ARTUR SILVESTRI

Când  cultura se întâlneşte cu credinţa şi cu generozitatea, minunate fapte se petrec…

Simpozionul” Marin Sorescu, Grigore Vieru, Artur Silvestri – trei mari scriitori români” organizat de Fundaţiile ”Bucur Chiriac şi Marieta” şi ” Sf.Sava ” din Buzău, desfăşurat sâmbătă, 20 februarie 2010 a demonstrat acest fapt.

Iniţiatorii  simpozionui,  pr. prof. dr..Mihail Milea şi fam. Bucur Chiriac  şi Marieta, au reuşit să atragă în sala de festivităţi a Fundaţiei Sf. Sava, scriitori, profesori, preoţi, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură şi ai presei locale, oaspeţi din afara localităţii, pentru o manifestare literară dar şi o comemorare creştinească a celor trei importanţi scriitori români şi a pr. Vasile Şt. Antofie, preot bucureştean născut şi crescut pe meleagurile Buzăului, vrednic şi mare prieten al literaturii şi artelor, generos ctitor plecat de curând la Domnul pe care L-a slujit cu dăruire.

Dl Bucur Chiriac, seniorul evenimentului, înconjurat cu toată consideraţia de concetăţenii săi, şi-a început  expunerea dezvăluind celor de faţă faptul că Buzăul datorează în mare măsură cărturarului  Artur Silvestri îmbogăţirea patrimoniului artistic al Muzeului judeţean prin donaţia colecţiei ”Chiriac şi Marieta Bucur ” .Artur Silvestri i-a sfătuit să facă acest pas, donaţia la Buzău,  a formulat contractul de donaţie, s-a îngrijit de toate actele şi de efectuarea acesteia. Tot Artur Silvestri a fost cel care a susţinut şi introdus în contract asigurarea” locuinţei viagere ”colecţionarilor donatori, în apropierea Muzeului de artă. Artur Silvestri a fost un prieten cum nu se mai află: el  a fost totodată şi cel care a scris primul articol de critică literară despre volumul de debut, iar mai târziu, l-a îndemnat să scrie proză, i-a editat şi tipărit cărţile pe cheltuiala sa, a arătat dl Bucur Chiriac  cu vocea tremurând de emoţie.

Dl . Bucur Chiriac a vorbit şi despre ceilalţi doi mari poeţi şi scriitori, Marin Sorescu şi Grigore Vieru , pe care i-a cunoscut personal. Dar, mai apropiat a fost de Marin Sorescu, cel care îl şi vizita în Bucureşti, în fosta casă din Povernei, unde venea să admire tablourile şi să se întâlnească cu alţi oameni de cultură. Pentru unii a fost o noutate să afle faptul că Marin Sorescu a fost şi un excelent desenator şi  pictor.

Pr..prof.dr. Mihail Milea, ”sufletul evenimentului”, a vorbit despre cei trei mari cărturari legaţi, cel puţin prin afinităţi şi prietenii de Buzău, şi mai mult încă  şi despre pr. Vasile  Antofie, un demn reprezentant al clerului ortodox, dar şi al intelectualităţii creştine, un mare prieten şi mentor spiritual, în memoria căruia a editat şi prezentat cartea ”Testament întru veşnicie al Părintelui Vasile Şt.Antofie”..

Pr. dr.Damian, D-na Marieta Bucur, Dl avocat Sălcutan, dar mai ales d-na prof. Eliana Antofie, soţia îndurerată a pr.Vasile Antofie au impresionat, interesat şi emoţionat asistenţa atât prin depănarea amintirilor legate de scriitorii şi de pr. Vasile, cât şi prin lecturarea unor poezii ale lui Marin Sorescu (d-na Antofie), prezentarea unei mape cu schiţe – desene originale aparţinând poetului, şi prin analizarea rolului acestor mari oameni comemoraţi în cultura şi viaţa localităţii, prin aducerea în discuţie a ierarhiei valorice care trebuie să ne orienteze viaţa. >>>>

Pe acelasi splendid itinerar parcurs de cartea Apocalypsis cum figuris, a ajuns in Australia si cartea Perpetuum mobile, a etern viului scriitor Artur Silvestri. E proaspata inca amintirea mecenatului roman, deaceea o clipita de timp imi permit sa ma mangai cu gandul ca s-au intalnit in credinta cu acelasi etern viu scriitor Grigore Vieru acolo sus la Ceruri, rugandu-se impreuna pentru Romania lor draga, asa cum o faceau si in zilele vietii pamantesti!

