ARTUR SILVESTRI

L-am cunoscut pe Artur Silvestri în primăvara anului 2003, mai precis dânsul m-a căutat şi m-a invitat să luăm legătura. De natura relaţiilor ce le-am stabilit, grăitor şi semnificativ este textul unei scrisori ce mi-a trimis în 23 aprilie 2003, de Sfintele Sărbători ale Paştelui:

“Hristos a înviat! Fie ca Pacea şi Binecuvântarea să ne facă să alungăm răul ce ne ameninţă şi să ne aducă gândul bun, înfăptuitor şi senin, nouă şi celor ce vor fi pe pământ, după noi, vorbind şi trăind româneşte”.

Din zorii cunoaşterii şi prieteniei între noi, Artur Silvestri se înfăţişa precum a fost întotdeauna, drept şi demn, om luminos, credincios, optimist şi senin sufleteşte, încrezător în puterea binelui şi a credinţei, smerit şi modest, muncitor şi harnic, dăruit total cauzei românismului, a naţiei sale (noastre). Adică aşa cum l-am cunoscut şi l-am preţuit neîntrerupt cu toţii, aşa cum stăruie şi acum în memoria şi conştiinţa noastră.

La convergenţa opiniilor, acţiunilor şi faptelor noastre culturale au contribuit multe preocupări de interes şi de acţiune comune, cât şi cultivarea aceloraşi valori morale, culturale şi spirituale, consacrate prin faptele şi pildele vieţuirii noastre, ca şi intelectuali, creştini şi cărturari aparţinând trup şi suflet aceluiaşi univers sufletesc. >>>>

În cursul anului şcolar cât am funcţionat în comuna Plosca, s-a născut şi feciorul nostru, Gabriel, cel care a fost îngrijit în timp ce soţia mea era la şcoală, profesoară fiind, de către ţaţa Anica, aceea care mă crescuse şi pe mine. Era un fel de doică, dar care n-avea cine ştie ce carte, numai patru clase primare şi, totuşi, având un deosebit simţ matern şi o inteligenţă nativă, se pricepea de minune să crească pe cei mici.

Am fost şi voi fi totdeauna recunoscător acestei fiinţe care, cu blândeţe şi răbdare, m-a crescut şi pe mine şi în primii ani şi pe feciorul nostru, Gabriel.

Am fost şi suntem mândri că avem un asemenea copil dezvoltat la trup şi minte, deosebit de armonios, cu deosebite calităţi umane, stăpânit de curiozitate şi pasiune pentru citit încă din primii ani petrecuţi la grădiniţa scolara, care prin muncă, perseverenţă şi ambiţie a reuşit ca în toate formele de învăţământ pe care le-a străbătut să fie primul. >>>>

Recitesc cuvintele scrise de Artur Silvestri despre pomenire, prefaţa la cartea sa Memoria ca un concert baroc, şi mă întreb în ce măsură pot fi considerate ca un presentiment: în viaţa noastră prea firavă ce se desparte cu doar o clipă de nevăzut, rămân, la drept vorbind, doar urma ce lăsăm şi pomenirea ce o facem, cui ne simţim datori¹. Sunt scrise în septembrie 2004, de ziua Înălţării Sfintei Cruci.

Au trecut puţini ani de la prima noastră întâlnire şi iată-mă vorbind despre el la timpul trecut. 2004 este anul în care l-am cunoscut, la început de vară. Să fi fost întâmplarea? Lucram ca redactor la emisiunea Identităţi a Televiziunii Române, instituţie care mi-a fost, dacă stau să mă gândesc bine, a doua casă. Eram preocupată de mai mulţi ani de comunităţile etnice şi de personalităţile care s-au născut în mijlocul acestora. La drept vorbind, migraţia popoarelor de aici, din Balcani, de-a lungul istoriei, m-a fascinat. Mă tot întrebam cine suntem, care ne sunt adevăratele rădăcini, ce moşteniri avem. >>>>

Era preocupat continuu de conservarea şi păstrarea patrimoniului românesc-ştiinţific şi artistic – pe plan naţional şi recunoaşterea valorilor româneşti pe plan internaţional. Ştia să incite pe cercetători în colaborari interdisciplinare: ,,nu ezitaţi să-mi scrieţi şi să-mi împărtăşiţi ceea ce vă frământă, ca autor, în nădejdeea de a reuşi să facem ca valorile, acolo unde există să fie bine înţelese“.

