ARTUR SILVESTRI

Teodora Mîndru: Stimate Domnule Dimitrie Grama, ştiu că sunteţi plecat de mai mult timp din România.  Cum l-aţi cunoscut pe Artur Silvestri?

Dimitrie Grama: Fiind plecat din România din 1968, am avut foarte puţine relaţii, de orişice natură, cu România. Doar după 1989 am început sa public poezii în ţară, având contact cu grupul literar din Piatra Neamţ. De asemenea mai publicam, din când in când, tot felul de eseuri  năstruşnice în  revista Agero din Stuttgart.

Într-o bună zi, prin 2004, m-am trezit cu o scrisoare, de fapt un fel de manifest cultural, de la un domn din România, prin  care eram invitat sa-mi expun părerea si eventual să particip la re-etablarea unei activităţi culturale româneşti, bazată pe redescoperirea valorilor autentice, pe încurajarea tuturor românilor de pretutindeni să participe la emanciparea unei noi societăţi culturale româneşti, postcomunistă.

Acest domn era Artur Silvestri.

Intrigat fiind de acest manifest şi cu suspiciunea că nu-mi fusese adresat mie personal, i-am telefonat lui Artur şi se pare ca dialogul acela ne-a legat pe amândoi intr-o prietenie, care, fizic, s-a terminat doar cu moartea lui prematură.

TM: Ce afinităţi v-au apropiat? Ce apreciaţi la Artur Silvestri ca intelectual şi ca prieten?

Cred că, la fel ca mulţi alţi intelectuali, am avut destul de multe afinităţi cu Artur, deoarece el era un om deosebit de cult, patriot, dar nu şovinist, un spirit intelectual liber şi deschis oricărei idei.

Mulţi oameni de cultură, artişti şi creatori, sunt limitaţi de un egoism feroce şi de invidie şi tocmai aceste manifestări nefaste Artur a încercat să le combată prin atitudinea sa altruist-superioară.

Cu Artur am avut întotdeauna un dialog direct şi de asemenea am apreciat la el sensibilitatea spiritului, care acceptă lumea aşa cum este ea, dar în acelaşi timp poate să vadă dincolo de banalităţile cotidianului, să pătrundă împreună cu mine alte dimensiuni ale cugetului. Artur era un vizionar generos, împărţind cu alţii ideile lui proprii, încurajându-şi colaboratorii înspre o statură artistică mai înaltă. Această însuşire umană este rară.

Nu sunt în stare să înşir toate lucrurile care ne-au apropiat, deoarece cred că a existat o înţelegere reciprocă profundă şi concepţiile noastre despre lumea înconjurătoare erau foarte similare.

TM: Aţi avut, ani la rând, o corespondenţă susţinută cu Artur Silvestri. A fost singura modalitate de a vă întreţine prietenia, colaborarea, sau v-aţi şi întâlnit?

Dimitrie Grama: Artur mi-a fost prietenul apropiat, de la distanţă, dar mă bucur şi acum că am avut ocazia să petrecem câteva zile împreună, la Bucureşti.

Cum am mai spus, cu Artur am avut un dialog direct, o înţelegere instantanee. Vorbeam aceeaşi limbă.

Prietenia noastră nu avea nevoie de introducere, noi ne cunoşteam din moşi-strămoşi şi discuţiile noastre erau exact la fel: vechi de când lumea şi de aceea mereu noi. Cred că la un moment dat l-am sfătuit, aşa, să-si scurteze puţin barba, dar nu m-a ascultat! În rest, cred că am vorbit mai mult despre câini şi alte animale, decât despre alţi oameni.

TM: Din toată lupta şi activitatea lui Artur Silvestri pentru apărarea patrimoniului naţional, ce credeţi că a avut mai mare impact?

Dimitrie Grama: Am participat o dată,  la Bucureşti, şi la înmânarea Diplomelor de Excelenţă ale Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, şi cu această ocazie am întâlnit şi alte personalităţi ale culturii române. Mi-am dat seama atunci că iniţiativa şi efortul depus de Artur înspre stimularea culturii a dat rod şi mai ales a uşurat legătura între diverşi intelectuali români din ţară şi din diaspora.

TM: Ca român şi scriitor trăitor în afara graniţelor ţării, cum aţi primit şi apreciat proiectul lui Artur Silvestri Pune românii în legătură prin reţeaua culturală ARP şi, mai ales prin grupul de presă electronică INTERMUNDUS? Dvs.,  personal, aţi perceput într-adevăr o comunicare prin intermediul acestora cu românii „de peste tot”?

