Arhiva pentru noiembrie, 2011
Nr. 9/2011
ARTUR SILVESTRI (19 martie 1953 – 30 noiembrie 2011)
a fost comemorat, la 3 ani de la plecarea spre eternitate, ca persoană şi ca important om de cultură: scriitor, critic literar, istoric şi filosof al culturii
- Pomenirea creştinească
Sâmbătă, 26 noiembrie 2011, la Mânăstirea Pasărea, în biserica mare şi la mormântul lui Artur Silvestri a fost oficiată slujba de pomenire creştinească. Au participat, pe lângă soţia sa, Mariana Brăescu Silvestri, rude, prieteni, scriitori care nu l-au uitat şi cărora timpul, distanţa, starea sănătăţii le-a permis să fie prezenţi şi fizic, nu numai cu gândul la acest moment. Au urmat rugăciunile de pomenire de la sediul Fundaţiei Artur Silvestri şi al ARP, discuţii, amintiri despre Artur Silvestri şi , bineînţeles, tradiţională masă de pomenire. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l răsplătească în ceruri! a fost gândul tuturor pentru cel plecat spre eternitate.
- Evenimentul literar comemorativ : lansarea volumului Universul lecturilor fericite de Artur Silvestri
Duminică, 27 noi
embrie 2011, ora 13, la Târgul de carte GAUDEAMUS 2011, a avut loc lansarea primului volum din seria de critică literară publicată de Artur Silvestri în presa literară în perioada 1973- 1989 şi pe care soţia sa, scriitoarea
Mariana Brăescu Silvestri o editează acum, adunată în cărţi.
Astfel, volumul Universul lecturilor fericite, lansat acum, este primul din această serie a fost prezentat chiar de Mariana Brăescu, care, stăpânindu-şi emoţiile, a vorbit despre personalitatea şi persoana Artur Silvestri, despre munca, intensa activitate literară, afirmarea sa critică categorică, din tinereţe, în peisajul literar românesc, despre greutăţile pe care le întâmpina, dar şi despre proiectul unui vast studiu – aproape o istorie literară – în care dorea să integreze cronicile, eseurile, toate articolele de critică literară publicate. Proiect care, din nefericire, a rămas doar un vis, Artur Silvestri fiind lipsit de bucuria de a-şi vedea volumele tipărite. De aceea, a spus Mariana Brăescu, a declanşat acest proiect editorial care debutează cu volumul Universul lecturilor fericite şi se va strădui să-l ducă la capăt împotriva tuturor dificultăţilor, cu toată grija şi responsabilitatea cu care a coordonat şi edita
rea volumului deja tipărit, cu titlul care fusese ales chiar de autor. Cei prezenţi – scri
itori, critici literari, jurnalişti, profesori de literatură, bibliotecari, un grup de elevi, alţi cititori, iubitori de literatură, au răsplătit generos cu aplauze expunerea.
În continuare, Teodora Mîndru, redactorul de carte, a vorbit despre partea tehnică, de lucru efectiv, de procesul îndelung şi dificil de documentare, de identificare şi redare fidelă şi corectă a scrierilor critice ale lui Artur Silvestri şi despre echipa (coordonator administrativ Maria Anghel, coperta- Corina Rezai, documentare Georgeta Dencu şi Cristina Bunea, tehnoredactare şi corectură Mîndru Vlad Alexandru) şi colaboratorii de la bibliotecile publice cu care a lucrat sub coordonarea generală a editorului Mariana Brăescu. Teodora Mîndru a arătat că dificultăţile de documentare au co
nvins-o şi mai mult că singura cale de a pune în legătură specialiştii şi cititorii cu opera critică a lui Artur Silvestri este publicarea cărţilor, ceea ce este un îndemn pentru a munci în continuare în acest proiect.
Înainte de final, o
surpriză pentru cei prezenţi a fost scurta prezentare a albumului ARTUR SILVESTRI: Bukuria e botës së njohur, de fapt, albumul- jurnal al lui Artur Silvestri, Frumuseţea lumii cunoscute. Zile de neuitat, tradus în limba albaneză de către poetul Baki Ymeri, ajutat de dr.Lucian Topciu, amândoi fiind prezenti la lansare.
