Artur Silvestri a fost prezent, miercuri, 25 aprilie 2012, în holul central, elegant şi spaţios  al Bibliotecii Naţionale, prin cărţile semnate de el şi cărţile despre el, însumând în total 10 titluri editate (sau reeditate)  de scriitoarea Mariana Brăescu, Preşedinta Asociaţiei Române pentru Patrimoniu şi şi executor testamentar exemplar al unui testament cultural asumat  din propria voinţă şi dorinţă de a pune în valoare opera literară – critică, istorie literară şi culturală, proză – pe care soţul său, plecat mult prea devreme din această lume, nu a reuşit să o scoată la lumina tiparului.

Doamna Mariana Brăescu a deschis prezentarea personalităţii şi operei lui Artur Silvestri,  transmiţând celor prezenţi, semnificaţia emoţionantă  a acestui moment festiv :

„Bună ziua. Bine aţi venit la această sărbătoare a inaugurării noului sediu al Bibliotecii Naţionale şi mie îmi face o mare plăcere şi o mare onoare să pot prezenta cărţile despre şi ale autorului Artur Silvestri, care a fost soţul meu. 

Aş vrea să spun pentru început, pentru cine nu cunoaşte, s-a stins la 55 de ani dar activitatea literară şi-a început-o de foarte tânăr, scriind de la 19 până la 36 de ani. Viaţa ne-a dus şi l-a dus către domenii diferite de activitate şi Asociaţia Română pentru Patrimoniu, aşa cum amintea doamna, a avut un scop nobil, un scop cultural, complex. Aşa cum spune numele avea în vedere patrimoniul cultural românesc, acele valori uitate, ignorate sau încă nedescoperite. În cei trei ani şi câteva luni care s-au scurs după dispariţia sa, scopul meu şi al Asociaţiei a fost să facem pentru el, pentru scrisul lui, ceea ce el a făcut Artur Silvestri pentru alţii şi anume să nu-l lăsăm în uitare, să nu lăsăm ca vremea să pună colbul peste imaginea şi peste scrierile sale şi neapărat peste activitatea sa culturală. Pentru că atunci când vorbim despre operă discutăm despre opera scrisă dar şi despre  înfăptuirile culturale. A nu lăsa să se stingă şi a nu uita actele culturale înseamnă a da un expemplu pentru cei care sunt şi pentru cei care continuă. Pentru că fiecare gest trebuie să ne amintească că suntem datori faţă de cei care au lăsat ceva în urmă, iar atunci când primim de la înaintaşi să ducem mai departe. V-o prezint pe Teodora Mîndru care este editorul tuturor cărţilor şi în acelaşi timp este persoana care a dus înainte revistele culturale online pe care Artur Silvestri le-a creat. A fost un deschizător de drumuri şi în acest loc. Ultima carte se află în tipar, fiind o reeditare de fapt a convorbirilor pe care Artur Silvestri le-a avut cu jurnalişti din diferite generaţii. Cum primul tiraj s-a epuizat, o nouă ediţie este acum în tipar şi ne va sublinia încă o dată nobleţea idealurilor care l-au călăuzit, nobleţea idealurilor pentru care el a luptat şi pe care ni le-a lăsat moştenire. Dau acum cuvântul doamnei Teodora Mîndru care va prezenta cărţile cu care am venit. Vă mulţumesc că aţi venit încă o dată. După acest discurs vom oferi cărţi pentru toată lumea, oricărui dintre dumneavoastră. Dacă doriţi pentru cunoştinţe şi prieteni care nu sunt cu dumneavoastră vă vom oferi cărţi cu mare drag pentru că aşa cum Artur a oferit cărţi lui  şi cărţile altora – la rândul nostru vă oferim cărţile lui. Vă mulţumesc frumos pentru prezenţă.”

