Lansarea cărţilor „Revolta fondului neconsumat (Cazul Zaharia Stancu)“ şi „Radiografia spiritului creol (Cazul Miron Radu Paraschivescu)“ de

Despre regretatul autor a vorbit scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri, soţia scriitorului, care a subliniat, printre altele, rolul acestuia în promovarea culturii autentice. Alte comentarii despre autor: profesoara Maria Vaida, poetul bucureştean şi diplomatul Theodor Răpan şi scriitorul Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor din România. Acesta din urmă a evidenţiat personalitatea lui Artur Silvestri ca istoric al civilizaţiilor, promotor cultural, ca descoperitor şi editor al „Jurnalului lui Pius Servien“, în 1984. Preşedintele Ligii Scriitorilor din România a vorbit şi despre importanţa Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, înfiinţată de Artur Silvestri, asociaţie care promovează personalităţi culturale şi ştiinţifice din România Tainică. În încheierea intervenţiei sale, Al. Florin Ţene a citit două poezii din volumul său de versuri „Ziua a şaptea după Artur“, dedicat lui Artur Silvestri. La final, publicul a primit în dar cărţi semnate de Artur Silvestri.

KARINA DRĂGAŞ

L-am cunoscut pe Artur Silvestri în primăvara anului 2003, mai precis dânsul m-a căutat şi m-a invitat să luăm legătura. De natura relaţiilor ce le-am stabilit, grăitor şi semnificativ este textul unei scrisori ce mi-a trimis în 23 aprilie 2003, de Sfintele Sărbători ale Paştelui:

“Hristos a înviat! Fie ca Pacea şi Binecuvântarea să ne facă să alungăm răul ce ne ameninţă şi să ne aducă gândul bun, înfăptuitor şi senin, nouă şi celor ce vor fi pe pământ, după noi, vorbind şi trăind româneşte”.

Din zorii cunoaşterii şi prieteniei între noi, Artur Silvestri se înfăţişa precum a fost întotdeauna, drept şi demn, om luminos, credincios, optimist şi senin sufleteşte, încrezător în puterea binelui şi a credinţei, smerit şi modest, muncitor şi harnic, dăruit total cauzei românismului, a naţiei sale (noastre). Adică aşa cum l-am cunoscut şi l-am preţuit neîntrerupt cu toţii, aşa cum stăruie şi acum în memoria şi conştiinţa noastră.

La convergenţa opiniilor, acţiunilor şi faptelor noastre culturale au contribuit multe preocupări de interes şi de acţiune comune, cât şi cultivarea aceloraşi valori morale, culturale şi spirituale, consacrate prin faptele şi pildele vieţuirii noastre, ca şi intelectuali, creştini şi cărturari aparţinând trup şi suflet aceluiaşi univers sufletesc. >>>>

Pe frontispiciul Bibliotecii din Teba, în urmă cu 5000 de ani, au fost înscrise următoarele cuvinte: “Cartea- leac pentru suflete”.

Dacă  ne ridicăm la alt nivel de înţelegere, cartea e un simbol al Universului, iar Universul este o imensă carte, ce reprezintă Revelaţia şi prin-extensie, manifestarea la nivelul omului, inteligenţa sa individuală.

O carte de “Convorbiri”, care să cuprindă şi o astfel de înţelepciune, se gândea să construim împreună, încă din 2004. O carte deschisă, care să includă inteligenţa şi geniul neamului. Scrisă din inimă, o carte deschisă îi dă posibilitatea celui care o citeşte să-i descopere înţelesul. Pentru că ea îi dă la iveală scriitorului gândurile şi sentimentele.

Acest gând venea de la faptul că, la 50 de ani îi dăruisem o “ora de convorbiri”  în ciclul “Înţelepţii Cetăţii”, un program iniţiat de mine, ca realizator, la Radio România Cultural,. Profesorul, specialistul în istoria civilizaţiilor, managerul cultural al unor trusturi editoriale (atunci numai Carpathia Press), scriitorul, care cunoscuse atâtea personalităţi româneşti şi universale avea însă mult mai multe de spus. >>>>

Am fost şi voi fi totdeauna recunoscător acestei fiinţe care, cu blândeţe şi răbdare, m-a crescut şi pe mine şi în primii ani şi pe feciorul nostru, Gabriel.

Am fost şi suntem mândri că avem un asemenea copil dezvoltat la trup şi minte, deosebit de armonios, cu deosebite calităţi umane, stăpânit de curiozitate şi pasiune pentru citit încă din primii ani petrecuţi la grădiniţa scolara, care prin muncă, perseverenţă şi ambiţie a reuşit ca în toate formele de învăţământ pe care le-a străbătut să fie primul. >>>>

Cine parcurge paginile acestui album (aşa cum l-a gândit şi alcătuit Mariana Brăescu Silvestri) va putea lesne sesiza o adevărată poetică a uimirii autorului, la vederea şi revederea unei botanici şi a unei faune ştiute, care în ultimele două luni ale vieţii sale capătă dimensiuni şi culori stranii.