În încheiere, toţi cei prezenţi la lansare au primit în dar, de la d-na Mariana Brăescu, volumul Universul lecturilor fericite, cu autograf personal.
Standul Editurii CARPATHIA a oferit şi dumincă, la fel ca în toate zilele Târgului GAUDEAMUS, cărţi în dar iubitorilor de carte care l-au vizitat.
Prin locurile în care arhimandritul Ciprian Zaharia adăpostea în „perioada neagră” oamenii ce-l slujeau pe Dumnezeu şi care suferiseră prin închisori, a poposit şi una dintre personalităţile culturii şi literaturii române – Artur Silvestri.
Specialist în literatură medievală, preocupat de filosofia religiilor, de patrimoniul istorico-religios al patriei, acest neobosit cercetător a cunoscut oameni şi locuri ce au format nucleul meditaţiilor sale în studii, eseuri şi articole ce depăşesc cifre comune – 2000 de articole, 400 studii etc.
Atras de existenţa mănăstirilor, de trecutul lor, de ctitorii lor, de arhitectura şi de viaţa monahală ce învia şi se stingea între zidurile acelor lăcaşuri, paşii l-au purtat şi prin Moldova.
L-a impresionat mănăstirea Bistriţa, a cărui stareţ era neobositul Ciprian Zaharia. Acestui monument de credinţă şi spiritualitate, ce vine din neguri de ortodoxie, i-a dăruit – aşa cum mărturisea, o monografie de o mie de pagini. Desigur, o mare prietenie s-a închegat între cei doi dăruitori de credinţă, însuşi Artur Silvestri mărturiseşte despre această scriere: „într-un fel, această carte este dedicată chiar lui”…pe care-l consideră că se purta „ca un episcop, ca un voievod…” >>>>
A trecut parcă o „veşnicie”, de când inegalabilul Artur SILVESTRI, a păşit pe alte tărâmuri, tulburătoare dar pline de lumină. De trei ani,dela Sf.Andrei suntem mai săraci spiritual, sufleteşte. Domnia sa, cărturar, scriitor, promotor cultural de o rară nobleţe şi înţelepciune, ne-a arătat frumuseţea acestei lumi pământene şi a Creatorului ei. Adevărata bogăţie nu stă în averi materiale ci în bogăţia faptelor de iubire şi dăruirea faţă de semeni. Maestrul este viu tocmai prin bogăţia spirituală imensă pe care ne-a dăruit-o cu mare dragoste. Este, alături de alte mari personalităţi un titan al culturii, care a pătruns în miezul cuvintelor şi a zămislit cărţi pline de înţelepciune dragoste şi respect pentru graiul strămoşesc şi neamul acesta mereu încercat de furtunile istoriei. Fiecare dintre Noi, ar vrea, uneori, să oprească sau să dea timpul înapoi, numai că nu putem decât să-l”răscumpăram” prin urmele pe care le lăsăm pe”chipul”său. Timpul, viaţa ne supune mereu la încercări şi examene. Pentru Artur SILVESTRI, viaţa a fost o candelă aprinsă cu iubire, o cale luminoasă spre Împărăţia cerească. Clipa nu priveşte înapoi dar poate deveni ecou frumos. >>>>
Prefaţă la volumul UNIVERSUL LECTURILOR FERICITE, de Artur Silvestri
Pentru un nume cu autoritatea şi notorietatea lui Artur Silvestri în critica literară românească înainte de 1989 este incredibil că întreaga activitate însumând 17 ani de critică literară s-a încheiat la doar 36 de ani. Cele peste zece mii de pagini apărute în publicaţiile literare şi culturale ale vremii – doctrină, istorie, critică literară – formează opera unui autor tânăr şi foarte tânăr. A fost şi rămâne surprinzător pentru oricine că această tinereţe nu l-a făcut să se grăbească şi să adune, cu deplină justificare, ca alţi confraţi, câteva sute de pagini măcar, cu care să închege două-trei volume care, aşa cum ştiu cunoscătorii, făceau posibilă calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor, calitate deosebit de prestigioasă şi râvnită atunci.