Dna Teodora Mîndru   a făcut o prezentare succintă  a cărţilor lui Artur Silvestri şi despre Artur Silvestri şi a activităţii sale culturale:

 „Bună ziua. Bine v-am găsit şi bine ne-am regăsit pentru că în rândurile dumneavoastră observ cu deosebită emoţie prieteni ai noştri, ai lui Artur Silvestri, prieteni ai cărţii, scriitori, oameni de bibliotecă, oameni de carte în general. Al doilea motiv şi mare motiv de emoţie este că suntem în această bibliotecă nouă, acest templu al cărţii şi suntem exact în spaţiul preferat al lui Artur Silvestri care spunea “casa mea a fost întotdeauna o bibliotecă” şi daţi-mi voie să încep chiar cu un citat din Artur Silvestri care spunea: “…biblioteca nu însemna doar cărţi, însemna şi oameni care făceau cărţile din bibliotecă. Acesta este mediul meu, căci eu am fost, prin conformaţie, un om de bibliotecă. De fapt biblioteca este spaţiul libertăţii absolute: alegi ce vrei, ce te interesează şi începi să te defineşti în acest fel”. Este ca un motto pentru o bibliotecă,  moto pe care-l reţin şi care îmi revine în minte întotdeauna când păşesc pragul unei bilioteci. “…spaţiul libertăţii absolute: alegi ce vrei, ce te interesează şi începi să te defineşti în acest fel”. Minunată mi se pare această înţelegere a bibliotecii. 

De aceea cărţile au fost pentru Artur Silvestri în primul rând un dar. Le-a simţit ca un dar de la cei care au scris cărţi apoi au fost o pasiune şi o datorie pe care s-a gândit c-o are pentru urmaşi pentru că aşa cum el a primit un dar pe care l-a preţuit şi l-a valorificat să lase în urma lui ceva, o urmă care să fie de folos celorlalţi. Eu personal sunt nu numai onorată ci şi foarte emoţionată permanent din 2008 de când mă ocup de acest mare şi ambiţios proiect condus de doamna Mariana Brăescu şi aş spune chiar un nou proiect care continuă ceea ce a dorit Artur Silvestri. Să valorifice moştenirea culturală ceea ce face cuvânt cu moştenirea lui, acest mare şantier de cărţi deschise, să impulsioneze pe cei care doresc să citească, să ajute la dezvoltarea minţii, a intelectului a zestrei naţionale de cultură.

Aş vrea să trec în revistă cărţile despre Artur Silvestri şi cărţile lui Artur Silvestri, proza şi critica literară pe care doamna Mariana Brăescu cu echipa din care fac şi eu parte a reuşit să le editeze, să le tipărească să le dea cititorilor din Bucureşti, din întreaga ţară şi din lume – pentru că au fost trimise cărţi la biblioteci ale românilor din lumea largă la scriitori şi critici literari care trăiesc pe alte meridiane.>>>>apasă aici>>>>

Prezentarea operei lui Artur Silvestri a fost continuată de criticul literar Lucian Gruia:

„Bine v-am găsit la această întâlnire unde am să vă spun câteva cuvinte despre proza scriitorului Artur Silvestri. Când am primit cărţile acestea mi s-au părut inedite titlurile acestor cărţi. M-am întrebat ce legătură are „Perpetuum mobile” sau „Apocalypsis cum figuris” cu povestirile din cărţi? Am ajuns la concluzia că legătura o constituie o viziune asupra universului de tip clepsidră. În proza lui Artur Silvestri se întâmplă următorul fenomen: toate povestirile trimit spre metempsihoză, spre lumea de dincolo. În prefeţele pe care le-a făcut Artur Silvestri spunea că i se par nişte întâmplări pe care le-a mai trăit vreodată. Fiind vorba despre metempsihoză atunci cel mai bun simbol este clepsidra. Clepsidra care reprezintă trecerea vieţii din existenţă în nefiinţă iar apoi o nouă reîncarnare. Aşa că „Perpetuum mobile” înseamnă tocmai această existenţă veşnică. Iar „Apocalypsis cum figuris” înseamnă nu numai sfârşitul unei existenţe dar înseamnă şi dezvăluirea unor imagini care exprimă Absolutul. Vă mulţumesc foarte mult.