Aceste studii au condus la nominalizarea celor mai valoroşi cercetători români în diferite domenii de activitate (istorie, literatură, lingvistică, filozofie, presă, antropologie structurală, etnologie, muzică etc.) şi la acordarea, în funcţie de rezultate, a premiior de excelenţă, de diplome sau de menţiuni din partea Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, al cărui principal fondator a fost.

Ştia să pună în valoare contribuţia fiecăruia îndemnând continuu la cunoaşterea şi aplecarea asupra împlinirilor, bucuriilor şi suferinţelor ,,lumii întregi“.

Artur Silvestri spunea adesea că : fiecare atitudine a celor ce gândesc nu numai la propria lor persoană ci are o însemnătate în propulsarea valorilor etice are însemnătate şi pentru Domnia-Sa, dacă fiecare gest cuprinde un răsunet moral. >>>>

Nu stiam si nici nu banuiam de marea personalitate care , era  in spatele scrisului domniei sale ,simteam putererea cuvintelor domniei sale , eram fascinata de senzatia pe care ti-o pot da acele cuvinte bune si calde scrise de domnia sa.

Am fost tare norocoasa sa il intalnesc prin intermediul internetului  si profund impresionata de intelepciunea  pe care o simteam in scriierile domniei sale ,era un OM MARE ; cu multa Distinctie si Naturalete in tot ceea ce scria si gandea , facea Lucruri foarte Mari cu usurinta parca asa era normal sa le faca  ,l-am considerat Ingerul meu pazitor pentru ca ma incurajat sa scriu  si sa public intaia mea carte .Un OM MARE la suflet ,generos si foarte intelept.Era o

placere sa stai de vorba cu domnia sa .Nu l-am cunoscut personal ,dar parca  il cunoasteam dintotdeauna .Incepind din anul 2000 am inceput sa scriu un jurnal capricios,defapt unele erau emailuri scrise de mine prietenului meu,erau niste scrieri ,razlete de poeme in proza ,nu m-am gandit niciodata ca acele poeme vor vedea lumina  tiparului si ca ele vor deveni o carte frumoasa . >>>>

Cu sfială am aşternut câteva gânduri despre una dintre cărţile scriitorului Artur Silvestri, dar am conştientizat că îmi este destul de greu, pentru că mi se părea că ar fi o obrăznicie din partea-mi, o împietate. Sunt mulţi români, oameni de cultură autentici care şi-au exprimat puncte de vedere pertinente cu privire la opera autorului, şi-o vor mai face.

Am decis însă să scriu despre ceea ce am înţeles eu, că a fost, este şi va rămâne Artur Silvestri şi mişcararea culturală silvestriană pentru români şi România.
Poate părea jenant, dar mărturisesc că “l-am cunoscut” pe scriitorul, filosoful, istoricul Artur Silvestri în momentul în care au intrat cărţile domniei sale în biblioteca judeţeană.

A urmat o perioadă de informare din revistele online ale Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, am făcut cunoştinţă cu o mişcare culturală românească de prestigiu.

Am descoperit un univers cultural-spiritual veridic, iniţiatic, cald. Astfel am înţeles că Artur Silvestri, a fost “ales”, “hărăzit” şi “dăruitor”. >>>>

Când  cultura se întâlneşte cu credinţa şi cu generozitatea, minunate fapte se petrec…

Simpozionul” Marin Sorescu, Grigore Vieru, Artur Silvestri – trei mari scriitori români” organizat de Fundaţiile ”Bucur Chiriac şi Marieta” şi ” Sf.Sava ” din Buzău, desfăşurat sâmbătă, 20 februarie 2010 a demonstrat acest fapt.

Iniţiatorii  simpozionui,  pr. prof. dr..Mihail Milea şi fam. Bucur Chiriac  şi Marieta, au reuşit să atragă în sala de festivităţi a Fundaţiei Sf. Sava, scriitori, profesori, preoţi, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură şi ai presei locale, oaspeţi din afara localităţii, pentru o manifestare literară dar şi o comemorare creştinească a celor trei importanţi scriitori români şi a pr. Vasile Şt. Antofie, preot bucureştean născut şi crescut pe meleagurile Buzăului, vrednic şi mare prieten al literaturii şi artelor, generos ctitor plecat de curând la Domnul pe care L-a slujit cu dăruire.

