ARTUR SILVESTRI

Imediat după dispariţia pământească a lui Artur Silvestri, spuneam într-o misivă adre­sată redacţiei ARP că abia de acum încolo opera aces­tui cărturar de formaţie renascentistă va fi redes­co­perită şi receptată la adevărata ei valoare…

La apariţia cărţilor lui Artur Silvestri, indife­rent de domeniul pentru care fuseseră zămislite, mai toţi comentatorii lor au făcut referiri perti­nente la una din laturi – cea aparentă şi comunicaţională.

De astă dată, se impune reluarea lecturii aces­tor cărţi de referinţă şi studierea lor în profunzime, pentru că ele conţin „Semne şi peceţi“ – ca să ne folosim chiar de titlul unui op important semnat de acest cărturar.

În capitolul al patrulea al acestei cărţi (redac­tat în 1988, revăzut în 2003 şi publicat alături de alte Şapte lecţii despre „originism“, la Editura Car­pa­thia Press, Bucureşti, 2005), autorul stabileşte trăsăturile caracteristice ale „voievodului criptic“, aducând în discuţie trei tipuri de conducători la români.

Oprindu-se, pe larg, la tipul Crăişorului, Artur Silvestri disociază două categorii: în plan politic şi social (Tudor Vladimirescu, Horea, Avram Iancu – Crăişorul emblemă şi emblematic –, Bălcescu ori Cuza, Iorga şi Ion Antonescu), dar şi în plan cultural şi religios. În acest al doilea caz, Crăişorul este „un cărturar cu prestigiu (…) un Păs­tor de mul­ţimi. Un Grigore Roşca, Iacov Putneanul, Ghera­sim Clipa ori Andrei Şaguna sau Ilarion al Argeşului, ce se ilustrează prototipistic prin Nicodim de la Tismana şi Daniil Sihastrul, dar pot fi, de aseme­nea, Vasile de la Moldoviţa ori Calinic de la Cernica, se cuprind în această categorie, alături de profeţii martirizaţi, Sofronie de la Cioara şi Visa­rion Serai.“ (s. n., p. 27). În acea categorie intră consacratele personalităţi Eminescu, Iorga etc.

Dacă mai adăugăm încă un amănunt sesizat de autor („Crăişorul reprezintă partea getică a Tra­diţiei“ – s. n. , p. 28) şi coroborându-l cu sublinierile noastre în citatul reprodus ceva mai sus, vom avansa ideea că Artur Silvestri ar putea fi încadrat prototipului Crăişorului sacrificat pe Altarul Culturii. Iată argumentele noastre:

– cărturar de prestigiu, de formaţie enciclo­pedist-renascentistă, a păstorit o mulţime de cola­bo­ratori la revistele electronice ale ARP;

– cu aceeaşi generozitate, a oferit spaţiu în aceste publicaţii atât celor novici (până mai ieri iluştri necunoscuţi, „scoşi în lume“ tocmai datorită facilităţii de a fi citiţi on-line), precum şi scriitorilor consacraţi;

– prin scrierile sale, mai cu seamă cele con­sacrate originismului autohton, s-a dovedit a fi un sincer apărător al Tradiţiei.

Toată opera acestui cărturar de prestigiu re­levă iubirea neamului şi a tradiţiilor acestuia, pe care le-a cultivat ş le-ai apărat ca nimeni altul. De aceea a fost incomod pentru unii. De exemplu, una din revistele electronice subsumate ARP este şi Nea­mul românesc. Titlul acesteia este sugestiv pentru crezul naţional al lui Artur Silvestri.

Aşa cum reiese din mărturisirile celor apro­piaţi, pentru el, timpul n-a mai avut răbdare. În ultimul timp, era tot mai grăbit, parcă se temea că nu-i mai ajunge timpul să scrie tot, să-şi pună în practică toate planurile.

Însă sacrificiul de sine pe altarul culturii nu este în zadar: opera sa vorbeşte, depunând mărturie despre credinţa, prin scris, întru tradiţionalismul nepieritor al românilor.

Cei rămaşi, urmând pilda silvestriană, au da­toria să continuie pe calea iubirii şi a adevărului, în­tru vrednica pomenire a neamului. Numai aşa sa­crificiul cărturarului Artur Silvestri va fi roditor!

CONST. MIU