La  fel  si de data aceasta, primind cartea daruita de acolo de acasa, un imbold asemenea unui clopotel de altar, mi-a dat stire despre inca o lumina ce razbate din vremi, din acele vremi pe care prolificul scriitor Artur Silvestri le-a consemnat in capodopera  sa Perpetuum mobile. Ca de obicei, de altfel cum spuneam adeseori, pentru mine o carte simbolizeaza viata unui om, dupa cum si omul in zilele vietii sale este asemenea  unei carti in scriere. Deci cu multa bunasimtire am deschis si incercat, citind, sa inteleg acel fior sufletesc ce-l emana noua carte, aparuta prin grija si  iubirea acelei parti din carte, taina divina a cartii, Doamna Mariana Braescu Silvestri, la Editura “Carpathia”-Bucuresti,2009.  >>>>

DARUL  DE  ZIUA  INALTARII – SCRISOARE DE SUFLET

Stimate Domnule Prof. Acad. Dr. Artur Silvestri,

Darul pe care mi-ati facut de Ziua Inaltarii, cartea “Modelul Omului Mare”, a venit cu o tulburatoare inaltare a trairilor si gandurilor, ca de zile mari.  O personalitate de prim rang a culturii romanesti, spirit enciclopedic, a avut timp sa-si aminteasaca si de cei prizariti in ale scrisului? Gasesc explicatia doar in faptul ca Oamenii Mari isi inchina activitatea tuturor celor care au deschisa cutia de rezonanta a trairilor interioare. Scrisul este o stare de frumusete a sufletului si de scanteiere a mintii care trebuie sa isi gaseasca implinirea prin cititor, cu atat mai mult, cu cat, el este incarcat de substanta. Am zis si eu in acelas gand cu Vladica Antonie Plamadeala: “Sunteti dintre cei care fac intr-adevar cultura si nu prea sunteti multi in tara astazi. Ma refer, desigur, la cei care o fac ei insisi, la creatori, la cei in spiritul carora clocoteste incandescenta inteligenta conjugata cu intuitia, cu informatia, cu gandul de a face lumea mai buna si pe om mai pur”, pag. 68.

Cartea care acum se afla in pregatire pentru cea de a doua editie revazuta si adaugita, este captivanta si emotionanta chiar de la primele randuri. Astazi, cand este tot mai ravasita istoria si cultura poporului nostru, cand se face tot mai vizibila o deruta spirituala si civica, un Model al Omului Mare este imperios necesar, caci “gandul catre cei care au pecetluit viata noastra istorica trebuie sa ramana viu, oricum ar fi cele ce ne inconjoara si cat de indefinite si neasezate vremurile ce le traim.” >>>>

S-a împlinit un an fără mecena culturii româneşti, Artur Silvestri, şi eu parcă tot mai aştept să dea un semn de viaţă. Parcă ar fi plecat numai un timp, să se întremeze şi să se întoarcă să-şi vadă de rosturile sale întotdeauna peste asupra de măsură adunate pe biroul său. Şocul cu care am primit vestea fulgerătore în ziua de 30 noiembrie, 2008, mi se pare că aparţine domeniului viselor la care nu vreau să revin după ce m-am trezit. Cum să dau crezare unui fapt care mi se pare fără noima?! Am fost la Ceahlău la comemorarea celor şase luni de la uluitoarea dispariţie, am fost la Mănăstirea Pasarea şi i-am văzut mormântul, cu toate acestea, uit că a dispărut dintre noi, şi parcă tot îl mai aştept. Când deschid computerul, din adâncuri, izvorăşte vag un sentiment că s-ar putea să îmi trimită iarăşi un email. Spiritul lui este atât de viu, încât îi simt prezenţa alături când mă aşez la masa de scris. Bunul Dumnezeu mi l-a scos în cale într-un moment de cumpănă, pe acest MARE OM de care sufletul meu nu vrea să se despartă. Când am vreo îndoială în mine, îmi sprijin gândul pe darul primit de la domnia sa, încrederea ce mi-a acordat-o cu mărinimie. Întotdeauna l-am simţit ca pe un prieten, ca un frate mai mare, deşi eu număram mai mulţi ani, chiar peste douăzeci. L-am luat model de urmat în momentele de cumpănă şi mă sprijin pe valorile morale pe care ni le-a lăsat moştenire. Îi simt şi acum arta de a îmbina sobrietatea cu căldura sufletească şi rămâne mereu un puternic exemplu prin sentimentul datoriei, prin uriaşul efort de a crea noi cărţi fundamentale pentru urmaşi, umplând goluri în cultura noastră, prin înţelepciunea cu care lumina urmele strămoşilor, departe de circul saltimbancilor de astăzi. >>>>