Dl Bucur Chiriac, seniorul evenimentului, înconjurat cu toată consideraţia de concetăţenii săi, şi-a început  expunerea dezvăluind celor de faţă faptul că Buzăul datorează în mare măsură cărturarului  Artur Silvestri îmbogăţirea patrimoniului artistic al Muzeului judeţean prin donaţia colecţiei ”Chiriac şi Marieta Bucur ” .Artur Silvestri i-a sfătuit să facă acest pas, donaţia la Buzău,  a formulat contractul de donaţie, s-a îngrijit de toate actele şi de efectuarea acesteia. Tot Artur Silvestri a fost cel care a susţinut şi introdus în contract asigurarea” locuinţei viagere ”colecţionarilor donatori, în apropierea Muzeului de artă. Artur Silvestri a fost un prieten cum nu se mai află: el  a fost totodată şi cel care a scris primul articol de critică literară despre volumul de debut, iar mai târziu, l-a îndemnat să scrie proză, i-a editat şi tipărit cărţile pe cheltuiala sa, a arătat dl Bucur Chiriac  cu vocea tremurând de emoţie.

Dl . Bucur Chiriac a vorbit şi despre ceilalţi doi mari poeţi şi scriitori, Marin Sorescu şi Grigore Vieru , pe care i-a cunoscut personal. Dar, mai apropiat a fost de Marin Sorescu, cel care îl şi vizita în Bucureşti, în fosta casă din Povernei, unde venea să admire tablourile şi să se întâlnească cu alţi oameni de cultură. Pentru unii a fost o noutate să afle faptul că Marin Sorescu a fost şi un excelent desenator şi  pictor.

Pr..prof.dr. Mihail Milea, ”sufletul evenimentului”, a vorbit despre cei trei mari cărturari legaţi, cel puţin prin afinităţi şi prietenii de Buzău, şi mai mult încă  şi despre pr. Vasile  Antofie, un demn reprezentant al clerului ortodox, dar şi al intelectualităţii creştine, un mare prieten şi mentor spiritual, în memoria căruia a editat şi prezentat cartea ”Testament întru veşnicie al Părintelui Vasile Şt.Antofie”..

Pr. dr.Damian, D-na Marieta Bucur, Dl avocat Sălcutan, dar mai ales d-na prof. Eliana Antofie, soţia îndurerată a pr.Vasile Antofie au impresionat, interesat şi emoţionat asistenţa atât prin depănarea amintirilor legate de scriitorii şi de pr. Vasile, cât şi prin lecturarea unor poezii ale lui Marin Sorescu (d-na Antofie), prezentarea unei mape cu schiţe – desene originale aparţinând poetului, şi prin analizarea rolului acestor mari oameni comemoraţi în cultura şi viaţa localităţii, prin aducerea în discuţie a ierarhiei valorice care trebuie să ne orienteze viaţa. >>>>

Pe acelasi splendid itinerar parcurs de cartea Apocalypsis cum figuris, a ajuns in Australia si cartea Perpetuum mobile, a etern viului scriitor Artur Silvestri. E proaspata inca amintirea mecenatului roman, deaceea o clipita de timp imi permit sa ma mangai cu gandul ca s-au intalnit in credinta cu acelasi etern viu scriitor Grigore Vieru acolo sus la Ceruri, rugandu-se impreuna pentru Romania lor draga, asa cum o faceau si in zilele vietii pamantesti!

