Douăzeci de luni de rug aprins
Introducerea – cutumă obligatorie a cărţilor lui Artur Silvestri – vine să clarifice motivele opţiunii mele de a scrie o carte despre conceptul, Codul lui Artur Silvestri. M-am decis să scriu o carte, pentru că, întâi de toate şi lucru simplu, viaţa mea de „semănător“ alături de Artur Silvestri, timp de douăzeci de luni, nu poate fi cuprinsă într-un singur articol. Optez pentru această formulă pentru că am fost unul din apropiaţii ultimelor 20 de luni de viaţă ale lui Artur Silvestri şi de ce n-aş spune-o, unul din privilegiaţii lui iar din această postură am multe de spus cel puţin în privinţa lucrărilor sale recente.
O carte despre strategia revigorării scrierilor literare în conceptul lui Artur Silvestri („Codul semănătorului“ cum vom vedea mai târziu), este absolut necesară. Într-un stat de drept sănătos, această strategie ar fi fost demnă de o strategie naţională. Dar vai, România e acum abulică iar strategia lui Artur Silvestri nu interesează pe nimeni din cei care iau deciziile naţionale într-un domeniu ce ţine de fiinţa noastră ca popor milenar! Tocmai din cauza asta trebuie să ducem mai departe preceptul semănătorist silvestrian, în speranţa reînvierii spiritului naţional sănătos, a revigorării scrierilor nepartizane şi nonconformiste, izvorâte din pornirea tainică a unor suflete înflăcărate şi dornice de cultură adevărată şi artă cu tendinţe estetice primordiale, protocroniste, apărute încă din perioadele elenistică şi romană.
Noi, cei care am pus condeiul la clădirea acestei opere monumentale a lui Artur Silvestri, publicaţiile ARP, avem şi sarcina de a o perpetua şi de a o desăvârşi. Dar înainte de asta, prima preocupare a noastră, în absenţa iniţiatorului, este de a o defini exact. Prin mărturia noastră vie!
Ei bine, eu sunt una din acele mărturii vii care, împins de propria-mi flacără tainică şi „ezoterică“, trebuie să confirm obligatoriu că viaţa de erudit a lui Artur Silvestri şi-a închinat-o pentru a pune pe piedestalul potrivit „Fapta mare” şi „Omul mare“. Amândouă răsărite sănătos şi natural din acceptarea unanimă a acelei „fapte” şi a acelui „om“, nu de pseudoelita postdecembristă auto aleasă ci de România profundă, tainică şi nealterată. Pentru că adevărata „Faptă mare“ şi adevăratul „Om mare“, nu trebuie să apară ca astăzi la comandă, prin diversiune şi mijloace tehnice de manipulare a populaţiei ci prin puterea lor de a intra ca valori originale, acceptate natural în spontanul maselor. Ele trebuie să-şi facă loc în sufletul omului doar prin aceea însuşire neştiută şi nevăzută pe care numai România tainică şi profundă, în ansamblul ei o poate percepe.
Artur Silvestri avea el însuşi acel semn, acea pecete, acea însuşire neştiută şi nevăzută născută firesc din postura lui de erudit, adică de om care posedă cunoştinţe temeinice şi vaste în urma unor studii îndelungate. Confirm că noi, ucenicii lui, l-am urmat tacit, fără nici un fel de influenţare, doar prin simplul lui exemplu de cărturar luminat, prin fapta sa bună făcută pentru alţii.
Eu bănuiesc spre exemplu, fără nici o învăţătură primită dinadins de la Artur Silvestri, (şi nici n-ar fi avut el vreme pentru asta!) că, deşi fiecare individ posedă înlăuntrul său acea flacără dumnezeiască care poate întreţine focul „rugului aprins“, numai unele suflete care-l aleg pe Dumnezeu drept călăuză o pot aprinde.
Codul Semănătorului
Iată-l! Acesta este codul lui secret: promovarea valorilor româneşti oriunde se vor naşte ele, în Almăj, în Ceahlău, în Daia română, în Tărtăria, în Târpeşti, la Celei sau Sohodol!
Iar codul lui Artur Silvestri are criterii de alegere simple şi clare: ce tip de flacără arde în acel patriot român care a făcut în viaţa lui o „Faptă mare“? Arde acel patriot român ca un rug de putregai sau ca un aprins foc viu?
„Codul lui Artur Silvestri“ este de fapt codul nostru, al erudiţilor, al iubitorilor de carte, al celor care nu trăim în această lume doar ca să „avem“ şi să ne etalăm în lume bogăţia, ci, din ceea ce am câştigat citind, să dăm şi la alţii. Este Codul Semănătorului aşa cum a fost văzut de Artur Silvestri la Meşter, adică la moşul său Tit Simedrea ale cărui cutume le-a preluat până la moarte.
Zice Artur: „Meşterul ni se înfăţişează în felul unui ierarh iluminat, îndrumător şi îndreptător şi animat de un energetism de unicat, având o idee înaltă despre datorie şi voinţa îndârjită de a realiza misiunea ce i se hărăzise. Soarta lui se dedicase, în câmp larg şi cercetări de adâncime, clarificării de teme cu însemnătate în ogorul acestei culturi şi deopotrivă «instruirii celor ce vin» şi sfătuirii «celor ce erau»; în totul, o imagine de Semănător şi de magistru incontestabil, ale cărui cunoştinţe, cel puţin în momentul de faţă, nu pot fi egalate de nimeni.“
Multe lucruri frumoase se află citindu-l pe Artur Silvesti iar vălul enigmatic din jurul lui şi mai ales al operelor sale, se destramă încet cu cât citeşti mai multe dintre ele.
Când vălul se va destrăma, vom descoperi statuia lui Artur Silvestri aşezată pe piedestalul „Omului mare“.
N.N. TOMONIU



Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf



____________________________
___________________________________

_________________________
_________________________
______________________________________
_______________________________________
_______________________________________
_______________________________________