Cât de repede trece timpul. Ca un şmecher ce preferă să treacă neobservat, spre a nu da socoteală nimănui. Acest an scurs fără Artur Silvestri a fost mai sărac, cel puţin din punct de vedere spiritual. A fost, în acelaşi timp, un an al marilor convulsiuni, dar şi anul în care a avut loc o, din pacate, reusită lovitură de stat, cu concursul, tot din păcate, al celor de la Curtea Constituţională. Din acest punct de vedere, e mai bine că Artur nu e printre noi. El, cu spiritul său justiţiar, nu ar fi putut tolera astfel de fapte, care aruncă, cu cel puţin 20 de ani, înapoi acest popor nefericit. Pentru că, în loc să ne pregătim pentru o viaţă a normalităţii, de tip european, inclusiv sub aspectul standardelor şi condiţiilor de trai, pentru toţi locuitorii acestei ţări, nu doar pentru baronii şi micimanii unor triburi politice, noi revenim la sărăcie, frig şi teroare, la dictatură şi domnia bunului plac.
Artur Silvestri a făcut parte din casta acelor puţini care au acţionat pentru slujirea fără condiţii a neamului lui. Cu orice preţ. Inclusiv cu preţul proprie sale vieţi. De aceea este mai mult decât firesc să deplângem grăbita şi neaşteptata lui plecare, acum, când mai erau atât de multe lucruri fundamentale de făcut.
Eu l-am întâlnit o singură dată, în redacţia revistei Luceafărul. Era în compania unui alt om extrem de drag inimii mele, cu care am ajuns mai târziu coleg de idealuri, senatorul şi omul de cultură Mihai Ungheanu. La ora la care scriu aceste rânduri şi maestrul Ungheanu s-a transferat în Senatul cerului, pentru că şi acolo e nevoie de bunătatea şi inteligenţa lui excepţionale. Sunt convins că s-a întâlnit acolo cu Artur Silvestri şi au reluat colaborarea lor de odinioară. Pentru că atunci când i-am întâlnit păreau extrem de apropiaţi şi cu calde sentimente de preţuire reciprocă.
Ulterior, am colaborat cu maestrul Silvestri, dând curs tuturor invitaţiilor ce mi-a adresat. Am schimbat sute de mesaje pe care, dacă aş fi avut o minimă inteligenţă şi le-aş fi salvat astăzi le-aş putea include într-o carte consacrată iubirii de patrie şi de cuvânt.
Artur Silvestri a fost un mare risipitor. Cu o ştiinţă rară, el îşi atrăgea şi cunoscuţii sau prietenii în această aventură a dăruirii dezinteresate.
Comparativ cu alte vremuri, demersurile lui capătă o semnificaţie şi importanţă cu totul aparte.
Mi-este, totuşi, greu să accept că Artur Silvestri priveşte de sus cum cade zăpada dar şi nenorocul peste ţara lui. El, un justiţiar autentic, cred că se frământă şi acolo, în Cer, şi plânge, cu lacrimi de foc, nenorocul şi nefericirea de care noi, românii, nu pare c-am avea şanse să scăpăm curând.
Dragă şi iubite maestre, ne e mult dor de tine, de cuvântul tău înţelept şi de faptele tale dezinteresate, dăruite ţării şi neamului tău. Fie-ţi amintirea veşnică şi somnul lin!
Cu pioasă aducere aminte,
Dr. DAN BRUDAŞCU
Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf
____________________________
___________________________________
____________________________________
_________________________
_________________________
______________________________________
_______________________________________
_______________________________________
_______________________________________
