ARTUR SILVESTRI

Comemorarea zilei de naştere a lui Artur Silvestri (19 martie 1953) a vut loc joi, 19 martie 2009 la Iaşi printr-un eveniment cultural deosebit de emoţionant pentru toţi participanţii: lansarea volumului colectiv In memoriam Artur Silvestri şi a albumului Frumuseţea lumii cunoscute: ultima carte, ultimele note scrise de Artur Silvestri.

Biblioteca Judeţeană Gh Asachi a susţinut, prin condiţiile şi perfecta organizare a evenimentului, demnitatea instituţiei de cultură, aprecierea şi respectul faţă de marele cărturar, scriitor şi promotor cultural Artur Silvestri. Au participat personalităţi culturale din diferite domenii, oameni de litere, scriitori, poeţi, critici literari, istorici, filozofi, membri arp sau pur si simplu iubitori de carte etc, din Iaşi, din zonă dar şi din alte colţuri ale ţării. Astfel, prof. univ. dr. Cătălin Bordeianu (Directorul Bibliotecii), scriitorul Valerian Stancu, Preşedintele Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor (Director adjunct al Bibliotecii), Prof. Constantin Toni Dârţu, Preşedintele Ligii Scriitorilor Filiala Iaşi, scriitorul şi exegetul Alexandru Dobrescu, criticul de artă Valentin Ciucă, prof. dr. Gh Buzatu, reprezentantul Centrului de Cultură şi Civilizaţie Europeană al academiei Române Filiala Iaşi, prof. univ. dr. Ion Sandu, au dat tonul manifestarii culturale de înaltă ţinută. Multe alte persoane şi personalităţi locale şi din ţară, scriitori, colaboratori ai publicaţiilor arp (Maria Ciornei, Olga Alexandra Diaconu, Valentina Becart, Valentin Văran, etc), reprezentanţii presei, etc, au umplut sala spaţioasă a Bibliotecii Gh. Asachi Iaşi, au participat la un eveniment literar impresionant şi au plecat cu braţele pline de cărţi.

19 martie 2009, ziua în care Artur Silvestri ar fi împlinit 56 de ani, a fost comemorată la Iaşi, la Biblioteca Municipală Gh. Asachi, aşa cum se cuvenea marelui cărturar: prin lansarea celor două cărţi de hotar, a căror apariţie se datorează soţiei lui, scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri.

În deschiderea evenimentului, dl. Prof dr.Cătălin Bordeianu, directorul Bibliotecii judeţene Gh.Asachi Iaşi, a propus un moment de reculegere în memoria lui Artur Silvestri, a rostit o scurtă alocuţiune despre personalitatea culturală a celui comemorat, subliniind  identificarea vieţii lui Artur Silvestri cu scrierea cărţilor, amintind spusele acestuia care ,,vedea raiul ca pe o bibliotecă”.

Apoi, scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri a vorbit despre cele două cărţi prezentate pentru lansare, dar şi despre viaţa, munca şi idealurile soţului ei, Artur Silvestri.

In memoriam ARTUR SILVESTRI, mărturii tulburătoare conţine mărturiile pline de afecţiune, admiraţie şi regrete, a zeci de scriitori din toate colţurile lumii, scriitori care, prin răspândirea lor în spaţiu formează o adevărată geografie spirituală, concretizată în spaţiul virtual la iniţiativa lui Artur Silvestri,  care şi-a propus şi a reuşit să dea la iveală o Românie tainică, constituită din creatori, oameni de cultură, feţe bisericeşti.     Această carte este o carte a emoţiei, ne spune scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri, în cuvântul înainte intitulat Durerea rămâne în inima mea.Lecţia Omului Mare să n-o uităm niciodată! dar şi o carte scăldată în lacrimi, dar şi în cuvântul de deschidere al manifestarii de la Iaşi. >>>>

19 martie… Dragă Profesore, mi-am rugat îngerul să vă caute.

19 Martie, o zi in care Dumnezeu ne facuse un dar, un dar de neegalat pentru natia noastra. Ziua in care se nascuse ARTUR SILVESTRI, scriitor, istoric si filozof al culturii.

Azi, ARTUR SILVESTRI, este insasi “primavara” vietii culturale romanesti, cel ce este langa noi in chip de inger, prin carti si daruri ce vor dainui o eternitate.Un Om ales, poate trimisul Lui Dumnezeu in a ne lumina in credinta si adevar.

Am in fata chipul senin, linistitor pe coperta cartii “ARTUR SILVESTRI –marturii tulburatoare “.

Vă, privesc Profesore, si am sentimentul ca imi spuneti linistit ca si altadata :” Nu va faceti singura rau”, “Nu va amarati. “, “Eu nu voi pleca niciodata! “

Lacrimile ca margaritarele ajung intr-un sir lung pana la “Pasarea”, la Vlasca, sau la poale de Ceahlau.Mi-am rugat ingerul sa va caute, sa va aduca florile lumii in ciripitul necuvantatoarelor si rugaciunea mea.Aud clopotul batand.Toaca manastirilor vibreaza in Romania Tainica.Privim senin spre cer si cerem indurare.