Publicul participant­ – scriitori, jurnalişti, mulţi bibliotecari şi reprezentanţi ai bibliotecilor din ţară,  elevi de liceu, studenţi, unii, mai vechi cunoscători şi admiratori ai operei lui Artur Silvestri, alţii mai puţin informaţi, doritori să-i citească opera – a fost foarte interesat de prezentare, pe care doar timpul acordat a limitat-o. 

În încheiere, în frumoasa tradiţie „Cărţi în dar” inaugurată de Artur Silvestri şi continuată cu mare generozitate de dna Mariana Brăescu, tuturor participanţilor li s-au oferit cărţile prezentate precum şi volumele de proză . Şi din nou am fost martorii bucuriei celor care plecau cu volumele în braţe, nerăbdători să le citească, să le ducă acasă sau la bibliotecile lor, să împartă cu alţii darul cărţii bucuria cuvântului scris cu har şi înţelepciune.

Astfel a fost  o întâlnire culturală împlinită, într-o perspectivă realistă asupra culturii, în noul Templu al Cărţii – în Biblioteca Naţională.

 Damiana Marcu

ARTUR SILVESTRI (19 martie 1953 – 30 noiembrie 2011)

a fost comemorat, la 3 ani de la plecarea spre eternitate, ca persoană şi ca important om de cultură: scriitor, critic literar, istoric şi filosof al culturii

• Pomenirea creştinească

Sâmbătă, 26 noiembrie 2011, la Mânăstirea Pasărea, în biserica mare şi la mormântul lui Artur Silvestri a fost oficiată slujba de pomenire creştinească. Au participat, pe lângă soţia sa, Mariana Brăescu Silvestri, rude, prieteni, scriitori care nu l-au uitat şi cărora timpul, distanţa, starea sănătăţii le-a permis să fie prezenţi şi fizic, nu numai cu gândul la acest moment. Au urmat rugăciunile  de pomenire de la sediul Fundaţiei Artur Silvestri şi al ARP, discuţii, amintiri despre Artur Silvestri şi , bineînţeles, tradiţională masă de pomenire. Dumnezeu să-l odihnească în pace  şi să-l răsplătească în ceruri! a fost gândul tuturor pentru cel plecat spre eternitate.

• Evenimentul literar comemorativ : lansarea volumului Universul lecturilor fericite de Artur Silvestri

Duminică, 27 noiembrie 2011, ora 13, la Târgul de carte  GAUDEAMUS 2011, a  avut loc lansarea primului volum din seria de critică literară publicată de Artur Silvestri în presa literară în perioada 1973- 1989 şi pe care soţia sa, scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri o editează acum,  adunată în cărţi.

Astfel, volumul Universul lecturilor fericite, lansat acum, este primul din această serie a fost prezentat chiar de  Mariana Brăescu, care, stăpânindu-şi emoţiile, a vorbit despre  personalitatea şi persoana Artur Silvestri, despre munca, intensa activitate literară, afirmarea sa critică categorică, din tinereţe, în peisajul literar românesc,  despre greutăţile pe care le întâmpina, dar şi despre proiectul unui vast studiu – aproape o istorie literară – în care dorea să integreze cronicile, eseurile, toate articolele de critică literară publicate. Proiect care, din nefericire, a rămas doar un vis, Artur Silvestri fiind lipsit de bucuria de a-şi vedea volumele tipărite. De aceea, a spus Mariana Brăescu, a declanşat acest proiect editorial care debutează cu volumul Universul lecturilor fericite şi se va strădui să-l ducă la capăt împotriva tuturor dificultăţilor, cu toată grija şi responsabilitatea cu care a coordonat şi editarea volumului deja tipărit, cu titlul care fusese ales chiar de autor. Cei prezenţi – scriitori, critici literari, jurnalişti, profesori de literatură, bibliotecari, un grup de elevi, alţi cititori, iubitori de literatură, au răsplătit generos cu aplauze expunerea.

