ARTUR SILVESTRI

Dacă orice bibliotecă este o casă a cărţii şi un centru de cultură, Biblioteca Naţională este Templul culturii, iar noul edificiu al acesteia susţine cu onoare această titulatură. Clădirea spaţioasă şi elegantă, arătând şi inspirând respect pentru carte, pentru arte şi alte creaţii culturale, a găzduit în zilele destinate inaugurării manifestarea culturală „O perspectivă asupra culturii- Biblioteca Natională a României”.Era un fapt normal să nu lipsească din acest Templu şi din „perspectiva asupra culturii româneşti” Artur Silvestri, cel pentru care „casa a fost întotdeauna o bibliotecă”, „scrisul era viaţa”, iar îndemnul  primit de la autorii cărţilor ce i-au înseninat zilele şi i-au îndrumat paşii în cultură, de a scrie, la rândul lui, spre binele generaţiilor ce urmează, i-au dat vieţii sale un sens prioritar: acela „de a face să apară încă o carte şi încă una, şi încă una….” aşa cum el însuşi mărturisea.

Artur Silvestri a fost prezent, miercuri, 25 aprilie 2012, în holul central, elegant şi spaţios  al Bibliotecii Naţionale, prin cărţile semnate de el şi cărţile despre el, însumând în total 10 titluri editate (sau reeditate)  de scriitoarea Mariana Brăescu, Preşedinta Asociaţiei Române pentru Patrimoniu şi şi executor testamentar exemplar al unui testament cultural asumat  din propria voinţă şi dorinţă de a pune în valoare opera literară – critică, istorie literară şi culturală, proză – pe care soţul său, plecat mult prea devreme din această lume, nu a reuşit să o scoată la lumina tiparului.

Doamna Mariana Brăescu a deschis prezentarea personalităţii şi operei lui Artur Silvestri,  transmiţând celor prezenţi, semnificaţia emoţionantă  a acestui moment festiv :

„Bună ziua. Bine aţi venit la această sărbătoare a inaugurării noului sediu al Bibliotecii Naţionale şi mie îmi face o mare plăcere şi o mare onoare să pot prezenta cărţile despre şi ale autorului Artur Silvestri, care a fost soţul meu. 

Aş vrea să spun pentru început, pentru cine nu cunoaşte, s-a stins la 55 de ani dar activitatea literară şi-a început-o de foarte tânăr, scriind de la 19 până la 36 de ani. Viaţa ne-a dus şi l-a dus către domenii diferite de activitate şi Asociaţia Română pentru Patrimoniu, aşa cum amintea doamna, a avut un scop nobil, un scop cultural, complex. Aşa cum spune numele avea în vedere patrimoniul cultural românesc, acele valori uitate, ignorate sau încă nedescoperite. În cei trei ani şi câteva luni care s-au scurs după dispariţia sa, scopul meu şi al Asociaţiei a fost să facem pentru el, pentru scrisul lui, ceea ce el a făcut Artur Silvestri pentru alţii şi anume să nu-l lăsăm în uitare, să nu lăsăm ca vremea să pună colbul peste imaginea şi peste scrierile sale şi neapărat peste activitatea sa culturală. Pentru că atunci când vorbim despre operă discutăm despre opera scrisă dar şi despre  înfăptuirile culturale. A nu lăsa să se stingă şi a nu uita actele culturale înseamnă a da un expemplu pentru cei care sunt şi pentru cei care continuă. Pentru că fiecare gest trebuie să ne amintească că suntem datori faţă de cei care au lăsat ceva în urmă, iar atunci când primim de la înaintaşi să ducem mai departe. V-o prezint pe Teodora Mîndru care este editorul tuturor cărţilor şi în acelaşi timp este persoana care a dus înainte revistele culturale online pe care Artur Silvestri le-a creat. A fost un deschizător de drumuri şi în acest loc. Ultima carte se află în tipar, fiind o reeditare de fapt a convorbirilor pe care Artur Silvestri le-a avut cu jurnalişti din diferite generaţii. Cum primul tiraj s-a epuizat, o nouă ediţie este acum în tipar şi ne va sublinia încă o dată nobleţea idealurilor care l-au călăuzit, nobleţea idealurilor pentru care el a luptat şi pe care ni le-a lăsat moştenire. Dau acum cuvântul doamnei Teodora Mîndru care va prezenta cărţile cu care am venit. Vă mulţumesc că aţi venit încă o dată. După acest discurs vom oferi cărţi pentru toată lumea, oricărui dintre dumneavoastră. Dacă doriţi pentru cunoştinţe şi prieteni care nu sunt cu dumneavoastră vă vom oferi cărţi cu mare drag pentru că aşa cum Artur a oferit cărţi lui  şi cărţile altora – la rândul nostru vă oferim cărţile lui. Vă mulţumesc frumos pentru prezenţă.”

