A strâns bucurie cu bucurie, fericire cu fericire, lacrimă cu lacrimă şi le-a prins în sufletul său dogoritor, însetat şi luminat ca izvoarele unui fluviu şi ca strălucirea unui răsărit, într-un ocean de ceruri, într-un imposibil finit al infinitului şi, toate, nu mărgăritare, nu diamante, nu stele, ci pământeşti împliniri, de la începuturi şi până departe, încoace, spre zilele şi timpurile noastre de oameni, modeşti în aparenţă, dar cu suflete şi minţi luminate, care au reuşit să strângă şirurile de rânduri ale gândurilor scăpate, ca prin minune, din subconştientul lor, de istorii şi creaţii ale semenilor din moşi-strămoşi, aflaţi pe meleagurile “Grădinii Maicii Domnului”, cum a spus Sfântul Părinte Ioan al II-lea, despre meleagurile întinsurii ţărişoarei noastre, unită prin cele mai frumoase culori – culorile de bază pe care le-a dat Dumnezeu – roşul, galbenul şi albastrul – ce învăluie ca o îmbrăţisare celestă, România.
A strâns cu migală, ardoare şi răbdare toate gândurile bune legate de creaţia poporului nostru, de patrimoniul lui, de esenţa rădăcinilor lui şi de inima istoriei lui zbuciumate, în care prin biruinţe nemaiîntâlnite în alte istorii, dar, din păcate, nescrisă şi neştiută decât din puţinele impresii înşiruite în marile cronici şi documente aşternute de puţinele personalităţi străine, cu multă dreptate în suflet, şi care nu se temeau să scrie despre acel neam ce ocupa teritoriul de la Nistru până la Tisa şi spre nord ceva, şi spre sud mai mult, şi care, întindeau simbolica horă a sacrificiului cu piepturile lor, pentru a stăvili hoardele năvalnice, sângeroase şi cu suflete, crude de diavol.
A strâns cu pasiune, cu grijă, cu grijă de părinte, cu grijă de apostol, toate rândurile scrise de alţii – marii dotaţi şi patrioţi – publicându-le unde reuşea, cu sacrificiul său material, numai şi numai să nu se piardă acele pietre preţioase ale românismului, ale noastre, ale tuturora şi care compuneau patrimoniul sfânt al oamenilor născuţi pe aceste meleaguri de peste douăzeci de secole, cunoscând matematic că naţiunea noastră nu va dispărea şi că acesteia trebuie să-i rămână simbolica avere, clădită, împreună cu ceilalţi, şi de el, de acel om care, cu eforturile minţii sale şi-a transcris pe foaia albă, neştiutoare a valorii scriiturii ce se va aşterne pe ea, înnegrind-o cu semnele venite de undeva, de un “undeva” neştiut, transmis de Unica voinţă Dumnezeiască, aceluia ales pentru a întregi patrimoniul cu peste 200 de cercetări şi studii de istorie literară română, cu peste 50 de cărţi şi mai mult de 2500 articole de promovare a culturii.
A strâns bucurie cu bucurie, fericire cu fericire, lacrimă cu lacrimă şi le-a prins în sufletul lui dogoritor “Omul - Gabriel Artur Silvestri” – pentru că despre el scriu aceste rânduri, cu respectul şi admiraţia cuvenită – trăitor cu patimă alături de scriitura sa.
Marile suflete ne părăsesc, de cele mai multe ori, într-un timp egal cu o clipă, deoarece vectorul energetic biologic este atât de intens la acestea, încât se consumă profund, aproape instantaneu, pe scara timpului universal, pierind – pentru muritorii de rând – într-un timp asemenător, venirii şi stingerii orbitoarei lumini a trăsnetului.
Gabriel Artur Silvestri nu s-a pierdut în ceaţă, El nu s-a pierdut! El a schimbat întunericul relativ cu lumina permanentă din care era făcut şi în cadrul căreia funcţiona. Gabriel Artur Silvestri există. Există prin bogata sa operă, prin faptele sale, prin perechea sa, prin urmaşii săi, prin el însuşi.
Într-adevăr, El a plecat, conştient fiind şi-a spus gândurile ultimelor lui zile vibrante, transmiţându-ni-le într-un carneţel modest, dar grandios prin conţinut. A strâns în el bucurie cu bucurie, fericire cu fericire, lacrimă cu lacrimă şi le-a aşezat molcom în sufletul lui dogoritor, dragostea de viaţă, de lumină, de pace şi de linişte.
Gabriel Artur Silvestri, acolo unde eşti, te bucuri şi ne zâmbeşti, aşa cum vesel şi plin de zâmbetul tău sincer ne întâmpinai. Aici, unde suntem noi, în micimea noastră, regretăm profund plecarea ta atât de discretă dar şi intempestivă, însă admiraţia către tine rămâne aceeaşi şi veşnică, dacă amintirea noastră va rămâne veşnică şi după plecarea mea şi a celuilalt şi a celorlalţi.
VASILE PARIZESCU,
Pictor, om de ştiinţă, colecţionar de artă, general în Armata Română,
Preşedintele Societăţii Colecţionarilor de Artă din România,
Senator Efectiv al Academiei Internaţionale de Artă Modernă Roma,
Cetăţean de Onoare al Municipiului Brăila.
Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf
____________________________
___________________________________
____________________________________
_________________________
_________________________
______________________________________
_______________________________________
_______________________________________
_______________________________________