Doamne, Tatal ceresc, odihneste-l Doamne printre Dreptii Tai! Doamne!

Ne-am iubit mentorul, ne-am respectat prietenul. Sentimente firesti care nu vor pieri niciodata.

“Prietenul ne e mai scump ca viata prezenta. Multi oameni, dupa moartea prietenilor n-au mai avut dorinta sa traiasca mai departe. Cu prietenul ti-e usoara si calea exilului; fara el nici acasa nu te simti bine. Cu un prieten, si saracia e suportabila; fara el, si sanatatea si bogatia sunt de nesuferit. Un prieten este un alt eu. Imi pare rau ca nu pot sa infatisez in cuvinte chipul adevarat al prieteniei, imi dau seama ca vorbele mele sunt cu mult sub ceea ce trebuia spus”. >>>>

Maria Ciornei: „Mi-aţi făcut o mare bucurie“

Am primit volumul În memoriam Artur Silvestri- mărturii tulburatoare. Vă felicit din toata inima pentru că ati realizat, în premieră, o carte document, cu un conţinut şi cu o structură cum nu s-au mai realizat vreodată pentru  o personalitate din neamul acesta . Mă gândesc la faptul că din fiecare rând, pagină, suflet care şi l-a deschis  fiecare, în cele mărturisite, răzbate dragostea, pretuirea, recunoasterea celui care a fost si va rămane un Om minunat , definit prin ceea ce este durabil în timp-prin faptele sale. N-am gasit nici măcar o notă falsa in nici o scriere, nimic festivist, numai adevăr şi regrete, amintiri care dor, dar care si mângaie şi aduc recunoştinţa si preţuire.

Luând în considerare  şi celelalte volume pe care le aveti in vedere a le tipari, veti fi primii care veti contrazice pe Maestrul care zicea cândva că :”romanul nu are îndătinat obiceiul de a scrie, de a lăsa urme palpabile despre cei dinaintea lor”, lucru care a încetinit şi înca mai îngreunează cercetările, pe planurile vieţii materiale si spirituale, despre trecut, chiar despre cel nu prea îndepartat. Chiar vorbeam cu Maestrul cât de preţios este uneori, nu o frază, nu o propozitie, ci chiar numai un singur cuvânt edificator despre o situaţie sau o personalitate, care poate lumina căi largi.

Iată că cel care a muncit si a vegheat tocmai să nu pierdem spiritualitatea unei vremi, căci  vom deveni si noi istorie, si, dupa ce a plecat “sa mai moară, dar puţin”, lucrează prin Dumneavoastră şi prin cei ce l-au iubit. Toate aceste volume vor constitui o frescă completă şi complexă contemporană, care va fi, în mod cert, izvor de cunoastere spre folosul viitorimii. >>>>

Sunt un om simplu. Ceea ce mă face să mă simt deosebit în context social este nu atât ce am în suflet ci mai degrabă ceea ce mi-aş dori să am. Setea aceasta a pornit să mă mistuie pe vremea când nu-i ştiam rostul şi am lăsat-o într-o stare suspendată, aşteptând parcă înţelepciunea ce va să vină. Se crease în mine vidul acela necesar care încet, începea să consume frumosul pentru a ajunge la un echilibru de presiuni, echilibrul în care sufletul să poată sta, odihnindu-se în contemplare, stare în care îţi permiţi să cerni- ce anume te înalţă şi ce anume te trage în jos, ce vrei să asimilezi, ce anume îţi face bine să asimilezi. Dacă înţelegi rostul acestei cerneri, realizezi dintr-o dată că nu ai voie să te ascunzi într-un colţişor şi să-i consumi rezultatul singur. Trebuie împărtăşit. Dacă nu, mai devreme sau mai târziu, el tot va da pe dinafară. Aşa că, am început să scriu poezie. Trecut printr-o conjunctură în care am avut contact doar cu poezia de valoare, nu am avut curajul să scriu decât atunci când auto cenzura mi-a dat OK-ul, când am constatat nu numai că pot, dar pot mai mult, adică în altă manieră decât alţii. Mă feresc să zic mai bine decât alţii deşi, în anumite conjuncturi…

Poezia, sau ceea ce scriu, mi-a schimbat şi soarta. Prin intermediul ei mi-am găsit fericirea, într-un ceas al existenţei, când de obicei omul nu mai speră. Astfel că poezia şi scrisul au devenit subiectele de dialog cele mai pătimaşe şi efervescente între mine şi soţia mea – Valentina Becart. >>>>

Dacologia a pierdut, prin plecarea dintre noi a acad.prof.dr Artur Silvestri, pe unul dintre cei mai mari părinţi întemeietori şi generali de luptă pe care i-a avut vreodată, iar despre aceasta vorbeşte opera sa scrisă şi cea faptică deopotrivă.

