu atrăsesem atenţia cuiva, în mod distinct, asupra acestui detaliu capital . Doar puţini mai observaseră câteodată aceste indemnari şi destul de rar, de obicei recitind „România în anul 2010″ -despre care s-a pronunţat cuvântul „profeţie” (o exagerare) dar unde, într-adevar, există capitolele finale ce conţin puncte de vedere  care s-au invocat prea puţin la noi si se ignora.

Cartea ce alcătuiesc acum conţine , insa , mai puţină „eseistica imobiliară” şi mai multă psihologie sociala si  viziune istorică. Ea extrage spetze, adică exemple ce conţin un fel de lecţie secretă unde s-a depus ca într-un recipient experimental – amestecat fără să ne dăm seama  – misteriosul conţinut ce determina „persoana” şi „locul”, adică geografia şi „întocmirea”. Titlul ei mi l-a dat, într-o scrisoare din şirul miraculos ce se rânduieşte de acolo către încoace, filosoful Alexandru Nemoianu din America ; el  mi-a denumit  , fără să fi fost întâmplător, această cheie muzicală în a organiza idei sub-lunare, poate eretice.