Dna Teodora Mîndru   a făcut o prezentare succintă  a cărţilor lui Artur Silvestri şi despre Artur Silvestri şi a activităţii sale culturale:

 „Bună ziua. Bine v-am găsit şi bine ne-am regăsit pentru că în rândurile dumneavoastră observ cu deosebită emoţie prieteni ai noştri, ai lui Artur Silvestri, prieteni ai cărţii, scriitori, oameni de bibliotecă, oameni de carte în general. Al doilea motiv şi mare motiv de emoţie este că suntem în această bibliotecă nouă, acest templu al cărţii şi suntem exact în spaţiul preferat al lui Artur Silvestri care spunea “casa mea a fost întotdeauna o bibliotecă” şi daţi-mi voie să încep chiar cu un citat din Artur Silvestri care spunea: “…biblioteca nu însemna doar cărţi, însemna şi oameni care făceau cărţile din bibliotecă. Acesta este mediul meu, căci eu am fost, prin conformaţie, un om de bibliotecă. De fapt biblioteca este spaţiul libertăţii absolute: alegi ce vrei, ce te interesează şi începi să te defineşti în acest fel”. Este ca un motto pentru o bibliotecă,  moto pe care-l reţin şi care îmi revine în minte întotdeauna când păşesc pragul unei bilioteci. “…spaţiul libertăţii absolute: alegi ce vrei, ce te interesează şi începi să te defineşti în acest fel”. Minunată mi se pare această înţelegere a bibliotecii. 

De aceea cărţile au fost pentru Artur Silvestri în primul rând un dar. Le-a simţit ca un dar de la cei care au scris cărţi apoi au fost o pasiune şi o datorie pe care s-a gândit c-o are pentru urmaşi pentru că aşa cum el a primit un dar pe care l-a preţuit şi l-a valorificat să lase în urma lui ceva, o urmă care să fie de folos celorlalţi. Eu personal sunt nu numai onorată ci şi foarte emoţionată permanent din 2008 de când mă ocup de acest mare şi ambiţios proiect condus de doamna Mariana Brăescu şi aş spune chiar un nou proiect care continuă ceea ce a dorit Artur Silvestri. Să valorifice moştenirea culturală ceea ce face cuvânt cu moştenirea lui, acest mare şantier de cărţi deschise, să impulsioneze pe cei care doresc să citească, să ajute la dezvoltarea minţii, a intelectului a zestrei naţionale de cultură.

Aş vrea să trec în revistă cărţile despre Artur Silvestri şi cărţile lui Artur Silvestri, proza şi critica literară pe care doamna Mariana Brăescu cu echipa din care fac şi eu parte a reuşit să le editeze, să le tipărească să le dea cititorilor din Bucureşti, din întreaga ţară şi din lume – pentru că au fost trimise cărţi la biblioteci ale românilor din lumea largă la scriitori şi critici literari care trăiesc pe alte meridiane.>>>>apasă aici>>>>

Prezentarea operei lui Artur Silvestri a fost continuată de criticul literar Lucian Gruia:

„Bine v-am găsit la această întâlnire unde am să vă spun câteva cuvinte despre proza scriitorului Artur Silvestri. Când am primit cărţile acestea mi s-au părut inedite titlurile acestor cărţi. M-am întrebat ce legătură are „Perpetuum mobile” sau „Apocalypsis cum figuris” cu povestirile din cărţi? Am ajuns la concluzia că legătura o constituie o viziune asupra universului de tip clepsidră. În proza lui Artur Silvestri se întâmplă următorul fenomen: toate povestirile trimit spre metempsihoză, spre lumea de dincolo. În prefeţele pe care le-a făcut Artur Silvestri spunea că i se par nişte întâmplări pe care le-a mai trăit vreodată. Fiind vorba despre metempsihoză atunci cel mai bun simbol este clepsidra. Clepsidra care reprezintă trecerea vieţii din existenţă în nefiinţă iar apoi o nouă reîncarnare. Aşa că „Perpetuum mobile” înseamnă tocmai această existenţă veşnică. Iar „Apocalypsis cum figuris” înseamnă nu numai sfârşitul unei existenţe dar înseamnă şi dezvăluirea unor imagini care exprimă Absolutul. Vă mulţumesc foarte mult.