Artur Silvestri – „micul Călinescu” – cum era numit încă de la debutul său, surprinzător de matur în raport cu tinereţea, nu şi-a dorit aceasta niciodată. Ştacheta pe care singur şi-o impusese era mult mai înaltă şi asemenea mentorului său literar, George Călinescu, plănuia să topească aceste cronici dar şi alte mii de fişe în sinteze ample, ambiţioase. Nu a fost să fie, din păcate nu doar pentru el, ci pentru literatura şi istoria literară românească. Schimbările de după 1989 l-au făcut să se îndrepte în alte direcţii, datorită contextului şi datorită faptului că ştia bine că doar independenţa materială îi poate asigura independenţa intelectuală. Dar, „timpul nu a mai avut răbdare”…
Spuneam şi altădată că Artur Silvestri simţea în ultimii ani că „nu mai are timp”! Adevărul e că nici şapte vieţi nu i-ar fi ajuns pentru vastele sale proiecte literare şi culturale. Aºadar, simţind că nu mai e timp pentru sinteze, a încercat să schiţeze un „univers al lecturilor care l-au făcut fericit”. Mi-a vorbit despre această carte de câteva ori, voia nu doar să publice grupat cronicile la „lecturile fericite” dar, urma să adnoteze, să adauge părţile lipsă la cronicile amputate de orice fel de cenzură, să reaşeze titlurile în matriţa lor originală şi să contextualizeze apariţia acestora. Din nou, vremea nu a mai avut răbdare nici măcar pentru atât. Nu a mai fost un proiect, a rămas un vis. Cartea aceasta încearcă să-l refacă. >>>>
Au trecut trei ani şi vor mai trece mulţi alţii de la urcarea în Nirvana de când marele cărturar şi promotor al culturii noastre Artur Silvestri s-a urcat în Nirvana la data de 30 noiembrie, 2008. Au trecut trei ani şi ne e mereu dor de prezenţa sa vie şi de cuvântul său „cules de pe pajiştile infinit colorate şi cu parfumuri inefabile, pe care le parcurge fără oprire, ne cuprinde şi ne supune, strecurând în noi înţelesuri superioare, menite să ne extragă din contigent”. (Acad.Prof. Dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga).
Chiar dacă au trecut trei ani de când a trecut în lumea umbrelor, a rămas numele său să strălucească în lumină prin scrisul şi faptele sale.
Unul din marele mele regrete este acela că a plecat în eternitate fără să am şansa să-l cunosc personal, de altfel, aşa cum s-a întâmplat cu foarte multe persoane cu care comunica prin internet. Nu ne-am văzut ochi în ochi, dar am simţit de la bun început că făce parte din viaţa mea, motiv pentru care merg la mormântul său pentru reculegere ori de câte ori mă aflu în ţară şi nu uit nici aici în Canada, din când în când, să-i aprind o lumânare. Asemenea situaţii nu se întâmplă decât atunci când în viaţă întâlneşti ceva special şi n-am nicio îndoială că acest om atât de deosebit a fost un om special, cu o forţă spirituală ieşită din comun, înzestrat şi cu ceva puteri paranormale, un om care degaja atâta linişte, siguranţă, înţelegere şi bunatate aşa cum nu îţi este dat să întâlneşti decât rareori în viaţă. Când am trimis primele scrieri spre publicare cu destinaţia “Intermundus Media”, nu aveam nici cea mai vagă idee cu cine voi intra în legătură, luasem adresa la întâmplare de pe internet, îmi placea cum suna. >>>>
Mariana Gurza: „A venit toamna…“
A venit toamna… cu tristetile si amintirile ei. Mi-as fi dorit sa putem intelege “impreuna” ce s-a intamplat in ultimii trei ani. ”Plecarea” parintilor, a bunului prieten ARTUR SILVESTRI, recent ridicarea la cer a Parintelui Adrian Fageteanu, m-au sensibilizat…Cuvantul mi-a ramas inclestat intr-o singuratate dincolo de cuvinte. M-am inchis in mine si mi-am creat in “chilia” mea un univers pe care nu l-as putea explica. Fiecare pierdere a fost insa si o biruinta. O apropiere spre rugaciune, ganduri si soapte pentru cei care vegheaza de undeva din Imparatia Cereasca…
Gasesc raspunsuri uneori recitind mesajele primate de la domnul ARTUR SILVESTRI…Incerc oare sa ma explic de ce nu mai scriu? Nu stiu…Adevarul este, ca, imi lipseste mai mult decat oricand ARTUR SILVESTRI, intr-o lume desantata…
A fost si ramane unic !