În continuare, Teodora Mîndru, redactorul de carte, a vorbit despre partea tehnică, de lucru efectiv, de procesul îndelung şi dificil de documentare, de identificare şi redare fidelă şi corectă a scrierilor critice ale lui Artur Silvestri şi despre echipa (coordonator administrativ Maria Anghel, coperta- Corina Rezai, documentare Georgeta Dencu şi Cristina Bunea, tehnoredactare şi corectură Mîndru Vlad Alexandru) şi colaboratorii de la bibliotecile publice cu care a lucrat sub coordonarea generală a editorului Mariana Brăescu. Teodora Mîndru a arătat că dificultăţile de documentare au convins-o şi mai mult că singura cale de a pune în legătură specialiştii şi cititorii cu opera critică a lui Artur Silvestri este publicarea cărţilor, ceea ce este un îndemn pentru a munci în continuare în acest proiect.

Înainte de final, o surpriză pentru cei prezenţi a fost scurta prezentare a albumului ARTUR SILVESTRI: Bukuria e botës së njohur, de fapt, albumul- jurnal al lui Artur Silvestri, Frumuseţea lumii cunoscute. Zile de neuitat, tradus în limba albaneză de către poetul Baki Ymeri, ajutat de dr.Lucian Topciu, amândoi fiind prezenti la lansare.

În încheiere, toţi cei prezenţi la lansare au primit în dar, de la d-na Mariana Brăescu, volumul Universul lecturilor fericite, cu autograf personal.

Standul Editurii CARPATHIA a oferit şi dumincă, la fel ca în toate zilele Târgului GAUDEAMUS, cărţi în dar iubitorilor de carte care l-au vizitat.

Specialist în literatură medievală, preocupat de filosofia religiilor, de patrimoniul istorico-religios al patriei, acest neobosit cercetător a cunoscut oameni şi locuri ce au format nucleul meditaţiilor sale în studii, eseuri şi articole ce depăşesc cifre comune – 2000 de articole, 400 studii etc.

Atras de existenţa mănăstirilor, de trecutul lor, de ctitorii lor, de  arhitectura şi de viaţa monahală ce învia şi se stingea între zidurile acelor lăcaşuri, paşii l-au purtat şi prin Moldova.

L-a impresionat mănăstirea Bistriţa, a cărui stareţ era neobositul Ciprian Zaharia. Acestui monument de credinţă şi spiritualitate, ce vine din neguri de ortodoxie, i-a dăruit – aşa cum mărturisea,  o monografie de o mie de pagini. Desigur, o mare prietenie s-a închegat între cei doi dăruitori de credinţă, însuşi Artur Silvestri mărturiseşte despre această scriere:  „într-un fel, această carte  este dedicată chiar lui”…pe care-l consideră că se purta „ca un episcop, ca un voievod…” >>>>

Prefaţă la volumul UNIVERSUL LECTURILOR FERICITE, de Artur Silvestri

Pentru un nume cu autoritatea şi notorietatea lui Artur Silvestri în critica literară românească înainte de 1989 este incredibil că întreaga activitate însumând 17 ani de critică literară s-a încheiat la doar 36 de ani. Cele peste zece mii de pagini apărute în publicaţiile literare şi culturale ale vremii – doctrină, istorie, critică literară – formează opera unui autor tânăr şi foarte tânăr. A fost şi rămâne surprinzător pentru oricine că această tinereţe nu l-a făcut să se grăbească şi să adune, cu deplină justificare, ca alţi confraţi, câteva sute de pagini măcar, cu care să închege două-trei volume care, aşa cum ştiu cunoscătorii, făceau posibilă calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor, calitate deosebit de prestigioasă şi râvnită atunci.