La  fel  si de data aceasta, primind cartea daruita de acolo de acasa, un imbold asemenea unui clopotel de altar, mi-a dat stire despre inca o lumina ce razbate din vremi, din acele vremi pe care prolificul scriitor Artur Silvestri le-a consemnat in capodopera  sa Perpetuum mobile. Ca de obicei, de altfel cum spuneam adeseori, pentru mine o carte simbolizeaza viata unui om, dupa cum si omul in zilele vietii sale este asemenea  unei carti in scriere. Deci cu multa bunasimtire am deschis si incercat, citind, sa inteleg acel fior sufletesc ce-l emana noua carte, aparuta prin grija si  iubirea acelei parti din carte, taina divina a cartii, Doamna Mariana Braescu Silvestri, la Editura “Carpathia”-Bucuresti,2009.  >>>>

DARUL  DE  ZIUA  INALTARII – SCRISOARE DE SUFLET

Stimate Domnule Prof. Acad. Dr. Artur Silvestri,

Darul pe care mi-ati facut de Ziua Inaltarii, cartea “Modelul Omului Mare”, a venit cu o tulburatoare inaltare a trairilor si gandurilor, ca de zile mari.  O personalitate de prim rang a culturii romanesti, spirit enciclopedic, a avut timp sa-si aminteasaca si de cei prizariti in ale scrisului? Gasesc explicatia doar in faptul ca Oamenii Mari isi inchina activitatea tuturor celor care au deschisa cutia de rezonanta a trairilor interioare. Scrisul este o stare de frumusete a sufletului si de scanteiere a mintii care trebuie sa isi gaseasca implinirea prin cititor, cu atat mai mult, cu cat, el este incarcat de substanta. Am zis si eu in acelas gand cu Vladica Antonie Plamadeala: “Sunteti dintre cei care fac intr-adevar cultura si nu prea sunteti multi in tara astazi. Ma refer, desigur, la cei care o fac ei insisi, la creatori, la cei in spiritul carora clocoteste incandescenta inteligenta conjugata cu intuitia, cu informatia, cu gandul de a face lumea mai buna si pe om mai pur”, pag. 68.

Cartea care acum se afla in pregatire pentru cea de a doua editie revazuta si adaugita, este captivanta si emotionanta chiar de la primele randuri. Astazi, cand este tot mai ravasita istoria si cultura poporului nostru, cand se face tot mai vizibila o deruta spirituala si civica, un Model al Omului Mare este imperios necesar, caci “gandul catre cei care au pecetluit viata noastra istorica trebuie sa ramana viu, oricum ar fi cele ce ne inconjoara si cat de indefinite si neasezate vremurile ce le traim.” >>>>

S-a împlinit un an fără mecena culturii româneşti, Artur Silvestri, şi eu parcă tot mai aştept să dea un semn de viaţă. Parcă ar fi plecat numai un timp, să se întremeze şi să se întoarcă să-şi vadă de rosturile sale întotdeauna peste asupra de măsură adunate pe biroul său. Şocul cu care am primit vestea fulgerătore în ziua de 30 noiembrie, 2008, mi se pare că aparţine domeniului viselor la care nu vreau să revin după ce m-am trezit. Cum să dau crezare unui fapt care mi se pare fără noima?! Am fost la Ceahlău la comemorarea celor şase luni de la uluitoarea dispariţie, am fost la Mănăstirea Pasarea şi i-am văzut mormântul, cu toate acestea, uit că a dispărut dintre noi, şi parcă tot îl mai aştept. Când deschid computerul, din adâncuri, izvorăşte vag un sentiment că s-ar putea să îmi trimită iarăşi un email. Spiritul lui este atât de viu, încât îi simt prezenţa alături când mă aşez la masa de scris. Bunul Dumnezeu mi l-a scos în cale într-un moment de cumpănă, pe acest MARE OM de care sufletul meu nu vrea să se despartă. Când am vreo îndoială în mine, îmi sprijin gândul pe darul primit de la domnia sa, încrederea ce mi-a acordat-o cu mărinimie. Întotdeauna l-am simţit ca pe un prieten, ca un frate mai mare, deşi eu număram mai mulţi ani, chiar peste douăzeci. L-am luat model de urmat în momentele de cumpănă şi mă sprijin pe valorile morale pe care ni le-a lăsat moştenire. Îi simt şi acum arta de a îmbina sobrietatea cu căldura sufletească şi rămâne mereu un puternic exemplu prin sentimentul datoriei, prin uriaşul efort de a crea noi cărţi fundamentale pentru urmaşi, umplând goluri în cultura noastră, prin înţelepciunea cu care lumina urmele strămoşilor, departe de circul saltimbancilor de astăzi. >>>>