Prietene, soaptele mele ajung printre nouri? “Lacrima mea tacuta” a luat forma unui poem crestin ?
Dumnezeu sa-l odihneasca in Cortul Dreptilor.
14 Octombrie 2006, Sfanta Cuvioasa Parascheva
Nu va tulburati afara din cale. Ceea ce mi-ati scris mai acum o vreme scurta am inteles intocmai asa cum spuneti .
Mie, ca sa stiti, “toate imi cad bine” caci fac parte din ceea ce trebuie sa se intample;pana si raul ce mi se mai face de catre om mi se pare ca e necesar caci ma ajuta sa inteleg si mai clar natura acestui fenomen iar pe altii ii ajuta sa se defineasca , sa cantareasca si sa continue sau sa se clatine in convingerile lor. >>>>
Marele Premiu “Dosoftei”
In data de 14,09..a.c.mi-a fost conferita o diploma: Marele Premiu “Dosoftei” de catre Societatea Culturala “Patrimoniu” Timisoara, LUMINA LINA – FESTIVAL INTERNATIONAL DE CREATIE LITERARA RELIGIOASA, EDITIA A VIII-A…ACEASTA DIPLOMA NU-MI APARTINE, APARTINE SEMANATORULUI, CARTURARULUI CARE MI-A INDRUMAT PASII, ARTUR SILVESTRI.
Doamne, multe m-a invatat! Si acum, dupa 3 ani de la plecare, sa apara si aceasta diploma…Totul s-a produs in Sfanta Biserica Dacia…Am lacrimat si in gand, impovarata de incercari, acest dar neasteptat il trimit mai departe…spre cel care mi-a aratat drumul, IN MEMORIAM.
MARIANA GURZA
„Mă porţi în rădvanul tău, Amintire…” -Zaharia Stancu-
Cultivarea memoriei unui om de cultură este pentru oamenii din lumea întreagă dar în special pentru noi, românii, o datorie civică, o datorie de onoare, dar mai ales o datorie morală, înscrisă în codul creştin, aproape ca o Lege divină din Decalog sau ca o Fericire din Noul Cod de Legi transmis de Isus Cristos pe Muntele Fericirilor.
Prof. Cărturar Artur Silvestri a fost Omul Mare a cărui principală trăsătură morală, pe lângă alte calităţi de excepţie, a fost promovarea oamenilor de cultură contemporani, dar şi omagi
erea, comemorarea, evocarea celor care au fost. Şi nu puţine sunt exemplele în care, atât prin viaţa, activitatea şi Opera lui, a dat măsura generozităţii şi iubirii sale de Patrie, de Neam, de Limbă Română, de Spiritualitate, de cultură şi de artă.
Cu acest gând care l-a fascinat toată viaţa, a creat acea ROMÂNIE TAINICĂ, acel tărâm mirific unde spiritele înalte se întâlnesc şi pot comunica prin căile freatice ale Adevărului şi Frumosului, care vor salva omenirea, după spusa unui alt mare clasic.
Nevoia de Frumos, de Adevăr şi de Bine, dar şi de Dragoste de semeni, sunt cei patru piloni care stau la baza întregii existenţe a acestui om de excepţie care a lăsat o moştenire spirituală inestimabilă urmaşilor, moştenire care nu va fi roasă de molii şi nici de rugină. Este moştenirea de suflet dată nouă, cu limbă testamentară, pe care, acum, la împlinirea a trei ani de la grăbita lui plecare, toţi care au avut şansa de a-l cunoaşte, fie şi numai de la distanţă, prin mijloacele ştiute şi utilizate permanent, nu pot să nu şi-o reamintească şi să o pună, la rândul lor, în valoare. >>>>





Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf



____________________________
___________________________________

_________________________
_________________________
______________________________________
_______________________________________
_______________________________________
_______________________________________