Artur Silvestri – „micul Călinescu” – cum era numit încă de la debutul său, surprinzător de matur în raport cu tinereţea, nu şi-a dorit aceasta niciodată. Ştacheta pe care singur şi-o impusese era mult mai înaltă şi aseme­nea mentorului său literar, George Călinescu, plănuia să topească aceste cronici dar şi alte mii de fişe în sin­teze ample, ambiţioase. Nu a fost să fie, din păcate nu doar pentru el, ci pentru literatura şi istoria literară românească. Schimbările de după 1989 l-au făcut să se îndrepte în alte direcţii, datorită contextului şi dato­rită faptului că ştia bine că doar independenţa mate­rială îi poate asigura independenţa intelectuală. Dar, „timpul nu a mai avut răbdare”…

Spuneam şi altădată că Artur Silvestri simţea în ultimii ani că „nu mai are timp”! Adevărul e că nici şapte vieţi nu i-ar fi ajuns pentru vastele sale proiecte literare şi culturale. Aºadar, simţind că nu mai e timp pentru sinteze, a încercat să schiţeze un „univers al lec­turilor care l-au făcut fericit”. Mi-a vorbit despre această carte de câteva ori, voia nu doar să publice gru­pat cronicile la „lecturile fericite” dar, urma să adnoteze, să adauge părţile lipsă la cronicile amputate de orice fel de cenzură, să reaşeze titlurile în matriţa lor origi­nală şi să contextualizeze apariţia acestora. Din nou, vremea nu a mai avut răbdare nici măcar pentru atât. Nu a mai fost un proiect, a rămas un vis. Cartea aceasta încearcă să-l refacă. >>>>

Chiar dacă au trecut trei ani de când a trecut în lumea umbrelor, a rămas numele său să strălucească în lumină prin scrisul şi faptele sale.

 Unul din marele mele regrete este acela că a plecat în eternitate fără să am şansa să-l cunosc personal, de altfel, aşa cum s-a întâmplat cu foarte multe persoane cu care comunica prin internet. Nu ne-am văzut ochi în ochi, dar am simţit de la bun început că făce parte din viaţa mea, motiv pentru care merg la mormântul său pentru reculegere ori de câte ori mă aflu în ţară şi nu uit nici aici în Canada, din când în când, să-i aprind o lumânare. Asemenea situaţii nu se întâmplă decât atunci când în viaţă întâlneşti ceva special şi n-am nicio îndoială că acest om atât de deosebit a fost un om special, cu o forţă spirituală ieşită din comun, înzestrat şi cu ceva puteri paranormale, un om care degaja atâta  linişte, siguranţă, înţelegere şi bunatate aşa cum nu îţi este dat să întâlneşti decât rareori în viaţă. Când am trimis primele scrieri spre publicare cu destinaţia  “Intermundus Media”, nu aveam nici cea mai vagă idee cu cine voi intra în legătură, luasem adresa la întâmplare de pe internet, îmi placea cum suna. >>>>

Gasesc raspunsuri uneori recitind mesajele primate de la domnul ARTUR SILVESTRI…Incerc oare sa ma explic de ce nu mai scriu? Nu stiu…Adevarul este, ca, imi lipseste mai mult decat oricand ARTUR SILVESTRI, intr-o lume desantata…

A fost si ramane unic !

Prietene, soaptele mele ajung printre nouri? “Lacrima mea tacuta” a luat forma unui poem crestin ?

Dumnezeu sa-l odihneasca in Cortul Dreptilor.

 14 Octombrie 2006, Sfanta Cuvioasa Parascheva

“Draga Doamna Gurza,

Nu va tulburati afara din cale. Ceea ce mi-ati scris mai acum o vreme scurta am inteles intocmai asa cum spuneti .