Publicul participant­ – scriitori, jurnalişti, mulţi bibliotecari şi reprezentanţi ai bibliotecilor din ţară,  elevi de liceu, studenţi, unii, mai vechi cunoscători şi admiratori ai operei lui Artur Silvestri, alţii mai puţin informaţi, doritori să-i citească opera – a fost foarte interesat de prezentare, pe care doar timpul acordat a limitat-o. 

În încheiere, în frumoasa tradiţie „Cărţi în dar” inaugurată de Artur Silvestri şi continuată cu mare generozitate de dna Mariana Brăescu, tuturor participanţilor li s-au oferit cărţile prezentate precum şi volumele de proză . Şi din nou am fost martorii bucuriei celor care plecau cu volumele în braţe, nerăbdători să le citească, să le ducă acasă sau la bibliotecile lor, să împartă cu alţii darul cărţii bucuria cuvântului scris cu har şi înţelepciune.

Astfel a fost  o întâlnire culturală împlinită, într-o perspectivă realistă asupra culturii, în noul Templu al Cărţii – în Biblioteca Naţională.

 Damiana Marcu

ARTUR SILVESTRI (19 martie 1953 – 30 noiembrie 2011)

a fost comemorat, la 3 ani de la plecarea spre eternitate, ca persoană şi ca important om de cultură: scriitor, critic literar, istoric şi filosof al culturii

• Pomenirea creştinească

Sâmbătă, 26 noiembrie 2011, la Mânăstirea Pasărea, în biserica mare şi la mormântul lui Artur Silvestri a fost oficiată slujba de pomenire creştinească. Au participat, pe lângă soţia sa, Mariana Brăescu Silvestri, rude, prieteni, scriitori care nu l-au uitat şi cărora timpul, distanţa, starea sănătăţii le-a permis să fie prezenţi şi fizic, nu numai cu gândul la acest moment. Au urmat rugăciunile  de pomenire de la sediul Fundaţiei Artur Silvestri şi al ARP, discuţii, amintiri despre Artur Silvestri şi , bineînţeles, tradiţională masă de pomenire. Dumnezeu să-l odihnească în pace  şi să-l răsplătească în ceruri! a fost gândul tuturor pentru cel plecat spre eternitate.

• Evenimentul literar comemorativ : lansarea volumului Universul lecturilor fericite de Artur Silvestri

Duminică, 27 noiembrie 2011, ora 13, la Târgul de carte  GAUDEAMUS 2011, a  avut loc lansarea primului volum din seria de critică literară publicată de Artur Silvestri în presa literară în perioada 1973- 1989 şi pe care soţia sa, scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri o editează acum,  adunată în cărţi.

Astfel, volumul Universul lecturilor fericite, lansat acum, este primul din această serie a fost prezentat chiar de  Mariana Brăescu, care, stăpânindu-şi emoţiile, a vorbit despre  personalitatea şi persoana Artur Silvestri, despre munca, intensa activitate literară, afirmarea sa critică categorică, din tinereţe, în peisajul literar românesc,  despre greutăţile pe care le întâmpina, dar şi despre proiectul unui vast studiu – aproape o istorie literară – în care dorea să integreze cronicile, eseurile, toate articolele de critică literară publicate. Proiect care, din nefericire, a rămas doar un vis, Artur Silvestri fiind lipsit de bucuria de a-şi vedea volumele tipărite. De aceea, a spus Mariana Brăescu, a declanşat acest proiect editorial care debutează cu volumul Universul lecturilor fericite şi se va strădui să-l ducă la capăt împotriva tuturor dificultăţilor, cu toată grija şi responsabilitatea cu care a coordonat şi editarea volumului deja tipărit, cu titlul care fusese ales chiar de autor. Cei prezenţi – scriitori, critici literari, jurnalişti, profesori de literatură, bibliotecari, un grup de elevi, alţi cititori, iubitori de literatură, au răsplătit generos cu aplauze expunerea.

