În ajunul sărbătorii Sfinţilor săi ocrotitori, Arh. Mihail şi Gavriil, sâmbătă, 7 noiembrie Artur Gabriel Silvestri a fost pomenit la Ceahlău., în locul drag inimii sale.
Soţia sa, doamna Mariana Brăescu Silvestri a organizat o comemorare creştină tradiţională, pomenirea fiind la biserica cu hramul Sf Mihail şi Gavriil, apoi la Troiţa din faţa Casei memoriale Artur Silvestri. Părintele Ion Irina, cu care Artur Silvestri avea o specială corespondenţă şi comunicare, a oficiat întâi slujba de sfinţire a monumentului Artur Silvestri adăugat ansamblului comemorativ, apoi cea de pomenire a celui ce a purtat numele Arhanghelului Gavriil (şi cel de Artur). Au participat câţiva colaboratori foarte apropiaţi dar şi mulţi săteni din Ceahlău, care se simt foarte onoraţi de prezenţa lui Artur Silvestri măcar în acest fel, prin casa memorială, ansamblul comemorativ, comemorările.
Şi mai mult încă, ţin la cărţile sale, pe care le citesc şi tineri şi bătrâni. Am văzut, din nou, cu câtă bucurie au primit sătenii cărţile, mai cerând şi pentru o rudă, un fiu plecat la oraş, un vecin…
Atâta respect şi dragoste pentru carte îl bucură acolo unde este, pe Artur Silvestri, pe al cărui monument de la Ceahlău stă scris :
”Pentru mine, care trăiesc numai ca să scriu, toate aceste simţăminte se răsfrâng în năzuinţa de a mai face să existe încă o carte şi încă una, şi încă una. Şi mai mult ca sigur ca vor face bine cuiva, cândva, într-un loc oarecare de pe Pământ.”



Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf



____________________________
___________________________________

_________________________
_________________________
______________________________________
_______________________________________
_______________________________________
_______________________________________