Bunăoară, revăzut după multă vreme, Parcul Cişmigiu pare o altfel de realitate – una ca de fotografie estompată de patina timpului. (cf. p. 36). Vegetaţia sălbatică lasă impresia de alt timp, „care să pună însăşi existenţa oraşului în paranteză” (p. 36).

De reţinut că poetica uimirii este indisolubil legată de o estetică a privirii. Aceasta este detectabilă în anumite momente ale zilei. Elocvente sunt notaţiile care poartă titlul Trandafirul roşu. >>>>

Recitesc cuvintele scrise de

Au trecut puţini ani de la prima noastră întâlnire şi iată-mă vorbind despre el la timpul trecut. 2004 este anul în care l-am cunoscut, la început de vară. Să fi fost întâmplarea? Lucram ca redactor la emisiunea Identităţi a Televiziunii Române, instituţie care mi-a fost, dacă stau să mă gândesc bine, a doua casă. Eram preocupată de mai mulţi ani de comunităţile etnice şi de personalităţile care s-au născut în mijlocul acestora. La drept vorbind, migraţia popoarelor de aici, din Balcani, de-a lungul istoriei, m-a fascinat. Mă tot întrebam cine suntem, care ne sunt adevăratele rădăcini, ce moşteniri avem. >>>>

MOTO: „În anii de până acum, mulţi sau puţini, aşa cum o vrea Dumnezeu, nu am avut decât năzuinţa de a privi în jur cu atenţie şi cu bună-voire, înţelegând că, dacă viaţa ne-a fost dată ca un mister inexplicabil, nimic nu o face mai bine purtătoare de înţeles ireductibil decât rezultatul viu şi definit, Fapta, de orice greutate. De-aceea, atât “ieri ” cât şi azi -şi ,dacă voi avea zile,  şi mâine – am simţit că  dacă dincolo de orice prejudecăţi, reţinere nepăsătoare şi individualism sterp, voi afla, precum în nisipul râurilor  mari, pepita de aur şi o voi arăta şi altora, ajutând, pe cât pot, să se scoată mai lămuritor în evidenţă, nu voi fi trăit fără rost; şi nădăjduiesc că nu am greşit”. Prof. Artur Silvestri – 27 Aprilie 2008 – Învierea Domnului (Sfintele Paşti)

Nemaifiind, el continuă să rămână. Meditând această frază în inima mea, dis-de-cu-toamnă, mi-au revenit în memorie, mai vii ca oricând, fraze, frânturi din ceea ce eu am numit: fantastica mea experienţă cu Artur Silvestri.

Fiindcă  această „întâlnire”, acest contact, fie şi pe cale virtuală, mi-a prilejuit un belşug de stări, aşa cum nu mai trăisem. Într-un timp relativ scurt. Abia 5-6 luni. >>>>

Era preocupat continuu de conservarea şi păstrarea patrimoniului românesc-ştiinţific şi artistic – pe plan naţional şi recunoaşterea valorilor româneşti pe plan internaţional. Ştia să incite pe cercetători în colaborari interdisciplinare: ,,nu ezitaţi să-mi scrieţi şi să-mi împărtăşiţi ceea ce vă frământă, ca autor, în nădejdeea de a reuşi să facem ca valorile, acolo unde există să fie bine înţelese“.

Aceste studii au condus la nominalizarea celor mai valoroşi cercetători români în diferite domenii de activitate (istorie, literatură, lingvistică, filozofie, presă, antropologie structurală, etnologie, muzică etc.) şi la acordarea, în funcţie de rezultate, a premiior de excelenţă, de diplome sau de menţiuni din partea Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, al cărui principal fondator a fost.

Ştia să pună în valoare contribuţia fiecăruia îndemnând continuu la cunoaşterea şi aplecarea asupra împlinirilor, bucuriilor şi suferinţelor ,,lumii întregi“.

Artur Silvestri spunea adesea că : fiecare atitudine a celor ce gândesc nu numai la propria lor persoană ci are o însemnătate în propulsarea valorilor etice are însemnătate şi pentru Domnia-Sa, dacă fiecare gest cuprinde un răsunet moral. >>>>

Artur Silvestri rămâne „OMUL FAPTEI MARI“, „grădinarul“  naţiei, căreia i-a dedicat întreaga viaţă. „OMUL FAPTEI fără  nume“ care a ştiut mereu să scotocească în scump pământ românesc. El însuşi era o istorie prin cunoştinţele acumulate, prin trăirile sale. Trecutul era prezent şi prezentul trecut. Mirosul de „vechi“ avea mireasma duhovnicească.