Dimitrie Grama: Prin intermediul reţelelor ARP şi Intermundus, dar mai ales prin contribuţia personală a lui Artur, mulţi români de pretutindeni au avut posibilitatea de comunicare, de schimb de idei şi de colaborare artistică.

Din păcate, am impresia că acest spirit de colaborare a slăbit mult în ultimul timp şi este clar acum că Artur era acela care ne apropia pe toţi unul de celălalt. Eu, personal, simt foarte acut lipsa lui Artur şi probabil că acest lucru se poate vedea foarte bine şi în absenţa mea în publicaţiile ARP.

TM: Din păcate, da, aşa este. Ca scriitor, poet trimiteaţi de multe ori texte pentru publicare în revistele editate de Artur Silvestri. Cum eraţi „primit” de criticul literar Artur Silvestri? Dumneavoastră aţi propus, la un moment dat, un nou gen literar, „romanul minimalist”. Cum a întâmpinat Artur Silvestri, ca editor de reviste şi critic literar, această idee inovativă?

Dimitrie Grama: Începusem cu Artur mai multe proiecte interesante, pe care urma să le dezvoltăm şi să le publicăm, cum ar fi: Omul Maşină, Cotidianul Mistic sau Romanul Minimalist.

Cu toate că ideile mele nu fac parte din arsenalul tipic românesc de concepţie lirică sau spiritual-filozofică, Artur a înţeles imediat ceea ce eu încercam să introduc în lumea gândirii literare. A fost chiar foarte entuziasmat de ideea provocatoare a romanului minimalist şi a iniţiat un dialog cu alte personalităţi ale literaturii române pe această temă.

Da, cum am mai amintit, eu si Artur priveam lumea prin aceleaşi lentile.

TM: Ce apreciaţi dvs. că a adus Artur Silvestri nou, important, creator, în lumea literară şi jurnalistică a acestei perioade? Dar prietenilor?

Dimitrie Grama: Din multele discuţii pe care le-am avut cu Artur si din ceea ce am citit scris de el referitor la alţi creatori, Artur a dat întotdeauna dovadă de înţelegere, de încurajare şi de ajutor altruist, neaşteptând nimic în schimb decât o creaţie mai bună şi mai bună.

Critica lui literară este pătrunsă de un umanism rar de întâlnit la alţi critici şi acest fenomen se poate explica doar prin faptul că el însuşi era un creator, un suflet de poet. Doar când ai tu îndeajuns, poţi împărţi cu alţii şi Artur a avut destul!

TM: Acum, dacă priviţi în urmă, ce v-a impresionat mai mult la Artur Silvestri?

Dimitrie Grama: M-a impresionat mult la Artur dragostea lui faşă de originea şi istoria românilor şi, ca o continuitate normală a acesteia, angajamentul lui în toate problemele de păstrare şi afirmare a tot ceea ce este frumos şi bun la români.

Ştiu câtă amărăciune i-a provocat distrugerea urbanistică a Bucureştiului, unde corupţia şi şpaga au hotărât dezvoltarea oraşului.

Ştiu că a suferit atunci când satul românesc a fost şters de pe lista social-politică a României, pierzând instituţiile şi identitatea. Ştiu că a încercat, pe banii lui, să menţină o viaţă culturală la sat donând mii, poate zeci de mii de cărţi bibliotecilor rurale.

TM: Acum, când vă gândiţi la Artur Silvestri, cum vi-l amintiţi?

Acum eu ştiu că Artur, fizic, nu mai este printre noi, dar sper că spiritul lui vizionar şi altruist va rămâne viu în sufletele noastre, ale celor care l-am cunoscut direct sau doar prin intermediul activităţilor lui culturale şi sociale.

Sper, de asemenea, că se vor găsi acum alţii care să ducă mai departe ceea ce Artur Silvestri a început.

1 septembrie 2010

Notă: Dimitrie Grama (n. 1947, Reşiţa) medic renumit, poet, eseist stabilit în Europa de Vest, profesează în Danemarca, Marea Britanie, Gibraltar.

Scrie „Poezie singulară, de o factură neobişnuită, denumită de autor ‹‹cotidianul mistic››.” (Artur Silvestri)

Începând din anul 2000 şi până azi, Dimitrie Grama a publicat: Făptura cuvântului (2000), Pasărea Melancoliei (2000), Vânătoare de umbre (2001), Elegiile depărtării (2001), Suflete atârnate de catarge (2002), Neguţătorul de imagini (2002), Voi lua cu mine noaptea – Poeme din Albion (2003) Dă-mi mâna ta, străine – 100 de poezii de iubire şi alte 100 (2004), Bastian şi alte confidenţe (2005).