Personalitate cu preocupări enciclopedice, Artur Silvestri şi-a dedicat o mare parte din timpul vieţii sale cercetării petelor albe din istoria neamului, a fost una din acele conştiinţe superioare care s-au contopit cu istoria, iar din acest punct de vedere el descinde direct din înaintaşi ca V. Pârvan, B.P. Hasdeu, N. Iorga, Lucian Blaga ca să dăm doar câteva exemple, din multele ce s-ar putea da aici.

Aproape nu este lucrare scrisă a sa în care să nu se facă referire la istorie, la daci, la valahi, la zalmoxism şi la solomonari, aprecieri profunde, inedite şi tocmai de aceea preţioase ce trebuiesc studiate cu atenţie şi înţelese, indiferent că se află în opere dedicate expres, ori deghizate în cărţi, studii, articole, cu tematică diversă.

Cercetător pe tărâmul istoriei religiilor, Artur Silvestri scria în 1989, anul când a fost conceput eruditul său eseu Arhetipul călugărilor sciţi, că valorile creştin ortodoxe pe pământul românesc îşi trag seva din adâncimile zalmoxismului getic, idee valoroasă, necercetată şi prin urmare neînţeleasă îndeajuns. Iată un scurt pasaj edificator din lucrarea menţionată, unde se face referire la înţelepciunea getică: >>>>

Păstrez în inima pentru câte zile îmi va mai îngădui Cel de Sus, amintirea Doctorului Artur Silvestri, ca pe un minunat  duhovnic, aplecat cu aceeaşi îngrijire către tot ce-a însemnat fie si o sclipire de spiritualitate autentică, indiferent de unde ar fi venit ea, fără discriminare, căci Omul dăruit faptei adăugatoare de nemurire a neamului său, nu cultiva pe cei care apar la televizor, ci mai ales pe cei care, timizi, au fost încurajati să-si facă auzit glasul, dacă acesta putea să însemne idei, lucrări, sugestii care completau prin noutate, autenticitate si adevăr, ceea ce constituia pentru Artur Silvestri, dar, acum, si pentru noi toti, Romania Tainica, Romania Profundă, care păstrează încă nealterate fibre de spiritualitate de o valoare inestimabilă, venită din adâncuri de cultură, şlefuită de milenii şi înscrisă în doine şi hore, în bocete, în des-cântece, ca invocatii ale beneficului, în traditii ce urcă până în mit, ori în înscrisurile înflorate de pe costumele populare, de pe ştergare ori de pe case, care transmit mesaje despre istoria atât de veche a unui neam ,ale cărui drepturi de a locui pământurile strămoşeşti sunt şi astăzi contestate.

Simţindu-mă, încă din copilărie şi adolescenţă puternic legată de moşii si moşicele mele, de la care am auzit, în nopţile de iarnă lungi, când luna batea în geamuri, aducând cu lumina ei estompată în mintea lor întâmplări de demult, de foarte de demult, de când munţii se băteau cap în cap, sau de când bătrânii lor, în urmă cu veacuri au lăsat toată agoniseala de atâtea generaţii, pentru ca n-au putut să mai rabde durerea care le ardea inimile, simţind limbile de foc care le-au distrus bisericuţele în care s-au botezat, s-au nuntit, ori, cu lacrimi, au petrecut pe cei care s-au dus la Domnul. >>>>

Nici că se putea mai bine să se adune scriitorii “Cetăţii lui Bucur”, decât la început de primăvară, în luna lui mărţişor, când are loc scenariul ritual al “renovării timpului” până la echinocţiul de primăvară, în sezonul învierii naturii. Martie este şi luna lui Ares, zeul înlănţuirilor, campionul (Hercules), maestrul duelului şi al magiei. Ares este întâmpinat cu titlul de zeu al primăverii şi pentru că este considerat războinicul şi răzbunătorul tuturor nedreptăţilor.

Ziua de 6 martie a început cu cinstirea memoriei aceluia, care a creat un adevărat imperiu mediatic, (incluzând aici şi revista literară şi de cultură on-line “Cetatea lui Bucur”) şi care apoi a dispărut nedrept în spaţiul “României tainice” (sau poate veghează deasupra ei), profesorul, maestrul, Artur Silvestri. Scriitorii filialei Bucureşti au avut privilegiul să fie printre aceia care au primit primii volumul “Marturii tulburătoare”. A prezentat această primă carte dintr-un ciclu “in memoriam”, Elisabeta Iosif , care a vorbit despre omul de cultură, despre cel care a trăit “numai ca să scrie” şi a considerat acest lucru “încredinţarea unei datorii ce s-a îndeplinit în felul ei…important ar fi …că ele vor exista. Şi mai mult ca sigur că vor face bine cuiva, cândva, într-un loc oarecare de pe Pământ”. Viorica Enăchiuc a subliniat apoi, că a mers pe linia gândirii lui Artur Silvestri, aceea de a salva ideea de patrimoniu cultural, determinându-i pe scriitori să facă acelaşi lucru. >>>>