Moto: „Viaţa noastră istorică nu a început ieri, ci demult,  iar lucrarea noastră tăcută, senină şi râvnitoare nu se va sfârşi mâine şi va dura mult în timpul unde  se aşază  orice contribuţie jertfelnică, indiferent dacă i se ştie autorul ori a devenit anonimă. Căci, batjocorită sau uitată de răul ireductibil, fapta bună rămâne; şi cine a făcut-o, ştie Dumnezeu”[i]

Activitatea culturală a regretatului profesor Gabriel Artur Silvestri promovează în universalitate valorile perene ale culturii române, demonstrând că spiritul învinge materia, că fapta bună rămâne, chiar dacă, uneori, se pierde în anonimat numele făptuitorului. Datoria noastră, în cazul acestui erudit al culturii române,  este ca numele făptuitorului să nu se piardă în negura uitării, să-l pomenim când şi cum se cuvine. În aceste zile de sărbătoare, un gest minunat m-a făcut să-mi reamintesc cuvintele pline de înţelepciune ale cărturarului ce şade acum în grădina îngerilor, veghind asupra noastră: am primit drept cadou de Crăciun, prin generozitatea doamnei Mariana Brăescu-Silvestri şi prin bunăvoinţa Mariei Anghel, două volume minunate dedicate regretatului Artur Silvestri: Artur Silvestri, Fapta culturală, Documentar alcătuit de sociolog Teodora Mândru, 135 de mărturii, Ed. Carpathia, 2009, cu un cuvânt înainte intitulat O lecţie post mortem, semnat de Mariana Brăescu-Silvestri şi un argument numit O carte a faptelor, scris de Teodora Mândru. Al doilea volum primit este: Artur Silvestri, Apocalipsis cum figuris, Şapte nuvele fantastice cu prolog şi epilog, cu un cuvânt de introducere numit Sfârşitul poveştii sau Noaptea aceea, semnat de Mariana Brăescu-Silvestri, Ed. Carpathia, 2009. >>>>

Stimată  doamnă Mariana Brăescu Silvestri,

Fundaţia Petre Ionescu-Muscel din Domneştiul istoric al Basarabilor, unde legenda şi tradiţia, curios lucru, fac bună casă cu modernismul decent al vremurilor noastre, vă transmite multe mulţumiri, pentru efortul financiar pe care l-aţi făcut în anul 2009 – an greu, al crizei – în scopul de a ajuta să supravieţuiască revista „Pietrele Doamnei”, revistă apreciată, printre alţii, şi de marele intelectual român, prof. dr. Artur Silvestri, iubitul dumneavoastră soţ, a cărei trecere în nefiinţă a însemnat pentru toţi cei care l-au cunoscut o mare pierdere, un mare gol sufletesc, el stingându-se ca un martir, adăpostindu-se în acea Românie Tainică, cu aura ei mistică.

Ceea ce dumneavoastră, stimată doamnă Mariana Brăescu Silvestri, aţi făcut pentru supravieţuirea unui înalt act de cultură, constituie una dintre lecţiile Faptelor mari, lecţia Omului Mare – a inegalabilului Artur Silvestri – cel care, deasupra tuturor valorilor a pus Cartea, Scrisul – cel plin de sensibilitate şi morală – dar şi răspândirea cărţii, chiar şi în satele româneşti uitate de lume,  unde au venit aceste daruri de la OMUL BUN, în care Bunul Dumnezeu a adunat întreaga înţelepciune, blândeţe, cuminţenie apostolică şi demnitate umană. >>>>

Viaţa oraşului vie şi colorată se desfăşoară într-un ritm alert, specific marilor oraşe. Oameni de toate vârstele îşi încrucişează  paşii depăşindu-se unii pe alţii într-o cursă cu final necunoscut, dar cu un singur scop- autodepăşirea. Cel puţin aşa îmi place să cred azi când merg spre unul din lăcaşele de cultură ale Bucureştiului : Biblioteca Metropolitană .

„Noi suntem România tainică şi vocea noastră nu se va stinge orice se va întâmpla”, afirma Artur Silvestri în urmă cu doar câţiva ani. Aceste cuvinte îmi vin în minte în timp ce mă îndrept spre sala unde vor fi prezenţi cu siguranţă reprezentanţi ai acestei tainice Românii.

