STIMATA DOAMNA MARIANA BRATESCU SILVESTRI,
Si acum, ca si atunci când am trimis primul material spre publicare domnului profesor Artur Silvesti, ma aflu în Franta, fiind în imposibilitatea de a participa la manifestarea prilejuità de lansarea càrtii pe care ati anuntat-o.
Desi au trecut atatea luni de la clipa când am aflat de vestea napraznica a mortii Românului care a fost polul de atractie în jurul càruia s-au manifestat si s-au exprimat cele mai reprezentative personalitàti ale spiritului românesc de la acest început al mileniului al III-lea, nu pot sà-mi imaginez care vor fi consecintele acestei perderi uriase pentru fiinta neamului, pentru sufletul si tràirea româneascà. Pentru cà profesorul Artur Silvestri n-a fost numai o personalitate culturalà de primà màrime ci si fermentul fàrà de care n-ar fi apàrut si nu s-ar fi realizat atâtea opere literare, demersuri si actiuni civice în apàrarea si recunoasterea patrimoniului românesc. Mà gândesc cu nespusà tristete cà locul profesorului Artur Silvestri în renasterea spiritului civic, artistic, literar, filozofic românesc nu poate fi ocupat de nimeni, cà, prin disparitia lui, românismul a fost condamnat sà intre din nou într-o extrem de periculoasa perioadà de amortire, de anchilozà si chiar de autodistrugere.
Pericolele care pândesc fiinta neamului sunt atât de multe, de puternice si de agresive încât doar o personalitate având statura, profesionalismul, talentul, determinarea, forta, nobletea si dàruirea Omului Artur Silvestri ar fi fost în stare sà gàseascà si sà organizeze spiritele luminate, mijloacele si metodele capabile sà le înfrunte si sa le opreasca.
Marcat si preocupat de aceste gânduri sunt alaturi de Dumneavoastrà si de ilustri invitati la manifestarea prilejuità de lansarea càrtii, vàrsând o lacrimà în memoria profesorului Artur Silvestri si sperând cà vom reusi, cei ce l-am urmat, l-am pretuit si l-am iubit, împreunà cu toti cei ce gândesc asemeni nouà, sà-i urmàm si sà-i desàvârsim opera.
Cu aleasà pretuire,
dr. LUCHIAN DEACONU
30 martie 2009
Nancy, Franta



Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf



____________________________
___________________________________

_________________________
_________________________
______________________________________
_______________________________________
_______________________________________
_______________________________________