Arhiva pentru ianuarie, 2010

21
Ian
10

Ioan Miclău: „Drumurile artei“

…Cand de la paralela 45 a Romaniei, calatoresc  cartile dlui Artur Silvestri, Apocalypsis cum figuris – Sapte nuvele fantastice cu prolog si epilog  si  Artur Silvestri-Fapta culturala  peste Ecuator, peste Tropicul Capricornului pana la paralela 30 sudica a Australiei, putem vorbi de semne bune. Dar cand ma gandesc ca primitorul acestora e nascut tot acolo la paralela 45, mai ales in Zodia Capricornului, miracolul s-ar putea ivi, vorbind literar. Ce-mi doresc acum este sa citesc aceste carti si sa incerc a le intelege. Am citit multe carti ale eruditului Arur Silvestri, deci pot spune ca intuiesc din stilul lui de scriere si expresie cartea care-i apartine din alte zeci de carti ale altor autori. Dar, niciodata nu m-am aventurat a ma apropia de leu inaintea celor ce au batatorit drumurile artei cu mult inainte, cunoscatori ai labirinturilor de execeze si critici literare.

Totusi, se cuvine in mare masura a aminti faptul ca aparitia antuma a celor doua carti, se datoreaza recunostintei Doamnei Maria Braescu Silvestri, sotia luminatului carturar plecat nu de mult la cele vesnice.  Si tot in memoria sotului a sustinut Doamna Maria financiar aparita la Editura “Cuget Romanesc”-Malovat a frumosului volum crestin Noul Testament in cinci sute de exemplare, ajuns si la noi la antipozi. >>>>

21
Ian
10

Maria Vaida: „Omul faptelor sau O clipă de taină“

Moto: „Viaţa noastră istorică nu a început ieri, ci demult,  iar lucrarea noastră tăcută, senină şi râvnitoare nu se va sfârşi mâine şi va dura mult în timpul unde  se aşază  orice contribuţie jertfelnică, indiferent dacă i se ştie autorul ori a devenit anonimă. Căci, batjocorită sau uitată de răul ireductibil, fapta bună rămâne; şi cine a făcut-o, ştie Dumnezeu”[i]

Activitatea culturală a regretatului profesor Gabriel Artur Silvestri promovează în universalitate valorile perene ale culturii române, demonstrând că spiritul învinge materia, că fapta bună rămâne, chiar dacă, uneori, se pierde în anonimat numele făptuitorului. Datoria noastră, în cazul acestui erudit al culturii române,  este ca numele făptuitorului să nu se piardă în negura uitării, să-l pomenim când şi cum se cuvine. În aceste zile de sărbătoare, un gest minunat m-a făcut să-mi reamintesc cuvintele pline de înţelepciune ale cărturarului ce şade acum în grădina îngerilor, veghind asupra noastră: am primit drept cadou de Crăciun, prin generozitatea doamnei Mariana Brăescu-Silvestri şi prin bunăvoinţa Mariei Anghel, două volume minunate dedicate regretatului Artur Silvestri: Artur Silvestri, Fapta culturală, Documentar alcătuit de sociolog Teodora Mândru, 135 de mărturii, Ed. Carpathia, 2009, cu un cuvânt înainte intitulat O lecţie post mortem, semnat de Mariana Brăescu-Silvestri şi un argument numit O carte a faptelor, scris de Teodora Mândru. Al doilea volum primit este: Artur Silvestri, Apocalipsis cum figuris, Şapte nuvele fantastice cu prolog şi epilog, cu un cuvânt de introducere numit Sfârşitul poveştii sau Noaptea aceea, semnat de Mariana Brăescu-Silvestri, Ed. Carpathia, 2009. >>>>


21
Ian
10

Elisabeta Bogăţan: „O binevenită reeditare“

La Editura Carpathia, Bucureşti, a apărut recent (2009) o binevenită  reeditare a cărţii lui Artur Silvestri Apocalipsis cum figuris. Este a treia reeditare a volumului de proze scurte publicat în 2003 şi reluat în 2005 cu includerea exegezei critice. Aşa cum se şi precizează, volumul redă structura celui din 2005, cu mici diferenţe: subtitlul este   Şapte nuvele fantastice cu prolog şi epilog, (prologul fiind constituit din Cuvântul înainte la ediţia din 2005 ), iar la exegeza critică a fost adăugat cuvântul Cleopatrei Lorinţiu, autoarea unui meritoriu volum despre opera lui Artur Silvestri.

