ARTUR SILVESTRI

30 Noembrie 2008 – 30 August,2009.

“Poate nu voi muri de tot”*

“Si ma gandeam” si inca mai socot,

“Poate nu voi muri de tot”

Caci sunt pentru Ceahlau un alintat nepot!

“Credeam ca scriu ca sa nu mor”,

Sa stau in Neam si-n Viitor,

Ferit de “timpul cel ruinator!”

Scrisul si moartea-mi par sintagma ancestrala,

Soptindu-mi despre acea “lupta universala”,

O moara ce aduna si toaca gandirea triumfala!

Dar pentru mine scrisul si altceva inseamna,

Sa duc binele vietii gandirea ma indeamna,

Asa cum dintr-un munte granitul nu se sfarma!

Asa cum prinde raza lumina puritatii,

Si lectia aceea, oh, vai, singuratatii

Nu voi a lasa neamul strain strainatatii!”

Acesta e Artur, Romanul din Ceahlau! >>>>

N-am apucat să-l cunosc mai devreme, sunt puţini ani de atunci şi chiar faptul de a ne fi întretăiat drumurile în anul 2004 părea să fie cel puţin atunci, doar o coincidenţă de moment. Imi scrisese un mesaj de mulţumire pentru un citat din opera Sa, într-un articol bine alcătuit al unui profesor de istorie despre o temă rară si anume despre protoromâni, un subiect ce mă pasiona la rândul meu. Il citez aici, fiindcă acest pasaj a fost începutul unei corespondenţe ce a durat neîntrerupt patru ani şi are o relevanţă deosebită, reflectând de la bun început caracterul şi personalitatea gânditorului Silvestri: „…citind splendidul studiu al domnului Mihai Aldea despre străromâni ce l-aţi publicat recent, mi-am dat seama că ideile mari – ce se dispreţuiesc de către belferimea intelectuală din România, o ţară ocupată de o ideologie de tip creol ce se va înlătura şi ea vreodată, dar cu greu… – pătrund acolo unde este bună credinţă. Ingăduiţi să vă felicit şi să-l felicit şi pe autor”… >>>>

Din „proze ultra-scurte“ „blitzuri“ epico-lirice, îndeosebi, pasteluri, „segmente“ din realitatea imediată eternizate în ultimele 49 de zile petrecute de autor în această lume, se constituie volumul Frumuseţea lumii cunoscute (2009), de Artur Silvestri.

În prefaţa O elegie a vieţii, doamna Mariana Brăescu Silvestri iese în întâmpinarea Distinsului Receptor cu câteva lămuriri foarte interesante, privitoare la geneza cărţii: «Acest jurnal-album, primul volum postum semnat Artur Silvestri, nu seamănă cu nimic din ceea ce el a scris vreodată. Sunt notaţiile zilnice dintr-o agendă mică, ma-ronie, începută în sudul Franţei, continuată în Bucureşti. Am desco-perit-o la doar câteva zile după ce Artur şi-a găsit liniştea în umbra altarului unei mănăstiri. Ştiam agenda – indiferent unde mergea, nu se despărţea de pix şi carneţele – dar nu ştiam ce conţine. Am des-chis-o: „l’esquisse d’un livre“, schiţa unei cărţi, Frumuseţea lumii cunoscute».

Chipului silvestrian de electrizant critic / istoric literar, ramei silvestriene de prozator / povestitor neoexpresionist, ori paradoxist bine temperat, profilului de teoretician / estetician ce prindea ideea cu lasou de fulgeraşe „molcome“ (cum le-ar zice Lucian Blaga), >>>>

Unde soarele nu apune

Dincolo lumina nu apune. E tărâmul legendelor, al vieţii după moarte.
S-au scris atâtea randuri  şi ele poartă iubirea în eternitate.
Acolo  unde umbra  nu există,unde soarele nu apune.
Să sălăşluieşti în adevar.
Să nu te temi de întuneric.
Omul e trecător ,trecătoare sunt toate pe acest pamant.
Dar  fiinţa lui   e ridicata la ceruri spre slăvire.

Să nu te temi de intuneric,să nu te temi de suferinţă, să iubeşti lumea  şi credinţa.
Dincolo lumina nu apune.
Nu apune iubirea pentru semeni,ea se inaltă cu aripi măiastre.
Sacrificul umanului  spre divin,sacrificiul iubirii  în lumină.

S-au scris  atâtea cuvinte care au dăruit  alinare şi freamăt. >>>>

Comentarii târziu aflate despre Artur Silvestri de pe blogul Theologia.wordpress (al părintelui Dorin Picioruş )

1. Ion Pavel Says:

decembrie 2, 2008 at 8:01 am

Te-ai stins prieten drag . te-ai dus la cele vesnice cand mai aveai atatea de pus la locul lor. Va fi oare capabil cineva sa desavarseasca atatea lucruri incepute si sa duca la bun sfarsit gandurile tale nemarturisite?
Eu sper ca da si cred in continuitatea operei tale si in talentul celei care te-a inteles mai mult decat oricine timp de peste douazeci de ani.
Regret enorm ca nu ne-am revazut si stau acum la un priveghi departe de-al tau trup, dar cu o minte clara si sufletul curat, trecut de miezul noptii cu ochii plini de lacrimi.
In semineu ard lemne si trosnesc din cand in cand, imprastiind miresme de brad si de rasina. Este ceva ce-mi face gandul sa zburde pentru o clipa spre vremuri pe care aproape le-am uitat. M-am dezlipit de lumea pe care o detest si am venit aici sa-mi fac o viata noua. Am cautat aici acea lumea pe care o pierdusem acolo si despre care tu inca mai crezi ca ea exista. >>>>

Anotimpurile-s lacrimi de iubire!

“Precum in Cer asa si pe Pamant”

Adica in iubire legam a vietii fire,

Iar inima cu pace,

In duh Sfant se preface -

ARTUR purta cu sine

Iubirea ce-o avea;

Iubirea vremilor stiute,

Prin anotimpuri nesfarsite,

Prin frunzele de toamne aurite,

Prin zambetul iubirei de pe banca,

Al tineretii purtatoare arca!

Prin ploaia sufletelor lor,

Prin soare, prin fulgul cel de nea

Din stele revarsand deapururea,

Viata, anotimpuri! >>>>