Domnule presedinte,
Stimati participanti la congres,
Doamnelor si domnilor !
La 30 noiembrie 2008, de ziua Sfantului Andrei, patronul lupilor daci, a plecat la ceruri sa se intalneasca cu stramosii sai si ai neamului, prof.dr. Artur Silvestri, unul dintre cei mai importanti promotori ai culturii romane, din ultimii zece ani, aparator al valorilor dacice, un roman luminat, cu preocupari enciclopedice, istoric al civilizatiilor si filozof al culturii, un eficient editor si intemeietor de organizatii culturale si cetatenesti, intr-un cuvant un om mare.
Potrivit primei carti consacrate regretatului Artur Silvestri, care deja s-a tiparit ,,Marturii tulburatoare”, cel pe care-l omagiem astazi a fost autorul a peste 200 studii pe teme de istorie literara romana, a scris peste 50 de carti si 2500 de articole pe teme culturale, a fost autorul a sute de cercetari de istorie literara, aparute in romaneste si alte limbi de circulatie internationala.
Artur Silvestri a fost Presedinte de onoare al Ligii Scriitorilor din
Romania, Fondator al Asociatiei Scriitorilor Crestini din Romania (2005) Presedinte si membru fondator al Asociatie Romane Pentru Patrimoniu si Presedintele Uniunii Patronale Imobiliare din Romania. Dar mai presus de toate Artur Silvestri a fost timp de trei decenii una dintre importantele personalitati a culturii romane, a carei opera, nu ne indoim, posteritatea va sti sa o apreiceze cum se cuvine, iar din noianul de exemple care s-ar putea da vom alege contributia sa la ideile culturale de protocronism, luceferism si regionalism creator.
Ca promotor al protocronismului, fata de care a avut verticalitatea de a nu se dezice nici dupa 1989, a desfasurat studii privind ,,Literatura proto-romana”, l-a descoperit pe scriitorul Martin de Bracara (sec.VI.e.n.) a investigat opera literara, in limba greaca, a voievodului dobrogean Ioancu (sec. XIV).
A existat la Artur Silvestri o valoroasa idee definita ca ,,originism”, potrivit careia la baza raspunsului ortodox roman se afla mostenirea getica, scriitorul insusi afirmand ca ,este crestin ortodox fiindca este get”, fapt pentru care merita intreaga noastra pretuire.
Aceasta intelegere a valorilor romanesti crestine ca avand la baza spiritul getic este exprimat in cartile sale precum ,,Ganius Loci.Fabula Caii Singuratice”(2006), ,,Pentagrama”, ,,Semne si peceti.Sapte lectii despre originism” si mai ales ,,Arhetipul Calugarilor Sciti” (2005). >>>>



Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf



____________________________
___________________________________

_________________________
_________________________
______________________________________
_______________________________________
_______________________________________
_______________________________________