În continuare, Teodora Mîndru, redactorul de carte, a vorbit despre partea tehnică, de lucru efectiv, de procesul îndelung şi dificil de documentare, de identificare şi redare fidelă şi corectă a scrierilor critice ale lui Artur Silvestri şi despre echipa (coordonator administrativ Maria Anghel, coperta- Corina Rezai, documentare Georgeta Dencu şi Cristina Bunea, tehnoredactare şi corectură Mîndru Vlad Alexandru) şi colaboratorii de la bibliotecile publice cu care a lucrat sub coordonarea generală a editorului Mariana Brăescu. Teodora Mîndru a arătat că dificultăţile de documentare au convins-o şi mai mult că singura cale de a pune în legătură specialiştii şi cititorii cu opera critică a lui Artur Silvestri este publicarea cărţilor, ceea ce este un îndemn pentru a munci în continuare în acest proiect.

Înainte de final, o surpriză pentru cei prezenţi a fost scurta prezentare a albumului ARTUR SILVESTRI: Bukuria e botës së njohur, de fapt, albumul- jurnal al lui Artur Silvestri, Frumuseţea lumii cunoscute. Zile de neuitat, tradus în limba albaneză de către poetul Baki Ymeri, ajutat de dr.Lucian Topciu, amândoi fiind prezenti la lansare.

În încheiere, toţi cei prezenţi la lansare au primit în dar, de la d-na Mariana Brăescu, volumul Universul lecturilor fericite, cu autograf personal.

Standul Editurii CARPATHIA a oferit şi dumincă, la fel ca în toate zilele Târgului GAUDEAMUS, cărţi în dar iubitorilor de carte care l-au vizitat.

A trecut parcă o „veşnicie”, de când inegalabilul Artur SILVESTRI, a păşit pe alte tărâmuri, tulburătoare dar pline de lumină. De trei ani,dela Sf.Andrei suntem mai săraci spiritual, sufleteşte. Domnia sa, cărturar, scriitor, promotor cultural de o rară nobleţe şi înţelepciune, ne-a arătat frumuseţea acestei lumi pământene şi a Creatorului ei.  Adevărata bogăţie nu stă în averi materiale ci în bogăţia faptelor de iubire şi dăruirea faţă de semeni. Maestrul este viu tocmai prin bogăţia spirituală imensă pe care ne-a dăruit-o cu mare dragoste. Este, alături de alte mari personalităţi un titan al culturii, care a pătruns în miezul cuvintelor  şi a zămislit cărţi pline de înţelepciune dragoste şi respect pentru graiul strămoşesc şi neamul acesta mereu încercat de furtunile istoriei. Fiecare dintre Noi, ar vrea, uneori, să oprească sau să dea timpul înapoi, numai că nu putem decât să-l”răscumpăram” prin urmele pe care le lăsăm pe”chipul”său. Timpul, viaţa ne supune mereu la încercări şi examene. Pentru Artur SILVESTRI, viaţa a fost o candelă aprinsă cu iubire, o cale luminoasă spre Împărăţia cerească. Clipa nu priveşte înapoi dar poate deveni ecou frumos. >>>>

Au trecut trei ani şi vor mai trece mulţi alţii de la urcarea în Nirvana de când marele cărturar şi promotor al culturii noastre Artur Silvestri s-a urcat în Nirvana la data de 30 noiembrie, 2008. Au trecut trei ani şi ne e mereu dor de prezenţa sa vie şi de cuvântul său  „cules de pe pajiştile infinit colorate şi cu parfumuri inefabile, pe care le parcurge fără oprire, ne cuprinde şi ne supune, strecurând în noi înţelesuri superioare, menite să ne extragă din contigent”. (Acad.Prof. Dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga).

Chiar dacă au trecut trei ani de când a trecut în lumea umbrelor, a rămas numele său să strălucească în lumină prin scrisul şi faptele sale.

 Unul din marele mele regrete este acela că a plecat în eternitate fără să am şansa să-l cunosc personal, de altfel, aşa cum s-a întâmplat cu foarte multe persoane cu care comunica prin internet. Nu ne-am văzut ochi în ochi, dar am simţit de la bun început că făce parte din viaţa mea, motiv pentru care merg la mormântul său pentru reculegere ori de câte ori mă aflu în ţară şi nu uit nici aici în Canada, din când în când, să-i aprind o lumânare. Asemenea situaţii nu se întâmplă decât atunci când în viaţă întâlneşti ceva special şi n-am nicio îndoială că acest om atât de deosebit a fost un om special, cu o forţă spirituală ieşită din comun, înzestrat şi cu ceva puteri paranormale, un om care degaja atâta  linişte, siguranţă, înţelegere şi bunatate aşa cum nu îţi este dat să întâlneşti decât rareori în viaţă. Când am trimis primele scrieri spre publicare cu destinaţia  “Intermundus Media”, nu aveam nici cea mai vagă idee cu cine voi intra în legătură, luasem adresa la întâmplare de pe internet, îmi placea cum suna. >>>>