Bogata exegeză critică  (Ovidiu Drâmba, Al. Husar, A.I.Brumaru, Zenovie Cârlugea, Mircea Rareş, Ion Drăguşanul, I.P.Tatomirescu, Eugen Evu, I. Popescu-Brădiceni, Dimitrie Grama, E. Bogăţan, C. Stancu, I.M.Almăjan, E.Solunca Moise, A.D.Rachieru, L.Hetco, Cl.Lorinţiu) subliniază faptul că prozele cuprinse în acest volum sunt menite să marcheze un moment memorabil în evoluţia prozei scurte româneşti. Sunt anii în care experimentele postmoderniste au creat un hiatus între creatori şi receptori şi proza scurtă îşi căuta un drum viabil. În acest sens prozele cuprinse în volumul  Apocalipsis cum figuris reprezintă un răspuns şi indică o cale. >>>>

21
Ian
10

Ion C. Hiru: „Epistolă cu suflet“

Stimată  doamnă Mariana Brăescu Silvestri,

Fundaţia Petre Ionescu-Muscel din Domneştiul istoric al Basarabilor, unde legenda şi tradiţia, curios lucru, fac bună casă cu modernismul decent al vremurilor noastre, vă transmite multe mulţumiri, pentru efortul financiar pe care l-aţi făcut în anul 2009 – an greu, al crizei – în scopul de a ajuta să supravieţuiască revista „Pietrele Doamnei”, revistă apreciată, printre alţii, şi de marele intelectual român, prof. dr. Artur Silvestri, iubitul dumneavoastră soţ, a cărei trecere în nefiinţă a însemnat pentru toţi cei care l-au cunoscut o mare pierdere, un mare gol sufletesc, el stingându-se ca un martir, adăpostindu-se în acea Românie Tainică, cu aura ei mistică.

Ceea ce dumneavoastră, stimată doamnă Mariana Brăescu Silvestri, aţi făcut pentru supravieţuirea unui înalt act de cultură, constituie una dintre lecţiile Faptelor mari, lecţia Omului Mare – a inegalabilului Artur Silvestri – cel care, deasupra tuturor valorilor a pus Cartea, Scrisul – cel plin de sensibilitate şi morală – dar şi răspândirea cărţii, chiar şi în satele româneşti uitate de lume,  unde au venit aceste daruri de la OMUL BUN, în care Bunul Dumnezeu a adunat întreaga înţelepciune, blândeţe, cuminţenie apostolică şi demnitate umană. >>>>




Pentru o vizualizare mai bună, folosiţi MOZILLA FIREFOX

__________________________________________

__________________________________________

Artur Silvestri - fondator ARP

ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV

__________________________________________

Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV

__________________________________________

ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>

__________________________________________

ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar>>>>

__________________________________________

Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>

__________________________________________

CELE MAI NOI APARIŢII EDITORIALE ARTUR SILVESTRI

„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>

_______________________________

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf

_______________________________

Radiografia spiritului creol>>>>.pdf

_______________________________

Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>

_______________________________

Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>

_______________________________

coperta I

_________________________________

Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.

Mariana Brăescu Silvestri

_________________________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> _________________________________
coperta-i ____________________________ • Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde sentimentele, regretele şi amintirile dumneavoastră şi ale altor oameni care l-au cunoscut, apreciat, iubit... >>>> ___________________________________ >>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>> ___________________________________ copert-final_tipar ___________________________________

• Albumul FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE - de ARTUR SILVESTRI. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.

____________________________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ____________________________________

CĂRŢI CE VOR APĂREA ÎN CURÂND ÎN ACEEAŞI COLECŢIE

În colecţia IN MEMORIAM Artur Silvestri

• ARTUR SILVESTRI - Editorul sau grădinarul dăruit

• ARTUR SILVESTRI - Aşa cum l-am cunoscut

___________________________________

Adrese de corespondenţă:

- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com

- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com _______________________________

CELE MAI NOI APARIŢII DESPRE ARTUR SILVESTRI

VDP decembrie 2008.qxd

„IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI“, supliment al revistei „VIAŢA DE PRETUTINDENI“ puteţi citi aici >>>>>

___________________________________
____________________________________

OPERA ÎNTR-UN POSIBIL ARTICOL DE DICŢIONAR >>>>

___________________

OPINII DESPRE OPERĂ >>>>

ARTUR SILVESTRI – Opera

___________________________

ARTUR SILVESTRI - Schiţă biografică >>>>

___________________________

Slujba de înmormântare a lui Artur Silvestri, Mănăstirea Pasărea, 4 decembrie 2008

Pentru a citi mesajele de condoleanţe clik aici >>>>>

_________________

PAGINI ALESE DIN OPERA SI DIN EXEGEZA DESPRE AUTOR

CARTI DE IERI SI DE AZI

_________________________ _________________________
__________________________________ " AL CINCILEA PATRIARH " ______________________________________ _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________

 

ianuarie 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Dec   Feb »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

_____

Temele cele mai cautate

Referinte cautate

REFERINTE/click pe tema preferata

· arhive necesare

· asociatii si organizatii

· biblioteca virtuala

· edituri arp

· efigii

· fapte de azi

· lecturi recomandate

· programul intermundus - pune romanii in legatura

· publicatii arp

· reviste romanesti

· scriitori de azi


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.