Era preocupat continuu de conservarea şi păstrarea patrimoniului românesc-ştiinţific şi artistic – pe plan naţional şi recunoaşterea valorilor româneşti pe plan internaţional. Ştia să incite pe cercetători în colaborari interdisciplinare: ,,nu ezitaţi să-mi scrieţi şi să-mi împărtăşiţi ceea ce vă frământă, ca autor, în nădejdeea de a reuşi să facem ca valorile, acolo unde există să fie bine înţelese“.
Aceste studii au condus la nominalizarea celor mai valoroşi cercetători români în diferite domenii de activitate (istorie, literatură, lingvistică, filozofie, presă, antropologie structurală, etnologie, muzică etc.) şi la acordarea, în funcţie de rezultate, a premiior de excelenţă, de diplome sau de menţiuni din partea Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, al cărui principal fondator a fost.
Ştia să pună în valoare contribuţia fiecăruia îndemnând continuu la cunoaşterea şi aplecarea asupra împlinirilor, bucuriilor şi suferinţelor ,,lumii întregi“.
Artur Silvestri spunea adesea că : fiecare atitudine a celor ce gândesc nu numai la propria lor persoană ci are o însemnătate în propulsarea valorilor etice are însemnătate şi pentru Domnia-Sa, dacă fiecare gest cuprinde un răsunet moral.
A reuşit să diminueze divergenţele între generaţii demonstrând că nimic nu se naşte pe un loc viran, că rezultatele înaintaşilor stau la baza cunoaşterii contemporanilor care au menirea să adâncească cercetarea şi să aduca noi probe în păstrarea şi valorificarea valorilor perene ale unei naţiuni.
Nu s-a lăsat lovit de suferinţă ci a continuat alături de erudita scriitoare Mariana Brăescu-Silvestri, soţie şi colaboratoare, să ne transmită, până în momentul în care urma să ne spună ,,La revedere!“, idei călăuzitoare pentru noi proiecte care să ne conducă prin bogate activităţi bazate pe respect, perseverenţă, unire la promaovarea tradiţiilor milenare ale naţiunii române.
De aceea îi rămânem îndatoraţi cu respectarea angajamentelor pe care ni le-am asumat în volumele „Mărturisiri de credinţă literară. Scrisul ca religie la români în preajma anului 2000“ şi „Cuvinte pentru urmaşi“ care au fost publicate sub conducerea sa.
Eruditul cărturar şi cercetător Artur Silvestri va rămâne permanent un exemplu în desfăşurarea activităţilor noastre şi în sufletele noastre.
prof. VIORICA ENACHIUC



Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf



____________________________
___________________________________

_________________________
_________________________
______________________________________
_______________________________________
_______________________________________
_______________________________________