In data de 14,09..a.c.mi-a fost conferita o diploma: Marele Premiu “Dosoftei” de catre Societatea Culturala “Patrimoniu” Timisoara, LUMINA LINA – FESTIVAL INTERNATIONAL DE CREATIE LITERARA RELIGIOASA, EDITIA A VIII-A…ACEASTA DIPLOMA NU-MI APARTINE, APARTINE SEMANATORULUI, CARTURARULUI CARE MI-A INDRUMAT PASII, ARTUR SILVESTRI.
Doamne, multe m-a invatat! Si acum, dupa 3 ani de la plecare, sa apara si aceasta diploma…Totul s-a produs in Sfanta Biserica Dacia…Am lacrimat si in gand, impovarata de incercari, acest dar neasteptat il trimit mai departe…spre cel care mi-a aratat drumul, IN MEMORIAM.

MARIANA GURZA

Sunt unul dintre cei care am pierdut, de-a lungul timpului, în viaţa asta, multe trenuri. Nu m-am hotărât încă să stabilesc cauza acestui fenomen ( să fie vorba de nehotărâre, neîndrăzneală, indo­lenţă, destin…) .

Unul dintre aceste , ale mele, fluturări de mână ar putea fi şi ratarea unei colaborări cu Artur Silvestri, acest remarcabil şi con­troversat om de cultură modern. Şansa de a-l cunoaşte personal mi-a oferit-o , regretatul meu prieten, Mihail I. Vlad, poet, edi­tor şi neostenit animator cultural internaţional, cu care se găsea într-o strânsă relaţie de colabo­rare, având ca numitor comun le­gături de profil cu mişcarea culturală din ţară dar şi cu cea din diaspora românească.

Am discutat astfel, cu valoro­sul om de cultură, în biroul său din capitală, unde i-am dat una dintre cărţile mele de poezie, i-am prezentat puncte de vedere proprii şi unele dintre intenţiile mele de activitate viitoare ( în acea perioadă tocmai cloceam oul din care avea să iasă nu peste mult timp revista « Climate lite­rare » şi pe care în mod sigur nu ar fi ignorat-o). Vădit interesat AS-ul a programat o întâlnire în care să punem la punct un anu­mit program de lucru. Dar nu a fost să fie aşa. La scurt timp M. I. V. a « plecat » pe alte « meleaguri » mai bune , mai rele, doar el o ştie, la fel ca şi Maestrul Artur, >>>>

In memoriam Artur Silvestri

ARTUR SILVESTRI intra în

BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE

Să citească un manuscris roman aflat pe

Raftul Istoriei lângă O CRUCE LATINĂ,

Se duce la MASA TIMPULUI

Să aprindă CANDELA LUI ISUS CRISTOS

Să-i lumineze pe PARINŢII LUI

adormiţi pe o PAJISTE

înflorită cu NARCISE galbene şi cu ORHIDEE,

Se asează pe SCAUNUL CULTURII UNIVERSALE

Să asculte CLOPOTUL RELIGIEI ce bate în

BISERICA INVIERII construită în IERUSALIM

Să-i vie dor de VIAŢA LUMII LITERARE pe

ALEEA CU TRANDAFIRI albaştri înfloriţi într-o GRĂDINĂ,

Să respire PARFUMUL de LILIAC

înflorit lângă CANDELA LUI MOISE

aprinsă de MAMA SA pe

SCRINUL NEGRU >>>>

On 28/03/2006 10:32 Artur Silvestri wrote:

Subject: „GÂNDURI ÎN ZIUA DE BUNAVESTIRE”

 Sunt tulburat  scriind aceste cuvinte către Domniile Voastre, gândindu-mă că trebuie să vă întăresc în acţiunea ce vă străduiţi să susţineţi în folosul românităţii şi pentru „românii  de peste tot”. Inutil, cred, să vă spun că ştiu cât este de dificil să faceţi ceea ce faceţi,  chiar dacă multe din neajusurile de toată ziua, de obicei cele mai supărătoare, nu le cunosc dar le presupun. Şi noi le avem; dar cine, dintre cei ce acţionează din „cetăţenism” şi dintr-o idee morală mai înaltă, nu le are? Aş vrea să vă rog să nu aveţi ezitare în a ne  împărtăşi unii altora tot ceea ce socotiţi că ne-ar fi de folos pentru a face greutăţile mai uşor de trecut şi acţiunea – mai solidară.