Chipurile strămoşilor, ale marilor voievozi, ctitori, monahi, oameni valoroşi dar uitaţi, au fost puse în valoare în mod firesc. O simţea ca pe o datorie de onoare să aducă în faţă pe cei care au scris cu sânge istoria acestei ţări.

Un OM al dreptăţii, al jertfei. Un Om iubit de Cel de sus, întotdeauna! Un «grădinar» ales!

Aveam un proiect comun, în a scrie o carte despre ieromanahul Adrian Făgeţeanu care îl cunoscuse pe «moşul» sau fostul mitropolit al Bucovinei, Tit Simedru. Îmi promisese sprijin din toate punctele de vedere. Între timp, intervenise o dorinţă a bunului părinte şi am amânat acest proiect. >>>>

Nu stiam si nici nu banuiam de marea personalitate care , era  in spatele scrisului domniei sale ,simteam putererea cuvintelor domniei sale , eram fascinata de senzatia pe care ti-o pot da acele cuvinte bune si calde scrise de domnia sa.

Am fost tare norocoasa sa il intalnesc prin intermediul internetului  si profund impresionata de intelepciunea  pe care o simteam in scriierile domniei sale ,era un OM MARE ; cu multa Distinctie si Naturalete in tot ceea ce scria si gandea , facea Lucruri foarte Mari cu usurinta parca asa era normal sa le faca  ,l-am considerat Ingerul meu pazitor pentru ca ma incurajat sa scriu  si sa public intaia mea carte .Un OM MARE la suflet ,generos si foarte intelept.Era o

placere sa stai de vorba cu domnia sa .Nu l-am cunoscut personal ,dar parca  il cunoasteam dintotdeauna .Incepind din anul 2000 am inceput sa scriu un jurnal capricios,defapt unele erau emailuri scrise de mine prietenului meu,erau niste scrieri ,razlete de poeme in proza ,nu m-am gandit niciodata ca acele poeme vor vedea lumina  tiparului si ca ele vor deveni o carte frumoasa . >>>>

Dumnezeu a dat scriitorului, istoricului şi filosofului culturii Artur Silvestri o nobilă misiune, o dumnezeiască datorie morală, aceea de a ajuta oamenii, de a avea grijă de oameni, de a îmbărbăta pe cei care se îngrijeau a nu lăsa uitării valori culturale, a le scutura de praful delăsării şi neglijenţei şi a le aşeza acolo unde le este adevăratul loc – într-un cuvânt, săvârşi o faptă culturală, cu uriaşe eforturi, luptându-se cu ignoranţii valorilor naţionale, alintând durerile şi deznădejdile celor sârguincioşi şi marginalizaţi de oarbele doctrine ale politicii, fie ea de orice parte.

Cartea „Artur Silvestri. Fapta culutrală“, documentar alcătuit de sociologul Teodora Mândru şi apărut la Editura Carpathia, Bucureşti, 2009, nu este o statistică a lucrurilor bune pe care filosoful le-a oferit oamenilor, ci un important document din care rezultă aprecierea corectă a faptelor culturale, a efectului lor în viaţa socială şi culturală.

Este o scriere a făptuirilor sale nobile, pe care cei ce au beneficiat de ele – şi sunt destul de mulţi – se ridică cu pioşenie în picioare, adresându-i-se ATOTPUTERNICULUI: Odihneşte-l, Doamne, în pace!

Cum ar putea oare ca bobitele lacrimilor recunoştinţei să nu se reverse peste obrăjorii micilor şcolari din sătucuri uitate de lume, citind cărţile şi revistele primite de la omul bun, cu privirea unui apostol?! >>>>

Cu sfială am aşternut câteva gânduri despre una dintre cărţile scriitorului Artur Silvestri, dar am conştientizat că îmi este destul de greu, pentru că mi se părea că ar fi o obrăznicie din partea-mi, o împietate. Sunt mulţi români, oameni de cultură autentici care şi-au exprimat puncte de vedere pertinente cu privire la opera autorului, şi-o vor mai face.

Am decis însă să scriu despre ceea ce am înţeles eu, că a fost, este şi va rămâne Artur Silvestri şi mişcararea culturală silvestriană pentru români şi România.
Poate părea jenant, dar mărturisesc că “l-am cunoscut” pe scriitorul, filosoful, istoricul Artur Silvestri în momentul în care au intrat cărţile domniei sale în biblioteca judeţeană.

A urmat o perioadă de informare din revistele online ale Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, am făcut cunoştinţă cu o mişcare culturală românească de prestigiu.

Am descoperit un univers cultural-spiritual veridic, iniţiatic, cald. Astfel am înţeles că Artur Silvestri, a fost “ales”, “hărăzit” şi “dăruitor”. >>>>