Dintr-un adânc respect şi o deosebită admiraţie pentru OMUL de aleasa omenie şi mentorul multor scriitori printre care mă număr şi eu, mult regretatul Dr. Artur Silvestri, luasem hotărârea să-mi însuşesc cât mai bine de la el lecţia blândeţii răbdătoare, a toleranţei în faţa a tot ce-mi este potrivnic, a iubirii pentru semenii mei, a gândurilor neprihănite ca pe vremea purităţii copilăriei, să mă ridic la puterea înţelepciunii de a privi lumea aşa cum este, să am puterea de a ierta pe cei care trec agresiv prin viaţa mea, să iubesc cu toată fiinţa mea frumosul şi să mă ascund din faţa urâtului.
Aflându-mă în amurgul vieţii, nu de puţine ori am gândit astfel în lungul şir al anilor trăiţi cu suişurile şi coborâşurile date nouă de purtat de-a lungul vieţii, dar acum, iată că s-a ivit CINEVA care a dat o nouă strălucire gândurilor ce dădeau semne de oboseală şi a dat un nou impuls de viaţă, ce mi-a stat în sprijin, chiar şi dincolo de hotarele ce despart cele două lumi.
Reîmprospătându-mi gândurile şi voinţa, ţinându-mă cât mai aproape de modelul ce se strecurase în mine aproape pe neştiute, repetându-mi mereu că se poate trăi frumos, m-am simţit mai tare în cuget şi în simţire, dar când am întâlnit URÂTUL în forma lui cea mai deplin înfăptuită, mi s-a părut că mă paşte o întoarcere de la aceste valori. Nişte fapte reprobabile erau gata să mă tragă de partea cealaltă. Nu atât paguba materială, deşi considerabilă, căci dispariţia cutiei cu toate bijuteriile de aur ale familiei, unele moştenire din strămoşi, şi nu puţine la număr, nu este uşor de suportat, dar mai ales faptul că acest gest, cade ca o grea povară asupra rudelor de sânge, neam foarte apropiat, cărora le pusesem la dispoziţie şi casă şi serviciile noastre şi ajutorul material şi moral pentru adaptarea în noua ţară în care s-au strămutat, dar mai ales pentru căldura sufletească cu care i-am învăluit.
La început, când am constatat că atitudinea lor ne este chiar potrivnică, am reuşit totuşi să merg pe linia de viaţă având modelul OMULUI strălucit. Ne-a părut rău să constatăm că se înscriu în categoria de oameni pentru care succesul altora le provoacă adevărate răni sufleteşti, dar ne-am amintit că oamenii sunt diferiţi şi ca atare, trebuie să-i luăm aşa cum sunt. Dispariţia cutiei cu bijuterii am constatat-o mult mai târziu. Fălindu-se mereu cu marea avere a părinţilor câstigată rapid în ultimii ani, mintea noastră şi sângele care apă nu se face, refuzau să-şi imagineze că sunt capabili chiar şi de jaf, dar când m-am izbit de realitate, am ştiut că viaţa m-a împins în zona trăzneteor neaşteptate.
Să fi mers la Tribunal, n-aveam probe directe şi mai mult decât atât, mu-mi plac drumurile pe acolo. Să fi discutat cu ei sau cu părinţii lor ca să îmi înapoieze cutia cu bijuterii, ar fi fost o mare naivitate. Să-i fi blestemat, nu-mi stătea în fire. Ştiu că există o dreptate imanentă, am auzit de atîtea ori că aurul furat aduce blesteme pe capul hoţilor, dar mie nu mi-ar aduce mulţumire, cu toate că nişte semne s-au arătat şi la ei. M-am simţit rănită şi trebuia să fac ceva ca să mă repun pe picioare.
Ca în atâtea dăţi, când nu mai găsesc în mine forţa şi curajul de viaţă, lectura şi scrisul mă ajută să ţin dreaptă cumpăna firii. Ele îmi sar în ajutor adunând în manunchi firele nevăzute ale altor chemări spre viaţă şi piloni de sprijin sufletesc.
Am revenit la lecturile scrierilor închinate OMULUI-MODEL pentru mine, Dr. Artur Silvestri. Cufundată în lectură, am simţit cum, încet-încet, mi se strecoară licuri de viaţă în vene, mă revigorează asemenea unui tub de oxigen pus la nas, aşa cum mi s-a întâmplat demult, când mi-am pierdut cunoştinţa în timp ce dădeam naştere fiicei mele.
Mi-am liniştit trăirile sufleteşti reamintindu-mi că lumea aşa a fost creată chiar de la începuturile ei, că a existat un Cain şi Abel şi că trebuie să luăm lumea aşa cum este, fiindcă, la urma urmelor, această lume este cea mai bună din toate lumile posibile. M-am aşezat la masa de scris şi puterea exemplului marelui OM m-a ajutat ca pot aşterne rândurile cu calm, să mă împac cu gândul că trebuie să reintru ca râul în matca sa, să revin la lecţia blândeţii răbdătoare, a toleranţei în faţa a tot ce-mi este potrivnic, să mă ridic la puterea înţelepciunii de a privi lumea aşa cum este, să am puterea de a întelege slabiciunile celor care trec incisiv prin viaţa mea, să mă ascund din faţa urâtului şi să iubesc cu toată fiinţa mea frumosul şi oamenii buni.
ELENA BUICĂ
Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf
____________________________
___________________________________
____________________________________
_________________________
_________________________
______________________________________
_______________________________________
_______________________________________
_______________________________________