 La drept vorbind, nu a fost uşor să aducem gândul bun într-o lume ameninţată de descurajare, de orgoliu mărunt şi de îngustă prezumpţiozitate. Dar astăzi „Blestemul tracic”, care ne face să ne vedem duşmanul în aproapele nostru în loc să îl vedem acolo unde este, uneltitor în întunerec, trebuie înlăturat. Iată de ce am să spun că este inevitabil să se cunoască mai bine „cei ce privesc în aceiaşi direcţie”, de oriunde ar fi şi oricine ar fi. Căci Binele ne defineşte, întâi de toate, şi ne adună înainte de a ne diferenţia, poate, prin număr de ani, înţelegere a vieţii şi obiective în imediat. Şi tocmai de aceea am să vă spun că voi face întotdeauna tot ce îmi este cu putinţă pentru a le aduce  un reazem cât de mărunt celor care, din idealism, spirit de sacrificiu şi sentiment  al datoriei, stăruiesc în ceea ce uneori li se pare unora a fi fără rost sau, şi mai neînţelegător, neaducător de nici un câştig. >>>>

Despre Artur Silvestri am putea vorbi despre el ca despre unul dintre marii şi poate unul dintre ultimii – risc această calificare – Mari Bijutieri ai României.

Întotdeauna prin cuvântul bijutier eu am înţeles o persoană înzestrată, înnobilată cu un spirit special nu cu îndemânarea mâinilor. Un spirit special care îl ajută să înnobileze metalele cele mai preţioase. A avea calitatea de a da plus de valoare aurului, safirelor, diamantelor şi a tot ceea ce intră în câmpul de pregătire şi de exerciţiu al unui bijutier însemnează să ai har. Harul cu totul deosebit pe care eu l-am descoperit în momentul în care am aflat despre cea mai măreaţă Faptă Culturală.

Mărturisesc şi eu alături de dumneavoastră un mare regret privind dispariţia prematură a soţului dumneavoastră pentru că dacă Dumnezeu i-ar fi dat viaţă lungă atunci în România s-ar fi petrecut un miracol într-o perioadă lipsită de miracole. Cel mai mare miracol care ar fi fost posibil era acela că prin măiestria, harul, vocaţia şi spiritul – aş spune – chiar jertfelnic pentru că făcea parte din categoria oamenilor care se dădeau deoparte pe sine pentru a-i pune în valoare pe ceilalţi.  >>>>

Motto:  „Aproape în fiecare clipă stă secretul vieţii” (Artur Silvestri)

Jurnalul lui Artur Silvestri, prima carte pe care devotata sa soţie, Mariana Brăescu Silvestri i-a  publicat-o postum /1/, cuprinde perioada 1 septembrie – 30 octombrie 2008, adică 50 de zile calendaristice, dintre care penultima (ziua de 29 octombrie când cărturarul a fost internat în spital, pentru analize în vederea operaţiei) rămâne neconsemnată. La prima impresie, jurnalul descrie mici întâmplări domestice care dau farmec vieţii noastre: minunea înfloriri vegetaţiei,  jocul valurilor Mediteranei pe coasta Sudică a Franţei, vânzoleala norilor, perdelele schimbătoare ale ploilor, întâmplări din lumea păsărilor şi animalelor cu suflete ingenue,  peisaje armonioase din Bucureşti (Parcul Cişmigiu, grădina casei, aleile din Parcul din jurul Palatului Scânteia), Corbeanca  etc.  Toate aceste pagini de jurnal (pastele în proză, intens liricizate) construiesc calme bijuterii stilistice ce par a spune că trebuie să ne bucurăm în fiecare clipă de miracolul existenţei noastre.

