ARTUR SILVESTRI

Cartea se poate descarca gratuit aici >>> OPERA NON GRATA. Eseuri despre „geografia jafului“, ocupaţie şi „neo-migratori“

Prefata : “ZICEREA IN CODURI ”
Ideea de a-mi pune la un loc eseurile ce formeaza ” rama cartilor de imobiliar ” mi -a venit recent cand mi-am dat seama ca , desi exista o anumita notorietate in materie de comentariu specializat , nu s-au observat inca indeajuns – asa cum as fi voit – principiile si , de fapt, doctrina ce oranduiesc asemenea scrieri socotite indeobste -si mai ales de cititorul ” estet” – a fi numai punctul de vedere al unui afacerist . Caci , la drept vorbind , aceasta parte din opera ce am cladit in mai bine de 35 de ani de scris incontinuu inca traieste in limbul definitiilor confuze avand pentru nu putini o infatisare ce contrariaza si un aspect exterior de baroc si de iregular care probabil ca si nelinisteste unele spirite obisnuite cu speciile definite . Sunt si unii care , avand bunavointa de a intelege , ” nu stiu de unde sa le ia ” si considera ca ar fi fost mai bine sa fac studiu academic , ” cercetare ” si analize cu rigiditate de compozitie scrobita spre a dovedi stiinta de carte si , prin aceasta , ” seriozitate de savant ” uitand ,insa, ca nu iese nimic vizibil fara efort si ca o cladire fara fundatie si pereti nu ajunge niciodata la acoperis . Abia mai deunazi , si din motive care imi scapa , sentimentul ca in cartile de imobiliar as fi vorbit in “doua limbi ” -si ca , dincolo de examinarile cu caracter de afacere si consilierea de castigat bani , ar exista si un alt strat mai putin vizibil – a inceput sa-si faca loc si sa fie observata si doctrina ce le insufleteste . Caci o doctrina exista -desi nu prea de tot izbitoare – fara sa fi nutrit intentia initiala de a practica ” zicerea in coduri ” si misionarismul de sens ocult . Ea s-a inserat , in fond , in moduri consubstantiale si , daca ma gandesc bine , nici nu ar fi putut sa lipseasca de vreme ce intocmirile omenesti sunt pretutindeni in lume formulari cu organicitate unde este de neimaginat a avea parti sanatoase -si cu functiuni autonome – intr-un intreg bolnav. Rezulta ca , desi scapa concluziei curente , prezenta jafului institutionalizat si a deposedarii planificate de munca nationala consumata alaturi de arvunirea muncii noastre de viitor prin indatorare , declasarea sistematica a unor categorii sociale ce au tinut odinioara aceasta tara in locul ei si neo-iobagia unui tineret halucinat de consumismul salbatic sunt mecanisme ce s-au dezlantuit in forme specifice deopotriva in asezarile umane , in natura si cultura si in “imobiliar” , de buna seama , lucrand generic si parjolitor . Caci , in fond , “imobiliar ” insemneaza “salas ” (adica locuinta , adapost si “loc” ) si “munca” , adica efort desfasurat in istorie in scopul supravieturii si stabilitatii , iar esenta acestei teme este , in ultima analiza , “sociala” si nu e fara reazem a spune ca , asa cum am si spus demult si astazi e un simplu adagiu din folklor , imobiliarul este hartia de turnesol a unei societati .
Am scris, deci , despre case (cum mi se pune eticheta uneori) vorbind insa despre o realitate de ansamblu ce se evidentiaza in masurile ei de tipologie arhi-cunoscuta si pe care numai fiindca Fanarul insusi a devenit o formula curenta o numim ” neo-fanariotism “. Impresia aceasta se confirma la o lectura contemporana unde prejudecatile s-au inlaturat intrucatva .Privite acum , si adunate in ordinea cronologica >>>>>

„OASTEA ŢĂRII“

Povestea acestei cărţi începe odată cu scrisoarea primită, pe la începutul acestui an, de la admirabilul scriitor Ioan Barbu, din Râmnicu Vâlcea, în acelaşi timp şi făuritorul unui ziar cu o uimitoare longevitate despre a cărui pătrundere profundă aveam nu numai ştire ci şi confirmări verificate. El îmi comunică propunerea de a mi se atribui un premiu al acestei publicaţii care urma în curând să împlinească 18 ani de la apariţie şi se socotea că îşi sărbătoreşte „majoratul“, ocazia fiind subliniată, aşa cum era de aşteptat, printr-o reuniune în etape depăşind caracterul protocolar inevitabil. Ideea în sine de a trage linie şi de a privi înapoi spre a se consulta istoria consumată în ideea proiectului de viitor larg, mi se părea cu totul lăudabilă însă îmi apărea de neînţeles gândul de a-mi acorda o distincţie care nu doar că nu mi se potrivea ca greutate nemeritată însă ieşea cu totul din modul meu de a înţelege lumea şi atitudinile faţă de valori. De aceea i-am şi răspuns corespondentului meu după un răgaz luat pentru reflecţie (trebuitor şi din cauza că, în acelaşi timp, aflasem despre o propunere de acelaşi fel, venită de la păr. Dorin Picioruş, admirabilul, şi el, editor al platformei on-line „Teologie pentru azi“), expediind această epistolă încă nelămurită:>>>>