Aici, în Biblioteca Metropolitană, Liga Scriitorilor din România – Filiala Bucureşti care a împlinit un an de la înfiinţare, joi 10 decembrie ora 12.00 a organizat festivitatea acordării premiilor Artur Silvestri, personalitate complexă, mare om de cultură , semănătorul faptelor concrete -materializate în revistele, ziarele şi cărţile care păstrează în paginile lor gândurile sale purtătoare de mesaj – dar şi pe terenul însetat de a primi, descifra şi exprima adevărului istoric şi cultural al acestui popor, reprezentat de toţi colaboratorii săi.

Plecat prea devreme dintre noi, la vârsta deplinei maturităţi, Artur Silvestri merită comemorat, şi totodată susţinute  şi subliniate toate  proiectele sale culturale – a fost concluzia care a condus la decizia instituirii acestor premii, ca factor de emulaţie atât pentru cei a căror operă este deja în mare parte scrisă ori pentru mai tinerii confraţi, aflaţi la debutul carierei lor. >>>>

PSALM

lui Artur Silvestri

in memoriam

Mă pierd în Tine,
Doamne,
şi-mi e atât de dor
de mantia ta largă
în care mă-nfăşor
Tu pari că nu ştii unde
şi nici chiar cine Eşti
Tu pari că dormi adesea
Tu pari că nu gândeşti
***************
Şi totuşi,
când pe-o parte Te-ntorci
Tu Te trezeşti
formând o piramidă
cu vârfu-ascuns în Ceruri
pe baza ei Pământul
susţinând mii de oşti >>>>

ARTUR SILVESTRI trăieşte prin urma adâncă lăsată

ARTUR SILVESTRI trăieşte prin urma adâncă lăsată în sufletul celor care l-au cunoscut, chiar şi numai pe cale electronică, dar şi prin cărţile sale, prin  faptele sale.

Nu toţi cei care l-au iubit şi l-au preţuit, nu toţi cei care îl iubesc, îl preţuiesc, îl pomenesc acum, au reuşit să  vină la Mânăstirea Pasărea, la mormântul lui, la comemorarea de 1 an.

Dar mulţi l-au pomenit  în sufletul, în casa lor , au aprins o lumină,  în faţa icoanei lor sau în biserică, mulţi au scris despre el impresionante, calde şi triste cuvinte, mulţi au publicat în reviste materiale comemorative , mulţi ne-au trimis mesaje, mulţi îl citesc, mulţi îl pomenesc.

Prin toţi Artur Silvestri este viu, trăieşte.  Şi va trăi, cât timp îl vom pomeni. Soţia, Mariana Brăescu Silvestri  transmite mulţumiri tuturor .

Artur Silvestri nu a murit de tot – cum ar spune el însuşi – Cărţile sale memorabile şi Fapta în Cetatea Culturii stau, desigur, la o parte de timpul ruinător, în faţa acestora vremea doar vremuieşte, fără a nimici; să  credem aşadar că Spiritul e deasupra Timpului, veghindu-ne. Întru Spirit ne veghează şi Artur Silvestri.

Dumnezeu să-l odihnească  în acest loc privilegiat. Încă o dată, iertare: îmi este cu neputinţă să fac călătoria. Îl plâng  în tăcere şi în singurătate pe Artur Silvestri cu lucrarea lui minunată, asupra căreia mă voi apleca din nou cu atenţie şi veneraţie. >>>>

În luna noiembrie 2009, la Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui a fost  organizată expoziţia  IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI.

Lucrările filosofului, istoricului, scriitorului au fost expuse în Sala de împrumut pentru adulţi,  unde frecvenţa medie zilnică este de 170  utilizatori.

Expoziţia a fost prezentată publicului  în cadrul activităţilor desfăşurate în aceasta lună, în bibliotecă.

Tematica expoziţiei  a atras publicul vasluian dornic de informare  şi a sporit interesul de cunoaştere a personalităţii cărturarului şi a lucrărilor acestuia. Acest fapt este concretizat prin solicitarea de către cititori a cărţilor existente în colecţiile noastre pentru a se adăpa din apa vie a slovelor aşternute cu trudă şi talent de Artur Silvestri şi dăruite cu  iubire semenilor.

Activitatea este  menţionată şi pe site-ul Bibliotecii: http://biblioteca.vaslui.ro/

VASILICA GRIGORAS