În trăirea acestor bucurii simple să conste secretul vieţii de fiecare clipă, aşa cum se menţionează în motto-ul cărţii? >>>>

Artur Silvestri a încercat, într-o îndrăzneală cu totul special,să oprească declinul românesc, al spiritualităţii române. A încercat să readune în albia Maicii Patrii oamenii plecaţi cu gândurile şi cu visele, chiar cu fizicul pe alte meleaguri, oameni care au fost înşelaţi şi minţiţi de către politicieni, de către cei ce conduc ţara în aceste decenii. Artur Silvestri a încercat să realcătuiască o Românie Tainică, o Românie curată care să-şi iubească modelele, să-şi iubească înaintaşii, să privească critic trecutul său istoric dar să-l folosească pentru a se îndrepta cu paşi exacţi spre ceea ce toate neamurile din lumea asta încearcă să facă. Se spune că destinul fiecărei naţiuni trece prin Dumnezeu. Atunci când acest destin trece prin Dumnezeu, Dumnezeu binecuvântează acea naţiune. Când destinul trece departe de Dumnezeu, Dumnezeu blestemă acea naţiune şi îi crează un destin, o soartă cu totul specială, o soartă nefericită. Eu mă întreb – şi nu ştiu dacă nu am dreptate – dacă nouă, românilor, destinul nostru nu se îndreaptă mult mai departe de Dumnezeu? Ceea ce spuneam că ne-a adunat în acea albie care a însemnat România Tainică, astfel a botezat Artur Silvestri, această, să zicem, adunare în sentiment şi-n cuget a intelectualilor nu numai de aici din România, a intelectualilor români aflaţi pe toate meridianele lumii. Această Românie Tainică însemna de fapt Renaşterea Românească.

Am cunoscut de-a lungul vieţii multe personalităţi, unele din ele luminoase dar vă mărturisesc cu toată sinceritatea că puţini au putut să se înalţe la dimensiunea acestui om, Artur Silvestri. Aşa cum s-a spus aici, el a fost critic literar la revista Luceafărul – perioada în care noi ne-am cunoscut şi ne-am împrietenit. A fost deopotrivă un prozator de excepţie. Prozele sale dovedesc subtilitate, dovedesc poezie, dovedesc frumuseţe şi-o dragoste nemărginită pentru istoria, pentru tradiţiile acestui neam

Dar Artur Silvestri a fost dincolo de marele specialist în probleme imobiliare, aşa cum spuneam, o mare conştiinţă. El a înfiinţat Asociaţia Română pentru Patrimoniu la poalele sau sub cupola căreia a încercat să adune nu numai specialiştii, nu numai intelectualii de seamă ci şi dascăli şi directori de cămine culturale deci toţi cei care doreau să apere ceea ce noi am distrus din păcate de-a lungul veacurilor, zestrea aceasta cu care alte neamuri se mândresc – tocmai această zestre a patrimoniului nostru.  >>>>

“Mergem înainte, pentru că ceva tainic ni s-a dat de făcut. Toţi care suntem aici avem ceva de făcut. Probabil, ceva important.”

ARTUR SILVESTRI

Numai ajungând la Ceahlău am înţeles „taina”, privilegiul puterii exemplului şi semn al participării la putere, ca însemn al perfecţiunii. Ca şi puterea centrelor energetice ale României, cum sunt muntele Ceahlău şi Mănăstirea lui Brâncoveanu de la Sâmbăta, venerată şi ea de „îngerul bătrân, adăpostit pentru totdeauna în Marea Mănăstire a Ceahlăului”.

Dacă René Daumal a evocat acest lucru în „Muntele analog”, am putea spune, parafrazând, că, în ascensiunea Ceahlăului, muntele nostru sacru, Kogaion, Artur Silvestri a făcut o călătorie de natură spirituală. E ceva în felul Paradisului Pământesc din creştinism: „Dat-ai frumuseţii mele putere… întărit-ai muntele meu” (Psalmul 29,7- Vechiul Testament), aici la muntele-mănăstire, binecuvântat de Artur Silvestri. Altfel şi astfel am văzut acum acest loc, unde se află permanent legătura cu Sacrul. Fiindcă, nu poţi pătrunde aici fără o călăuză, cum a fost pentru noi Mariana Brăescu Silvestri şi fără cel care ne-a iniţiat în acest spaţiu, Artur Silvestri.