Mie, ca sa stiti, “toate imi cad bine” caci fac parte din ceea ce trebuie sa se intample;pana si raul ce mi se mai face de catre om mi se pare ca e necesar caci ma ajuta sa inteleg si mai clar natura acestui fenomen iar pe altii ii ajuta sa se defineasca , sa cantareasca si sa continue sau sa se clatine in convingerile lor. >>>>

MARIANA GURZA

 „Mă porţi în rădvanul tău, Amintire…” -

Cultivarea memoriei unui om de cultură este pentru oamenii din lumea întreagă dar în special  pentru noi, românii, o datorie civică, o datorie de onoare, dar mai ales o datorie morală, înscrisă în codul creştin, aproape ca o Lege divină din Decalog sau ca o Fericire din Noul Cod de Legi transmis de Isus Cristos pe Muntele Fericirilor.

Prof. Cărturar Artur Silvestri a fost Omul Mare a cărui principală trăsătură morală, pe lângă alte calităţi de excepţie, a fost promovarea oamenilor de cultură contemporani,  dar şi omagierea, comemorarea, evocarea celor care au fost. Şi nu puţine sunt exemplele în care, atât prin viaţa, activitatea şi Opera lui, a dat măsura generozităţii şi iubirii sale de Patrie, de Neam, de Limbă Română, de Spiritualitate, de cultură şi de artă.

Cu acest gând care l-a fascinat toată viaţa, a creat acea ROMÂNIE TAINICĂ, acel tărâm mirific unde spiritele înalte se întâlnesc şi pot comunica prin căile freatice ale Adevărului şi Frumosului, care vor salva omenirea, după spusa unui alt mare clasic.

Nevoia de Frumos, de Adevăr şi de Bine, dar şi de Dragoste de semeni, sunt cei patru piloni care stau la baza întregii existenţe a acestui om de excepţie care a lăsat o moştenire spirituală inestimabilă urmaşilor, moştenire care nu va fi roasă de molii şi nici de rugină. Este moştenirea de suflet dată nouă, cu limbă testamentară, pe care, acum, la împlinirea a trei ani de la grăbita lui plecare, toţi care au avut şansa de a-l cunoaşte, fie şi numai de la distanţă, prin mijloacele ştiute şi utilizate permanent, nu pot să nu şi-o reamintească şi să o pună, la rândul lor, în valoare. >>>>

Într-o astfel de zi, sâmbătă, pe 17 septembrie, Artur Silvestri a fost comemorat la Troiţa din faţa casei memoriale de la Ceahlău.

La comemorarea organizată de soţia sa, Mariana Brăescu Silvestri, au participat cadrele didactice din zonă, din localitate şi de la Liceul din Corbu, cei care ţin nestinsă tradiţia dragostei de carte, de literatură, pe aceste meleaguri montane, dar şi de la Iaşi şi Botoşani. Părintele Ion Irina, ca de obicei a oficiat slujba religioasă, de pomenire a lui Gabriel Artur Silvestri , a binecuvântat şi a stropit cu apa sfinţită troiţa şi casa memorială.

D-na profesoară Maria Chirilă a citit o emoţionantă poezie dedicată lui Artur Silvestri, iar Teodora Mîndru a făcut o scurtă prezentare a operei literare şi activităţii culturale a lui Artur Silvestri, Doamna Mariana Brăescu a mulţumit tuturor pentru participarea la acest moment comemorativ, invitând pe toţi cei prezenţi la tradiţionala masă creştinească de pomenire.

Dar bucuria mai mare a celor prezenţi a constituit-o darul de carte şi de casete video: toţi au primit cărţile nou editate ale lui Artur Silvestri şi despre Artur Silvestri precum şi cărţile Marianei Brăescu şi casetele cu filmele documentare.

Astfel, pomenirea lui Artur Silvestri la Ceahlău începe să fie un eveniment al comunităţii, iar Troiţa şi casa memorială, simboluri, puncte de referinţă ale localităţii.