Aşa mi-a apărut şi Troiţa, ca o iniţiere în spaţiul sacru. Aşezată la răscruce de drumuri, între pădurea, (ca un adevărat sanctuar, ascunzând un Templu tainic) şi drumurile ce duc spre Poiana Largului, Marea Ceahlăului – Bicaz şi staţiunea cu nume de stâncă, Durău, ea Troiţa, domină localităţile Ceahlău – Grinţieşi, în sunetele stranii, de cascadă ale Bistricioarei, în al cărei bazin superior se află o staţiune-miracol, Borsec. >>>>

 Stimată Doamna Mariana Brăescu Silvestri,

Doresc să vă adresez mulţumiri,  atât din partea mea, cât şi din partea conducerii Şcolii cu cls.I-VIII “Acad.Marin Voiculescu”, Giurgiu, pentru frumosul gest pe care l-aţi facut, acela de a darui “hrană spirituală” utilizatorilor bibliotecii şcolare.

 Astăzi am mers la poştă şi am ridicat coletul cu cărţi, fiind totul  in regulă.

 Înainte de a încheia, va adresez invitaţia de a vizita biblioteca şi şcoala cu ocazia venirii d-vs. în oraşul Giurgiu.

 Cu respect şi consideraţie,

 Bibliotecar Mariea Petcu

_____________

La începutul anului şcolar 2010-2011 am avut fericita ocazie să particip la lucrările celei de-a XXI-a Conferinţe Naţionale a Asociaţiei Bibliotecarilor din România (ABR), eveniment ce s-a desfăşurat la Bucureşti.

În cadrul celor 12 secţiuni profesionale ale ABR (cultura informaţiei; statistică şi evaluare; prezervare, conservare, restaurare; referinţe; comunicarea documentelor şi împrumut inter-bibliotecar; achiziţie şi dezvoltarea colecţiilor; periodice; tehnici pedagogice în bibliotecă; legislaţie de bibliotecă şi perfecţionare profesională; carte rară, manuscrise, digitizate; informatizare; catalogare, indexare) au fost prezentate lucrări pe activităţi specifice. De asemenea au fost organizate vizite la marile biblioteci ale capitalei. >>>>

Nu am fost în stare nici acum doi ani, nici acum un an să scriu vreun rând despre Artur Silvestri, după cum nici acum nu îmi este deloc uşor, dar…

Artur Silvestri, drapat/ascuns de ochelari ”Cosa Nostra” şi de cea mai neagră-neagră mustaţă ultra-deasă din literatura română, nu mi-a inspirat niciodată teamă.

Chit că era, la revista ,,Luceafărul’’, hebdomadar al Uniunii Scriitorilor, prin anii ’80, renumit drept cel mai …dur, cel mai virulent critic literar.

Dacă aveai cât de cât ochi exersat şi dacă îl priveai fie şi numai o frântură de clipă pe Artur Silvestri, pricepeai imediat că el ascundea un suflet mare, de copil.

Era un om cât se poate de normal, parcă oltean sadea, omenos, gata să-şi dea nu doar haina, ci şi cămaşa de pe el, dacă intrai pe aceeaşi lungime de undă, în consonanţă/rezonanţă şi în armonie cu el. >>>>

Pentru exactitatea unui portret al lui Artur Silvestri. În primul volum al recentei lucrări semnate de doamna-sociolog, Teodora Mîndru, Artur Silvestri – Aşa cum l-am cunoscut (2010*), sunt încorolate 25 de mărturii / documente literare semnate de Ion Marin Almăjan, Nicolae Georgescu, Theodor Codreanu, Theodor Damian, Adrian Dinu Rachieru, Vasile Parizescu, Melania Cuc, Viorel Roman, Doina Maria Păcuraru, Dimitrie Grama, Virgiliu Radulian, Lucian Hetco, Al. Florin Ţene, Dan Brudaşcu, Vasile Andru, Elvira Irşai, Monica Atanasiu, Mariana Gurza, Teofil Răchiţeanu, Elena Buică, Cristina Bunea, Maria Cristea Vieru, Elisabeta Iosif, Rodica Lăzărescu şi Al. T. Drăgănescu.

Sociologul Teodora Mîndru îşi atinge obiectivele cărţii, apelând la o măiestrit-strategică formulă de interviu încât mărturisirile – de multe ori însoţite benefic de documente epistolare, iconografie etc. – au convergenţă / vectorizare în profilul / portretul exact şi admirabil al unui intelectual de mare rafinament deontologic, al unui neînvins militant întru nobilă idee, al unui spărgător de limite anchilozante / şablonard-proletcultiste, ori neoproletcultiste, al unui revoluţionar de profunzime în spaţiile / orizonturile literaturii / culturii valahe. >>>>