Şi cel mai bine, tot vorbele lui Artur Silvestri încheie această comemorare:

„Să ne rugăm şi noi, astăzi (lui Dumnezeu),să ne dea zile ca să facem toate ce sunt de făcut în această lume unde uitarea merită să fie un blestem.”  >>>>

Unul dintre aceste , ale mele, fluturări de mână ar putea fi şi ratarea unei colaborări cu Artur Silvestri, acest remarcabil şi con­troversat om de cultură modern. Şansa de a-l cunoaşte personal mi-a oferit-o , regretatul meu prieten, Mihail I. Vlad, poet, edi­tor şi neostenit animator cultural internaţional, cu care se găsea într-o strânsă relaţie de colabo­rare, având ca numitor comun le­gături de profil cu mişcarea culturală din ţară dar şi cu cea din diaspora românească.

Am discutat astfel, cu valoro­sul om de cultură, în biroul său din capitală, unde i-am dat una dintre cărţile mele de poezie, i-am prezentat puncte de vedere proprii şi unele dintre intenţiile mele de activitate viitoare ( în acea perioadă tocmai cloceam oul din care avea să iasă nu peste mult timp revista « Climate lite­rare » şi pe care în mod sigur nu ar fi ignorat-o). Vădit interesat AS-ul a programat o întâlnire în care să punem la punct un anu­mit program de lucru. Dar nu a fost să fie aşa. La scurt timp M. I. V. a « plecat » pe alte « meleaguri » mai bune , mai rele, doar el o ştie, la fel ca şi Maestrul Artur, >>>>

A fost să fie ceva între uimire şi nuntire de spi­rite care s-au căutat prin inefabilul sferelor atem­porale. Gândul mă duce la paranormalitate . Cred că prietenul, autoexilat după ciudatele întâm­plări din decembrie ”89, supărat nu pe ţară, ci pe mancurţii care au confis­cat puterea, şi l-am numit pe M. N. Rusu, pe melea­gul newyorkez, m-a oprit pe culoarele revistei „Amfitearu”, cândva, într-o primăvară de pe la sfârşitul anilor 70, sau de pe la începutul penulti­mului deceniu al secolu­lui XX spunându-mi : vezi că a scris despre tine în ” Luceafărul” Artur Sil-vestri, un incisiv şi tânăr critic literar. E de bine. S­ar fi putut să iasă rău?

N-am prea înţeles cum devine chestia asta cu ori aşa ori pe dincolo.

Şi tot în acea primă­vară , în redacţia ” Lu­ceafărului” mi-a întins o mână fermă un june cu chip de pelerin vizionar spunându-mi: ”Tu eşti George Coandă. Trebuia să ne întâlnim!” Am rămas uşor şocat şi de fiecare dată când am stat faţă la faţă, starea de şoc era asemenea unei reve-leţii iniţiatice. >>>>

In memoriam Artur Silvestri

ARTUR SILVESTRI intra în

BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE

Să citească un manuscris roman aflat pe

Raftul Istoriei lângă O CRUCE LATINĂ,

Se duce la MASA TIMPULUI

Să aprindă CANDELA LUI ISUS CRISTOS

Să-i lumineze pe PARINŢII LUI

adormiţi pe o PAJISTE

înflorită cu NARCISE galbene şi cu ORHIDEE,

Se asează pe SCAUNUL CULTURII UNIVERSALE

Să asculte CLOPOTUL RELIGIEI ce bate în

BISERICA INVIERII construită în IERUSALIM

Să-i vie dor de VIAŢA LUMII LITERARE pe

ALEEA CU TRANDAFIRI albaştri înfloriţi într-o GRĂDINĂ,

Să respire PARFUMUL de LILIAC

înflorit lângă CANDELA LUI MOISE

aprinsă de MAMA SA pe

SCRINUL NEGRU >>>>